ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2017

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2017 în dosar nr. x/2014 petentul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 442, 443 și 444 C. proc. civ., îndreptarea erorilor materiale, lămurirea și completarea deciziei nr. 1642 din data de 26 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 442 C. proc. civ., petentul a învederat că instanța de recurs a omis să rețină anumite susțineri formulate prin răspunsul la întâmpinare, referitoare la solicitarea sa de constatare a îngrădirii dreptului la apărare, a accesului liber la justiție și a dreptului la informație, precum și exercitarea abuzivă a puterii de către funcționarii I.G.P.R., cu ocazia emiterii și aplicării sancțiunii disciplinare, date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998.

O altă omisiune invocată vizează omisiunea de a se constata că procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a respectat termenul de 30 de zile, de la momentul comunicării ordinului de trecere în rezervă, astfel încât soluția de admitere a excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată este netemeinică și nelegală.

În susținerea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 443 C. proc. civ., petentul a solicitat lămurirea deciziei cu privire la data la care ordinul de sancționare disciplinară a produs consecințe juridice asupra acestuia, raportat la prevederile art. 134 alin. (1) și (2) din Codul muncii, dar și cu privire la "regulamentul militar" care stabilea procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare la data de 25.06.1998, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare.

De asemenea, s-a solicitat lămurirea susținerilor celor 3 trei judecători din completul de recurs, referitoare la comunicarea conținutului actului juridic unilateral ce a avut ca efect trecerea în rezervă.

În cuprinsul cererii, petentul a solicitat și completarea deciziei civile nr. 1642 din 26 mai 2016, în temeiul art. 444 C. proc. civ., completul de recurs refuzuând să se pronunțate asupra unor cereri care ar fi putut lămuri data de la care curge termenul în care poate fi contestată o sancțiune disciplinară.

Astfel, s-a invocat nepronunțarea instanței de recurs asupra: ● excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) teza 2 (data luării la cunoștință) din Legea nr. 554/2004, înregistrată la 13.07.2015; ● cererii formulate în baza art. 519 C. proc. civ. care viza pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în legătură cu momentul de la care curge termenul în care un act administrativ individual unilateral prin care se aplică sancțiune disciplinară, poate fi atacat în instanță, raportat la același art. 11 alin. (2) din legea contenciosului administrative, cerere transmisă prin e-amil la data de 22.11.2015; ● solicitării de "constatare a îngrădirii dreptului la apărare, accesului liber la justiție și dreptul la informație, precum și exercitarea abuzivă a puterii de către funcționarii din I.G.P.R."; ● denunțării ca fals a actului administrativ - Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, emitentul falsificând acest act prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Intimații Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, desi legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări cu privire la cererea petentului.

Înalta Curte, examinând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor depuse la dosar și a normelor legale incidente în cauză, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1642 din data de 26 mai 2016 pronunțată în dosar nr. x/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate recursurile declarate de A. și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 3310 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Pentru a fi întrunite cerințele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, acestea trebuie să se circumscrie noțiunii de eroare materială, iar nu să disimuleze remedierea unor pretinse erori de judecată.

Or, verificând argumentele formulate în scris, Înalta Curte constată că prin invocarea unor omisiuni cu privire la susținerile petentului, acesta critică, în fapt, modul în care instanța de recurs a soluționat calea de atac formulată, aceste aspecte neîncadrându-se în limitele art. 442 C. proc. civ. mai sus enunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 443 alin. (1) C. proc. civ., "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitiviului, ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Obiectul cererii de lămurire a hotărârii îl constituie, pe de o parte, determinarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitiviului hotărârii, precum și înlăturarea dispozițiilor contradictorii din dispozitiv.

Prin această procedură nu poate fi modificat dispozitivul, ci doar se clarifică/se interpretează măsurile dispuse de instanță prin hotărârea respectivă, nefiind permisă nici examinarea unor aspecte care privesc fondul cauzei și ar fi de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească altfel decât prin căile de atac.

În cauza de față, dispozitivul deciziei instanței de recurs, prin care se resping ca nefondate două recursuri, este suficient de clar și nu necesită interpretare/lămurire, astfel că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 443 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii".

Verificând decizia nr. 1642 din data de 26 mai 2016 prin prisma susținerilor petentului, se constată că solicitarea de completare a hotărârii este întemeiată în parte, în sensul că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii recurentului A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) teza 2 (data luării la cunoștință) din Legea nr. 554/2004 a fost analizată de completul de recurs, acesta pronunțându-se prin încheierea din data de 26 mai 2016, în sensul că s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată de recurentul A..

Totodată, celelalte solicitări ale petentului nu reprezintă capete de cerere principale sau accesorii, ori cereri conexe sau incidentale asupra cărora instanța de recurs trebuia să se pronunțe în mod disctinct, ci doar aspecte pe care trebuia să le aibă în vedere, împreună cu toate celelalte susțineri și probe administrate, la analizarea cauzei.

În privința cererii formulate conform art. 519 C. proc. civ., care viza pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în legătură cu momentul de la care curge termenul în care un act administrativ individual unilateral prin care se aplică sancțiune disciplinară, poate fi atacat în instanță, raportat la același art. 11 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., respectiv omisiunea de a se pronunța asupra acesteia și va admite, în parte, cererea de completare a hotărârii formulată de A. .

Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind sintagma "data luării la cunoștință" din art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține următoarele:

În cuprinsul articolului 519 C. proc. civ., legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluționată în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În privința rolului pe care mecanismul instituit de art. 519 C. proc. civ. îl are, s-a statuat că în vederea evitării deturnării acestuia,, de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizării pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății." (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 820 din 4 noiembrie 2015).

Problema de drept invocată de A. se referă la momentul de la care curge termenul de contestare a unui act administrativ individual unilateral, prin care se aplică o sancțiune disciplinară, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, însă din examinarea susținerilor petentului se constată că, în realitate, se tinde la dezlegarea unor aspecte litigioase ce țin de rezolvarea cauzei în fond, iar nu a unor dispoziții legale susceptibile de interpretare echivocă, ce necesită lămuriri în cadrul procedurii date în competența I.C.C.J.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., Înalta Curte va admite în parte cererea formulată, va completa dispozitivul deciziei I.C.C.J. nr. 1642 din data de 26 mai 2016, în sensul că va respinge cererea recurentului A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Totodată, va respinge cererile întemeiate pe dispozițiile art. 442, 443 C. proc. civ., vizând aceeași decizie nr. 1642 din 26 mai 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte cererea întemeiată pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ. formulată de A.

Completează dispozitivul deciziei nr. 1642 din data de 26 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că:

Respinge cererea recurentului A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Respinge cererile întemeiate pe dispozițiile art. 442, 443 C. proc. civ. formulate de A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2017.