ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 25 aprilie 2014, reclamanta SC A. SA Cluj-Napoca a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Interimar pentru Cercetare, anularea Deciziei nr. 468 din 3 martie 2014 emisa de Ministerul Educației Naționale prin care s-a respins Contestația nr. 6012 din 11 februarie 2014, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 5080 din 8 ianuarie 2014 emis de Ministerul Educației Naționale și obligarea pârâtului la plata sumei de 232.038,75 RON reprezentând contribuție bugetară.

Prin Sentința nr. 240 din data de 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Interimar pentru Cercetare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a avut posibilitatea de a-și exprima un punct de vedere calificat, în cunoștință de cauză, relativ la actul de control întocmit - la data de 8 ianuarie 2014 a depus înscrisul intitulat Obiecțiuni care nu diferă de conținutul contestației - astfel că se poate susține cu temei că dreptul său la apărare a fost exercitat, fiind unul efectiv și deplin, susținerile contrare fiind nefondate. Prin urmare, Curtea a apreciat că ipoteza normei legale enunțate (art. 173 și art. 185 alin. (2) C. proc. civ. și art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011) nu este întrunită și, ca atare, nu se impune anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor astfel întocmit.

Curtea a mai apreciat că sunt aplicabile regulile asumate prin contractul de finanțare nr. 196 și raporturilor născute din contractul de parteneriat, această reglementare fiind una implicită, nu directă prin care se stabilesc drepturi și obligații contractuale unor terți neparticipanți la negocierea și încheierea contractului ci indirect, urmare a asumării obligațiilor în considerarea scopului urmărit prin depunerea cererii de finanțare, susținerile contrare fiind nefondate. De altfel, nu pot fi imaginate raporturile altfel decât ca fiind în legătură cu finanțarea obținută de către reclamantă, câtă vreme decontarea lucrărilor asumate de partener, în considerarea cererii de finanțare formulată, urma a se realiza din fondurile astfel obținute.

S-a mai arătat că probele administrate nu evidențiază că regulile de eligibilitate au fost respectate de către partenerul contractual, iar expertiza efectuată în cauză a procedat la analizarea cheltuielilor efectuate doar din perspectiva respectării contractului de parteneriat, iar nu a condițiilor de eligibilitate asumate și care pot sta la baza rambursării acestora astfel că prima instanță a înlăturat concluziile expertizei tehnice întocmite, apreciind că revine în responsabilitatea directă a reclamantei verificarea și decontarea cheltuielilor efectuate de partenerul său în implementarea proiectului asumat, echipa de control prezentând în procesul-verbal de constatare întocmit toate cheltuielile care nu pot fi considerate ca fiind eligibile.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 aprilie 2014 reclamanta SC A. SA Cluj-Napoca a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Interimar pentru Cercetare: - anularea Deciziei nr. 468 din 3 martie 2014 emisa de Ministerul Educației Naționale prin care s-a respins Contestația nr. 6012 din 11 februarie 2014; - anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 5080 din 8 ianuarie 2014 emis de Ministerul Educației Naționale; - obligarea pârâtului la plata sumei de 232.038,75 RON reprezentând contribuție bugetară.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SA criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- normele procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute încălcate sunt cele care reglementează principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 22 noul C. proc. civ. privitor la rolul activ al judecătorului și imperativul aflării adevărului în cauză, ca de altfel și art. 14 noul C. proc. civ. care are în vedere principiul contradictorialității.

Nu există o justificare pertinentă a înlăturării concluziilor raportului de expertiză și, totodată, minima explicație care este oferită nu face altceva decât să denote o insuficientă exercitare a rolului activ al instanței în scopul aflării adevărului în cauză. Algoritmul propriu al instanței trebuia supus dezbaterii și detaliat în cuprinsul motivării.

- doar argumentele de ordin numeric fără o cercetare amănunțită a tuturor documentelor relevante, nu sunt suficiente pentru a ajunge la concluzia pertinenței și legalității procesului-verbal atacat, astfel cum a procedat instanța de judecată. Scopul cercetării nu se rezumă la însumarea unor buletine de analiză, ci la concluzia decelată în urma efectuării lor.

- în ipoteza în care nu s-a considerat lămurită de actele existente la dosarul cauzei instanța de judecată trebuia să solicite opinia unui specialist, doar astfel fiind în măsură să stabilească în mod corespunzător starea de fapt și să ajungă la aflarea adevărului în cauză. Motivul pentru care în cuprinsul cererii de finanțare au fost menționate anumite caracteristici ale acestui echipament a avut în vedere considerente ce țin mai degrabă de asigurarea unei plaje cât mai variate a caracteristicilor, iar nu de oportunitate sau necesitate în vederea atingerii finalității proiectului.

