ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2017

HOTĂRÂRE
08.11.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18.08.2016, petentul A., în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție a solicitat anularea actului administrativ nr. 1219/VIII/1/2017 emis în data de 17 august 2017 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind nelegal și neconstituținoal și constatarea competenței Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casție și Justiție în anchetarea faptelor sesizate.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contencios administrativ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei cereri precum și excepția inadmisibilității acțiunii, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele expuse în continuare.

Raportat la obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulat, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de actul administrativ atacat.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

În speța de față, actul vătămător, care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de actul administrativ nr. 1219/VIII/1/2017 emis în data de 17 august 2017 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei este determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, autoritate publică centrală, astfel că revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei.

Mai mult decât atât, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

De asemenea, aând în vedere normele cuprinse în Cartea I - Dispoziții Generale, Titlul III - Competența după materie, din C. proc. civ. mai exact art. 97 și din care rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ [art. 10 alin. (2)], excepția de necompetență materială a Înaltei Curți, va fi admisă.

În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 129 coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția necomptenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a contestației formulată de petentul A. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3973/2017
Asupra acțiunii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19.06.2017, A. a contestat
ÎCCJ 2018-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2018
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la d
ÎCCJ 2018-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2018
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 09 octombrie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație
ÎCCJ 2017-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450/2017
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.05.2017, sub nr. x/2/2017, recla
ÎCCJ 2017-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3167/2017
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios adminis
Sursă