ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 ianuarie 2017 sub nr. x/2/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Societatea C. SA, a solicitat instanței să dispună următoarele: 1) în măsura în care nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi cu seriile indicate în factura din 15 martie 2016 (certificate verzi vândute către D. SA în baza ofertei de cumpărare) sau în măsura în care transferul se poate anula pentru nerespectarea condiției legale a unei plăți efective, obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea către reclamantă a certificatelor verzi menționate, cu condiția ca acestea să aibă o perioadă de valabilitate rămasă, la momentul restituirii, cel puțin egală cu perioada de valabilitate pe care o aveau la momentul emiterii facturii sus menționate; 2) în măsura în care nu este posibilă restituirea în condițiile de mai sus, obligarea pârâtelor, în solidar, la achitarea contravalorii cu TVA a acestor certificate verzi, în cuantum de 148.970,95 de lei.

În fapt, în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat contractul din 10 martie 2016 în baza căruia a vândut un număr de 1.172 de certificate verzi, valoarea totală a contractului cu TVA fiind de 186.213,70 de lei; în baza art. 9 alin. (2) și (12) din contract și a art. 6.2.4 din Procedura aprobată prin avizul ANRE nr. 8 din 22 ianuarie 2014, reclamanta a fost constrânsă să confirme încasarea care consta doar în predarea biletelor la ordin, nu și în onorarea efectivă a acestora; din întreaga sumă de plată a fost onorată doar suma de 37.242,74 de lei, rămânând un rest de plată de 148.970,96 de lei; ca urmare a admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței în privința D., nu au mai putut fi efectuate plăți; pentru restul de plată de 148.970,96 de lei nu s-a îndeplinit condiția prevăzută de art. 1488 alin. (3) din C. civ., astfel încât certificatele verzi corespunzătoare acestei sume, vândute de către reclamantă, au fost transferate de către C. în mod nelegal, în prezent D. beneficiind și de aceste certificate și de prețul corespunzător, preț care nu a fost achitat în mod efectiv reclamantei. În cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtelor: fapta ilicită și vinovăția pârâtelor reiese din exercitarea defectuoasă a atribuțiilor legale ale acestora, acestea permițând terțului D. să participe la licitații de cumpărare a certificatelor verzi cu contracte care prevăd că plata se face cu instrumente de plată (bilet la ordin) și se consideră încasată la momentul predării acestora către vânzător, fără a reflecta condiția prevăzută de art. 1488 alin. (3) din C. civ.; reclamantei i-a fost produs un prejudiciu, în cuantum de 148.970,96 de lei, reprezentând contravaloarea a 80% dintre cele 1.172 de certificate verzi vândute către D. procent pentru care aceasta din urmă nu a onorat biletele la ordin.

În drept, reclamanta a invocat art. 8 teza a II-a, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. b) și lit. c), art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 1357 și urm. art. 1382 și art. 1488 alin. (3) din C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 2.959 din 18 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată a fost motivată și întemeiată în drept, din punct de vedere material (substanțial), pe dispozițiile art. 1357 și urm., art. 1382 și art. 1488 alin. (3) din C. civ., dispoziții care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Chiar dacă, din punct de vedere procedural, reclamanta a invocat ca temeiuri de drept dispozițiile art. 8 teza a II-a, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. b) și lit. c), art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, argumentele invocate de reclamantă nu vizează caracterul nejustificat al refuzului pârâtelor de soluționare favorabilă a cererii de reparare a prejudiciului, ci condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel fiind, în raport de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța a reținut că reclamanta a dedus judecății o acțiune în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, deci un raport de drept civil și nu un refuz nejustificat de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Prin raportare la valoarea obiectului cererii (148.970,96 de lei) și la sediile pârâtelor (una având un sediul în București sectorul 2, iar cealaltă în București sectorul 3), instanța a apreciat că judecarea cauzei este de competența materială și teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) și art. 112 alin. (1) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 2 București la data de 04 octombrie 2017.

Prin Sentința nr. 12.187 din 14 noiembrie 2017, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei sectorului 2 București a reținut următoarele:

Reclamanta a invocat ca temei juridic al cererii de chemare în judecată art. 8 teza a II-a, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. b) și lit. c), art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 1357 și urm. art. 1382 și art. 1488 alin. (3) din C. civ., precizând expres că formulează "acțiune în contencios administrativ", îndreptată împotriva "refuzului nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii", reiterând aceste susțineri de fiecare dată când s-a pus în discuție competența materială a instanței în soluționarea acțiunii.

