ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1890/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

V

-a

civilă, reclamanta A.C.S.F.C.D. a chemat în judecată pe paratul C.S.D.

București pentru a se constata că între părți a operat o compensare a

creanțelor până la concurența sumei de 13.008.345.084 lei.

În motivarea

cererii s-a arătat că între părți a fost încheiat contractul de asociere nr.

2640 din 16 iulie 2002, modificat prin actul adițional nr. 1 din 3 februarie

2003, în vederea promovării activității celor două cluburi și exploatarea în

comun a bazei materiale ce intră în compunerea imobilului din Ș. nr. 7-9 și a

imobilului din satul Săftica. Pârâtul a adus ca aport la asociere folosința

celor două imobile, asumându-și obligația de a efectua lucrările de reparații

capitale și modernizare a bazei materiale. Aceste lucrări au fost efectuate pe

perioada derulării convenției părților, însă costurile au fost suportate de

reclamantă, suma ridicându-se la 13.008.345.084 lei astfel cum rezultă din

raportul de expertiză efectuat de comun acord.

Pârâtul a

susținut în întâmpinare că pretențiile reclamantei reprezintă contravaloarea

unor demersuri efectuate în perioada l995-2000, când între părți nu era

încheiat contractul de asociere, iar o parte dintre lucrări constituie

obligația asumată de pârât executată însă de reclamantă din proprie inițiativă,

fără consultarea celeilalte părți.

Prin sentința

nr. 1143 din 4 octombrie 2006 Tribunalul București- secția a V-a civilă a

respins acțiunea reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru

intervenirea compensației legale, conform art. 1144 C. civ.

Potrivit

clauzelor contractului de asociere pârâtul și-a asumat obligația de a asigura

asociatului folosirea bazei materiale, de a moderniza și efectua reparații

capitale ale bazei materiale în funcție de resursele materiale aprobate de

Ministerul de Interne, iar reclamanta și-a asumat obligația să folosească

bunurile aduse ca aport în asociere conform destinației, să încaseze veniturile

obținute din exploatarea bazei materiale și să le repartizeze către asociați

(în cote de 50%), să achite contravaloarea utilităților. Ulterior, părțile au

încheiat un act adițional prin care s-au redefinit noțiunile de bază materială

și clauzele referitoare la obligațiile părților.

Reclamanta

invocă faptul că este debitoarea pârâtului în limita obligației sale de a plăti

contravaloarea utilităților și a beneficiilor, în cuantum de 1.850.400,47 lei,

dar, în aceeași timp invocă și calitatea de creditor al pârâtului pentru o

obligație de 1.300.843,5 lei reprezentând cheltuieli de reparare, modernizare

și întreținere a bazei materiale.

Ultima

obligație nu este lichidă și exigibilă pentru a fi opusă celeilalte părți. Nu

se cunoaște valoarea ei exactă și nu se știe dacă este scadentă. Mai mult,

această creanță a izvorât anterior semnării convenției de asociere dintre

părți.

În termenul

legal a formulat apel reclamanta A.C.S.F.C.D. invocând că ambele creanțe au ca

temei contractul de asociere, iar creanța invocată este, contrar reținerilor

instanței de fond, certă, lichidă, exigibilă de la momentul nașterii ei și

recunoscută de pârât.

Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 329 din 22 mai 2007 a

respins apelul ca nefondat, reținând că existența creanței invocate de

reclamantă este discutabilă din punct de vedere juridic. Lucrările

exemplificate în raportul de expertiză au fost realizate anterior încheierii

contractului de asociere, iar valoarea lor nu poate fi suportată de pârât

pentru că părțile nu au convenit asupra lor.

Lucrările

menționate în raportul de expertiză constituiau în parte obligația pârâtului,

înscriindu-se în categoria de reparații capitale, chiar dacă au fost făcute de

reclamantă. Avizele obținute ulterior semnării contractului de asociere,

respectiv autorizațiile de construcție, au vizat realizarea unor construcții ce

urmau a intra în patrimonial pârâtului, fapt ce nu înseamnă că pârâtul a

respectat condiția impusă prin contractul de asociere. Reclamanta a procedat la

realizarea acestor investiții fără să se asigure că pârâtul dispune de

fondurile necesare, iar obținerea avizelor nu înseamnă că fondurile au și fost

alocate de Ministerul de Interne.

În această

situație nu se poate aprecia că lucrările au fost realizate cu acordul

asociatului.

Din

înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că părțile au dorit să-și compenseze

reciproc creanțele. De asemenea, nu s-a dovedit dacă această creanță este

lichidă și exigibilă.

