ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea actelor administrative: notificarea privind refuzul din 22 decembrie 2014, raportul de verificare din 11 decembrie 2014 și raportul de verificare din 16 ianuarie 2015, precum și obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 415.

828,47 lei, reprezentând sprijin financiar nerambursabil conform contractului de finanțare din 20 martie 2012 și cererii de plată cod P121V011161300007.1, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6/2015 din data de 02 noiembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, s-au dispus următoarele:

- s-a admis cererea de chemare în judecată și, în consecință, au fost anulate actele emise de pârâtă, respectiv notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății din 22 decembrie 2014, raportul de verificare din 11 decembrie 2014 și raportul de verificare din 16 ianuarie 2015;

- a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 415.828,47 lei, reprezentând sprijin financiar nerambursabil conform contractului de finanțare din 20 martie 2012 și cererii de plată cod P121V011161300007.1.

- a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 6/2015 din data de 02 noiembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, considerând-o nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond apreciază că nu echivalează cu o neregulă nedeținerea în original a dosarului de achiziții, la momentul verificării pe teren și nici inadvertențele vădite între ofertele prezentate de ofertanți și raportul de evaluare.

Astfel, în susținerea legalității actelor administrative emise de recurentă, aceasta învederează clauzele contractuale incidente speței, din care susține că rezultă, fără putință de tăgadă, că, beneficiarul are obligația respectării Instrucțiunilor de achiziții și a legislației în materia achizițiilor, care nu permite vreo neconcordanță între ofertele depuse de ofertanți și raportul de selecție nici sub aspectul numerelor de înregistrare ale ofertelor nici sub aspectul prețurilor menționate în acestea.

Susține recurenta că prin pronunțarea sentinței, toate dispozițiile contractuale cât și ale Ghidului Solicitantului aferent măsurii 121 sunt ignorate de instanța de fond.

Instanța de fond consideră că prin depunerea în original în cadrul prezentului litigiu, la termenul din data de 02 noiembrie 2015 a dosarului original a procedurii de achiziții, beneficiarul probează că a respectat clauzele contractuale și prevederile Ghidului Solicitantului care obligă fără dubiu beneficiarul să dețină, pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, în original, un exemplar al dosarului de achiziții pe care să îl poată prezenta la orice control al Autorității Contractante.

Pe de altă parte, motivarea instanței de fond în sensul că inadvertențele între oferte și raportul de evaluare nu au relevanță și nu afectează procedura de achiziții este total nelegală și contrară Instrucțiunilor de Achiziții din cadrul Anexei IV la contractul de finanțare.

Precizează recurenta că, nu se poate interpreta, potrivit normelor legale, că inadvertențele și neconcordanțele observate de experții AFIR la verificarea eligibilității cererii de plată sunt niște simple erori strecurate în oferte sau în raportul de evaluare.

În concluzie, consideră că actele administrative emise de recurentă sunt temeinice și legale neexistând motive concrete care să atragă anularea acestora.

Accesarea sprijinului financiar nerambursabil pentru fiecare din măsurile din cadrul PNDR se realizează prin încheierea de contracte de finanțare/decizii de finanțare între APDRP și solicitanții selectați pentru finanțare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 16(1) - Anexa 1 - Prevederi generale - din Contractul de finanțare:" 16(1) Prin "neregulă" în accepțiunea prezentului contract, se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementarilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național."

Totodată, conform clauzelor contractuale cunoscute și asumate de Reclamantă prin semnarea contractului de finanțare, beneficiarul se obligă la respectarea prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementărilor în vigoare privind asistenta financiară nerambursabilă acordata României de Comunitatea Europeană, precum și la respectarea tuturor celorlalte clauze ale contractului de finanțare.

Mai precizează recurenta că necunoașterea de către beneficiar a prevederilor legale comunitare și naționale în vigoare nu îl absolvă de respectarea și aplicarea acestora.

Pentru acordarea finanțării nerambursabile pot fi luate în considerare doar cheltuielile eligibile, cheltuielile prevăzute în bugetul proiectului (buget care constituie Anexa III la contractul de finanțare) având caracter estimativ și reprezentând plafonul maxim pentru cheltuielile eligibile. Sumele prevăzute în bugetul indicativ nu reprezintă un drept câștigat automat prin semnarea contractului de finanțare, ele trebuind justificate de beneficiar cu documente care să ateste efectuarea lor cu respectarea regulilor de finanțare specifice FEADR.

