ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1838/2017

HOTĂRÂRE

17.11.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1838/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 31 ianuarie 2017, sub nr. x/103/2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata diferențelor salariate, corespunzătoare vechimii în muncă și vechimii în funcție, la același nivel de salarizare, aflat în plată pentru funcțiile similare, începând cu data îndeplinirii condițiilor de vechime în muncă și vechime în funcție, până ia data încetării discriminării, respectiv 3 aprilie 2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71 din 03 aprilie 2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț, în calitate de procurori, personal auxiliar de specialitate și personal conex.

Reclamanții au susținut că, la momentul îndeplinirii condițiilor de vechime în muncă și în funcție, prin ordinele de salarizare emise au rezultat diferențe salariale în minus față de alți colegi care au îndeplinit condițiile de vechime în muncă și în funcție identice, anterior aplicării dispozițiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Prin sentința civilă nr. 1105/C din 23 mai 2017, Tribunalul Neamț , secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (3) raportate la cele ale art. 131 și art. 132 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Neamț a reținut că, prin art. 127 C. proc. civ., legiuitorul a instituit o necompetență specială în considerarea persoanei, sens în care admis excepția invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată prin întâmpinare.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, ia data de 22 iunie 2017, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 695 din 21 septembrie 2017, Tribunalului Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, Constatând ivit conflictul negativ de competența, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție in vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureș a reținut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamanții nu au calitatea de procurori și grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, motiv pentru care a considerat că aceștia nu sunt reclamanți într-o cerere de competența instanței pe lângă care se află parchetul la care își desfășoară activitatea

A apreciat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt de excepție, fiind de strictă interpretare, astfel încât acestea nu pot fi extinse prin analogie la ipoteze care vizează alte instanțe față de cele pe lângă care reclamanții își desfășoară efectiv activitatea, aspect statuat prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, O altfel de interpretare ar echivala cu adăugarea la lege, operațiune prohibită de art. 5 alin. (4) C. proc. civ.

Tribunalul Mureș a reținut că, potrivit prevederilor art. 1 și art. 278 alin. (2), raportate la cele ale art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii au fost modificate implicit, parțial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, care stipulează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locui de muncă reclamantul.

Astfel, tribunalul a apreciat că în cazul conflictelor individuale de muncă, reclamantul are drept de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă, iar, după exprimarea opțiunii, nu mai poate reveni asupra acesteia.

Instanța a constatat că reclamanții au locul de muncă în județul Neamț și au optat în sensul soluționării cauzei de către Tribunalului Neamț.

Deși prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opțiune ai reclamanților salariați, a reținut că aceste norme suni imperative, deoarece cererile "se adresează" exclusiv celor două instanțe determinate de legiuitor, acesta neutilizând sintagma "se pot adresa". Astfel, Tribunalul Mureș a constatat că aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariaților.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauza, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Mureș, în considerarea dispozițiilor legale și argumentelor care succed:

Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a solicitat obligarea acestora la plata diferențelor saîariale corespunzătoare vechimii în muncă și vechimii în funcție, la același nivel de salarizare, aflat în plată pentru funcțiile similare, începând cu data îndeplinirii condițiilor de vechime în muncă și vechime în funcție, până la data încetării discriminării, respectiv 3 aprilie 2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Problema pe care o ridică conflictul de competență pendinte este dacă, fața de norma de competență atribuită instanței cu privire la soluționarea unui conflict de muncă, stipulată în art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt incidente în speță dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, justiția se realizează prin: a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii.

Potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ, "parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii".

Dispozițiile art. 4 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prevăd că "(1) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este organizată în structură centrală și structură teritorială; (5) Prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se pot înființa în localitățile în care își au sediul parchetele de pe lângă curțile de apel ori tribunale și în raport cu circumscripțiile acestora ori desființa, după caz, servicii sau birouri teritoriale conduse de procurori-șefi".

Art. 9 alin. (1) din același act normativ stipulează în sensul că "Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu personal asimilat judecătorilor și procurorilor, personal auxiliar de specialitate, personal economic și administrativ, în limita posturilor aprobate potrivit legii".

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. î se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Norma legală mai sus evocată reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanței competente dacă este aceea ia care acesta își desfășoară activitatea.

Înalta Curte reține, astfel, că scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței. Prin acest text legal sunt nominalizați, fără nicio distincție, subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanțelor ia care aceștia funcționează, instanțe judecătorești ori parchete.

În acest sens sunt și considerentele deciziei nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță, iar art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are, în atribuții: "c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege, pentru judecarea cauzelor, precum și exercitarea căilor de atac conform legii în cauzele privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; d) participarea la ședințele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au sesizat instanțele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în care, potrivit legii, participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracțiunile date de prezenta ordonanță de urgență în competența direcției".

În cauză, reclamanții funcționează în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț, instituție organizată în circumscripția teritorială a Tribunalului Neamț, aflat în raza Curții de Apel Bacău, conform prevederilor art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 78/2016.

Ca atare, Înalta Curte reține că reclamanții își exercită atribuțiile prevăzute de lege în aceeași rază teritorială cu instanța la care litigiul pendinte urmează a fi soluționat în primă instanță, respectiv Tribunalul Neamț.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum este îndeplinită în speță condiția premisă, expusă anterior, înalta Curte constată că, în ceea ce îi privește pe reclamanți, operează prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Mureș, instanță judecătorească de aceiași grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș, învecinată Curții de Apel Bacău, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Neamț, instanța competentă să soluționeze cauza în fond, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț, unde aceștia își desfășoară activitatea.

De altfel, în cauză, prin încheierea din 25 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în raport de excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și de Terorism din perspectiva dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Neamț a pus în vedere reclamanților, prin adresă, să precizeze ia care dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Bacău, solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei, în eventualitatea admiterii excepției.

Prin cererea formulată la data de 11 mai 2017, reclamanții au menționat că, în eventualitatea admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț, solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția I civilă