ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1913/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 mai 2014 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/33/2014, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Bihor, anularea Deciziei nr. 3946 din 5 februarie 2014 de soluționare a contestației administrative, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 3 decembrie 2013, suspendarea executării actelor administrative contestate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 23 iunie 2014, s-a dispus suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 3 decembrie 2013.

Prin Decizia nr. 1489 din 17 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva încheierii din 23 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a casat încheierea și s-a respins cererea de suspendare ca nefondată, dispunându-se restituirea cauțiunii.

Prin Sentința nr. 669 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că, pe baza Planului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Comisia Europeană a adoptat programul Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală, una dintre măsurile prevăzute în cadrul acestui program fiind aceea a acordării asistenței financiare nerambursabile prin intermediul măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi", în cadrul acestui program fiind încheiat Contractul de finanțare nr. x din 5 mai 2011 în temeiul căruia reclamanta A. SRL este beneficiara unui ajutor financiar nerambursabil, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 163.529 euro, echivalentul a 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Suma decontată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a fost de 303.767,73 RON reprezentând 67.354,26 euro finanțare nerambursabilă, conform cheltuielilor acceptate la plată, în cadrul primei tranșe de plată.

Potrivit Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 25 noiembrie 2013, proiectul al cărui beneficiar este SC A. SRL a suferit o modificare substanțială în perioada de valabilitate a contractului de finanțare prin crearea unui avantaj nejustificat, care contravine obiectivelor măsurii de sprijin, în favoarea unui grup de persoane format din asociații B. și C., stabilindu-se că valoarea creanței bugetare principale rezultate din nereguli este în cuantum de 303.767,73 de RON.

Împotriva titlului de creanță, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 3946 din 5 februarie 2014 emisă de Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

A reținut, pe fond, instanța, incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, constatând că însuși legiuitorul consideră că încălcările sancționabile pot viza și nerespectarea unor prevederi contractuale, iar conform art. 8 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x din 5 mai 2011, "prezentul contract obligă părțile să respecte întocmai și cu bună-credință fiecare dispoziție a acestuia, în conformitate cu principiul obligativității contractului între părțile contractante, în temeiul art. 969 din C. civ. și reglementărilor în vigoare."

În cadrul Măsurii 312, beneficiarul este obligat să respecte, pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare și, pe perioada de valabilitate și de monitorizare a contractului de finanțare, este obligat să nu modifice substanțial proiectul, modificările substanțiale fiind acelea care: afectează condițiile de implementare, respectiv de punere în aplicare a proiectului sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivități publice; modificări care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietății, a amplasamentului, a unor elemente inițiale caracteristice proiectului; încetarea sau delocalizarea activității pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil etc.

Totodată, potrivit art. 17 (1) din contract, prin "neregulă" se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementărilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect obținerea unor avantaje nejustificate și, în același timp, prejudicierea bugetului general al Comunităților Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național.

Au fost reținute și prevederile art. 41 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, referitoare la întreprinderile legate și ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, potrivit cărora nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Curtea a reținut că sunt condiții artificiale acele condiții de eligibilitate sau de selecție create de solicitanți cu scopul de a se transforma din solicitanți neeligibili în solicitanți eligibili, de a spori punctajul obținut în cadrul criteriilor de selecție sau de a obține un plafon mai mare al ajutorului financiar.

În interpretarea acelorași dispoziții comunitare, a fost reținută și hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în Cauza C-434/12, privind interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

În considerarea dispozițiilor de drept intern, de drept comunitar și a considerentelor jurisprudențiale, judecătorul fondului a reținut că, în speță, este probată existența unor legături juridice, economice și personale între persoanele implicate în proiectele supuse controlului.

Dincolo de împrejurarea că în cauză a fost probată existența unor legături de natură complexă între persoanele implicate în proiectele supuse controlului încrucișat, s-a reținut că se regăsesc și suficiente elemente obiective care conduc la concluzia că aceste persoane au acționat concertat în scopul eludării dispozițiilor privitoare la criteriile de eligibilitate ale proiectului "Achiziție utilaje pentru producția pompelor de căldură" (domeniul de activitate complementar al D. SRL și al A. SRL, reclamanta ocupându-se cu producția pompelor de căldură, iar D. SRL de executarea lucrărilor de foraj în vederea montării acestor pompe; numiții C. și B. au stabilit astfel de legături contractuale cu celelalte societăți, la care aceștia sunt asociați și/sau administratori, de natură să le confere posibilitatea utilizării în comun a întregii infrastructuri finanțate prin cele două proiecte accesate prin programul de dezvoltare rurală).