Face precizarea că respectarea tuturor condițiilor cerute pentru acordarea finanțării este impusă de reglementări comunitare și naționale, acestea urmând a se verifica pe întreaga perioadă de implementare a unui proiect, respectiv de la data acordării deciziei de finanțare și pe o perioada de încă cinci ani.

Intimata reclamantă SC A. S.R.L a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A susținut intimata că pe tot parcursului recursului se face referire exclusiv la aprecieri cu privire la starea de fapt și la probele administrate.

Cu toate că recurenta învederează în drept, într-un context general, încălcarea normelor de drept material prev. de H.G. nr. 224/2008, aceasta nu face nicio referire concretă și nicio critică de nelegalitate privind nerespectarea acestui act normativ.

Singura mențiune care se face cu privire la critici de nelegalitate, sunt cele referitoare la art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008 (pagina 9 recurs, aliniat 6) "beneficiarul trebuie să depună din proprie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoștință de toate informațiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligațiilor toate drepturile și obligațiile născute din contractul de finanțare" critici care sunt neîntemeiate și irelevante în speță.

Casarea hotărârii de primă instanță, pe temeiul art. 488 noul C. proc. civ. poate fi solicitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute la pct. 1 - 8, legiuitorul excluzând categoric posibilitatea remedierii, pe calea recursului, a unor erori de fapt. Motivele de fapt și de drept ale recursului trebuie să se circumscrie în mod riguros acelora limitativ prevăzute de textul legal, în caz contrar ele neputând fi primite.

Ceea ce solicită recurenta este o reapreciere a probelor administrate de prima instanță, fără a se invoca și justifica o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material. Prima instanță a stabilit starea de fapt, a analizat și sintetizat probele depuse, iar o reapreciere a lor în fața instanței de recurs este exclusă în raport cu dispozițiile art. 488 noul C. proc. civ., cele care reglementează motivele de casare.

Nu au fost identificate în recursul promovat critici de nelegalitate astfel încât acestea să poată fi supuse controlului de legalitate a instanței de recurs, recurenta limitându-se strict în critici de apreciere a probelor și a temeiniciei acestora.

Se mai susține că însăși recurenta recunoaște prin recursul declarat (pagina 3 aliniat penultim) că principiul de bază al finanțărilor nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de beneficiar.

Ambele condiții au fost îndeplinite în cauză de intimata SC A. SRL. Toate cheltuielile efectuate cu achiziționare de tractor și celelalte utilaje agricole au fost considerate ca fiind cheltuieli eligibile, motiv pentru care proiectul a fost aprobat și a fost semnat contractul de finanțare. Ulterior, din resurse proprii și prin credit bancar, intimata a procedat la plata tuturor bunurilor achiziționate în cadrul proiectului și abia după aceea a solicitat rambursarea parțială a acestor cheltuieli prin cererea de plată din 18 septembrie 2014.

Astfel nu există niciun motiv real și legal pentru care cererea sa de plată să fie refuzată.

Mai arată că în mod corect, instanța de fond a confruntat toate ofertele și contractele a căror copie a fost depusă la AFIR, anexă la dosarul achiziției, cu ofertele și contractele în originale, existente în dosarul beneficiarului, prezentate în ședința de judecată din data de 02 noiembrie 2015.

Astfel, în urma verificărilor, instanța de fond a constatat că la dosarul cauzei a fost depus întreg dosarul procedurii de achiziție astfel cum acesta a fost înregistrat în luna iulie 2013 la pârâtă, iar în ședința publica din data de 2 noiembrie 2015 reclamanta prin reprezentantul sau a prezentat originalul aceluiași dosar de achiziție. Totodată, susține că, instanța a verificat toate ofertele depuse în dosarul aflat la pârâtă cu dosarul păstrat de reclamanta și toate contractele încheiate în baza acestor oferte și a constatat că toate ofertele depuse și toate contractele încheiate se afla în original în dosarul reclamantei și în copie în dosarul depus la pârât astfel ca aceasta neregula invocată de recurentă, în realitate, nu exista și criticile recurentei privind ofertele și contractele ce au făcut parte din dosarul de achiziție sunt total neîntemeiate.

