ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2017

Decizia nr. 971/2017

Asupra

conflictului de competență de față, constată

următoarele;

Prin cererea adresată

Tribunalului Neamț la data de 5 septembrie 2016 și înregistrată

sub nr. x/103/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K.,

L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E.,

F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T.,

U.U., V.V. și X.X., toți cu domiciliul procedural ales la cabinet

avocat Z.Z. cu sediul social în Brașov, județul Brașov, au

chemat în judecată pe pârâtul Y.Y. Neamț, cu sediul în Piatra

Neamț, județul Neamț, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea pârâtului:

-

să recalculeze și să achite drepturile salariale pentru fiecare

dintre reclamanți, în cuantumul plătit pentru funcții similare,

astfel cum a fost stabilit

prin

actele normative, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 83/2012,

privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul

2015, respectiv de la data publicării actului normativ în M. Of. al

României din 18 decembrie 2014;

-

plata drepturilor

salariale restante reprezentate de aceste drepturi acordate în mod discriminator

pentru perioada ianuarie 2010 - și până în prezent, în urma

existenței unei discriminări rezultate din acordarea acestor drepturi

salariale în mod diferit, pentru munca și pregătire profesională

egală, țâță de persoane din interiorul aceleiași

categorii profesionale precum reclamanții;

-

acordarea în

continuare a acestor drepturi pentru eliminarea discriminării;

-

recalcularea

și achitarea acestor drepturi în acest cuantum și pe viitor;

-

actualizarea acestor

sume cu rata inflației, defalcat pe fiecare lună, de la data scadenței

fiecăreia și până la plata efectivă a sumelor datorate

și a dobânzii legale aferente drepturilor bănești, începând cu

data de nașterii dreptului la acțiune și până la data

plății efective;

-

și plata

cheltuielilor de judecată.

La

primul termen de judecată în țața Tribunalului Neamț, din

data de 11 ianuarie 2017, instanța a dispus disjungerea cererii de chemare

în judecată formulată de către reclamanții: A.A.A., B.B.B.

și B.B., și formarea unui nou Dosar înregistrat pe rolul Tribunalului

Neamț, secția I civilă, sub nr. x/103/2017, din data de 11

ianuarie 2017, cu primul termen de judecată în aceeași zi și la

același complet de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 53 din 17 ianuarie 2017, pronunțata în Dosarul

nr. x/103/2017, Tribunalul Neamț

a admis excepția necompetenței sale

teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Suceava, reținând că:

Din

dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care

instituie o competență teritorială exclusivă, reiese

că în materia conflictelor de muncă, competența de

soluționare aparține instanțelor din circumscripția în care

reclamantul își are domiciliul.

Întrucât

reclamanții au domiciliul pe raza județului Suceava, rezultă

că Tribunalul Suceava este competent în soluționarea acestei cereri.

Primind

dosarul spre soluționare, Tribunalul Suceava a declinat, la rândul

său, prin sentința civilă nr. 323 din 13 martie 2017,

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Neamț și, constatând ivit conflictul negativ de competență,

a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru a decide.

Pentru

a pronunța această sentință, Tribunalul Suceava a

reținut următoarele:

Din

interpretarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul

social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art.

216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare

în judecată având ca obiect conflictele de muncă, cum este cazul în

speță, competența teritorială este

una alternativă, (fie cea de la

locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de

muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai

multe instanțe deopotrivă competente. Astfel, reclamanții în

alegerea lor, au depus cererea de chemare în judecată ia Tribunalul

Neamț (unde reclamanții au locul de muncă), tribunal care

rămâne competent în soluționarea cererii.

Înalta

Carte, competentă să soluționeze conflictul negativ

de competență,

conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Neamț, pentru următoarele considerente:

Obiectul

dosarului de față are caracterul unui conflict individual de

muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și

p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se

observă că Tribunalul Neamț a dispus disjungerea cererii de

chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/103/2016, privind pe

reclamanții inițiali, formând un Dosar nou, cu nr. x/103/2017, pentru

reclamanții de față.

În

Dosarul nr. x/103/2017, în legătură cu care s-a ivit conflictul

negativ de competență supus analizei, Tribunalul Neamț a admis

excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei,

invocată din oficiu, în timp ce Dosarul nr. x/103/2016 a fost

soluționat de această instanță prin sentința nr. 402

din 08 martie 2017.

Înalta

Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C.

muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de

muncă se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința

ori, după caz, sediul.

Se

constată totodată că prin art. 210 din Legea m. 62/2011,

normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a

realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din cod, în legătură

cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă

în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o

competență alternativă în favoarea instanței de ia locui de

muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință,

în lumina dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele

ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., aparține tribunalelor de la locul de

muncă sau domiciliul reclamantului competența teritorială de

soluționare a cauzei, pentru situația în care salariatul are

calitatea de reclamant.

Se

reține, de asemenea, că în temeiul dispozițiilor art. 296 alin.

(3) C. muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în

judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la

instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Or, în

cauză, părțile din dosarul inițial înregistrat pe rolul

Tribunalului Neamț, sub nr. x/103/2016, se află în situația de

coparticipare procesuală. astfel cum este reglementată prin art. 59

C. proc. civ., care stipulează în sensul că mai multe persoane pot fi

împreună reclamante sau pârâte dacă

obiectul procesului este un drept ori

o obligare comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au

aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă

legătură.

În speță,

drepturile și obligațiile salariaților, reclamanți în

dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, se

întemeiază pe o cauză comună ce derivă din calitatea de

angajați ai pârâtei și din faptul că, în opinia lor. drepturile

salariale nu au fost recalculate și achitate în cuantumul plătit

pentru funcțiile similare de la data apariției O.U.G. nr. 83/2014,

motiv pentru care au solicitat plata drepturilor salariale restante începând cu

anul 2010, și acordarea acestora în continuare, actualizarea sumelor

și plata dobânzilor.

Este

adevărat că flecare dintre reclamanți urmărește

recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi

individuale de muncă, dar solicitarea dedusă judecății,

precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se

referă la obligarea aceluiași angajator la plata unor drepturi

salariale, sens în care între cererile lor, care urmează aceiași

regim juridic și probator, există o strânsă legătură

de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) C.

muncii.

Cum

reclamanții au înțeles să învestească cu soluționarea

pretențiilor lor Tribunalul Neamț, în cauză devin incidente,

alături de dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, cele ale art.

116 C. proc. civ., care statuează că reclamantul are alegerea între

mai multe instanțe deopotrivă competente.

Chiar

dacă pentru o parte dintre reclamanți instanța de judecată

a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, o astfel

de împrejurare nu face să dispară legătura dintre acestea,

constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura

disjungerii nu împiedică prorogarea de competență ce

operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din C. muncii.

De

altfel, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a invocat

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț, ceea ce

înseamnă că instanța nu putea să o invoce din oficiu,

desesizându-se în favoarea unei alte instanțe.

În consecință,

în raport de prevederile art. 296 alin. (3) din C. muncii, Tribunalul

Neamț, competent să judece cauza pentru reclamanții din Dosarul nr.

x/103/2016 care au locui de muncă în județul Neamț, este

competent să judece și cererea de chemare în judecată a

reclamanților din Dosarul disjuns, nr. x/103/2017, chiar dacă au

domiciliul pe raza teritorială a județului Suceava, operând

prorogarea legală de competență.

Pentru

toate aceste motive, va fi determinată competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Neamț.

Definitivă.

Pronunțată

in ședința publică, astăzi 08 iunie 2017.