ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1236/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.06.2014 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, a solicitat instanței suspendarea executării Procesului-verbal da constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.10.2013, a Notificării nr. 35259/01.11.2013 și a Deciziei nr. 39563/03.12.2013 emise de pârâta Agenția de Plăti pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrative nelegale, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 322/2014 din 01 septembrie 2014, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, dispunând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x.927/29.10.2013 și a Deciziei nr. 39.563 din 03.12.2013 emise de pârâtă, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/33/2014 al Curții de Apel Cluj.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 720 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014), denumită în continuare AFIR, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat, pe larg, situația generală expusă și în fața primei instanțe, făcând o descriere a scopului acestei autorități și a programului Fondul European Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (denumit în continuare FEADR).

Cât privește motivele de nelegalitate ale sentinței, recurenta a formulat trei critici la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Astfel, o primă critică se referă la faptul că instanța de fond, prin considerentele hotărârii a analizat fondul cauzei, încălcând astfel dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care doctrina și jurisprudența sunt unanime în a arăta că în acest cadru procesual nu pot fi analizate decât aspecte de fapt și de drept de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ care nu vizează în mod direct și substanțial fondul cauzei. Or, susține în continuare recurenta, analizarea legalității constatărilor echipei de control sub aspectul respectării de către beneficiar a clauzelor contractuale asumate, reprezintă, în mod evident aspecte ce țin de dezlegarea fondului pricinii și a căror analiză echivalează cu cercetarea însuși a fondului cauzei pe care nu o poate face decât instanța învestită cu analizarea legalității actului.

Apreciază recurenta că, aspectele reținute de instanța de fond în susținerea cazului bine justificat nu se pot încadra în categoria acelor circumstanțe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noțiuni și care, astfel cum s-a reținut într-o jurisprudență constantă, se pot referi la necompetența autorității care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicită, lipsa totală a unui temei juridic care să fundamenteze actul ori alte astfel de situații care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

Or, susține în continuare recurenta, în mod evident, în cauză, a analiza temeinicia susținerilor intimatei-reclamante legate de nedovedirea neregulilor menționate în titlul de creanță, echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în cazul constatării legalității sau dimpotrivă, a nelegalității actului administrativ.

A doua critică adusă se recurentă hotărârii de fond, constă în faptul că prima instanță, printr-o analiză evidentă a fondului cauzei, a interpretat greșit clauzele contractuale.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 (3) din contractul de finanțare, durata de valabilitate a contractului reprezintă durata de execuție a acestuia la care se adaugă 3 ani de monitorizare de la data ultimei plăți făcută de către autoritatea contractantă.

Privitor la acest aspect, Somația și termenul de 30 de zile prevăzut la art. 8 alin. (3) din Anexa 1, reținut de instanța de fond, se aplică numai dacă pe parcursul perioadei de monitorizare, respectiv perioada de 3 ani de la data ultimei plăți, sunt constatate de către autoritatea contractantă nerespectarea anumitor obligații, prin așa numitul control ex-post.

Or, susține în continuare recurenta, în condițiile în care reclamantei i-a fost respinsă cererea privind cea de-a doua tranșă de plată (ultima de altfel) în cauză nu poate fi acordat un astfel de termen deoarece nu ne aflăm în perioada de monitorizare ci în cea de execuție.

Subsumată aceleiași critici referitoare la interpretarea greșită a clauzelor contractuale, mai susține recurenta că, un alt aspect apreciat eronat de către instanța de fond se referă la creșterea dimensiunii economice a fermei cu minimum 4 UDE, prin achiziționarea a 7 juninci și arendarea a 10,7 ha teren "împrejurare necontestată de către pârâtă", conform reținerilor instanței de judecată.

Astfel, privitor la acest aspect, solicită a se avea în vedere că în cuprinsul procesului-verbal contestat, autoritatea a menționat faptul că din cele 7 capete de animale, 3 bucăți bovine nu au putut fi identificate deoarece nu avea crotalii de identificare iar culturile pe suprafețe trecute în planul de afaceri pe anul 2013 nu corespund cu cele înregistrate în baza de date APIA.

Mai mult decât atât, susține în continuare autoritatea, s-au constatat diferențe majore de efectiv și în privința celorlalte animale sau păsări menționate în planul de afaceri la sectorul zootehnic pentru anul 2013.

Cea de-a treia critică adusă de recurentă sentinței de fond are în vedere aprecierile instanței de fond privind paguba iminentă.

Privitor la acest aspect, susține recurenta că, executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Este adevărat că, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Or, susține în continuare recurenta, executarea unei obligații bugetare care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal ce se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă. Această pagubă iminentă o poate invoca autoritatea care, în calitate de autoritate coordonatoare a implementării FEADR în România este responsabilă de derularea acestui program în condiții de legalitate.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Apărarea intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a sentinței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Cât privește critica recurentei conform căreia instanța de fond ar fi analizat fondul cauzei, societatea intimată-reclamantă solicită a se constata că instanța de fond a analizat exclusiv acele coordonate ale stării de fapt care ai repercusiuni clare asupra garanțiilor de echitate pe care orice particular trebuie să le aibă raportat la actele administrative pe care o instituție publică le poate emite, garanții care, în cazul societății au fost vădit încălcate.

