ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2165/2016

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Reclamanta SC A. SRL a învestit Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor care reglementează accesul la dosar și a celor care reglementează cerința de cvorum pentru deliberare, după cum urmează: 1. Prevederi care reglementează accesul la dosar 1.1. art. III, pct. 5 și 6 din O.G. nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul concurenței; 1.2. pct. 8 din Legea nr. 117/2015 privind aprobarea O.G. nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul concurenței; 1.3. art. 50 pct. 5 din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.

Prevederi care reglementează cerința de cvorum pentru deliberare 2.1. art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul concurenței; 2.2. pct. 6 din Legea nr. 117/2015 privind aprobarea O.G. nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul concurenței; 2.3. art. 50 pct. 1 din O.U.G. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1470 din 28 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 pct. 1 din O.U.G. nr. 77/2014 și s-a respins, în rest, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III pct. 5 și 6 din O.G. nr. 12/2014, pct. 8 din Legea nr. 117/2015, art. 50 pct. 5 din O.U.G. nr. 77/2014, art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014 și pct. 6 din Legea nr. 117/2015.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. S.R.L criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive: 1. Hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 43 din Legea concurenței nr. 21/1996, art. III pct. 5 din O.G. nr. 12/2014, pct. 8 din Legea nr. 117/2015, art. 50 pct. 5 din O.U.G. nr. 77/2016: instanța de fond a aplicat în mod greșit aceste dispoziții legale apreciind că acestea nu ar fi incidente în cauză pe motiv că nu ar exista un Ordin al Consiliului Concurenței privind refuzul accesului reclamantei la dosar - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod proc. civ. 2. Hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, art. 147 din Constituție: instanța de fond a aplicat în mod greșit legea apreciind că prevederile art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014 nu ar fi incidente în cauză, ignorând faptul că potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, art. 147 din Constituție, declararea neconstituționalității art. 50 din O.U.G. 77/2014 va conduce la aplicarea în cauză a prevederilor anterioare, care sunt chiar prevederile art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014. În același context, instanța de fond a aplicat în mod greșit legea apreciind că prevederile pct. 6 din Legea nr. 117/2015 nu ar fi incidente în cauză deși Legea nr. 117/2015 ca lege de aprobare face corp comun cu ordonanța pe care o aprobă (O.G. nr. 12/2014), iar potrivit art. 31 alin. (2) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile privind accesul la dosarul de investigație al consiliului concurenței în contextul soluționării cererii de sesizare a curții constituționale. Instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III pct. 5 din O.G. nr. 12/2014, pct. 8 din Legea 117/2015, art. 50 pct. 5 din O.U.G. nr. 77/2016 ca inadmisibilă, pe motiv că aceste prevederi nu ar fi aplicabile în speță, deoarece în cauză nu există un ordin al președintelui Consiliului Concurenței prin care să se acorde acces la informații confidențiale. Această soluție a instanței de fond este rezultatul aplicării greșite a legii și se bazează pe o interpretare formalistă a legii și pe acceptarea invocării de către intimatul-pârât a propriei culpe. În primul rând, împrejurarea că răspunsurile Consiliului Concurenței prin care s-a refuzat accesul Danone la toate documentele din dosarul de investigație au fost transmise sub forma unor „adrese" și nu a unor „ordine" nu este de natură să înlăture aplicabilitatea art. 43 alin. (4) din Legea Concurenței și a normelor modificatoare care formează obiectul excepției de neconstituționalitate deoarece aceasta ar însemna să se lase la discreția intimatului-pârât să decidă ce acte cad sub incidența acestui articol în funcție de modul în care intitulează actele pe care le emite. Astfel, pentru aplicabilitatea art. 43 alin. (4) din Legea Concurenței și a normelor de modificare a acestui articol nu trebuie să conteze dacă un anumit act emis de Consiliul Concurenței este întitulat în mod formal „Ordin", ci în ce măsură acesta cuprinde o hotărâre/dispoziție/decizie a Consiliului Concurenței cu privire la o cerere de consultare și obținere de documente, date