ÎCCJ, decizie (scj.ro #86770)

Compensația legală. Condiții cumulative. Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Moduri de stingere a obligațiilor. Compensația legală. Condiții. Index alfabetic : Obligații. - Compensația legală. - Condiții cumulative. Cod civil : art. 1143; art. 1145. Potrivit art. 1145 Cod civil, compensația nu are loc decât între două datorii care sunt certe, lichide și exigibile. Pentru a opera compensația este necesar ca acele datorii să fie și simultane, întrucât finalitatea acestei operațiuni juridice se limitează doar la plata restului necompensat, împiedicând astfel părțile să facă plăți inutile. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1890 din 20 martie 2008 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A.C.S.

F.C. D. a chemat în judecată C.S.D. pentru a se constata că între părți a operat o compensare a creanțelor până la concurența sumei de 13.008.345.084 lei. In motivarea cererii, s-a arătat că între părți a fost încheiat contractul de asociere nr. 2640 din 16 iulie 2002, modificat prin actul adițional din 3 februarie 2003, în vederea promovării activității celor două cluburi și exploatarea în comun a bazei materiale ce intră în compunerea imobilului din Șos. Ștefan cel Mare și a imobilului din satul Săftica. Pârâtul a adus ca aport la asociere folosința celor două imobile, asumându-și obligația de a efectua lucrările de reparații capitale și modernizare a bazei materiale. Aceste lucrări au fost efectuate pe perioada derulării convenției părților, însă costurile au fost suportate de reclamantă.

Prin sentința nr. 1143 din 4 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru intervenirea compensației legale, conform art. 1144 C.civ. S-a reținut de către instanța fondului că, potrivit clauzelor contractului de asociere, pârâtul și-a asumat obligația de a asigura asociatului folosirea bazei materiale, de a moderniza și efectua reparații capitale ale bazei, în funcție de resursele aprobate de Ministerul de Interne, iar reclamanta și-a asumat obligația să folosească bunurile aduse ca aport în asociere conform destinației, să încaseze veniturile obținute din exploatarea bazei materiale și să le repartizeze către asociați ( în cote de 50%), să achite contravaloarea utilităților.

Ulterior, părțile au încheiat un act adițional prin care s-au redefinit noțiunile de bază materială și clauzele referitoare la obligațiile părților. Împotriva acestei hotărâri, A.C.S.F.C.D. a formulat apel, invocând că ambele creanțe au ca temei contractul de asociere, iar creanța invocată este, contrar reținerilor instanței de fond, certă, lichidă, exigibilă de la momentul nașterii ei și recunoscută de pârât. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 329 din 22 mai 2007 a respins apelul ca nefondat, reținând că existența creanței invocate de reclamantă este discutabilă din punct de vedere juridic. Lucrările exemplificate în raportul de expertiză, au fost realizate anterior încheierii contractului de asociere, iar valoarea lor nu poate fi suportată de pârât pentru că părțile nu au convenit asupra lor.

Lucrările menționate în raportul de expertiză constituiau în parte obligația pârâtului, înscriindu-se în categoria de reparații capitale, chiar dacă au fost făcute de reclamantă. Avizele obținute ulterior semnării contractului de asociere, respectiv autorizațiile de construcție, au vizat realizarea unor construcții ce urmau a intra în patrimonial pârâtului, fapt ce nu înseamnă că pârâtul a respectat condiția impusă prin contractul de asociere. Reclamanta a procedat la realizarea acestor investiții fără să se asigure că pârâtul dispune de fondurile necesare, iar obținerea avizelor nu înseamnă că fondurile au și fost alocate de Ministerul de Interne. In această situație, nu se poate aprecia că lucrările au fost realizate cu acordul asociatului.

Datoria reclamantei nu poate fi verificată întrucât aceasta, potrivit contractului, în măsura în care nu achită la timp utilitățile aferente bazei materiale, este obligată să plătească penalități pe fiecare zi de întârziere. Prin neîncasarea acestei creanțe de către pârât nu s-a putut constitui nici fondul pentru finanțarea cheltuielilor materiale și de capital necesare respectării obligației contractuale de către asociatul C.S.D.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs A.C.S.F.C.D., în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ., invocând următoarele argumente: Hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucât, pe de o parte instanța reține dubiul asupra existenței creanței, iar pe de altă parte vorbește despre recunoașterea acesteia de către pârât Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, în opinia recurentei solicitarea autorizațiilor reprezintă aprobarea de către pârât a efectuării lucrărilor și, implicit, recunoașterea creanței. Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii; instanța a nesocotit principiul forței obligatorii a actelor juridice, respectiv a contractului de asociere care reprezintă izvorul creanței și a dispozițiilor art. 379 alin.(3) și alin.(4) C.proc.civ., întrucât câtimea creanței este determinată prin acte emanând de la debitor, de asemenea nu a ținut cont că obligația a devenit exigibilă imediat ce a luat naștere.

Recursul nu este fondat. Compensația, ca mod de stingere a datoriilor reciproce, reglementată de art. 1143 și urm. din Codul civil, operează în cazurile și condițiile expres arătate. Intre acestea, potrivit art. 1145 Cod civil, compensația nu are loc decât între două datorii care sunt certe, lichide și exigibile. Deși legea nu prevede expres, pentru a opera compensația este necesar ca acele datorii să fie și simultane, întrucât finalitatea acestei operațiuni juridice se limitează doar la plata restului necompensat, împiedicând astfel părțile să facă plăți inutile. In speță, nu este îndeplinită nici una din condițiile cumulative impuse de lege pentru compensarea datoriilor. Creanța invocată de reclamantă nu este certă.

Pe parcursul derulării litigiului, pârâtul a susținut în mod constant că lucrările de modernizare și reparații capitale, al căror cuantum este solicitat, au fost executate anterior încheierii convenției de asociere de către reclamantă în interesul său și asupra unor părți ale imobilului care nu fac obiectul folosinței pârâtului C.S.D. Cele două datorii nu sunt lichide, nefiind stabilită exact valoarea fiecăreia. Astfel, referitor la datoria reclamantei, în cererea introductivă de instanță, s-a afirmat că aceasta ar fi de 1.850.400,47 lei, în timp ce pârâtul a susținut că, în realitate, suma se cifrează la 3.142.658.03 lei și face obiectul dosarului civil nr. 8694/2/2006 aflat pe rolul Tribunalului București.

Nici creanța reclamantei nu a fost dovedită cu probe pertinente. La dosar nu s-a depus nici un act generator al acesteia sau alte înscrisuri din care să rezulte că pârâtul ar fi recunoscut-o. Stingerea datoriilor prin compensare operează de la data la care acestea au devenit scadente, or, în speță nu s-au administrat probe în acest sens. Nu se poate reține afirmația recurentei potrivit căreia datoria devine scadentă de la momentul nașterii ei. Datoria reclamantei, respectiv plata utilităților, impune o executare succesivă, cu termene diferite de îndeplinire, iar depășirea acestor termene atrage perceperea penalităților de întârziere, astfel încât este aproape imposibil de determinat data scadenței.

Mai mult, din probe nu rezultă nici perioada în care s-a acumulat această datorie, se precizează doar că este posterioară încheierii convenției de asociere. Cât privește datoria pârâtului, cheltuielile de reparații capitale și modernizări, este mai mult ca sigur că și aceasta a fost afectată de un termen suspensiv, recepția lucrărilor, termen care nu rezultă din probele administrate. De asemenea, cele două obligații nu sunt simultane. Datoria reclamantei izvorăște din convenția de asociere, în timp ce obligația pârâtului este cu mult anterioară, fiind asumată în perioada 1995-2000, când s-au efectuat lucrările de modernizare. Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii. In considerente nu se face vorbire despre recunoașterea creanței recurentei de către pârât.

Din contră, instanța a apreciat că obținerea avizelor necesare efectuării lucrărilor de reparații și modernizări nu presupune acordul pârâtului la realizarea acestor lucrări. Întrucât instanțele au reținut corect că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru compensarea datoriilor reciproce ale părților, recursul a fost respins ca nefondat.