ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3534/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Obiectul acțiunii judiciare

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, în data de 4 noiembrie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și intervenientul forțat B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata despăgubirii în cuantum de 433.011,81 lei, din care suma de 425.083,65 RON reprezintă contravaloarea lucrării de protetică, iar diferența de 7.928,16 lei reprezintă cheltuieli privind tratamentul; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Încheierea nr. 176 din 1 februarie 2017, Tribunalul Specializat Cluj și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, apreciind că acesta este competent să soluționeze cererea în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 13 iunie 2017.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 305 din 13 iulie 2017, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând următoarele.

Prin precizarea de acțiune depusă la data de 5 iulie 2017, reclamanta A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la soluționarea cererii de despăgubire adresată Fondului la data de 21.01.2016, să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirii în cuantum de 433.011,81 lei, din care suma de 425.083,65 lei reprezintă contravaloarea lucrării de protetic, iar diferența de 7.928,16 lei cheltuieli privind tratamentul, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul precizării de acțiune, reclamanta a arătat că a respectat procedura instituită prin art. 14 din Legea nr. 213/2015 și la data de 21.01.2016 a adresat o cerere, expediată prin scrisoare recomandată, prin care a solicitat deschiderea dosarului de daună și plata despăgubirilor astfel cum rezultau din înscrisurile justificative anexate. Cu toate acestea, pârâtul nu a furnizat nici un răspuns la cererea antemenționată, deși de la data formulării și până în prezent au trecut mai mult de 17 luni.

Tribunalul Cluj a apreciat că, în raport cu dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cauzele care au ca obiect contestațiile formulate împotriva deciziilor de respingere în tot sau în parte a deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, precum și cele care au ca obiect obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unui răspuns la cererile de plată depuse de petenți sau obligarea la soluționarea cererilor de plată, sunt de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din data de 26.09.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, și a constatat ivit conflictul negativ de competentă.

Curtea a apreciat că litigiul are un caracter civil, iar în măsura în care se va aprecia că poate fi primită modificarea acțiunii cu un nou capăt de cerere prin care s-a cerut obligarea pârâtului la soluționarea cererii de despăgubire adresată Fondului de Garantare, la data de 21.01.2016, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să dispună mai întâi disjungerea acestui capăt de cerere și apoi trimiterea lui la Curtea de Apel București pentru a fi soluționat doar acest capăt de cerere în raport de prevederile art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanta A. a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraților plata sumei de 433.011,81 lei din care 425.083,65 lei contravaloarea lucrării de protetică și 7.928,16 lei cheltuieli cu deplasarea în vederea tratamentului, în calitate de terț păgubit în urma accidentului rutier din data de 27.09.2015, provocat de conducătorul auto B., al cărui autoturism era asigurat la Societatea de Asigurare-Reasigurare C. SA.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, iar reclamanta din cauza de față este un creditor de asigurări, astfel cum acesta este definit de dispozițiile art. 4 lit. b) pct. (iii) din actul normativ menționat, care conferă calitatea de creditor de asigurări și terțului păgubit îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudicial suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

În cauza de față, reclamanta s-a adresat cu o astfel de cerere Fondului de Garantare a Asiguraților, fără a i se comunica vreun răspuns, astfel că lipsa răspunsului poate fi asimilată refuzului de despăgubire.

Legea nr. 213/2015 prevede o competență specială în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pentru soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor comisiei speciale organizate în cazul Fondului de Garantare a asiguraților de respingere a cererii de despăgubire, incluzând, prin analogie și refuzul implicit dedus din nesoluționarea cererii.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și intervenientul B., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2017.