și informații din dosarul de investigație. Or, în cazul de față, actele la care s-a referit Consiliul Concurenței ca fiind „adrese" și a căror legalitate a fost contestată în Dosarul x/2/2015 reprezintă hotărâri/soluții ale Președintelui Consiliului cu privire la cererile Danone de consultare a documentelor din dosarul de investigație. De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile Consiliului Concurenței în sensul că art. 43 alin. (4) din Legea Concurenței nu ar fi aplicabil în speță deoarece actele emise de Consiliul Concurenței nu ar viza accesul la documente confidențiale. În primul rând, aceste aprecieri se bazează pe o confuzie între noțiunea de „documente confidențiale" și cea de „documente confidențializate". Astfel, în sensul art. 43 din Legea Concurenței, prin „documente confidențiale" se înțeleg nu doar documentele confidențializate, respectiv acele documente care au fost puse la dispoziția persoanei interesate prin ștergerea informațiilor considerate confidențiale, ci și acele documente care, deși fac parte din dosarul de investigație, nu au fost puse deloc la dispoziția societății investigate. În cazul de față, deși Subscrisa am solicitat acces la întregul dosar de investigație, Consiliul Concurenței ne-a pus la dispoziție doar documentele referitoare la furnizorii propuși spre sancționare pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale cu B.. Consiliul Concurenței nu i-a acordat acces la documentele referitoare la relațiile tuturor celorlalți furnizori și retaileri cărora li s-au cerut informații în legătură cu practicile investigate, documente care au fost obținute, produse și/sau colectate de către Consiliul Concurenței în cadrul aceleiași investigații și care, potrivit legii, făceau parte din același dosar de investigație. Singurul motiv pentru care Consiliul Concurenței ar fi putut să refuze accesul la aceste documente, în temeiul art. 43 alin. (3) din Legea Concurenței, era că acestea erau confidențiale. De altfel, acest fapt a fost confirmat de Consiliul Concurenței prin actul înregistrat cu nr. 10693 din 11 septembrie 2014, în care a informat-o că nu a acordat acces la documentele „conținând secrete de afaceri ale altor întreprinderi sau a altor documente confidențiale". Așa fiind, se impune concluzia că incidența art. 43 alin. (4) din Legea Concurenței și normelor de modificare a acestui articol nu este condiționată de intitularea actului privind accesul la dosar cu denumirea de „Ordin al președintelui Concurenței", ci de conținutul acestui act, care trebuie să cuprindă o hotărâre/dispoziție/decizie a Consiliului Concurenței cu privire la o cerere de consultare și obținere de documente, date și informații din dosarul de investigație. Or, în cazul de față, actele Consiliului Concurenței deduse judecății în Dosarul nr. x/2/2015 reprezintă acte privind accesul la documente confidențiale, astfel încât art. 43 alin. (4) din Legea Concurenței și normele de modificare a acestuia sunt incident în speță. În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, solicită să se constate că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III pct. 5 din O.G. nr. 12/2014, pct. 8 din Legea 117/2015, art. 50 pct. 5 din O.U.G. nr. 77/2016 are legătură cu soluționarea cauzei, deoarece vizează prevederi incidente în cauză. Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurată cu consecința sesizării Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III pct. 5 din O.G. nr. 12/2014, Pct: - 8 din Legea nr. 117/2015, art. 50 pct. 5 din O.U.G. nr. 77/2016. Instanța de fond a aplicat în mod greșit normele privind efectele deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate. Instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014 Pe motiv că acesta nu ar fi fost aplicabil la data emiterii actului dedus judecății, vizând forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 77/2014. Această soluție a instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a normelor privind efectele deciziilor Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate. Astfel, Danone a formulat și instanța de fond a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 pct. 1 din O.U.G. nr. 77/2014 privind cerința de cvorum pentru deliberare. Potrivit art. 31 alin. (1M3) din Legea nr. 47/1992, art. 147 din Constituție, admiterea acestei excepții de neconstituționalitate va conduce la înlăturarea de la aplicare în Dosarul nr. x/2/2015 a prevederilor art. 50 pct. 1 din O.U.G. nr. 77/2014, cu consecința soluționării litigiului în baza prevederilor anterioare, respectiv prevederile