Decizia nr. 1172/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 mai 2014 reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, devenită, în urma reorganizării, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean Bihor, în principal admiterea excepției prescripției dreptului pârâtelor de a constata neregulile reținute în sarcina reclamantei și, pe cale de consecință - anularea în tot a Deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamantă, având nr. 3947 din 05 februarie 2014, emisă de M.A.D.R. - A.P.D.R.P. și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 25 noiembrie 2013 de A.P.D.R.P. - O.J.P.D.R.P. Bihor, având nr. de înregistrare la aceasta 39.607 din 03 decembrie 2013, iar în subsidiar, anularea în tot a Deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamantă, având nr. 3947 din 05 februarie 2014 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 25 noiembrie 2013 de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Bihor, având număr de înregistrare la aceasta 39.607 din 03 decembrie 2013; Reclamanta a solicitat și suspendarea executării actelor administrative contestate.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 42 din data de 26 ianuarie 2015 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fosta Agenție de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean Bihor. Asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 23 iulie 2014, potrivit căreia a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, s-a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 25 noiembrie 2013 de APDRP - OJPDR până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/33/2014 al Curții de Apel Cluj, fiind respinsă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 3947/2014.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul anulării în tot a actelor administrative contestate. În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă a combătut considerentele reținute de instanța de fond, reluând aceleași argumente pe care le-a susținut și în cuprinsul cererii de chemare în judecată. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că: - instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția prescripției dreptului autorității intimate de a constata neregulile reținute în sarcina recurentei, în raport de prevederile art. 3 din Regulamentul nr. 2988/95; - în mod greșit instanța de fond a reținut că recurenta nu are calitatea de întreprindere autonomă, fiind aplicate în mod greșit dispozițiile art. 4 4 din Legea nr. 346/2004. - prin sentința pronunțată, instanța de fond a încălcat normele de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 și Regulamentul CE nr. 2988/1995 în ceea ce privește condițiile acordării finanțării, existența neregulii, producerea unui prejudiciu pentru bugetul Uniunii Europene.

Apărările formulate de intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Prin întâmpinarea depusă la 26 mai 2015, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat, formulând apărări ample și detaliate, în sensul că actele administrative contestate au fost legal emise, iar situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare constituie dovada clară a unei nereguli comise intenționat, care a afectat întregul contract de finanțare, atrăgând incidența normelor corespunzătoare cuprinse în legislația națională și europeană în materie.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 09 februarie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de recurs a căror dezvoltare face posibilă încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 3947 din 05 februarie 2014, prin care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Investiții Rurale conform O.U.G. nr. 41/2014) a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 39607 din 03 decembrie 2013, prin care în sarcina recurentei-reclamante s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 480.906,85 lei, din care 384.725,48 lei (80%) contribuție din fonduri UE și 96.181,37 lei (20%) contribuție publică națională de la bugetul de stat. Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea în derularea contractului de finanțare nr. C312M010961300014 din 26 aprilie 2010, constând în încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Reg (CE) nr. 1698/2005, care interzic efectuarea de plăți către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Concluziile activității de verificare au fost în sensul că SC A. SRL și SC B. SRL au creat un avantaj nejustificat, avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plăți în cadrul Programului FEADR cu depășirea plafonului maxim eligibil, încălcând regula de ajutor de minimis în cadrul Măsurii 312. Critica referitoare la prescripția dreptului autorității intimate de a constata neregulile descrise în cuprinsul procesului-verbal este nefondată, întrucât potrivit art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, act normativ în vigoare la data depunerii cererii de finanțare - 5 noiembrie 2009 - "Dreptul de a stabili obligația de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului, dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare". Este adevărat că art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 2988 din 95 reglementează un termen de prescripție de 4 ani de la data săvârșirii abaterii, însă alin. (3) al aceluiași articol statuează că "statele membre își păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut la alin. (1) (...)" În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că termenul de prescripție reglementat de legislația națională, în vigoare la data depunerii cererii de finanțare, era de 5 ani de la data închiderii programului de finanțare. Or, în speță, programul de finanțare FEADR s-a încheiat în anul 2014, astfel încât constatarea neregulii de către autoritatea pârâtă s-a realizat în interiorul termenului de prescripție. De altfel, în art. 2 alin. (8) din contractul de finanțare semnat de părțile litigante, a fost prevăzută o perioadă de monitorizare de 5 ani, începând cu data ultimei plăți efectuate de autoritatea contractantă, verificările ex-post efectuate în speță încadrându-se în această perioadă, în raport de faptul că, în speță, plata s-a efectuat într-o singură tranșă, conform OPE nr. 74321 și nr. 74322 din 30 mai 2011. Nefondată este și critica referitoare la statutul de întreprindere autonomă a societății recurente în condițiile în care, într-o scurtă inventariere a legăturilor existente între societățile deținute de numiții C. și D. se constată că există legături financiare între acestea, iar două dintre societăți, respectiv societatea reclamantă și SC B. SRL, beneficiare de finanțare prin măsura 312, împreună cu SC E. SRL, F. SRL și celelalte societăți deținute de D. ca asociat, funcționează pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. Astfel, la sediul social în care își desfășoară activitatea societatea recurentă, care este și amplasamentul investiției, respectiv comuna Jucu, sat Jucu de Mijloc nr. 232D, județul Cluj, conform adresei din 25 octombrie 2013 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului Cluj, își au sediile sociale și următoarele societăți comerciale deținute de D. și/sau C.: SC B. SRL, I. SRL, SC E. SRL, J. SRL, F. SRL. În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că societatea recurentă se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată" cu societatea SC B. SRL, aspect care rezultă atât din structura acționariatului (societatea recurentă are ca asociat unic și administrator pe C.) cât și din alte condiții identificate în procesul-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 39607 din 03 decembrie 2013. Potrivit prevederilor art. 4 4 din Legea nr. 346/2004: "1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective. (2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate. (3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42. (4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. (5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză". Prezintă relevanță în cauza de față prevederile art. 4 4 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004, ce au determinat reținerea de către prima instanță a legalității actelor administrative fiscale contestate. Sub acest aspect, se reține domeniul de activitate pentru care societatea recurentă a solicitat finanțare este reprezentat de - Cod CAEN 4313 - Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții, în timp ce domeniul de activitate al SC B. SRL este complementar acestuia, respectiv Cod CAEN 2521 - Producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală, fiind corectă concluzia instanței de fond cu privire la funcționarea acestora pe aceeași piață relevantă ori piețe adiacente. De asemenea, din documentele contabile verificate de organul de control, a rezultat că, în perioada 2010 - 2013, recurenta-reclamantă a încasat sume de bani de la următoarele societăți comerciale ca și clienți: I. SRL (I.1 SRL), J. SRL (J.1 SRL), E. SRL, F. SRL, în aceeași perioadă fiind înregistrate și plăți către I. SRL (I.1 SRL), E. SRL, B. SRL, J. SRL, F. SRL ca furnizori. Ca atare, este corectă concluzia autorității intimate în acord cu care clienții principali ai recurentei sunt entitățile deținute de D. și/sau C., unele dintre ele fiind și furnizori după cum reiese din fisa analitica a contului 401, soții C. și D., în calitate de asociați, controlând aceste societăți pe care le dețin împreună sau separat și prin intermediul relațiilor comerciale dintre ele, rezultând astfel implicarea acelorași persoane în proiecte sau legături între persoanele implicate. Conform documentelor prezentate organului de control, respectiv fișa contului Clienți - 411.01, a contului 512.01 - Conturi la bănci în lei, facturile și contractele de prestări servicii - lucrări de foraj cu utilajul achiziționat prin proiect, sunt atestate fără dubiu legăturile financiare dintre societățile deținute de C. și/sau D., considerente care rămân valabile chiar dacă recurenta a realizat venituri din prestări servicii și către alți beneficiari, întrucât ponderea cea mai mare în totalul încasărilor o reprezintă cele din serviciile prestate și bunurile vândute între societățile deținute de C. și/sau D. Analizând, punctual, situația contractelor