Cu privire la critica privind necorespodenta dintre valorile din oferte și procesul-verbal de selecție din 25 februarie 2013, instanța de fond, din nou a verificat aceste aspecte în ședința de judecată din 2 noiembrie 2015, și în prezența reprezentantului legal al recurentei, s-a constatat că nu există diferențe între valorile din ofertele existente la dosarul beneficiarului și valorile din procesul-verbal de selecție, fiind verificate în mod special și ofertele B. și C. privind tractorul. Nu s-au constatat diferențe, atât în ofertele menționate cât și în procesul-verbal de selecție nr. 23 din 25 februarie 2013 figurând cu același preț 63.800 euro.

Nici în ceea ce privește celelalte utilaje la care SC B. și SC C. au depus oferte nu exista nicio diferența între prețul înscris în aceste oferte și cel menționate în procesul-verbal-raport de selecție neputându-se reține așadar existența vreunei nereguli în ceea ce privește prețul ofertat de cele doua societăți comerciale sub aspectul menționării lor într-un cuantum diferit în procesul-verbal-raport de selecție. De altfel, în afara de prețul pentru tractor în actele atacate nu se arată în ce constau aceste diferențe și, ca atare în lipsa unei asemenea precizări nu se poate stabili cu exactitate la ce se refera actele contestate acestea fiind imprecise în ce privește aceasta ultima constatare.

Cu privire la critica recurentei privind necorespondenta numărului de înregistrare al ofertelor depuse și datele din Procesul-verbal raport de selecție nr. 23 din 25 februarie 2013, instanța de fond, în urma verificării numărului de înregistrare a ofertelor dat de fiecare ofertant în parte, în concordanță cu registrul propriu de intrări al SC A. SRL aflat în copie la dosar, a constatat concordanța între aceste numere de înregistrare, concordanță care permite determinarea cu certitudine a ofertei la care face referire acest proces-verbal, existând în mod neechivoc certitudinea ca ofertele prezentate și în fața instanței sunt cele care s-au depus, care au primit numărul de înregistrare în discuție și care sunt astfel individualizate în procesul-verbal-raport de selecție.

În ce privește ultima critică a recurentei, că în oferta depusă de C. SRL, prețul pentru încărcătorul frontal este în valoarea de 9.120 euro în timp ce în procesul-verbal de selecție valoarea menționată este de 9.000 euro, iar la echipamentul de cântărit și ambalat prețul este de 8.850 euro iar în procesul-verbal 8.405 euro, arătă că este vorba doar de o eroare materială de transcriere. Este singura diferență de preț între oferte și procesul-verbal de selecție, așa cum a constatat și instanța de fond.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a respins excepția nulității recursului, invocată de intimată pe calea întâmpinării și a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Verificând documentele dosarului și susținerile părților, precum și actele normative incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Un prim motiv de recurs se referă la faptul că în urma reverificării dosarelor de achiziții de către experții recurentei s-a constatat faptul că beneficiarul nu deținea ofertele și contractele în original, conform manualului de procedură achiziții private, iar Raportul de evaluare întocmit de beneficiar în urma selecției de oferte încheiate în data de 25 februarie 2013, face referire la alte oferte decât cele prezentate de beneficiar experților verificatori pe teren, iar valoarea bunurilor menționată în raportul de selecție este diferită față de cea menționată în oferte.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că în Contractul de finanțare la cap. 4.3 "Depunerea de către beneficiar a dosarului de achiziții" se prevede că: "Dosarul de achiziții se întocmește în 3 exemplare, 1 exemplar original, cu documente în original rămâne la beneficiar și 2 exemplare (copii conforme cu originalul) se depun la OJFIR (OJPDRP)/CRFIR (CRPDRP) ". Conformitatea poate fi efectuata în situații speciale la solicitarea conducerii AFIR (APDRP) sau a CRFIR (CRPDRP) care pot dispune verificarea conformității dosarului de achiziții original cu cele doua copii depuse la sediul beneficiarului ori de cate ori este cazul și numai ulterior depunerii dosarelor de achiziții și verificării acestora din punct de vedere procedural".

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, din compararea dosarului de achiziții aflat în original la societatea intimată-reclamantă și în copie la recurenta pârâtă, se observă că toate contractele încheiate se afla, în original, în dosarul reclamantei și în copie, în dosarul depus la pârât, astfel că această neregulă în realitate nu există.