În ceea ce privește condiția obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor din cadrul acestui program, s-a reținut că Măsura 312 se încadrează în Axa III - "Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale" și are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale în mediul rural.

Or, în raport de modalitatea în care au înțeles să acționeze beneficiarii reali ai contractelor de finanțare, respectiv numiții C. și B., nu se poate reține că reclamanta a avut ca obiectiv crearea de locuri de muncă în mediul rural și dezvoltarea sa ca microîntreprindere, întrucât fracționarea investiției în cele două proiecte arătate a avut în vedere, cu evidență, depășirea plafonului maxim admis pentru un proiect pe măsura 312, precum și eludarea condiției privitoare la faptul ca aplicantul să nu mai fi primit fonduri comunitare pentru activități similare în ultimii 3 ani.

A constatat instanța de fond că reclamanta a atestat nereal, în anexa nr. 4.2. privitoare la declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii faptul că tipul întreprinderii sale este acela de întreprindere autonomă, în condițiile în care este certă împrejurarea că SC A. SRL era o întreprindere legată (în sensul art. 41 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 346/2004) de E. SRL și D. SRL, prin intermediul celor două persoane fizice arătate, care acționau de comun acord, desfășurându-și activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Având în vedere că, la momentul verificării condițiilor de exigibilitate, nu se acordă ajutor financiar beneficiarilor în cazul cărora se stabilește că nu au autonomie funcțională și/sau că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de ajutor și pentru a obține astfel un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, este evident că în cauză s-a produs o modificare substanțială a proiectului declarat inițial eligibil, de natură să atragă neeligibilitatea acestuia.

Apărările reclamantei vizând necesitatea probării producerii unei pagube care să fi fost cauzată bugetului Uniunii Europene au fost înlăturate ca neîntemeiate, reținându-se că, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, noțiunea de neregularitate înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs (înregistrat sub nr. unic x/33/2014* pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție) reclamanta SC A. SRL, pentru următoarele motive de casare:

Sentința este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea greșită a prevederilor legale (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Astfel, referitor la declarația privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, greșit a reținut instanța de fond că recurenta a depus anexa nr. 4.2. - declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, specificând nereal că tipul întreprinderii este acela de întreprindere autonomă.

În opinia recurentei, aceste aspecte nu fac în realitate obiectul prezentei cauze, din analizarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și a deciziei de soluționare a contestației, reieșind că singura neregulă care i se impută este faptul că ar fi dobândit un avantaj nejustificat, care ar fi contravenit obiectivului schemei de ajutor, iar nu că ar fi dat o declarație falsă, ceea ce oricum nu este adevărat.

Instanța a depășit deci cadrul procesual cu care a fost sesizată, aspect ce atrage de plano nelegalitatea hotărârii recurate.

Așadar, ceea ce rămâne a fi analizat este dacă, din cauza faptului că numiții C. și B. aveau la data emiterii declarației calitatea de asociați, atât la recurentă, cât și la societățile menționate în sentința recurată, recurenta nu ar fi avut calitatea de întreprindere autonomă, raportat la prevederile Legii nr. 346/2004.

Or, nu se poate reține că recurenta ar fi fost legată cu celelalte 3 societăți, în sensul art. 44 din această lege.

Astfel, din articolul menționat ar rezulta că, pentru a se determina dacă două societăți se încadrează în noțiunea de întreprinderi legate, este necesar a se cerceta raporturile existente între ele, fiind de esența unor întreprinderi legate, ca între acestea să existe un raport de subordonare.

În speță, între societățile despre care se susține că ar fi legate nu exista subordonare, raporturile dintre ele fiind orizontale, de egalitate, iar nu verticale.

A mai susținut recurenta că nu s-a probat în niciun fel faptul că societățile la care C. și B. erau asociați la data înregistrării cererii de finanțare desfășurau la acea dată activitate pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente; nici nu se analizează care erau obiectele de activitate înscrise în registrul comerțului la data înregistrării cererii de finanțare, pentru aceste societăți.