de prestări servicii cu utilajul de foraj Mardab, achiziționat prin proiect, este întărită concluzia existenței legăturii legăturilor financiare dintre societățile deținute de C. și/sau D.: - Contractul de colaborare și intermediere nr. 204 din 21 februarie 2011 încheiat cu SC J. SRL (deținută de D. și K. cu cote de participare egale) prin care A. SRL executa lucrări de foraj pentru terți, cu echipamentul achiziționat prin proiect, ce sunt intermediate și contractate de către J. SRL, deși menționează un procent de 30% din valoarea lucrărilor contractate și executate, acest procent nu este justificat, având în vedere modul în care contractanții au imaginat derularea contractului; - Contractele de subantrepriză nr. 42 din 06 iulie 2011 și nr. 22 din 19 iulie 2011 încheiat cu SC E. SRL (deținută începând cu data de 15 februarie 2011 de soții D.) în calitate de antreprenor general pentru lucrări de foraj și săpături; - Contractul nr. 34 din 05 decembrie 2011 încheiat cu SC I. SRL având ca obiect lucrări/prestări de servicii efectuate de subantreprenor - constând în executarea de 24 foraje pentru energia geotermală în valoare de 52.329,95 euro plus tva; - Facturi comerciale emise în anul 2012 pentru J. SRL (deținută în cote egale de D. și K.) având ca obiect lucrări de foraj, vânzări de accesorii foraj pentru care nu s-au prezentat contracte; - Contractul de prestări servicii nr. 3 din 03 ianuarie 2013 încheiat pe o perioada de 3 ani cu posibilitate de prelungire, conform căruia prestatorul SC A. SRL va executa foraje pentru SC J. SRL și totodată beneficiarul va facilita găsirea clienților și va efectua întocmirea contractelor cu clienții finali, va susține din surse proprii activitățile de marketing și reclamă pe întreg teritoriul țării, procentul cuvenit reclamantei fiind același, de 30% din valoarea lucrărilor; - Contractul de prestări servicii nr. 40 din 29 iunie 2011 încheiat cu E. SRL pentru montaj panouri solare; - Contractul nr. 01 din 11 ianuarie 2013 încheiat cu SC I. SRL având ca obiect lucrări/prestări de servicii efectuate de subantreprenor - constând în executarea de 7 foraje; - Contractul nr. 05 din 29 martie 2013 încheiat cu F. SRL, (având ca asociat persoană juridică SC I. SRL, cu o cotă de participare de 10 % și D. cu o cotă de participare de 90%) constând în executarea a 2 foraje. Legăturile dintre aceste societăți sunt atestate și de datele referitoare la numărul și identitatea angajaților. Astfel, conform adresei ITM nr. 15672 din 29 octombrie 2013, C. figurează cu contract de muncă nr. 4 din 31 octombrie 2008 încheiat cu I. SRL, iar D. figurează cu următoarele contracte de muncă: nr. 5 din 15 august 2008 încheiat cu E. SRL, nr. 2 din 01 iunie 2009 încheiat cu J. SRL (fost J.1 SRL) nr. 13 din 04 octombrie 2012 încheiat cu SC A. SRL, nr. 11 din 24 septembrie 2013, încheiat cu SC B. SRL, unde D. este angajat pe perioada nedeterminată ca director de societate comercială. De asemenea, din Registrul salariați la 15 octombrie 2013 al SC B. SRL rezultă că firma are 2 angajați activi în persoana lui D. - director de societate și K. - expert jurist, acesta din urmă fiind angajat și în cadrul SC A. SRL în baza contractului nr. 9 din 20 mai 2011. Totodată, K. a fost asociat și administrator cu cota egală de participare la beneficii și pierderi, alături de D., în cadrul SC J. SRL, precum și în cadrul SC E. SRL. Ca atare, în speță se verifică prezența tuturor elementelor care atestă că procedura urmată a constat în crearea/utilizarea unei companii noi, legal independentă de prima, care, direct sau indirect, controlată de către proprietarii/managerii beneficiarului inițial, a solicitat sprijin pentru investiții, iar echipamentele achiziționate astfel au servit, printr-un flux tehnologic controlat în cadrul grupului, exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului inițial. Prin urmare, este evident că cerințele impuse de textul art. 4 4 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 sunt îndeplinite. În ceea ce privește critica recurentei-reclamante referitoare la condițiile artificiale pentru accesarea fondurilor europene, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond, în raport de strânsa legătură existentă între domeniile celor două proiecte supuse verificării încrucișate, a concluzionat că, în vederea obținerii finanțărilor nerambursabile, beneficiarii reali ai acestora, respectiv soții D. și C., au separat în mod artificial proiectele tehnice de producție și de montare a pompelor de căldură în cadrul a două proiecte, urmărindu-se depășirea plafonului de minimis, respectiv achiziționarea tuturor utilajelor necesare care, în final, să deservească un singur grup, prin fracționarea artificială a investițiilor. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, articol care a fundamentat actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză, "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiecțiunilor schemei de ajutor." Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, condițiile care contravin obiectivelor schemei implică prezența unui element obiectiv, legat de atingerea finalității urmărite de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și a unui element subiectiv, care vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează "nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existenta unei coordonări deliberate între aceste persoane". În speță, după cum corect a reținut instanța de fond, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta-reclamantă a participat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții pentru a eluda normele în materie și a beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat Măsurii 312, supusă regulii ajutorului de minimis. Astfel, numiții D. și C., în scopul dezvoltării unor investiții proprii anterioare, respectiv a SC I. SRL, având cod unic de înregistrare din 05 noiembrie 2004, agent general al concernului L. în România pentru importul și vânzarea pompelor de căldură, au intenționat să își achiziționeze toate utilajele necesare pentru a-și dezvolta afacerea în acest domeniu, cu tot ceea ce presupune ea. Inițial a fost depus prezentul proiect, la un interval de patru luni de la înființarea societății reclamante, în urma căruia a fost achiziționat utilajul pentru foraj, folosit în cadrul lucrărilor prealabile montării pompelor de căldură, iar apoi, a fost constituită societatea B. SRL, la data de 03 februarie 2010, fiind depusă cererea de finanțare la 15 iulie 2010, în vederea achiziționării utilajelor necesare pentru producția pompelor de căldură. Ca atare, prin înființarea unor noi societăți comerciale, cu obiect de activitate apropiat (acționând pe aceeași piață relevantă) s-a urmărit crearea aparenței unor beneficiari independenți, respectiv a unor proiecte de sine stătătoare, când, în fapt, prin diverse metode - încheierea unor contracte de prestări servicii și subantrepriză, de vânzare-cumpărare, aceste proiecte erau folosite în interesul numiților D. și C. (adevărații beneficiari). În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea principiului proporționalității, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, principiul proporționalității presupune ca orice măsură administrativă adoptată să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului sau programului respectiv. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 17 din același act normativ "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității". Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respectat principiul proporționalității prevăzut de aceste dispoziții legale, dar și recomandarea Comisiei Europene prin Direcția Generală pentru Dezvoltare Rurală nr. 1289133 din 30 noiembrie 2011, potrivit căreia în cazul în care neregula afectează proiectul în proporție de mai mult de 50% și chiar într-un procent mai mic în cazul în care se dovedește că s-au creat condiții artificiale, se recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă. Cum prin actele contestate s-a reținut crearea unor condiții artificiale, în mod corect debitul stabilit în sarcina recurentei-reclamante a vizat întreaga sumă nerambursabilă. În privința criticilor referitoare la încălcarea principiului încrederii legitime, Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, principiul securității juridice și încrederii legitime presupune ca actele pe care se întemeiază o decizie, să fie clare, iar aplicarea acestora să fie previzibilă pentru justițiabili, cu atât mai mult când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecințe financiare, astfel încât persoanele interesate să poată cunoaște cu exactitate întinderea obligațiilor pe care aceasta le-o impune. Or, în speță, Curtea constată că, potrivit art. 8 alin. (1) din contractul de finanțare semnat de părțile litigante, acestea se obligă să respecte întocmai și cu bună credință fiecare dispoziție a contractului, în conformitate cu principiul obligativității contractului între părțile contractante, în temeiul art. 969 C. civ. și reglementărilor în vigoare. Totodată, în art. 3(1) Anexa 1 a contractului, părțile au înțeles să stipuleze clauze vizând împrejurarea că beneficiarul este obligat să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare și, pe perioada de valabilitate și de monitorizare a contractului de finanțare, beneficiarul obligându-se să nu modifice substanțial proiectul, modificările substanțiale fiind acelea care: afectează condițiile de implementare, modificări care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietății, a amplasamentului, a unor elemente inițiale caracteristice proiectului, etc. În plus, potrivit art. 17(1) din același act, prin "neregulă" în accepțiunea contractului, se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementărilor în vigoare privind asistență financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect obținerea unor avantaje nejustificate și, în același timp, prejudicierea bugetului general al Comunităților Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național. Prin urmare, regimul juridic aplicabil contractului de finanțare este unul suficient de clar și previzibil, astfel încât critica recurentei apare ca nefondată.

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.