Un al doilea motiv de recurs invocat se referă la faptul că la sediul beneficiarului au fost identificate mai multe exemplare în original ale aceleiași oferte și ale aceluiași ofertant, fiecare cu alta suma, diferite totodată de valoarea specificata în "Raportul de selecție".

În plus, s-a susținut că în dosarul administrativ exista trei exemplare din procesul-verbal raport de selecție din 25 februarie 2013. O copie din Dosarul de achiziții depus la OJFIR Cluj și două exemplare identificate la beneficiar. Unul din exemplarele identificate la beneficiar este diferit de celelalte două în sensul că valorile utilajelor ofertate sunt diferite.

Din verificarea documentelor dosarului se constată că singurele diferențe ce se pot constata sunt cele din oferta SC C. SRL. În această oferta prețul încărcătorului frontal este de 9.120 euro iar în procesul-verbal-raport de selecție este indicat prețul de 9.000 euro, iar în ceea ce privește mașina de încărcat și ambalat prețul este în oferta de 8.850 euro iar în procesul-verbal-raport de selecție prețul este de 8.405 euro.

Aceste diferențe, însă, nu au fost de natură să influențeze cursul procedurii de achiziție, întrucât, așa cum a constatat și instanța de fond, pentru aceste doua utilaje selecția a fost câștigată de alte societăți comerciale respectiv pentru încărcător frontal SC D. SRL, iar pentru mașina de încărcat și ambalat SC E. SRL care au oferit un preț mai bun.

Pe de altă parte, nici menționarea greșită în raportul de selecție a numerelor de înregistrare a ofertelor, nu reprezintă decât simple erori materiale, care nu pot atrage sancțiunea neeligibilității cheltuielilor, în condițiile în care nu s-a dovedit o influență a acestor erori asupra procedurii de selecție și a rezultatului derulării achiziției.

Mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, în ceea ce privește neconcordanța sub aspectul numerelor de înregistrare pentru ofertele SC B., SC C. și SC E. aceasta neconcordanță nu exista în realitate, întrucât fiecare dintre ofertanți a emis oferta sub propriul numar de înregistrare. Odată cu primirea lor reclamanta a alocat fiecărei oferte un număr propriu de înregistrare în registrul său de intrări aflat în copie în anexa 5 a cererii de chemare în judecată.

Recurenta susține în recursul său că "instanța de fond consideră că prin depunerea în original în cadrul prezentului litigiu, la termenul din data de 02 noiembrie 2015 a dosarului original a procedurii de achiziții, beneficiarul probează că a respectat clauzele contractuale și prevederile Ghidului Solicitantului care obligă fără dubiu beneficiarul sa dețină pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare în original un exemplar al dosarului de achiziții pe care să îi poată prezenta la orice control al Autorității Contractante."

Totodată, recurenta mai arată că, "motivarea instanței de fond în sensul că inadvertențele între oferte și raportul de evaluare nu au relevanță și nu afectează procedura de achiziții este total nelegală și contrară Instrucțiunilor de Achiziții din cadrul Anexei IV la contractul de finanțare."

În afară de faptul că recurenta a citat în cuprinsul recursului o serie de texte de lege din contractul de finanțare și din Instrucțiunile de Achiziții din cadrul Anexei IV, aceasta nu a indicat în concret, de ce sunt nelegale constatările instanței de fond, având în vedere că din nicio dispoziție legală citată nu rezultă că simplele erori materiale din documentația de achiziție, recunoscute de altfel de intimată, ar putea conduce la declararea ca neeligibilă a finanțării.

Pe de altă parte, în ce privește originalul ofertelor, acestea au fost depuse la dosar, astfel încât nu se mai poate susține ipoteza inexistenței lor, ceea ce face ca premisa recurentei să nu poată fi primită.

Ca atare, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a stabilit, în urma administrării tuturor probelor relevante că nu se poate reține în speță, încălcarea prevederilor cuprinse în anexa IV din contractul de finanțare încheiat între părțile litigante.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală a hotărârii instanței de fond.

În conformitate cu prevederile art. 494 raportat la art. 451 C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariul apărătorului intimatei reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 6/2015 din 2 noiembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata către intimata-reclamantă SC A. SRL a sumei de 4500 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.