Referitor la presupusele condiții artificiale create, a arătat recurenta că motivul principal care a determinat instanța de fond să respingă acțiunea a fost presupunerea că societatea recurentă împreună cu SC D. SRL și-ar fi creat un avantaj nejustificat, care contravine obiectivului măsurii de sprijin.

Consideră că în mod eronat instanța de fond a reținut îndeplinirea condițiilor impuse de legislația comunitară și practica CJUE pentru a fi în prezent a unei construcții artificiale.

Obiectul finanțării nerambursabile a constat în achiziționarea a 8 utilaje. Schema de ajutor nu a putut fi implementată într-o singură etapă, astfel încât achiziționarea utilajelor a fost împărțită în 2 etape, în prima etapa fiind achiziționate 3 dintre acestea și în a doua etapă urmând a fi achiziționate celelalte 5.

Activitatea vizată de finanțarea nerambursabilă nu poate fi implementată decât la momentul la care toate cele 8 utilaje sunt achiziționate, deci nu se poate vorbi despre o modificare substanțială a unui proiect care nu a fost pus în aplicare niciodată, nefiind finalizată achiziționarea utilajelor și activitatea nefiind demarată.

În speță nu există o neregulă, atâta vreme cât conduita recurentei nu s-a soldat cu încălcarea niciunei norme legale, a niciunei cerințe a dreptului comunitar și a niciunei clauze a contractului de finanțare.

Mai susține că hotărârea instanței de fond nu analizează în mod corect nici respectarea principiului proporționalității, reglementat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 și consacrat prin art. 2 alin. (1) din Regulamentul Consiliului nr. 2988/1995.

Măsura dispusă de autoritatea intimată este vădit contrară principiului proporționalității, întrucât nu ține seama de natură și gravitatea neregulii constatate, de natura și frecvența acesteia, de implicațiile financiare ale pretinsei nereguli și nici nu este adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit.

Sancțiunea aplicată recurentei este vădit disproporționată prin prisma tuturor criteriilor reglementate de legiuitor.

Recurentul susține și faptul că hotărârea instanței de fond încalcă flagrant principiul încrederii legitime, reținut și explicat pe larg în jurisprudența CJUE (invocă Hotărârea Tribunalului din 27 noiembrie 1997, cauza Pascali/Comisie), în sensul că, în speță, contractul de finanțare a fost încheiat la data de 5 mai 2011, după ce toate autoritățile competente au declarat proiectul eligibil. Este deci vădit contrar principiului încrederii legitime, ca aceleași autorități să emită aproape 3 ani mai târziu un act prin care să revoce finanțarea acordată, pe baza unor elemente care existau și la data semnării contractului de finanțare."

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 3946 din 5 februarie 2014 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și al Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 25 noiembrie 2013 de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Bihor.

În recurs, aceasta critică sentința pe motiv că instanța de fond ar fi depășit cadrul procesual, pronunțându-se asupra lipsei de veridicitate a declarației - Anexa nr. 4.2. - privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, deși nu a fost legal învestită cu acest aspect.

Susținerea este nefondată, Judecătorul fondului s-a referit la caracterul nereal al declarației respective, în contextul în care, din analiza probelor, a rezultat că nu era vorba de fapt de o întreprindere autonomă, astfel cum s-a declarat în scopul obținerii finanțării, ci de o întreprindere "legată", potrivit art. 41 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, această împrejurare constituind un element determinant al neregulii constatate în cauză.

De asemenea, contrar celor susținute de recurentă, în sensul că - pentru a se putea reține că ar fi fost întreprindere legată cu celelalte societăți - trebuia demonstrată existența unui raport de subordonare, Înalta Curte arată că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

Potrivit alin. (4) și (5) ale aceluiași articol, întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Prin urmare, legiuitorul a avut în vedere ideea de deținere a controlului, de dominație, de posibilitate de influențare determinantă, iar nu un raport formal de subordonare.

Or, în cauză, ca urmare a adresei din 17 septembrie 2013 emise de OJPDRP Cluj, prin care se recomandă declanșarea procedurii de verificare privind suspiciunea de creare în mod artificial de condiții pentru a beneficia de finanțare în cadrul Măsurii 312, s-a procedat la verificarea încrucișată a două proiecte ce ridicau suspiciuni, aparținând beneficiarilor A. SRL și D. SRL, care aveau sediul social/amplasamentul investiției în aceeași locație.

