ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1573/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național pentru Pregătirea Avocaților și Baroul București, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 148 din 29 septembrie 2014 a Comisiei permanente a U.N.B.R. privind validarea examenului de primire în profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice precum și a rezultatelor acestuia; anularea parțială a Procesului-verbal al Comisiei Naționale de Examen din data de 23.09.2014 privind soluționarea contestațiilor la punctaj formulate; anularea baremului de la grila nr. 2 de la examenul de admitere în profesie ca avocat stagiar sesiunea septembrie 2014 în ceea ce privește întrebările: 8, 9, 12, 17, 18, 27, 29, 31, 34, 40, 43, 48, 52, 55, 59, 70, 73, 89, 90, 100; stabilirea răspunsurilor corecte rezultate în urma verificării; acordarea punctajului indiferent de varianta de răspuns dată în situația întrebărilor greșite prin enunț sau răspuns; modificarea rezultatului obținut conform punctajul stabilit de instanță; obligarea pârâților să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru ca reclamantul să fie declarat admis la examenul de primire în profesie ca urmare a anulării răspunsurilor greșite și a acordării punctajului rezultat.

Prin Sentința civilă nr. 1168 din 24.04.2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național pentru Pregătirea Avocaților și Baroul București, ca nefondată și a obligat reclamantul să plătească Baroului București suma de 800 RON, Uniunii Naționale a Barourilor din România suma de 1600 RON și INPPA suma de 800 RON cheltuieli de judecată, onorarii de avocat.

Împotriva Sentinței civile nr. 1168 din 24.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs s-a susținut că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea legii.

În mod greșit nu s-a admis probele solicitate de către recurentul-reclamant referitoare la consultarea unor specialiști în domeniu și verificarea corectitudinii răspunsurilor punctate.

Instanța de fond a considerat în mod greșit că examenul organizat de pârâte nu poate fi supus controlului instanței și că nu se poate verifica legalitatea acestuia.

Or, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) C. proc. civ., niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. În alin. (3) al art. 5 din aceIași act normativ se prevede că, în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de aspectele echității.

În speță, cererea dedusă judecății nu a fost judecată și nu se poate reține că soluționarea cererii sub aspectul corectitudinii răspunsurilor punctate și a formulării întrebărilor, contravine dispozițiilor art. 5 din C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant a susținut că motivarea instanței de fond cuprinde analizarea regulamentului cadru și nu a cererii deduse judecății, astfel că soluția de respingere a acțiunii nu este motivată.

Împrejurarea că nu a solicitat anularea regulamentului privind prevederile prin care se arată că punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj, este definitiv, nu poate fi reținută deoarece, eventualele nelegalități nu pot rămâne necenzurate.

Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că nu recurentul-reclamant nu ar fi contestat baremul prin procedura stabilită de regulament și nu a solicitat pârâtelor prezentarea contestației formulată de acesta.

În final, recurentul-reclamant a criticat soluția instanței de fond prin care s-a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată și a solicitat cenzurarea acestora.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 29 iunie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare, iar prin încheierea de ședință din data de 2 februarie 2017, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamant și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant consideră că instanța de fond în mod greșit a respins probele solicitate de către recurentul-reclamant referitoare la consultarea unor specialiști în domeniu și verificarea corectitudinii răspunsurilor punctate, precum și faptul că examenul organizat de pârâte nu poate fi supus controlului instanței și că nu se poate verifica legalitatea acestuia.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, evidențiază deopotrivă conținutul, respectiv obiectul cererilor cu care a fost investită instanța de contencios administrativ, ca și argumentele pe baza cărora și-a fundamentat judecătorul fondului soluția de respingere a acțiunilor conexate formulate de reclamantul-recurent.

Nefondate sunt și criticile vizând respingerea nejustificată a probatoriilor propuse, constând în consultarea unor specialiști în domeniu și verificarea corectitudinii răspunsurilor punctate.

Instanța de fond, în ședința din data de 24 aprilie 2014 a respins motivat cererile în probațiune ale recurentului-reclamant, iar Înalta Curte constată că în mod justificat s-a apreciat că acestea nu erau utile, raportat, în mod efectiv, la obiectul acțiunii prin care se contestă modul de punctare al răspunsurilor considerate corecte de către comisia de evaluare.

Și în ceea ce privește soluția adoptată asupra fondului cauzei instanța de control judiciar constată că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant.

Înalta Curte analizând considerentele instanței de fond cuprinse în hotărârea recurată reține că, în mod justificat și cu o corectă interpretare a legii, dar și a principiilor ce guvernează exercitarea controlului de legalitate în materia contenciosului administrativ, prima instanță a apreciat că nu pot constitui motive de anulare parțială a Deciziei nr. 148 din 29 septembrie 2014 a Comisiei permanente a UNBR privind validarea examenului de primire în profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice precum și a rezultatelor acestuia, aspectele invocate de recurentul-reclamant referitoare la enunțul întrebărilor dar și la modificarea punctajului urmare a contestațiilor.

