ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1077/2018

HOTĂRÂRE

23.03.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1077/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, la data de 8 mai 2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., în calitate de personal auxiliar de specialitate, din cadrul Tribunalului București, prin reprezentant ales N., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apei București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Public și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate discriminarea și faptul că erau îndreptăți încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 lei și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să le plătească diferențele de salarii (actualizate cu indicele de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială), pentru perioada 03.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 24.02.2017 și pentru viitor, precum și la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 03.05.2014 și până la data plății elective a sumelor cuvenite și să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3

din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

La termenul din 4 septembrie 2017, Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta SS., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cauza disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/114/2017.

Prin Sentința civilă nr. 706 din 4 septembrie 2017, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că a fost sesizată cu soluționarea unei cereri având ca obiect acordare drepturi, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile speciale de competență prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

S-a reținut că reclamanta are locul de muncă în circumscripția Tribunalului București, ceea ce ar atrage competența acestei instanțe, însă având în vedere dispozițiile art. 127 C. proc. civ., s-a apreciat că reclamanta nu ar fi putut sesiza acest tribunal.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că dispozițiile art. 127 alin. (3) raportat la (1) care să-i permită reclamantului sesizarea oricărui tribunal de la o curte de apel învecinată, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât se aplică dispozițiile art. 269 alin. (1) din C. muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că reclamantul va sesiza instanța de la domiciliul său.

Tribunalul Iași, secția I civilă, prin Sentința nr. 1831 din 16 octombrie 2017, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

În motivarea sentinței, Tribunalul Iași a reținut că din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta își desfășura activitatea, la momentul sesizării instanței, la Tribunalul București.

S-a reținut că, prin Decizia nr. 7/2016 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., cu privire la interpretarea sintagmei "instanța la care își desfășoară activitatea", respectiv dacă aceste norme de drept sunt sau nu incidente și în cazul reclamanților ce fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) al parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță. Totodată, s-a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

S-a reținut că, întrucât reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București, în cauză operează dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

În concluzie, s-a reținut că, potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenta de soluționare a prezentei cauze ar fi revenit Tribunalului București, însă în raport de art. 127 din C. proc. civ., corect a fost investit Tribunalul Buzău, neavând relevanță în speță, domiciliul reclamantei.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea disjunsă, formulată de reclamanta SS., instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, după cum rezultă din prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Art. 21.6 din același act normativ stipulează astfel: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".

Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ.: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, opțiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanțele deopotrivă competente.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum au reținut ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc în cauză, reclamanta avea calitatea de grefier la Tribunalul București, unde își desfășura efectiv activitatea, iar domiciliul său era situat pe raza județului Iași.

Reiese, deci, că atât Tribunalul București, cât și Tribunalul Iași, erau alternativ competente în soluționarea cauzei, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, reclamanta având alegerea între aceste două instanțe.

Art. 127 C. proc. civ. nu conține o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, întrucât nu au același domeniu de aplicare. De altfel, în prezența unui conflict de norme, aplicarea art. 127 din cod nu ar infirma competența instanței în care reclamantul își desfășoară activitatea, activând elementul domiciliului reclamantului din art. 210 al Legii nr. 62/2011 drept reper unic pentru stabilirea competenței, ci ar face inaplicabil întregul art. 210 din Legea dialogului social.

Dimpotrivă, aplicarea art. 127 C. proc. civ. implică stabilirea competenței de soluționare a litigiului potrivit normei incidente, iar efectul prorogării legale de competență se produce tocmai în considerarea întrunirii premisei de aplicare a normei, aceea ca reclamantul să își desfășoare activitatea la instanța competentă.

Așadar, pe temeiul art. 116 C. proc. civ., reclamantul are deschisă alegerea între instanțele deopotrivă competente potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 și doar în măsura în care se optează pentru instanța la care reclamantul își desfășoară activitatea, devine aplicabil art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că va fi sesizată, la alegerea reclamantului, una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

În cauză, reclamanta a sesizat Tribunalul Buzău, instanță care face parte dintre cele prevăzute expres de textul citat mai sus, aflându-se în raza unei curți învecinate Curții de Apel București, în a cărei circumscripție se află instanța la care reclamanta își desfășoară activitatea.

În raport de considerentele expuse, se va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Buzău, instanță aleasă de către reclamantă și care îndeplinește cerințele art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.