Datoria

reclamantei nu poate fi verificată întrucât aceasta, potrivit contractului, în

măsura în care nu achită la timp utilitățile aferente bazei materiale este

obligată să plătească penalități pe fiecare zi de întârziere. Prin neîncasarea

acestei creanțe de către pârât nu s-a putut constitui nici fondul pentru

finanțarea cheltuielilor materiale și de capital necesare respectării

obligației contractuale de către asociatul C.S.D. București.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta A.C.S.F.C.D., în

temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocând următoarele argumente:

-   hotărârea cuprinde

motive contradictorii întrucât, pe de o parte instanța reține dubiul asupra

existenței creanței, iar pe de altă parte vorbește despre recunoașterea

acesteia de către pârât

-

instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății, în opinia recurentei solicitarea autorizațiilor

reprezintă aprobarea de către pârât a efectuării lucrărilor și, implicit,

recunoașterea creanței

-

hotărârea este dată cu

aplicarea greșită a legii; instanța a nesocotit principiul forței obligatorii a

actelor juridice, respectiv a contractului de asociere care reprezintă izvorul

creanței și a dispozițiilor art. 379 alin. (3) și (4) C. proc. civ., întrucât

câtimea creanței este determinată prin acte emanând de la debitor, de asemenea

nu a ținut cont că obligația a devenit exigibilă imediat ce a luat naștere.

Recursul nu este fondat.

Compensația, ca mod de stingere a

datoriilor reciproce, reglementată de art. 1143 și urm. C. civ., operează în

cazurile și condițiile expres arătate. Între acestea, potrivit art. 1145 C.

civ., compensația nu are loc decât între două datorii care sunt certe, lichide

și exigibile.

Deși legea nu prevede expres, pentru

a opera compensația este necesar ca cele datorii să fie și simultane, întrucât

finalitatea acestei operațiuni juridice se limitează doar la plata restului

necompensat, împiedicând astfel părțile să facă plăți inutile.

În speță, nu este îndeplinită nici

una din condițiile cumulative impuse de lege pentru compensarea datoriilor.

Creanța invocată de reclamantă nu

este certă. Pe parcursul derulării litigiului pârâtul a susținut în mod

constant că lucrările de modernizare și reparații capitale, al căror cuantum

este solicitat, au fost executate anterior încheierii convenției de asociere de

către reclamantă în interesul său și asupra unor părți ale imobilului care nu

fac obiectul folosinței pârâtului C.S.D.

Cele două datorii nu sunt lichide,

nefiind stabilită exact valoarea fiecăreia. Astfel, referitor la datoria

reclamantei, în cererea introductivă de instanță s-a afirmat că aceasta ar fi

de 1.850.400,47 lei, în timp ce pârâtul a susținut că, în realitate, suma se

cifrează la 3.142.658.03 lei și face obiectul dosarului civil nr. 8694/2/2006

aflat pe rolul Tribunalului București. Nici creanța reclamantei nu a fost

dovedită cu probe pertinente. La dosar nu s-a depus nici un act generator al

acesteia sau alte înscrisuri din care să rezulte că pârâtul ar fi recunoscut-o.

Stingerea datoriilor prin compensare

operează de la data la care acestea au devenit scadente, or, în speță nu s-au

administrat probe în acest sens.

Nu se poate reține afirmația

recurentei potrivit căreia datoria devine scadentă de la momentul nașterii ei.

Datoria reclamantei, respectiv plata utilităților, impune o executare

succesivă, cu termene diferite de îndeplinire, iar depășirea acestor termene atrage

perceperea penalităților de întârziere, astfel încât este aproape imposibil de

determinat data scadenței. Mai mult, din probe nu rezultă nici perioada în care

s-a acumulat această datorie, se precizează doar că este posterioară încheierii

convenției de asociere. Cât privește datoria pârâtului, cheltuielile de

reparații capitale și modernizări, este mai mult ca sigur că și aceasta a fost

afectată de un termen suspensiv, recepția lucrărilor, termen care nu rezultă

din probele administrate.

De asemenea, cele două obligații nu

sunt simultane. Datoria reclamantei izvorăște din convenția de asociere, în

timp ce obligația pârâtului este cu mult anterioară, fiind asumată în perioada

1995-2000 când s-au efectuat lucrările de modernizare.

Decizia atacată nu cuprinde motive

contradictorii. În considerente nu se face vorbire despre recunoașterea

creanței recurentei de către pârât. Din contră, instanța a apreciat că

obținerea avizelor necesare efectuării lucrărilor de reparații și modernizări

nu presupune acordul pârâtului la realizarea acestor lucrări.

Întrucât instanțele au reținut

corect că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru compensarea datoriilor

reciproce ale părților, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta A.C.S.F.C.D. împotriva deciziei nr. 329 din 22

mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 martie 2008.