ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 407 din data de 7 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Răcari, în temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., raportat la art. 74 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 375 alin. (1) și (2), art. 396 alin. (1) și (2) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A., fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa constând în 5.400 de lei amendă penală, sumă ce reprezintă 180 de zile-amendă, cu un cuantum de 30 lei/zi-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din data de 06 aprilie 2016.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., anume, dacă persoana condamnată, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

S-a luat act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 18 ianuarie 2017, întocmit în Dosarul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În fapt s-a reținut că la data de 06 aprilie 2016, în jurul orelor 2300, organele de poliție din cadrul Poliției oraș Răcari, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Răcari, județul Dâmbovița, au procedat la oprirea autovehiculului marca B. cu număr de înmatriculare C., care circula pe str. (...), din direcția DN 71 către satul Ghimpați.

La volanul autoturismului a fost identificat inculpatul A., care la orele 2305 a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, stabilindu-se că are o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 0,79 mg/l.

În condițiile date, inculpatul a fost condus la sediul UPU Titu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/274 din 08 aprilie 2016 reiese că inculpatul A. avea la data de 06 aprilie 2016, ora 2347, o alcoolemie de 1, 75 g‰ alcool pur în sânge, iar, la data de 07 aprilie 2016, ora 0047 o alcoolemie de 1, 55 g‰ alcool pur în sânge.

În cursul judecății, respectiv la termenul de judecată din data de 22 iunie 2017, inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, solicitând să fie judecat în procedura prevăzută de art. 375 și următoarele C. proc. pen. Astfel, acesta a arătat că recunoaște fapta așa cum este descrisă în actul de sesizare, recunoaște că în data de 06 aprilie 2016 a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală; cunoaște și își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari și inculpatul A.

În motivarea apelului procurorul a susținut în esență că aplicarea doar a unei pedepse cu amenda penală, reprezintă o sancțiune nejustificat de blândă, față de comportamentul său, prin care a ignorat normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice, a pus în pericol siguranța sa precum și a celorlalți participanți la trafic, urmările acestui comportament putând avea consecințe deosebit de grave, precum și valoarea ridicată a alcoolemiei pe care a avut-o la momentul săvârșirii faptei (1,75 g/l alcool pur în sânge).

De asemenea mai este criticată atitudinea inculpatului care deși a declarat că recunoaște fapta așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, simulând o atitudine sinceră de recunoaștere și regret, cu ocazia dezbaterilor fondului a solicitat achitarea, motivat de imposibilitatea stabilirii alcoolemiei la momentul depistării în trafic, pentru a scăpa astfel de răspunderea penală.

Inculpatul prin motivele de apel a arătat că în principal solicită achitarea deoarece nu s-a stabilit cert care era concentrația alcoolemiei sale la momentul opririi în trafic, iar în subsidiar, amânarea aplicării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1160 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari împotriva Sentinței penale nr. 407 din 07 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Răcari, pe care a desființat-o în totalitate și în consecință:

A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 06 aprilie 2016, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public sector 6 București sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială sector 6 București, la alegerea consilierului de probațiune.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, referitor la individualizarea sancțiunii penale criticate atât de procuror dar și de inculpat, că în raport de valoarea destul de ridicată a alcoolemiei dar și de aspectul că deși formal inculpatul a declarat că își însușește probele administrate la urmărire penală și situația de fapt, în realitate prin concluziile exprimate a expus alte împrejurări dorind să conducă la exonerarea sau minimalizarea răspunderii penale.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivarea recursului în casație, inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de 0,80 g/l. alcool pur în sânge, fără efectuarea unei expertize care să stabilească nivelul alcoolului la ora 23,00 și, necunoscându-se nivelul alcoolemiei, există dubiu cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.- art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Totodată inculpatul a arătat că la individualizarea pedepsei au fost aplicate la alte limite decât cele prevăzute de lege art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii și în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b), teza I și lit. c) C. proc. pen.

Prin Încheierea din data de 21 februarie 2017, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din data de 26 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a fost trimisă la Completul 8 în vederea soluționării recursului în casației fixându-se termen la data de 4 aprilie 2018, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării obligatorii.

Analizând, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din data de 26 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, atât în raport cu susținerile apărătorului cât și în raport cu actele din dosar Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Recursul în casație declarat de inculpatul A. vizează cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la primul motiv de recurs în casație art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. susține că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 C. pen., conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe - susținând că în cazul de fata nu a existat nici o proba tehnico-științifică care să ateste nivelul alcoolemiei în sânge la momentul opririi în trafic, la orele 2300 din ziua de 06 aprilie 2016 și prin urmare nu se cunoaște nivelul alcoolemiei pentru ora 2300 și totodată exista o probă emisă de INML "Mina Minovici, potrivit cu care calculul retroactiv solicitat pentru ora 2300 nu se poate efectua", apreciind că fapta este contravenție și nu infracțiune.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

În recursul său, inculpatul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, potrivit căreia sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională, susținând, în esență că ulterior depistării sale în trafic la data de 06 aprilie 2016, orele 2300, s-au recoltat probe biologice la orele 2347 și 0047 ce au concluzionat în sensul existenței unei alcoolemii de 1,75 și respectiv 1,55 g‰ alcool pur în sânge, astfel că la ora depistării sale, respectiv 2300 avea o alcoolemie sub 0,80 g/l alcool pur și fapta sa constituie contravenție.

Înalta Curte constată că inculpatul pe calea recursului în casație a reiterat apărări susținute și în fața instanței de apel care au fost analizate și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat prin decizia recurată.

Astfel, instanța de apel a reținut că, la momentul depistării în trafic în data de 06 aprilie 2016 - ora 2300 acesta avea 0,79 ml/l alcool pur în aerul expirat, la ora 2347 i s-a recoltat prima probă de sânge rezultând o alcoolemie de 1,75 g‰ alcool pur în sânge, iar peste o oră, la 0047, inculpatul avea o alcoolemie în scădere de 1,55 g‰ alcool pur în sânge, ceea ce conduce la concluzia că în momentul depistării în trafic acesta avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, având în vedere și rezultatul etilotestului, fapta sa intrând sub incidența dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen.

În realitate, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casație de față să se procedeze la o reapreciere a probatoriului, lucru care nu este posibil, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte reține că recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este nefondat, instanțele reținând în mod corect în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., în momentul conducerii autoturismului și depistării în trafic, inculpatul având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs în casație art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită (cu nerespectarea dispozițiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului, 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată în condițiile art. 91 C. pen., se situează în limitele prevăzute de lege.

Criticile invocate de petent nu pot fi analizate însă prin prisma dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a realizat, pedeapsa fiind în limite legale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV