ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2017

Decizia nr. 971/2017 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele; Prin cererea adresată Tribunalului Neamț la data de 5 septembrie 2016 și înregistrată sub nr. x/103/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V. și X.X., toți cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat Z.Z. cu sediul social în Brașov, județul Brașov, au chemat în judecată pe pârâtul Y.Y. Neamț, cu sediul în Piatra Neamț, județul Neamț, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului: - să recalculeze și să achite drepturile salariale pentru fiecare dintre reclamanți, în cuantumul plătit pentru funcții similare, astfel cum a fost stabilit prin actele normative, de la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 83/2012, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, respectiv de la data publicării actului normativ în M. Of.

al României din 18 decembrie 2014; - plata drepturilor salariale restante reprezentate de aceste drepturi acordate în mod discriminator pentru perioada ianuarie 2010 - și până în prezent, în urma existenței unei discriminări rezultate din acordarea acestor drepturi salariale în mod diferit, pentru munca și pregătire profesională egală, țâță de persoane din interiorul aceleiași categorii profesionale precum reclamanții; - acordarea în continuare a acestor drepturi pentru eliminarea discriminării; - recalcularea și achitarea acestor drepturi în acest cuantum și pe viitor; - actualizarea acestor sume cu rata inflației, defalcat pe fiecare lună, de la data scadenței fiecăreia și până la plata efectivă a sumelor datorate și a dobânzii legale aferente drepturilor bănești, începând cu data de nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective; - și plata cheltuielilor de judecată.

La primul termen de judecată în țața Tribunalului Neamț, din data de 11 ianuarie 2017, instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții: A.A.A., B.B.B. și B.B., și formarea unui nou Dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. x/103/2017, din data de 11 ianuarie 2017, cu primul termen de judecată în aceeași zi și la același complet de judecată. Prin sentința civilă nr. 53 din 17 ianuarie 2017, pronunțata în Dosarul nr. x/103/2017, Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reținând că: Din dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care instituie o competență teritorială exclusivă, reiese că în materia conflictelor de muncă, competența de soluționare aparține instanțelor din circumscripția în care reclamantul își are domiciliul.

Întrucât reclamanții au domiciliul pe raza județului Suceava, rezultă că Tribunalul Suceava este competent în soluționarea acestei cereri. Primind dosarul spre soluționare, Tribunalul Suceava a declinat, la rândul său, prin sentința civilă nr. 323 din 13 martie 2017, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a decide. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Suceava a reținut următoarele: Din interpretarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc.

civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflictele de muncă, cum este cazul în speță, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Astfel, reclamanții în alegerea lor, au depus cererea de chemare în judecată ia Tribunalul Neamț (unde reclamanții au locul de muncă), tribunal care rămâne competent în soluționarea cererii. Înalta Carte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, pentru următoarele considerente: Obiectul dosarului de față are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social. Se observă că Tribunalul Neamț a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/103/2016, privind pe reclamanții inițiali, formând un Dosar nou, cu nr. x/103/2017, pentru reclamanții de față.

În Dosarul nr. x/103/2017, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu, în timp ce Dosarul nr. x/103/2016 a fost soluționat de această instanță prin sentința nr. 402 din 08 martie 2017. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Se constată totodată că prin art. 210 din Legea m. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din cod, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de ia locui de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului. În consecință, în lumina dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant.

Se reține, de asemenea, că în temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (3) C. muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Or, în cauză, părțile din dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, sub nr. x/103/2016, se află în situația de coparticipare procesuală. astfel cum este reglementată prin art. 59 C. proc. civ., care stipulează în sensul că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligare comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În speță, drepturile și obligațiile salariaților, reclamanți în dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, se întemeiază pe o cauză comună ce derivă din calitatea de angajați ai pârâtei și din faptul că, în opinia lor. drepturile salariale nu au fost recalculate și achitate în cuantumul plătit pentru funcțiile similare de la data apariției O.U.G. nr. 83/2014, motiv pentru care au solicitat plata drepturilor salariale restante începând cu anul 2010, și acordarea acestora în continuare, actualizarea sumelor și plata dobânzilor.

Este adevărat că flecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, dar solicitarea dedusă judecății, precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiași angajator la plata unor drepturi salariale, sens în care între cererile lor, care urmează aceiași regim juridic și probator, există o strânsă legătură de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. muncii. Cum reclamanții au înțeles să învestească cu soluționarea pretențiilor lor Tribunalul Neamț, în cauză devin incidente, alături de dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, cele ale art. 116 C. proc.

civ., care statuează că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Chiar dacă pentru o parte dintre reclamanți instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, o astfel de împrejurare nu face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura disjungerii nu împiedică prorogarea de competență ce operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din C. muncii. De altfel, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț, ceea ce înseamnă că instanța nu putea să o invoce din oficiu, desesizându-se în favoarea unei alte instanțe.

În consecință, în raport de prevederile art. 296 alin. (3) din C. muncii, Tribunalul Neamț, competent să judece cauza pentru reclamanții din Dosarul nr. x/103/2016 care au locui de muncă în județul Neamț, este competent să judece și cererea de chemare în judecată a reclamanților din Dosarul disjuns, nr. x/103/2017, chiar dacă au domiciliul pe raza teritorială a județului Suceava, operând prorogarea legală de competență. Pentru toate aceste motive, va fi determinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Definitivă. Pronunțată in ședința publică, astăzi 08 iunie 2017.