În urma verificării pe teren din 15 octombrie 2013 la SC A. SRL și a controlului documentației privind păstrarea proprietății asupra bunurilor achiziționate prin proiect la prima tranșă de plată (strung cu batiu înclinat, mașină de frezat verticală, mașină hidraulică rolat table), s-a constatat că recurenta reclamantă A. SRL este beneficiara finanțării proiectului "Achiziție utilaje pentru producția pompelor de căldură SC A. SRL, județ Cluj", conform contract x din 5 mai 2011, iar D. SRL este beneficiara finanțării proiectului "Achiziție utilaj pentru foraj SC D. SRL, jud. Cluj", potrivit contract x din 26 aprilie 2010.

D. SRL se înființează din 3 iulie 2009, iar A. SRL din 3 februarie 2010.

Ambele societăți au sediul social și amplasamentul investiției în com. Jucu, sat Jucu de Mijloc, nr. 232D, județul Cluj, în baza unor contracte de locațiune încheiate cu același locator, C., pentru sediul firmei și spații de producție/depozit.

Din documentele contabile și din documentul datat 21 octombrie 2013, prezentate de recurenta A. SRL rezultă că aceasta nu plătește chirie pe spațiul pretins închiriat, utilizându-l în realitate cu titlu gratuit și fără plata utilităților.

În aceeași locație, potrivit informațiilor transmise cu adresa din 25 octombrie 2013 de Oficiul Național al Registrului Comerțului Cluj, își au sediile sociale mai multe firme deținute de C. și/sau B.

În mod temeinic și legal prima instanță a reținut ca fiind dovedite și aspectele referitoare la faptul că domeniul de activitate al SC A. SRL pentru care a fost solicitată finanțarea în cauză este cod CAEN 2521 - Producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală, iar din cererea de finanțare rezultă că societatea va achiziționa utilaje pentru producția pompelor de căldura folosind "energia solară înmagazinată în sol, aer, apă freatică sau chiar stâncă și o va transforma în energie termică, ca sistem de încălzire centrală".

Totodată, domeniul de activitate al SC D. SRL pentru care s-a solicitat finanțare este cod CAEN 4313 - Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții, din cererea de finanțare rezultând că va executa lucrări "de foraj al locașurilor în care se introduc colectoarele de căldură din sol, necesare montării pompelor de căldură".

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată din actele dosarului că domeniul de activitate pentru care s-a acordat finanțare nerambursabilă societății recurente A. SRL - cod 2521 "Producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală" - este, în fapt, complementar domeniului de activitate al D. SRL - cod 4313 "Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții", cele două societăți funcționând "pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente".

Din contractele și documentele contabile prezentate, recurenta are încheiate contracte de subantrepriză și contracte de prestări lucrări de construcții în proporție de 100% cu E. SRL și D. SRL, contracte facturate în avans, precum și contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu SC D. SRL, SC E. SRL și F. SRL, rezultând că aceste societăți, având asociați/administratori C. și/sau B. sunt principali furnizori dar și principali clienți pentru SC A. SRL, aceste persoane fizice controlând societățile în discuție prin pachetele de părți sociale pe care le dețin împreună sau separat și prin relațiile comerciale derulate.

Noua entitate, direct sau indirect controlată de către managerii beneficiarului inițial, solicită, la rândul său, sprijin pentru investiții, iar echipamentele achiziționate astfel vor servi, printr-un flux tehnologic, exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului inițial.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la greșita reținere a condițiilor artificiale, Înalta Curte constată că este nefondată, prima instanță și autoritatea intimată ghidându-se în mod corect în evaluarea acestor condiții după jurisprudența CJUE (hotărârea pronunțată în cauza C-434/12 Slancheva, care se referă la condițiile de punere în aplicare a art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011).

De altfel, în sensul acestei hotărâri este și Nota directoare pentru Auditori nr. 22, având ca subiect "Crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții", emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în care se arată că, în ceea ce privește elementele obiective, faptele trebuie analizate pentru a se putea evalua dacă obiectivele finanțării FEADR nu pot fi îndeplinite, în cazul Măsurii 312 aceste obiective sunt acelea de o sprijini crearea și dezvoltarea micro-întreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător și consolidării structurii economice.

