ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4441/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 21 iulie 2016, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22.09.2015, anularea deciziei nr. 12577 din 18.11.2015 de respingere a contestației, anularea procesului-verbal de stabilire a creanțelor nr. x din 26.10.2015 și restituirea sumelor achitate în temeiul actelor contestate.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1 din 11 ianuarie 2017 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția (prescripției/tardivității) invocată de pârât, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, având ca obiect anulare act administrativ - Decizia nr. 12577 din 18.11.2015 de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal nr. x/22.09.2015, a anulat decizia nr. 12577 din 18.11.2015, procesul-verbal de contestare a neregulilor nr. x din 22.09.2015, procesul-verbal de constare nr. x din 26.10.2015 și a respins cererea vizând restituirea sumelor. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că actele dosarului atestă că după contestarea la autoritate a actelor și in lipsa unei decizii la ultima contestație, s-au purtat discuții legate de aceleași aspecte - neeligibilitate cheltuieli și cu prilejul verificărilor progresului proiectului, prezentărilor la fața locului; că au fost făcute obiecțiuni legate de aceleași aspecte la care autoritatea a răspuns prin adrese. Toate acestea au semnificația unei concilieri și pot constitui, dat fiind adresa răspuns, motiv temeinic în sensul normei. Prin urmare având în vedere momentul la care s-a răspuns după discuții respectiv februarie 2016, excepția prescripției/tardivității din perspectiva art. 11 din Legea nr. 554/2004 invocată de pârâtă se vădește neîntemeiata și va fi respinsă. S-a mai arătat că, procesele-verbale încheiate nu cuprind mențiuni vizând posibilitatea de contestare, termenul sau autoritatea caria poate fi adresată contestația, nu cuprind obiecțiunile și nici argumentele de înlăturare a acestora. De asemenea decizia nu cuprinde mențiuni vizând posibilitatea de contestare, termenul. Prin urmare nefiind întrunite cerințele cerute de norme, lipsind elementele expres prevăzute de art. 21 alin. 21 susținerea reclamantei cu privire la existența unui motiv de nulitate se vădește fondată și va fi admisă. A mai arătat prima instanță că, din cele stabilite de părți prin contract și normele enunțate reiese că sunt eligibile cheltuielile asumate potrivit cererii de finanțare, dovedite cu documente justificative - facturi sau alte documente contabile - cu valoare probatorie pe baza cărora cheltuielile să poate fi auditate și identificate. Notele de recepție, fișe de magazie, devize, ordine de plată înregistrate în evidențele reclamantei sunt "alte documente" în sensul normei respectiv identifică și atestă efectuarea cheltuielilor cu materialele. Prin urmare nu se poate susține că nu ar fi fost făcută dovada,că nu sunt îndeplinite cerințele normei. Susține autoritatea că notele nu sunt documente în sensul normei. Susținerea nu poate fi reținută având în vedere și înțelesul dat de Ordinul 3512/2008 privind normele de întocmire și utilizare a documentelor financiar contabile. Pe de altă parte nu trebuie omis că prin norme s-a statuat că nu doar factura are valoare probatorie ci și alte documente contabile. Așadar câtă vreme norma nu prevede expres că doar factura este document ce atestă auditarea și identificarea nu se poate susține că celelalte documente în baza cărora se consemnează operațiunile nu ar fi document echivalent cerut în justificarea cheltuielilor.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, admiterea excepțiilor invocate (excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune), iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - sentința de fond cuprinde motive contradictorii (punctul 6 art. 488 C. proc. civ.): dacă la excepția necompetenței teritoriale, instanța de fond apreciază că în speță se invocă aspecte ce țin de nelegalitatea proceselor-verbale de constatare - act administrativ individual, în cazul excepției prescripției/tardivității instanța își schimbă motivarea apreciind că în cauză dosarul are ca obiect aspecte legate de executarea sau neexecutarea unui contract administrativ. În cauză se invocă aspecte legate de emiterea unor acte administrative - procesele-verbale de constatare, emise în urma procedurilor de control derulate în baza O.U.G. nr. 66/2011, respectiv faptul că litigiul nu își are izvorul în neexecutarea/executarea neconformă a contractului de finanțare în temeiul căruia s-ar putea formula acțiune în răspundere contractuală, ci aplicarea procedurii de control asupra legalității, regularității și conformității utilizării fondurilor nerambursabile în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 care prevăd căile de atac asupra actelor administrative emise. - aplicarea greșită a articolului 7 alin. (6) și art. 11 din Legea nr. 554/2004 - respingerea în mod nelegal a excepției prescripției/tardivității dreptului material la acțiune cu privire la capetele de cerere privind anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 22.09.2015 și a Procesului-verbal de constatare nr. x din 26.10.2015, și a capătului de cerere privind solicitarea de anulare a Deciziei nr. 12577 din 18.11.2015 de respingere a contestației împotriva procesului-verbal nr. x/22.09.2015. - cel de-al treilea motiv de recurs se referă la respingerea excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile cu privire la capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26.10.2015. Instanța de fond a apreciat că se face dovada comunicării contestației la acest proces-verbal printr-o confirmare de primire din data de 19.11.2015. Vă învederăm faptul că nu a fost primită și înregistrată această contestație la instituție. S-au efectuat verificări suplimentare și nu există nici o înregistrare a vreunei comunicări/contestații în data de 19.11.2014. - al patrulea motiv de recurs se referă la nelegalitatea reținerii nulității actelor administrative atacate - pentru lipsa elementelor prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, în cuprinsul sentinței se reține că procesele-verbale încheiate nu cuprind mențiuni vizând posibilitatea de contestare, termenul sau autoritatea căreia îi poate fi adresată, nu cuprinde obiecțiunile si nici argumentele de înlăturare a acestora. De asemenea, decizia nu cuprinde mențiuni vizând posibilitatea de contestare, termenul. Astfel, instanța a admis motivul de nulitate invocat de către reclamantă întrucât nu sunt întrunite cerințele de formă ale actelor administrative în cauză, lipsind elemente prevăzute expres de art. 21 (alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011. Reținerea instanței este nelegală în raport de dispozițiile legale invocate și de mențiunile din procesele-verbale constestate.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea în întregime a sentinței civile nr. 1 din data de 11 ianuarie 2017 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Cluj ca legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar, în conformitate cu art. 453 din C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimata-reclamantă S.C. A. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva pârâtului Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22.09.2015, anularea deciziei nr. 12577 din 18.11.2015 de respingere a contestației, anularea procesului-verbal de stabilire a creanțelor nr. x din 26.10.2015 și restituirea sumelor achitate în temeiul actelor contestate. Prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a respins excepția (prescripției/tardivității) invocată de pârât, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, a anulat decizia nr. 12577 din 18.11.2015, procesul-verbal de contestare a neregulilor nr. x din 22.09.2015, procesul-verbal de constare nr. x din 26.10.2015 și a respins cererea vizând restituirea sumelor. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. În cauza de față, recurentul a susținut că sentința de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că la soluționarea excepției necompetenței teritoriale, instanța de fond a apreciat că în speță se invocă aspecte ce țin de nelegalitatea proceselor-verbale de constatare - act administrativ individual, iar la soluționarea excepției prescripției/tardivității instanța își schimbă motivarea apreciind că în cauză dosarul are ca obiect aspecte legate de executarea sau neexecutarea unui contract administrativ. Critica este nefondată deoarece în ambele situații invocate, prima instanță a avut în vedere obiectul acțiunii, respectiv anularea următoarelor acte administrative: procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22.09.2015, decizia nr. 12577 din 18.11.2015 de respingere a contestației, procesul-verbal de stabilire a creanțelor nr. x din 26.10.2015. Faptul că prima instanță, în analiza excepției prescripției/tardivității acțiunii, a arătat că discuțiile purtate de părți, cu privire la neeligibilitatea unor cheltuieli, au semnificația unei concilieri, nu conduce la concluzia că prima instanță a avut în vedere alt obiect al acțiunii. Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Prima critică a recurentului, subsumată acestui motiv de casare, vizează aplicarea greșită a articolului 7 alin. (6) și art. 11 din Legea nr. 554/2004 - respingerea în mod nelegal a excepției prescripției/tardivității dreptului material la acțiune cu privire la capetele de cerere privind anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 22.09.2015, a Procesului-verbal de constatare nr. x din 26.10.2015 și a capătului de cerere privind solicitarea de anulare a Deciziei nr. 12577 din 18.11.2015 de respingere a contestației împotriva procesului-verbal nr. x/22.09.2015. Critica este fondată pentru argumentele pe care le vom prezenta în continuare. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 11033 din 22.09.2015 au fost declarate neeligibile două tipuri de cheltuieli, respectiv cheltuieli salariale neeligibile și cheltuieli materiale pentru cercetare, în valoare de 54.407 RON Împotriva acestui proces-verbal, intimata reclamantă S.C. A. a formulat contestație, care a fost soluționată în sensul respingerii prin Decizia nr. 12577 din 18.11.2015. Împotriva acestei decizii, intimata reclamantă a înțeles să formuleze "observații- contestație" la data de 23.12.2015, primind și o adresă de răspuns la data de 02.02.2016 Potrivit dispozițiilor art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în vigoare la momentul emiterii actelor administrative atacate: "(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. (2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare." Din prevederea legală menționată mai sus rezultă că, împotriva deciziei de soluționare a contestației, partea are deschisă calea la instanța de contencios administrativ, care va exercita controlul de legalitate atât asupra acestei decizii cât și asupra procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, fără a mai fi necesară efectuarea unei alte proceduri prealabile. Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la momentul emiterii actelor administrative: "(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (1 1 ) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta. (3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). (4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g). (5) În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă. (6) Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă: a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui; b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului; c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului; d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului; e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului. (7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție." Este adevărat că intimata reclamantă, prin răspunsul la întâmpinare, a precizat și dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ca apărare împotriva excepției prescripției/tardivității dreptului material la acțiune, invocată de recurentul pârât Ministerul Cercetării și Inovării - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, însă prima instanță nu a reținut acest temei de drept la momentul soluționării excepției. Articolul menționat nu era incident în cauză întrucât vizează situația contractelor administrative, iar pentru neregulile constatate în cadrul desfășurării unui contract de finanțare, chiar dacă generic ar putea fi privit ca un contract administrativ, legiuitorul a prevăzut o procedură specială reglementată în O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la momentul emiterii actelor administrative: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (2 1 ) În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluționare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluționare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2). (3) În cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2). (4) Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere." Este evident și necontestat faptul că la data formulării de "observații- contestație", respectiv 23.12.2015, Decizia nr. 12577 din 18.11.2015 emisă de Ministerul Cercetării și Inovării - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar, era cunoscută de către intimata reclamantă S.C. A.. Calculat de la această dată, termenul de prescripție de 6 luni expira la data de 23.06.2016, partea nefăcând dovada intervenirii unei cauze de suspendare sau de întrerupere. Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă înăuntrul termenului de prescripție din motive temeinice. Legea nu definește noțiunea de motive temeinice, urmând ca interpretarea să fie făcută în funcție de împrejurările concrete ale speței, prin raportare la cauzele de repunere în termen, de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției. Nu putem împărtăși punctul de vedere al primei instanțe cum că existența unei corespondențe între părți în scopul "concilierii" constituie un motiv temeinic pentru introducerea cererii de chemare în judecată cu depășirea termenului legal de 6 luni, întrucât legiuitorul a prevăzut o procedură clară de contestare a actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, de care partea putea uza cu ușurință. Se reține astfel că în mod greșit prima instanță a respins excepția tardivității formulării acțiunii vizând anularea procesului-verbal nr. x/22.09.2015 și a deciziei nr. 12577/18.11.2015. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 11836 din 26.10.2015 s-a reținut nerespectarea prevederilor anexei VIII din contractul de finanțare, faptul că procentul rezultat din algoritmul de calcul pentru fiecare lună trebuie să fie aplicat la toate cheltuielile administrative totale din luna respectivă: 32% pentru lunile august și septembrie, 35% pe luna octombrie, 38% pe luna noiembrie. În plus s-a constatat că reclamanta nu a respectat tariful orar al celor trei salariați care a fost modificat prin acte adiționale . Împotriva acestui proces-verbal, intimata reclamantă S.C. A. a formulat contestație ce poartă număr de ieșire 117/9.11.2015. Această contestație a fost expediată la data de 12.11.2015, a fost confirmată primirea de către minister la data de 19.11.2015 sub semnătură, iar dovada de comunicare s-a întors la expeditor la data de 25.11.2015, conform confirmării de primire . Cum, în condițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, rezultă că dreptul reclamantului în promovarea acțiunii în contencios administrativ se naște la momentul emiterii deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. Dat fiind faptul că până la acest moment nu s-a emis o astfel de decizie, iar reclamanta nu a formulat un capăt de cerere privind obligarea instituției să soluționeze contestația, solicitarea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 11836 din 26.10.2015 apare ca inadmisibilă.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare împotriva sentinței nr. 1 din 11 ianuarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite excepția tardivității formulării acțiunii și va respinge capetele de cerere vizând anularea procesului-verbal nr. x/22.09.2015 și a deciziei nr. 12577/18.11.2015, ca tardiv formulate, va admite excepția inadmisibilității acțiunii și respinge capătul de cerere vizând anularea procesului-verbal nr. x/26.10.2015, ca inadmisibil.