art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014. în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care a statuat prin Decizia nr. 766/15 iunie 2011 că „dispozițiile neconstituționale nu se vor mai aplica în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate". De asemenea, prin această decizie, Curtea Constituțională a decis că pot fi supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din legi sau din ordonanțe care nu mai sunt în vigoare, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Or, în cazul de față este în afara oricărui dubiu că prevederile art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014 se vor aplica în cauza de față dacă Curtea Constituțională va admite excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 pct. 1 din O.U.G. nr. 77/2014, cu care a fost deja sesizată de instanța de fond.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru excepție de neconstituționalitate să fie admisibilă aceasta trebuie: - să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - să fie ridicata la cererea părții sau din oficiu de către instanță; - să se refere la prevederi a căror neconstituționalitate nu a fost deja declarată; - să privească o prevedere care are legătură cu soluționarea cauzei. În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că prevederile art. III pct. 5 din O.G. nr. 12/2014, pct. 8 din Legea nr. 117/2015, art. 50 pct. 5 din O.U.G. nr. 77/2016 nu sunt incidente în cauză, fapt ce conduce la neîndeplinirea condiției referitoare Ia existența unei legături a dispozițiilor respective cu soluționarea cauzei. Astfel, Înalta Curte constată că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată de partea reclamantă sunt: Potrivit O.G. nr. 12 din 31 iulie 2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, art. III: Legea concurenței nr. 21/1996, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, se modifică și se completează după cum urmează: 5. La art. 43, alin. (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: "(2) Președintele Consiliului Concurenței va permite părților în cauză consultarea dosarului și obținerea, în format electronic, de copii și/sau extrase ale actelor procedurii de investigație; (4) Documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase doar prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația, prin aceeași cerere de chemare în judecată." În ceea ce privește adresele emise de Consiliul Concurentei se constată că acestea nu constituie un refuz deoarece, din conținutul Adresei CC nr. 10693 din 11 septembrie 2014 rezultă că: reprezentanții societății au avut deja acces la documentele din dosarul de investigație, în conformitate cu prevederile incidente în materie, dovadă în acest sens fiind Procesul-verbal nr. DBC/1410 din 21 august 2014; având în vedere ca Danone a avut acces la varianta neconfidențială a respectivelor documente, întreprinderea este invitată să indice Consiliului Concurentei care sunt informațiile confidențiale la care solicită accesul și să motiveze necesitatea respectivelor informații pentru exercitarea dreptului Ia apărare, în acord cu prevederile din Instrucțiunile privind accesul la dosar. După cum se poate constata, autoritatea de concurență nu refuză întreprinderii accesul la dosar, ci o informează că i-a acordat deja accesul și, mai mult, chiar o îndrumă cu privire la pașii pe care ar trebui să-i urmeze în scopul valorificării dreptului la apărare. Urmare a răspunsului autorității, Danone reiterează prin Adresa nr. 2769 din 22 septembrie 2014 cererea de acces în sensul că solicită „întregul dosar de investigație", fără a solicita în concret anumite documente confidențiale. În acest context, Consiliul Concurentei prin Adresa CC nr. 11212 din 26 septembrie 2014, reia punctul de vedere anterior, întrucât Danone nu a înțeles să dea curs cerințelor autorității de concurență și să indice informațiile confidențiale în cazul în care înțelege să solicite accesul la astfel de informații. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că autoritatea de concurență a procedat la informare întreprinderii, iar nu la manifestarea unui refuz. În ceea ce privește invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (4) din lege se constată că, acestea nu sunt incidente cauzei. Astfel, din prevederile citate rezultă că, autoritatea de concurență: - emite un ordin care vizează informații confidențiale; - ordinul în cauză poate fi atacat doar odată cu decizia autorității de concurență. În sensul celor de mai sus, se constată că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 43 alin. (4) din lege, în speță, Danone ar fi trebuit să fie destinatara unui ordin al Președintelui Consiliului Concurentei care să vizeze informații confidențiale (care trebuie identificate de întreprindere). Astfel, condiția premisă pentru incidența art. 43 alin. (4) din lege este existența unui ordin care să se refere la informații confidențiale. Or, în cauză, o atare premisă nu subzistă, din moment ce, pe de o parte, cererea Danone nu vizează informații confidențiale și, pe de altă parte, autoritatea a emis două adrese prin care explică societății că s-a acordat acces la dosarul cauzei cu privire la toate documentele ce au ca sorginte relația B. - Danone. Având în vedere că în cazul de față nu este îndeplinită condiția esențială a existenței unui ordin referitor informații confidențiale, rezultă că art. 43 alin. (4) din lege nu este aplicabil. Din moment ce prevederea art. 43 alin. (4) din lege nu este incidentă speței, rezultă că aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecații. Or, dacă prevederea în cauză nu are legătură cu soluționarea cauzei, rezultă că nici dispozițiile care modifică acest text de lege, obiect al excepției de neconstituționalitate, nu vizează soluționarea speței. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate ale unei excepții neconstituționalitate, respectiv ca excepția respectivă să privească o dispoziție legală care are legătură cu soluționarea cauzei, sens în care acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III pct. 1 din Ordonanța nr. 12/2014, în materie de cvorum, Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat deoarece, aceste prevederi nu erau în vigoare la momentul deliberării/emiterii deciziei, fapt ce conduce la neîndeplinirea condiției referitoare la existența unor legi sau ordonanțe în vigoare. Astfel, decizia contestată a fost emisă la 14 aprilie 2015, însă deliberările au avut loc la data de 09 decembrie 2014, după cum s-a consemnat în cuprinsul deciziei contestate. La data deliberării erau în vigoare dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, publicată în M. Of. la data de 09 decembrie 2014. Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Potrivit art. 50 din O.U.G. nr. 77/2014, Legea concurenței nr. 21/1996, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La art. 19, alin. (1), (2) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins: (1) Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența majorității membrilor în funcție, dar nu mai puțin de 3 dintre aceștia, și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico-administrativă la solicitarea președintelui. Or, așa cum s-a arătat mai sus, la data de 9 decembrie 2014 a avut loc deliberarea Plenului Consiliului Concurenței cu privire la emiterea Deciziei nr. 13/2015, iar în aceeași zi (9 decembrie 2014), a intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu consecința că Ordonanța nr. 12 din 31 iulie 2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței nu mai era în vigoare la acea data (9 decembrie 2014). Având în vedere că la data de 9 decembrie 2014, când a avut loc deliberarea în prezenta speță, art. III pct. 1 (care modifică art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996) din O.G. nr. 12/2014 nu era în vigoare, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția care reclamă că obiectul excepției de neconstituționalitate să se refere Ia prevederi care sunt în vigoare. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 6 al art. unic din Legea nr. 117 din 21 mai 2015, având în vedere că, deliberarea a avut loc la data 9 decembrie 2014, deci mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 117 din 21 mai 2015, Înalta Curte constată că raționamentul instanței fondului este corect și în acest caz, sentința fiind în mod temeinic motivată, în sensul că dispozițiile în cauză "(..) sunt ulterioare adoptării deciziei nr. 13 din martie 2015 și prin urmare nu au fost avute în vedere la emiterea actului administrație atacat". Totodată, nu trebuie neglijat faptul că, atât timp cât dispozițiile legale invocate pe calea excepției de neconstituționalitate nu erau în vigoare la momentul adoptării deciziei Consiliul Concurenței nr. 13/2015, sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă, în lumina art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În considerarea acestor argumente, rezultă că sentința primei instanțe prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale este legală și temeinică, cererea Danone fiind inadmisibilă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciind că soluția instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.