Aceste obiective ar putea fi puse sub semnul întrebării dacă o companie nou creată contribuie exclusiv la operațiunile economice ale altei companii fără a căuta să obțină profit propriu. În acest caz compania nouă este mai degrabă o firmă fantomă decât o entitate de-sine-stătătoare.

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal.

Raportat la legăturile evidente dintre aceste entități juridice, în mod corect instanța de fond a apreciat că în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 acestea sunt întreprinderi legate.

De altfel, prin Decizia nr. 1172 din 23 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de intimata-pârâtă, s-a menținut soluția de respingere a acțiunii similare formulate, în contradictoriu cu A.F.I.R., de către D. SRL (societate în discuție ca fiind "întreprindere legată" care a acționat concertat cu recurenta A. SRL pentru crearea de condiții artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile).

Prin această decizie definitivă, s-a arătat că "într-o scurtă inventariere a legăturilor existente între societățile deținute de numiții B. și C., se constată că există legături financiare între acestea, iar două dintre societăți, respectiv societatea reclamantă și A. SRL, beneficiare de finanțare prin măsura 312, împreună cu E. SRL, F. SRL și celelalte societăți deținute de C. ca asociat, funcționează pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente."

De asemenea, s-a reținut împrejurarea că "numiții C. și B., în scopul dezvoltării unor investiții proprii anterioare, respectiv a SC E. SRL, având cod unic de înregistrare din 5 noiembrie 2004, agent general al concernului G. în România pentru importul și vânzarea pompelor de căldură, au intenționat să își achiziționeze toate utilajele necesare pentru a-și dezvolta afacerea în acest domeniu, cu tot ceea ce presupune ea.

Inițial a fost depus prezentul proiect, la un interval de patru luni de la înființarea societății reclamante, în urma căruia a fost achiziționat utilajul pentru foraj, folosit în cadrul lucrărilor prealabile montării pompelor de căldură, iar apoi, a fost constituită societatea A. SRL, la data de 3 februarie 2010, fiind depusă cererea de finanțare la 15 iulie 2010, în vederea achiziționării utilajelor necesare pentru producția pompelor de căldură.

Ca atare, prin înființarea unor noi societăți comerciale, cu obiect de activitate apropiat (acționând pe aceeași piață relevantă) s-a urmărit crearea aparenței unor beneficiari independenți, respectiv a unor proiecte de sine stătătoare, când, în fapt, prin diverse metode-încheierea unor contracte de prestări servicii și subantrepriză, de vânzare-cumpărare, aceste proiecte erau folosite în interesul numiților C. și B. (adevărații beneficiari)."

Și în prezenta speță, vizând-o pe recurenta A. SRL, în urma verificărilor efectuate s-au identificat elemente obiective în sensul creării de condiții artificiale: indicatori externi, fizici (societatea își are sediul în aceeași localitate, în același spațiu sau spații alăturate, împărțind utilitățile și aceleași facilități de birotică, aceleași depozite cu societățile cu care se presupun legăturile); indicatori structurali, legali, juridici (reclamanta și D. SRL au primit finanțare, dar investițiile pot fi folosite numai corelat, proiectele fiind într-o strânsă interdependență, între titularii întreprinderilor există relații de rudenie/afinitate; numitul C., deși nu este asociat/responsabil legal în toate societățile implicate, deține controlul conturilor sau are o influență dominantă asupra societăților A. SRL și D. SRL aflate în legătură etc); indicatori de afaceri, financiar-contabili (contracte de subantrepriza și contracte de prestări lucrări de construcții în proporție de 100% cu E. SRL și D. SRL, dar și contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu societățile D. SRL, E. SRL și F. SRL, deținute de C. și/sau B., aceste societăți fiind principalii furnizori, dar și principalii clienți pentru recurenta reclamantă).