Judecătoria sectorului 2 București a motivat că nu poate proceda la schimbarea cauzei acțiunii, având doar posibilitatea de a pune în discuție calificarea acțiunii, însă, în situația în care partea își menține susținerile privind temeiul acțiunii, se impune a se da curs principiului disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, aprecierile reclamantei - în sensul că în speță ar exista sau nu un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri ce i-ar fi pricinuit o pagubă, în sensul că pârâtele ar fi sau nu autorități administrative - se impun a fi analizate în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care, în mod firesc, se completează cu dispozițiile art. 1357 și următoarele în ceea ce privește repararea prejudiciului la care se face referire la art. 8 din Legea nr. 554/2004 reclamanta susținând că "răspunderea civilă delictuală este doar cadrul general al temeiului de drept material invocat".

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, competenta de soluționare a acțiunii reclamantei, pentru considerentele care succed.

Prioritar, trebuie reținut că, în considerarea art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, instanța nu e ținută în stabilirea competenței de temeiul juridic, invocat formal de parte, ci determinarea competenței urmează a se face după calificarea acțiunii deduse judecății în raport de cauza juridică a cererii de chemare în judecată.

În speță, cauza acțiunii reclamantei asupra căreia instanța a fost chemată să se pronunțe - prin cauza acțiunii înțelegându-se scopul spre care se îndreaptă voința celui care reclamă sau se apără, scop explicat prin împrejurările și motivele speciale care au determinat partea să acționeze - este aceea de a obține o hotărâre judecătorească prin care să se dispună repararea prejudiciului pretins a-i fi fost cauzat reclamantei ca urmare a neexercitării atribuțiilor legale, în mod corespunzător, de către pârâte, în principal, în natură (prin restituirea către reclamantă a certificatelor verzi cu seriile indicate în factura din 15 martie 2016 - certificate verzi vândute către D. SA în baza ofertei de cumpărare), iar în subsidiar prin echivalent (prin obligarea pârâtelor, în solidar, la achitarea contravalorii cu TVA a acestor certificate verzi, în cuantum de 148.970,95 de lei). Susținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtelor, reclamanta a invocat în drept atât dispozițiile art. 1357 și urm., art. 1382 și art. 1488 alin. (3) din C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cât și dispozițiile art. 8 teza a II-a, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. b) și lit. c), art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice) sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri (faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004) se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

"Contenciosul administrativ" este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Conform art. 8 alin. (1) teza a II-a, din lege, "se poate adresa instanței de contencios administrativ și cei care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Potrivit art. 18 alin. (1) din aceiași lege, "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă" iar potrivit alin. (3), "În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru".

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că repararea pagubei în condițiile legii contenciosului administrativ este posibilă doar ca urmare a anulării unui act administrativ tipic - art. 8 alin. (1) teza I-a sau asimilat - art. 8 alin. (1) teza a II-a.

Așadar, instanțele de contencios administrativ sunt competente să judece doar litigiile care întrunesc două particularități: 1) una dintre părți este o autoritate publică și 2) conflictul are la bază un act administrativ tipic (actul administrativ unilateral) sau asimilat (refuzul nejustificat al autorității publice de soluționare a unei cereri privind un act administrativ sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative sau nesoluționarea cererii în termenul prevăzut de lege).

Astfel, concluzia care se impune este aceea că, de competența instanțelor de contencios administrativ, nu sunt toate litigiile care implică o autoritate publică, ci doar litigiile care privesc acte administrative tipice sau asimilate.

Împrejurarea că fapta ilicită imputată pârâtelor ar consta în nerespectarea unor dispoziții de drept administrativ și că pârâtele sunt autorități publice nu este de natură a conduce la o altă concluzie, determinarea instanței competente trebuind să fie făcută în funcție de obiectul și de cauza acțiunii, nu în funcție de calitatea părților.

În speță, în condițiile în care acțiunea dedusă judecății vizează angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, iar nu un act administrativ tipic sau asimilat, cadrul procesual în care urmează a fi soluționată acțiunea reclamantei este configurat de dreptul comun, competentă material fiind nu instanța de contencios administrativ ci instanța Judecătoriei sectorului 2 București, raportat la valoarea obiectului cererii (148.970,96 de lei) și la sediile pârâtelor, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) și art. 112 alin. (1) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Societatea C. SA, având ca obiect "acțiune în răspundere civilă delictuală'" în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Societatea C. SA, având ca obiect "acțiune în răspundere civilă delictuală", în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - ED