Practica judiciară a stabilit că instanței de fond îi este permis să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de stabilire a creanțelor bugetare din perspectiva susținerilor părților; aceasta procedând în consecință, analizând sumar legalitatea actelor a căror suspendare a făcut obiectul judecății, fără a intra în cercetarea fondului.

În ceea ce privește cea de-a doua critică formulată de recurentă, referitoare la faptul că instanța de fond ar fi interpretat greșit clauzele contractuale, apărarea intimatei-reclamante se bazează pe principiul proporționalității, ce, consideră că trebuie respectat de către autoritate atât în perioada de monitorizare cât și în afara ei.

Faptul că nu l-a respectat ci l-a încălcat flagrant, rezultă din caracterul pur formal al neregularităților societății, neregularități ulterior corectate de aceasta și sancțiunea maximă aplicată și anume returnarea primei tranșe și refuzul celei de-a doua.

Cât privește critica referitoare la aspectele privind paguba iminentă, susține intimata că este neîntemeiată, societatea făcând dovada îndeplinirii condiției prevenirii producerii unei pagube iminente, pagubă ce consta în imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale asumate față de împrumutătorii societății, dar și față de clienți și furnizori, ceea ce poate determina o stare de insolvență și consecințe sociale pentru aceștia.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 ianuarie 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.10.2013, a Notificării nr. 35259/01.11.2013 și a Deciziei nr. 39563/03.12.2013 emise de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrative nelegale, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte împărtășește concluzia la care a ajuns prima instanță, în sensul că, în speță, intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actelor administrativ fiscale.

Înalta Curte reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În speță, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale incidente în cauză.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, raportat la încălcarea de către pârâtă a principiului proporționalității în aplicarea corecțiilor financiare pentru neregulile constatate, principiu instituit de O.U.G. nr. 66/2011, în contextul în care reclamanta a prezentat înscrisuri ce probează atingerea obiectivului major stabilit prin Planul de afaceri; respectiv acela de a crește dimensiunea fermei cu minimum 4 UDE prin achiziționarea a 7 juninci și prin arendarea unei suprafețe de teren de 10,17 ha.

Înalta Curte, analizând sentința de fond din perspectiva primei critici formulată de recurentă, nu poate interpreta indiciul de nelegalitate constatat de instanța de fond, respectiv "eventuala incidență a prevederilor contractuale de la art. 8 alin. (3) din Prevederile generale - Anexa I care obligau autoritatea contractantă să someze beneficiarul pentru a remedia deficiențele derivate din nerespectarea obligațiilor este de natură a crea îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, dat fiind că pârâta nu a acordat niciun termen reclamantei pentru remedierea neregulilor și nu a analizat nici relevanța înscrisurilor prezentate în apărare de către reclamantă emanând de la diverse instituții prin care s-a încercat clarificarea neconcordanțelor ivite între registrul agricol și registru fermei și oferirea unor detalii suplimentare în privința provenienței și inventarierii suinelor și păsărilor declarate ca aparținând fermei", în sensul că aceasta ar fi analizat fondul cauzei, încălcând astfel dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cum susține recurenta.

Deci, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Or, privitor la acest aspect, prima instanță a prezentat în mod judicios motivele de fapt și de drept care pot genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în concret fiind vorba despre "argumentele juridice prezentate și sumar probate de către societatea reclamantă, aparent valabile, referitoare la încălcare de către pârâtă a principiului proporționalității în aplicarea corecțiilor financiare pentru neregulile constatate instituit de O.U.G. nr. 66/2011 în contextul în care reclamanta a prezentat înscrisuri care probează atingerea obiectivul major stabilit prin planul de afaceri, acela de a crește dimensiunea fermei cu minimum 4 UDE prin achiziționarea a 7 juninci și prin arendarea unei suprafețe de teren de 10,17 ha și despre eventuala incidență a prevederilor contractuale de la art. 8 alin. (3) din Prevederile generale - Anexa I care obligau autoritatea contractantă să someze beneficiarul pentru a remedia deficiențele derivate din nerespectarea obligațiilor este de natură a crea îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, dat fiind că pârâta nu a acordat nici un termen reclamantei pentru remedierea neregulilor și nu a analizat nici relevanța înscrisurilor prezentate în apărare de către reclamantă emanând de la diverse instituții prin care s-a încercat clarificarea neconcordanțelor ivite între registrul agricol și registru fermei și oferirea unor detalii suplimentare în privința provenienței și inventarierii suinelor și păsărilor declarate ca aparținând fermei", fără a se putea aprecia că, în acest mod, a analizat, a prejudecat fondul cauzei, cum greșit susține recurenta prin cererea de recurs.

În speță, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale incidente în cauză.

În privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței învestită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanța de fond procedând tocmai la o analiză sumară a legalității actelor a căror suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

În cauză, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, raportat la argumentele juridice sumar probate de reclamantă și aparent valabile referitoare la încălcarea de către pârâtă a principiului proporționalității în aplicarea corecțiilor financiare pentru neregulile constatate instituie de O.U.G. nr. 66/2011 și la eventuala incidență a prevederilor contractuale de la art. 8 alin. (3) din Prevederile generale - Anexa 1 la contractul de finanțare, în care părțile au prevăzut o procedură prealabilă, în sensul că, înainte de a proceda la recuperarea sumelor achitate cu titlu de ajutor financiar nerambursabil, Autoritatea contractantă trebuie să îl someze pe beneficiar pentru a remedia deficiențele derivate din nerespectarea obligațiilor asumate prin contract, respectiv prin Planul de afaceri.

Înalta Curte constată că, instanța de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat coroborând argumentele ample ale reclamantei cu privire la nelegalitatea actelor administrative fiscale emise de pârâtă cu materialul probator administrat în cauză; în acest fel procedând la o analiză sumară a legalității actului; pentru a verifica îndeplinirea condiției existenței unui caz bine justificat.

Cât privește cea de-a doua critică formulată de recurentă, referitoare la interpretarea greșită a clauzelor contractuale, Înalta Curte o apreciază de asemenea, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că, în mod temeinic și legal, instanța de fond, pipăind fondul litigiului, în raport de susținerile reclamantei și de înscrisurile anexate, a constatat o eventuală incidență a prevederilor art. 8 alin. (3) din Anexa 1 la Contractul de finanțare, ce obligau autoritatea contractantă să someze beneficiarul pentru a remedia deficiențele identificate.

Astfel cum se poate observa, instanța de fond nu a intrat într-o analiză a clauzelor contractuale, cum greșit susține recurenta, ci doar a identificat un indiciu de nelegalitate a actului a cărui suspendare face obiectul litigiului, prezentând în mod judicios motivele de fapt și de drept care pot genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Cât privește susținerile recurentei cuprinse în cadrul aceleiași critici, referitoare la cele două perioade distincte identificate de aceasta - perioada de monitorizare și perioada de execuție - și cele referitoare la îndeplinirea sau nu de către societatea reclamantă a obiectivelor asumate prin contractul de finanțare, Înalta Curte are în vedere faptul că, raportat cu natura pricinii, cercetarea respectării clauzelor contractuale, realizarea sau nu de către intimata-reclamantă a tuturor acțiunilor cuprinse în Planul de afaceri aferent contractului de finanțare, necesită un probatoriu complex și a analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului având ca obiect anularea actului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului.

De altfel, astfel cum se poate observa, nici instanța de fond nu a procedat la analizarea clauzelor contractuale, ci doar a identificat unele indicii de nelegalitate a actului a cărui suspendare face obiectul litigiului, ce pot genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Contrar susținerilor recurentei, instanța învestită cu cererea de suspendare nu a analizat fondul cauzei, însă, fără îndoială, aparența de nelegalitate nu se poate limita la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actelor administrativ-fiscale atacate, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Este însă necesar ca îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului; astfel cum instanța de fond a și procedat, constatând ca aparent valabile argumentele juridice ale reclamantei referitoare la încălcarea de către pârâtă a principiului proporționalității în aplicarea corecțiilor financiare pentru neregulile constatate instituit de O.U.G. nr. 66/2011.

Cât privește cea de-a treia critică formulată de recurentă, referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte are în vedere definiția dată acesteia de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 și anume "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" .

Referitor la condiția pagubei iminente, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a indicat împrejurările rezultate din probele cauzei pe baza cărora și-a format convingerea că executarea creanței s-ar repercuta negativ asupra activității societății, în sensul că ar putea afecta circuitul economic al acesteia și capacitatea de a face față costurilor creditelor și împrumuturilor accesate pentru finanțarea activității curente precum și capacitatea de onorare a obligațiilor contractuale asumate față de clienți.

Astfel cum se poate observa, instanța de fond, în mod temeinic și legal a verificat gravitatea și iminența producerii prejudiciului în funcție de toate circumstanțele pricinii, cu respectarea principiului proporționalității, luând în considerare natura propriu-zisă a măsurii administrative și contextul în care intervine (actuala criză financiară manifestată încă la nivelul tuturor agenților economici).

În cauza de față, intimata-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care executarea creanței ar putea afecta circuitul economic al reclamantei și capacitatea acesteia de a face față costurilor creditelor și împrumuturilor accesate pentru finanțarea activității curente precum și capacitatea de onorare a obligațiilor contractuale asumate față de clienți; ceea ce poate determina o eventuală intrare în insolvență a societății, cu consecințe pentru creditori, clienți și furnizori.

Astfel, este necontestat că, prin executarea silită a creanței în cuantum de 63930 RON s-ar produce blocarea activității comerciale a societății, cu consecințe grave în desfășurarea activității acesteia. Or, astfel cum a apreciat și instanța de fond, în situația în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului respectiv, Înalta Curte reține ca fiind temeinic motivată și argumentația instanței de fond privind îndeplinirea condiției referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Față de aceste considerente Înalta Curte împărtășește concluzia la care a ajuns prima instanță, în sensul că, în speță, intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actelor administrativ fiscale.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 322/2014 din 1 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN