ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2017

Decizia nr. 872/2017 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. x/103/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., ș.a. au chemat în judecată pe pârâtul I. Neamț, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului: - să recalculeze și să achite drepturile salariale pentru fiecare dintre reclamanți, în cuantumul plătit pentru funcții similare, astfel cum a fost stabilit prin actele normative, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 83/2012, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, respectiv de la data publicării actului normativ în M. Of.

al României din 18 decembrie 2014; - plata drepturilor salariale restante reprezentate de aceste drepturi acordate în mod discriminator pentru perioada ianuarie 2010 și până în prezent, în urma existenței unei discriminări rezultate din acordarea acestor drepturi salariale în mod diferit, pentru muncă și pregătire profesională egală, față de persoane din interiorul aceleiași categorii profesionale precum reclamanții; - acordarea în continuare a acestor drepturi pentru eliminarea discriminării; - recalcularea și achitarea acestor drepturi în acest cuantum și pe viitor; - actualizarea acestor sume cu rata inflației, defalcat pe fiecare lună, de la data scadenței fiecăreia și până la plata efectivă a sumelor datorate și a dobânzii legale aferente drepturilor bănești, începând cu data de nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective; - plata cheltuielilor de judecată.

La primul termen de judecată din data de 11 ianuarie 2017, Tribunalul Neamț a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanții F. și G. și formarea unui nou Dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. x/103/2017, din data de 11 ianuarie 2017, cu primul termen de judecată în aceeași zi și la același complet de judecată, cu motivarea că reclamanții menționați nu au domiciliul pe raza județului Neamț. Prin sentința nr. 52 din 11 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Neamț. S-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții F. și G. în favoarea Tribunalului Botoșani.

În motivarea hotărârii s-au reținut următoarele: Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau, după caz, sediul. Din dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care instituie o competență teritorială exclusivă, reiese că în materia conflictelor de muncă, competența de soluționare aparține instanțelor din circumscripția în care reclamantul își are domiciliul. Întrucât reclamanții au domiciliul pe raza județului Botoșani, rezultă că Tribunalul Botoșani este competent în soluționarea acestei cereri.

Învestit prin declinare, Tribunalul Botoșani a pronunțat sentința nr. 222 din 14 martie 2017 prin care, la rândul său, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Botoșani a reținut faptul că, într-adevăr, art. 269 C. muncii stabilea o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul salariatului.

Însă acest articol a fost modificat implicit de Legea nr. 62/2011 care prin art. 210, în forma în vigoare începând cu 15 ianuarie 2013, a stabilit că: „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.” Așadar, legiuitorul a stabilit o competență teritorială exclusivă alternativă, fie a instanței de la domiciliu, fie a instanței în a cărei rază teritorială se află locul de muncă. Reclamanții F. și G., angajați ai I. Neamț, au înțeles să învestească instanța în a cărei rază teritorială se află locul de muncă, respectiv Tribunalul Neamț, aceștia fiind singurii care puteau să aleagă între două instanțe deopotrivă competente în sensul art. 116 C. proc.

civ. Atâta timp cât a existat manifestarea de voință a petenților, Tribunalul Neamț nu putea să-și decline competența în favoarea Tribunalului Botoșani întrucât era competent să soluționeze cauza în sensul art. 210 din Legea nr. 62/2011. În consecință, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea primei instanțe învestite, conform art. 132 C. proc. civ. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale.

Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă. Art. 269 alin. (1) C. muncii, stipulează faptul că ”judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii”, iar alin. (2) prevede că “cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința”. Pe de altă parte, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Art. 216 din același act normativ stipulează că: ”dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc. civ.” Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ., “reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”. Se reține, așadar, că din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că s-a instituit o competență alternativă care dă posibilitate reclamantului să aleagă fie instanța competentă de la domiciliul său, fie cea de la locul de muncă.

Or, în speță, prin acțiunea înregistrată la data de 05 septembrie 2016, reclamanții F. și G., care au domiciliul în județul Botoșani, au învestit Tribunalul Neamț, respectiv instanța judecătorească competentă de la locul lor de muncă - I. Neamț, cu soluționarea acțiunii. Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Neamț, reclamanții au învestit legal această instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Neamț nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică.

Opțiunea reclamanților de a sesiza, fie instanța de la locul în care se desfășurau raporturile de muncă, fie pe cea de la domiciliul existent la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, este în deplină concordanță cu dispozițiile legale mai sus evocate. Împrejurarea că, la data introducerii acțiunii, reclamanții aveau domiciliul în județul Botoșani, nu poate avea drept consecință atragerea competenței instanței de la domiciliul acestora, așa cum a reținut Tribunalul Neamț, atâta vreme cât dispozițiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 trebuie interpretate în sensul în care rațiunea legiuitorului, în edictarea normelor de competență, a fost aceea a stabilirii competenței teritoriale a instanțelor și în funcție de locul de muncă al reclamantul din perspectiva faptului că toate documentele ce urmează a fi analizate se regăsesc la sediul angajatorului.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că intimatul I. Neamț are sediul în județul Neamț, competența soluționării acțiunii revine Tribunalului Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.