Recurentul-reclamant a solicitat, aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora: (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. (3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.

Or, în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită instanța de contencios administrativ nu poate verifica decât respectarea prevederilor legale referitoare la procedura de concurs și la atribuțiile comisiilor de elaborare a subiectelor și de soluționare a contestațiilor, iar nu aspectele privind conținutul subiectelor de concurs și al baremelor de notare, punctajele acordate candidaților și soluțiile date contestațiilor la barem sau la punctaj.

Instanța de contencios administrativ nu se poate substitui comisiilor de examinare în a proceda la o evaluare a cunoștințelor și experienței necesare pentru exercitarea profesiei cu un anume titlu.

Totodată, nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant potrivit căreia instanța de fond nu ar fi procedat la judecarea cauzei deoarece, ar fi constatat, că în conformitate cu dispozițiile Regulamentului Cadru aprobat prin Decizia nr. 128 din 08 iulie 2014 a Comisiei permanente a UNBR, baremul de evaluare definitiv este stabilit de către Comisia de soluționare a contestațiilor la barem și nu de către instanța de judecată.

De altfel aceasta este și abordarea ce se regăsește în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis ca atunci când litigiul privește verificarea legalității procedurii în fața comisiei de admitere și reexaminarea îndeplinirii de către candidați a condițiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, pot fi cenzurate pe cale jurisdicțională doar viciile de procedură și deturnarea de putere.

Evaluarea cunoștințelor și a experienței profesionale sunt însă elemente similare unui examen de tip școlar sau universitar, ce se îndepărtează atât de mult de la sarcina unui judecător, încât garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu ar putea viza litigii într-o asemenea materie (cauza Van Marle și alții c. Olandei, Hotărârea din 26 iunie 1986).

Examinând așadar atât criticile recurentului cât și hotărârea atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Naționale pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj este definitiv.

În atare situație, nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant potrivit căreia instanța de fond nu a soluționat cererea sub aspectul corectitudinii răspunsurilor punctate și a formulării întrebărilor, ci, în mod corect s-a reținut faptul că aceste atribuții revin în exclusivitate Comisiei de soluționare a contestațiilor, iar sintagma "punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj este definitiv" nu permite accesul la instanță pe problema intrinsecă a subiectelor și baremelor, în alte condiții decât cele regulamentare.

Prin urmare, față de toate argumentele sus-arătate ce configurează netemeinicia criticilor reclamantului-recurent și totodată justețea și legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

Cu privire la ultimul motiv de recurs prin care se solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte îl constată întemeiat și îl va admite.

În raport de dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Prima instanță a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 451 - 452 C. proc. civ., privitor la plata cheltuielilor de judecată.

Or, așa cum prevăd dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul citat, fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui, care prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia purtării procesului și să constate că acesta este disproporționat.

La dosarul de fond este atașată chitanța nr. CCV 1322 emisă de SCA B., privind plata onorariului de avocat încasat de la Uniunea Națională a Barourilor din România, în cuantum de 800 RON; la fila 50 a aceluiași dosar este atașată factura fiscală nr. CCV 0458 emisă de SCA B., privind plata onorariului de avocat încasat de la Uniunea Națională a Barourilor din România, în cuantum de 800 RON; la fila 51 a aceluiași dosar se află factura fiscală nr. CCV 0465 emisă de SCA B., privind plata onorariului de avocat încasat de la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în cuantum de 800 RON; la fila 88 a aceluiași dosar este atașată chitanța nr. 251 din 18 decembrie 2014 emisă de Cabinet Avocat "C.", privind plata onorariului de avocat încasat de la Baroul București, în cuantum de 800 RON.

Cum, recurentul-reclamant a avut calitatea de parte căzută în pretenții, în mod corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, numai că prima instanță avea posibilitatea să procedeze la cenzurarea acestora în raport de complexitatea cauzei, valoarea obiectului, numărul termenelor de judecată acordate precum și miza procesului, precum și faptul că pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților au răspuns pretențiilor reclamantului printr-o întâmpinare comună, întocmită de SCA B..

Așa fiind, Înalta Curtea constată că prezenta cauză nu prezintă un grad de complexitate ridicat, deși au fost formulate două cereri de chemare în judecată, dosarele au fost conexate și soluționate la primul termen de judecată, motiv pentru care va proceda la reducerea cheltuielilor de judecată acordate pârâților constând în plata onorariului de avocat și va obliga recurentul-reclamant la câte 500 RON cheltuieli de judecată, către pârâții Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea Avocaților.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentința atacată în sensul că, va obliga reclamantul A. la câte 500 RON cheltuieli de judecată, către pârâții Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea Avocaților, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1168 din 24 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată în sensul că:

Obligă reclamantul A. la câte 500 RON cheltuieli de judecată, către pârâții Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea Avocaților.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV