ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1916/2017

HOTĂRÂRE

24.11.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1916/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/114/2017 în data de 08.05.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., loniță Bogdan Gabriel, X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., în calitate de personal auxiliar de specialitate, din cadrul Tribunalului București, prin reprezentant ales N., au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate discriminarea și faptul că erau îndreptăți încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să le plătească diferențele de salarii (actualizate cu indicele de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială), pentru perioada 03.05.2014 -01.12.2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 01.12.2015-24.02.2017 și pentru viitor, precum și la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 03.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

La termenul din 04.09.2017, Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta QQ., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cauza disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/114/2017.

Prin sentința civilă nr. 684 din 04.09.2017 a Tribunalului Buzău a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta face parte din cadrul personalului auxiliar al Tribunalul București, iar, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ., care să-i permită reclamantei sesizarea oricărui tribunal din raza unei curți de apel învecinate, întrucât, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2010, în sensul că reclamanta putea sesiza instanța de la domiciliul său, domiciliul aflat în județul Călărași.

Pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, cauza a fost înregistrată la data de 15.09.2017 sub nr. x/114/2017.

Prin sentința civilă nr. 1032 din 09 noiembrie 2017, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în privința reclamantei care are calitatea de grefier arhivar la Tribunalul București și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deliberând asupra competenței de soluționare a cauzei, Tribunalul Călărași a constatat următoarele:

Reclamanta QQ., la data promovării acțiunii, făcea parte din categoria personalului auxiliar, fiind grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, calitate pe care o are și în prezent.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., competența teritorială prevăzută de această dispoziție legală este una facultativă și nicidecum una exclusivă. Așadar, nefiînd vorba de o competență de ordine publică, în sensul art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci una de ordine privată, excepția necompetenței teritoriale, în acest caz, nu poate fi invocată decât în condițiile art. 130 din Legea nr. 134/2010, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată ia care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în prezenta cauză, pe de o parte, necompetența teritorială a fost invocată din oficiu de către Tribunalul Buzău și nu de către pârâți așa cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ. eiv., iar pe de altă parte Tribunalul Călărași se află în raza Curții de Apel București, ca și Tribunalul București și nu se încadrează în categoria instanțelor prevăzute de art. 127 C. proc. civ. în timp ce Tribunalul Buzău se află în circumscripția Curții de Apei Ploiești, curte învecinată cu Curtea de Apel București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit cererii de chemare in judecată și a obiectului acesteia, reclamanta a promovat o acțiune pentru soluționarea unui conflict individual de munca.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competența instanței de judecată în soluționarea conflictelor individuale de muncă, respectiv tribunaiui în circumscripția căruia se afla domiciliul reclamantei sau locul de muncă al acesteia.

Ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de ia premisa că obiectul prezentei cauze îi reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiției, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 04.09.2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) din C. muncii (actual art. 269 alin. (2)), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, însă absolută, reclamanta avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanța de la domiciliul său, fie instanța de la locul de muncă al acesteia.

În speță, se constată că reclamanta are domiciliul pe raza județului Călărași (situație de fapt reținută de instanțele în conflict și necontestată de părți), m timp ce locul de muncă, în considerarea căruia reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, este situat în municipiul București; pe de altă parte, atât instanța de la domiciliul reclamantei, Tribunalul Călărași, cât și cea de la locul de muncă al acesteia, Tribunalul București, suni situate în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.

Conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău și Tribunalul Călărași nu a fost generat de aplicarea prevederilor sus - citate, ci de interpretarea șî aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât, dacă se ajunge la concluzia că art. 127 nu este incident, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată trebuie stabilită în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2010.

Art. 127 C. proc. civ. prevede: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii,

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și in cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată disjunsă, reclamanta la data promovării cererii de chemare în judecată, avea calitatea de grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, calitate pe care o are și în prezent.

Contrar susținerilor Tribunalului Buzău, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt prevalente în cauză față de dispozițiile Codului muncii și Legii nr. 62/2011, fiind dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situație ce se regăsește în speță.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în speță, deoarece acestea reglementează ipoteza particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fund aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații: respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speță - și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Pentru a opera însă această competența specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal, este necesar a fi îndeplinite două condiții: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită atât prima condiție, în sensul că din relațiile aflate la dosar rezultă că reclamanta funcționează ca grefier în cadrul Tribunalului București, cât și cea de-a doua condiție, fiind sesizat Tribunalul Buzău, instanță de același grad, din circumscripția curții de apei învecinate (Curtea de Apel Ploiești) celei în care reclamanta își desfășoară activitatea ca grefier (Curtea de Apel București).

În acest sens, se reține că, la edictarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., intenția legiuitorului a fost de a stabili o competență teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța în care reclamanta, în oricare dintre calitățile prevăzute de acest text, își desfășoară activitatea.

Pentru a putea, invoca dispozițiile legale anterior citate și pentru a sesiza o altă instanță este suficient ca la data promovării cererii, reclamanta să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea în raza teritorială instanței competente să soluționeze cauza, aspect necontestat.

Soluția este în acord șl cu decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Or, reclamanta s-a adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinată Curții de Apel București, respectiv Curtea de Apel Ploiești

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul său de muncă, reclamanta și-a manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială exclusiva în soluționarea cererii sale.

Așa fiind, Înalta Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei

În primă instanță în favoarea Tribunalului Buzău.