Decizia nr. 1993/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 550/2014 a Curții de Apel Cluj

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 02.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 09.05.2014, privind Contractul de finanțare din 13 iulie 2011 pentru Proiectul de "Achiziție utilaje la A." al S.C. A. S.R.L., cu cheltuieli de judecată, invocând în drept prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 550/2014 din 19 noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 5000 RON, depusă cu recipisa de consemnare din 20.10.2014 la B. - Sucursala Zalău.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 550/2014 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând ca temei de drept al demersului său procesual dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, au fost înfățișate următoarele critici ale sentinței atacate: • instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile aplicabile în speță, în sensul că nu a avut în vedere, atunci când a apreciat asupra întrunirii condiției cazului bine justificat, existența celor două tipuri de sancțiuni, unele care vizează vicii anterioare sau contemporane încheierii contractului și cele ulterioare perfectării acestuia; existența acestei duble categorii de sancțiuni este susținută și de poziția autorității pârâte din cuprinsul procesul-verbal atacat; • specificul celor două sancțiuni nu permite aplicarea lor pentru orice faptă dintre cele reținute în cuprinsul procesului-verbal; • a fost nesocotită de către instanță și natura disproporționata sancțiunii aplicate astfel că, și dacă se trece peste aspectele referitoare la cele două tipuri de sancțiuni și s-ar interpreta că sancțiunea nulității este referitoare la toate motivele de fapt indicate, aceasta este vădit disproporționată raportat la eventuale prejudicii aduse bugetului național și unional, în condițiile în care trebuiau rambursate dar cheltuielile care nu respectă condițiile, nu întreaga suma din contract; • în speță s-a făcut cel puțin dovada unei aparențe de nelegalitate dovedindu-se astfel întrunirea condiției cazului bine justificat, astfel că instanța a procedat la o greșită interpretare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004; chiar dacă instanța de fond nu a achiesat opiniei conform căreia în cauză este vorba despre două tipuri de sancțiuni, trebuia să admită, cel puțin, că există un dubiu, două interpretări fiind posibile iar simpla existența a unui dubiu naște o aparență de nelegalitate care reprezintă un caz bine justificat în sensul legii contenciosului administrativ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene - Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea competitivității Economice" (AMPOSCCE) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În esență, răspunzând motivelor de recurs, intimatul pârât a arătat că în mod legal și corect, astfel cum a reținut și prima instanță, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ, în condițiile în care, în cadrul soluționării cererii de suspendare nu poate fi antamat fondul cauzei, putându-se efectua numai o cercetare sumară a aparentei dreptului.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea de ședință din data de 06 octombrie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 02.03.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 12.05.2017. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant și a apărărilor intimatei, față de reverificarea și reevaluarea probatoriului administrat în cauză și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de fată, pentru motivele în continuare expuse. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de restabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 09.05.2014, privind Contractul de finanțare din 13 iulie 2011 pentru proiectul "Achiziții utilaje la A." al societății reclamante. Instanța de fond, prin sentința ce formează obiectul recursului de față a apreciat că, deși reclamanta a prezentat mai multe elemente probatorii care confirmă îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum este aceasta definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, condiția existenței unui caz bine justificat nu poate fi reținută ca fiind întrunită, față de aspectele invocate și analizate în cuprinsul hotărârii, astfel că nu poate fi încuviințată cererea de suspendare a executării în lipsa îndeplinirii cumulative a cerințelor examinate. Raportat la soluția primei instanțe dar și față de criticile cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte reține că este întemeiată susținerea recurentei-reclamante în sensul că aspectele legate de condiția pagubei iminente au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurată reținerea instanței din cuprinsul considerentelor de către autoritatea intimată, în condițiile art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. În aceste coordonate, trecând la examinarea punctuală a motivelor de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă, se reține că în accepțiunea acesteia, soluția instanței de fond este nelegală din rațiuni care țin de interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la condiția existenței unui caz bine justificat. Înalta Curte arată însă că nu împărtășește opinia recurentei reclamante, apreciind că nu pot fi primite criticile formulate. Se reține astfel că motivele de recurs ale recurentei-reclamante se centrează pe susținerea că aparența de nelegalitate a actului a cărui suspendare s-a solicitat a rezultat din nerespectarea principiului proporționalității în aplicarea sancțiunii, din nerespectarea condițiilor art. 17 pct. 7, respectiv art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, dar și din existența a două tipuri de sancțiuni, respectiv față de specificul acestora. Or, clarificarea acestor aspecte care țin în mod evident de interpretarea dispozițiilor legale aplicabile dar și de valoarea probatorie a înscrisurilor prezentate, respectiv de evaluarea acestora, nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, ci doar în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ atacat, respectiv în acțiunea de fond. În mod constant, în jurisprudența sa dezvoltată în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a arătat că nu orice dubiu în privința legalității unui act administrativ demonstrează îndeplinirea cazului bine justificat, o atare aptitudine având-o doar îndoielile serioase, determinate, de exemplu, de nemotivarea evidentă a actului, de emiterea lui de un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituționale sau în mod evident inaplicabile, ceea ce în mod evident nu este cazul în speță. Invocarea principiului proporționalității în aplicarea sancțiunii, în mod efectiv nu poate fi analizată într-o cercetare sumară a aparenței dreptului. O atare examinare ar prejudeca fondul litigiului ceea ce nu poate fi însă dispus și analizat în cadrul procedurii suspendării executării pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii. Nici chestiunile legate de pretinsa existență a două tipuri de sancțiuni, respectiv a specificului acestora nu reprezintă în opinia instanței de control judiciar o îndoială serioasă de legalitate, astfel cum susține recurenta reclamantă, fiind evident că și o atare analiză, aprofundată din perspectivă teoretico-juridică, ce ține în mod direct de fondul raporturilor juridice, poate fi realizată doar în cadrul litigiului de fond. Tocmai de aceea, cel puțin la nivelul aparentei dreptului, și contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că nu există elemente și temeiuri care să contureze, în contextul acestei proceduri sumare și fără a prejudeca fondul litigiului, îndeplinirea condiției cazului bine justificat, pentru a se putea dispune suspendarea de executare, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată. Drept urmare, pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 cu referire la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.