- potrivit art. 5 alin. (2) din Ordinul MEF nr. 3345/2008 metoda de calcul folosită pentru calculul pro-rata pentru decontarea cheltuielilor generale de administrație se vor stabili de autoritatea de management și se va atașa în anexa la contractul de finanțare. Anexa nu a fost întocmită în speță și, tocmai de aceea, autoritatea de control a stabilit această "pro-rată" după propriile aprecieri, fără a avea o ancorare pertinentă în prevederile legale și fără a exista vreo detaliere a modului de calcul.

- dat fiind că ICPT nu are o relație contractuală cu intimatul, nefiind semnate acte adiționale care să extindă obligațiile societății față de alte părți contractante, rezultă fără putință de îndoială că nu exista dintru început cadrul legal și contractual care permitea verificările documentare efectuate de către pârâtă și nici analiza sau impunerea unor obligații față de ICPT, elemente care au reprezentat premisele emiterii procesului-verbal și a deciziei atacate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, arătând că:

- în cadrul cererilor de rambursare CR1-CR4 beneficiarul finanțării a solicitat cheltuieli generale de administrație care nu au fost corect stabilite și ca atare sunt neeligibile în sumă totală de 125.223,62 RON;

- în cazul beneficiarului SC A. SA, fiind vorba de un proiect finanțat în cadrul operațiunii 2.11 "Proiecte de cercetare în parteneriat între universități/instituții în cercetare-dezvoltare și întreprinderi", lista cheltuielilor eligibile este cea adoptată prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3348/2008;

- se impune respingerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece recurenta invocă sub aparenta încălcare a unor principii de drept, motive de fapt, de netemeinicie ale sentinței recurate, constând în interpretarea probelor administrate de către instanța de fond;

- recurenta avea obligația de a respecta în totalitate prevederile contractului de finanțare, fiind obligația sa de a verifica dacă cheltuielile efectuate de către partenerul său de implementare a proiectului corespund regulilor de eligibilitate stipulate de actele normative în vigoare la momentul efectuării acestora.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 9 februarie 2017, conform alineatului (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 18 mai 2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 6468 din 3 martie 2014 emisă de Ministerul Educației Naționale prin care s-a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 5080 din 8 ianuarie 2014.

Prin hotărârea instanței de fond, ce formează obiectul prezentului recurs, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, motiv pentru care SC A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta susține că au fost încălcate norme procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, respectiv principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului și principiul contradictorialității. Se impută instanței înlăturarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză și folosirea unui algoritm propriu.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) C. proc. civ., contradictorialitatea prevede că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. Acest principiu presupune că judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanța cât și pe cel care se apără.

Fiecare parte are dreptul de a cunoaște toate piesele dosarului și observațiile aduse de adversar la cunoștința judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a lua cunoștință, de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți.

Conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Însă, în ceea ce privește forța probantă a raportului de expertiză, de regulă, instanța nu este ținută de concluziile din raportul de expertiză, acestea fiind lăsate la libera sa apreciere.

Or, în cauza de față se constată că prima instanță, analizând conținutul raportului de expertiză, coroborat cu înscrisurile depuse de părți, a înlăturat motivat concluziile acestuia, întrucât eligibilitatea cheltuielilor reprezintă o chestiune juridică, expertul fiind chemat să facă doar o verificare contabilă asupra realității cheltuielilor efectuate de partenerul contractual.

Nu se poate reține critica recurentei privind folosirea de către prima instanță a unui algoritm propriu de calcul, fără a fi pus în discuția părților, deoarece instanța de fond a făcut doar o verificare matematică a aspectelor reținute de echipa de control, verificare ce face parte din silogismul logico-juridic ce a condus la pronunțarea hotărârii.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurentă este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, între Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și recurenta-reclamantă SC A. SA s-a încheiat contractul de finanțare nr. 196 din 15 iulie 2010 având ca obiect finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului nr. 442 intitulat "Compozite metalo-ceramice cu structură orientată, rezistente la medii corozive pentru fabricația de cuzineți", cu o valoare totală de 4.643.313 RON, din care 2.035.160 RON fonduri europene, și o perioadă de implementare de 22 de luni.

Anterior semnării acestui contract, între recurenta SC A. SA și Organizația de Cercetare SC Institut de cercetare și proiectare tehnologică A. - CUG SA a fost încheiat contractul de parteneriat nr. 98/10 iunie 2010, având ca obiect proiectul de cercetare realizat în parteneriat între organizația de cercetare și întreprinderea precizate mai sus, în numele și în beneficiul acelei întreprinderi și depus pentru finanțare la competiția POSCCE-A2-02.1.1-2009-1.

Din analiza acestor două contracte, rezultă, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, că drepturile și obligațiile părților sunt asumate prin raportare la cererea de finanțare formulată de reclamantă și în considerarea acesteia, contractul de parteneriat fiind încheiat cu scopul obținerii finanțării, astfel că regulile asumate prin contractul de finanțare sunt aplicabile și raporturilor născute din contractul de parteneriat.

Recurenta invocă faptul că prima, instanță a aplicat greșit prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 precum și dispozițiile art. 4 - 7 din Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3345/2008.

Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007:

"

Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2):

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare;

b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare."

Cu privire la cheltuielile cu achiziția de servicii de cercetare industrială referitor la efectuarea testelor specifice materialelor metalo-chimice, se constată că recurenta-reclamantă a solicitat rambursarea cheltuielilor pentru 100 de probe în condițiile în care a depus doar 7 buletine de analiză la cererea de rambursare și a completat până la 77 buletine de analiză pe parcursul procedurii judiciare.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei cum că acestea nu erau necesare, fiind suficientă interpretarea rezultatelor acestor probe, întrucât pentru fiecare cheltuială pretins a fi efectuată se impune a face dovada realității sale, neputându-se acorda finanțare europeană nerambursabilă în lipsa dovezilor certe cu privire la destinația fondurilor solicitate.

Faptul că aceste servicii de cercetare industrială au fost prestate în baza unui contract încheiat între ICPT și SC B. SRL nu este de natură a absolvi recurenta-reclamantă de a face dovada modului de cheltuire a fondurilor solicitate atâta timp cât exigențele contractului de finanțare se răsfrâng asupra tuturor raporturilor contractuale încheiate cu terțe persoane în scopul realizării obiectivului finanțării.

Nu se poate concepe că printr-o subcontractare beneficiarul fondurilor europene este exonerat de obligațiile asumate prin contractul de finanțare și de exigențele legislative în domeniu.

Cu privire la cheltuielile cu achiziția de active corporale se constată că prin cererea de finanțare s-a aprobat o cameră de termoviziune cu o temperatură de măsurare cuprinsă între -20 ÷ +800° C, iar prin Contractul de furnizare nr. 2 din 7 septembrie 2010 a fost achiziționată o astfel de cameră cu un domeniu de temperatură cuprins între -20 ÷ +120° C.

În aceste condiții în mod corect a reținut prima instanță că există neconcordanțe între specificațiile tehnice prevăzute în cererea de finanțare și camera de termoviziune achiziționată, nefiind necesară opinia unui expert pentru a face o astfel de constatare.

Cu privire la cheltuielile generale de administrație se reține că proiectul finanțat prin Contractul nr. 196 din 15 iulie 2010 se încadrează în Operațiunea 2.1.1:

"

Proiecte de CD în parteneriat între universități/institute de cercetare și întreprinderi", astfel încât pentru formularea cererii de finanțare era necesară existența contractului de parteneriat. În aceste condiții Contractul de parteneriat nr. 98 din 10 iunie 2010 reprezintă o anexă la contractul de finanțare, partenerii contractuali fiind ținuți să respecte exigențele legislative privind finanțarea nerambursabilă.

În acest context, recurenta avea obligația de a respecta în totalitate prevederile contractului de finanțare, fiind obligația sa de a verifica dacă cheltuielile efectuate de către partenerul său în implementarea proiectului corespund regulilor de eligibilitate stipulate de actele normative în vigoare la momentul efectuării acestora. Dacă nu ar intervenit această obligație, ar fi posibilă solicitarea de către orice beneficiar a oricăror cheltuieli efectuate de către parteneri în implementarea proiectelor derulate din fonduri europene și s-ar putea creea chiar subterfugiul recurgerii la un parteneriat în acest scop, ceea ce nu poate fi acceptat.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Ordinul nr. 3.345 din 14 noiembrie 2008 pentru aprobarea listelor de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul operațiunilor 2.1.1 "Proiecte de cercetare în parteneriat între universități/instituții de cercetare-dezvoltare și întreprinderi", 2.1.2 "Proiecte CD de înalt nivel științific la care vor participa specialiști din străinătate" și 2.3.3 "Promovarea inovării în cadrul întreprinderilor" ale axei prioritare 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare" din cadrul Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" 2007 - 2013:

"

(1) Cheltuielile generale de administrație, așa cum sunt definite la art. 31 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare) și la art. 56 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 de stabilirea unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, sunt eligibile în limita a 10% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru activitățile de cercetare-dezvoltare de pe proiect.

(2) Metoda de calcul folosită pentru calculul pro-ratei pentru decontarea cheltuielilor generale de administrație se va stabili de autoritatea de management și se va atașa în anexă la contractul de finanțare."

În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995:

" abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale, printr-o sumă plătită necuvenit."

În mod corespunzător, O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător definea "neregula" drept, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

Este adevărat că toate aceste definiții includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare, efect constând în existența unui impact financiar deja produs sau doar potențial, dar nu se poate reține în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în nerespectarea dispozițiilor legale și a contractului de finanțare.

Prin urmare, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, existența neregulii conduce implicit la existența unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței nr. 240 din data de 27 aprilie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței nr. 240 din data de 27 aprilie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM