ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2018

Decizia nr. 401/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. x/2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamantul A., în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București, a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate discriminarea și faptul că era îndreptățit încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 lei și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să îi plătească diferențele de salarii (actualizate cu indicele de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 lei (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G.

nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială), pentru perioada 10 mai 2014 - 1 decembrie 2015, respectiv 445,5 lei, pentru perioada 1 decembrie 2015 - 10 mai 2017 și pentru viitor, precum și la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 2 mai 2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să îi achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflație). Tribunalul Buzău, prin Sentința civilă nr. 1034 din data de 27 octombrie 2017, în temeiul art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Pentru a hotăra astfel, în esență, Tribunalul Buzău a reținut că domiciliul reclamantului este în județul Călărași, care se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Călărași, și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora, cererile din materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Prin Sentința nr. 51 din data de 23 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Călărași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău și Tribunalul Călărași și, în baza art. 134 C. proc.

civ., a suspendat judecata cauzei. Totodată, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. La pronunțarea acestei soluții, Tribunalul Călărași a avut în vedere că, la data promovării acțiunii, reclamantul avea calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București și a dat eficiență dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., reținând că partea și-a exercitat dreptul de a alege instanța competentă la care să promoveze acțiunea, respectiv Tribunalul Buzău, care se încadrează în categoria instanțelor prevăzute de acest text de lege, aflându-se în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte învecinată cu Curtea de Apel București. De asemenea, a arătat că dispozițiile art. 127 C. proc.

civ. stabilesc o competența teritorială facultativă și nu una exclusivă și, așadar, nefiind vorba de o competență de ordine publică, ci de una de ordine privată, în raport de prevederile art. 130 din același cod, excepția necompetenței teritoriale în acest caz nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile art. 755 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamantul A., instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict de muncă, iar, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Înalta Curte reține că, potrivit mențiunii din tabelul anexat cererii de chemare în judecată (poziția 19), la data formulării acțiunii, reclamantul era grefier cu studii medii la Tribunalul București, împrejurare față de care, devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc.

civ. Potrivit acestor prevederi legale, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor", Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să funcționeze efectiv în calitate de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii să soluționeze cauza în primă instanță ori să îndeplinească funcția de procuror la parchetul care funcționează pe lângă această instanță. În aceleași sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 7/2016, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. ( 3) C. proc.

civ.

prin care s-a hotărât că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul articolului trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță, iar sintagma "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier". Se constată că, în litigiul de față, sunt îndeplinite condițiile impuse de norma de drept enunțată, având în vedere că, pe de o parte, din actele dosarului rezultă că reclamantul la data sesizării instanței avea calitatea de grefier la Tribunalul București, iar, pe de altă parte, Tribunalul Buzău, instanță pe care acesta a înțeles să o sesizeze și care se află aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, este o instanță de același grad cu Tribunalul București și care se află circumscripția unei curți de apel învecinate.

Drept urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., ca dispoziții cu caracter special, motiv pentru care urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2018. Procesat de GGC - CL