Elementul subiectiv constă în faptul că, în vederea obținerii finanțărilor nerambursabile, beneficiarii reali ai acestora, respectiv soții C. și B., au separat în mod artificial proiectele tehnice de producție și de montare a pompelor de căldură în cadrul a două proiecte, urmărindu-se obținerea de punctaje superioare și eludarea plafonului maxim al ajutorului de minimis, respectiv achiziționarea tuturor utilajelor necesare care, în final, să deservească un singur grup, prin fracționarea artificială a investițiilor.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, prin conduita sa, numitul C., care conduce nemijlocit operațiunile A. SRL, în calitate de director, dar și pe cele ale D. SRL, H. SRL și F. SRL, în calitate de asociat majoritar și administrator, precum și soția acestuia, numita B., și-au creat un avantaj necuvenit, fără de care nu ar fi putut să-și extindă afacerea prin finanțarea din fonduri nerambursabile, în cadrul Măsurii 312 din FEADR, a proiectului "Achiziție utilaj pentru foraj, sat Jucu de Mijloc, comuna Jucu, județul Cluj", deoarece niciuna dintre entitățile pe care le controlează, luate individual, nu era autonomă și, deci, eligibilă.

Cât privește atingerea obiectivelor Măsurii 312, este evident că din documentele cauzei nu rezultă crearea de noi locuri de muncă, ci utilizarea de angajați comuni de către cele două societăți legate și nu se poate aprecia că s-a acționat pentru dezvoltarea economică a zonei, de vreme ce cea mai mare pondere a relațiilor comerciale se desfășoară exclusiv între beneficiar/entități cu aceeași asociați/administratori, membri ai aceleiași familii.

Potrivit art. 4(8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011 pentru a se stabili dacă un proiect de investiții este sau nu independent din punct de vedere funcțional sau dacă există o legătură de ordin juridic între solicitanții acestui tip de sprijin, trebuie luate în considerare elementele obiective, dar și cele subiective reale existente în cazul respectiv.

Întreaga activitate economică a A. SRL este legată de celelalte persoane juridice la care acționar/administrator este unul din cei doi soți, respectiv C. și B. și este evident că reprezentanții acestor entități au acționat concertat pentru a crea aparența unei microîntreprinderi autonome, nou create, în vederea obținerii nejustificate a unui punctaj suplimentar sau a depășirii plafonului ajutorului de minimis, în cadrul procesului de selecție pentru contractarea de fonduri europene nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din FEADR.

Referitor la critica adusă de recurentă hotărârii instanței de fond în sensul că aceasta nu a analizat corect respectarea principiului proporționalității, Înalta Curte o apreciază nefondată.

În acest sens, reamintește că esența finanțării nerambursabile este aceea de restituire către beneficiar a cheltuielilor eligibile efectuate de acesta în implementarea proiectului aprobat.

Practic, beneficiarului i se acordă finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în contractul de finanțare, cheltuielile fiind eligibile numai dacă se respectă termenii și condițiile legale și contractuale.

Or, situația de fapt reținută în mod temeinic în procesul-verbal de constatare reprezintă evident o neregulă substanțială, de natură să afecteze întreg contractul de finanțare.

Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Potrivit art. 17 din același act normativ:

"Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității".

Totodată, din adresa Comisiei Europene - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală nr. x din 30 noiembrie 2011, se reține că aceasta recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă, în cazul în care neregula afectează proiectul în proporție de mai mult de 50% și chiar și într-un procent mai mic în cazul în care se dovedește că s-au creat condiții artificiale pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă.

Contrar celor susținute de recurentă, în cauză este respectat principiul proporționalității prin recuperarea întregii finanțări acordate.

Cât privește pretinsa încălcare a principiului încrederii legitime, Înalta Curte reamintește că, în jurisprudența sa a reținut constant faptul că împrejurarea că inițial proiectul a fost declarat eligibil, fiind avizată și plata unei tranșe, nu poate fi considerată o validare a neregularităților în accesarea ajutorului de minimis identificate, câtă vreme atât în legislația națională, cât și în cea comunitară sunt reglementate mecanisme și atribuții de control ulterior de care intimata pârâtă a uzat în mod legal.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate ignora caracterul definitiv al Deciziei nr. 1172 din 23 martie 2017, pronunțată cu privire la D. SRL, dar prin care s-a statuat asupra situației de fapt și de drept ce privește, deopotrivă, și pe recurenta reclamantă A. SRL, în condițiile în care în prezenta cauză nu au fost relevate împrejurări diferite, care să fie de natură să genereze o altă soluție.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune menținerea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SRL ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 669 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2017.

Procesat de GGC - CL