ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2017

Decizia nr. 872/2017

Asupra

conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 05 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Neamț, secția I

civilă, sub nr. x/103/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H.,

ș.a. au chemat în judecată pe pârâtul I. Neamț, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtului:

- să

recalculeze și să achite drepturile salariale pentru fiecare dintre

reclamanți, în cuantumul plătit pentru funcții similare, astfel

cum a fost stabilit prin actele normative, de la data intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 83/2012, privind salarizarea personalului plătit din

fondurile publice în anul 2015, respectiv de la data publicării actului

normativ în M. Of. al României din 18 decembrie 2014;

- plata

drepturilor salariale restante reprezentate de aceste drepturi acordate în mod

discriminator pentru perioada ianuarie 2010 și până în prezent, în

urma existenței unei discriminări rezultate din acordarea acestor

drepturi salariale în mod diferit, pentru muncă și pregătire

profesională egală, față de persoane din interiorul

aceleiași categorii profesionale precum reclamanții;

- acordarea

în continuare a acestor drepturi pentru eliminarea discriminării;

-

recalcularea și achitarea acestor drepturi în acest cuantum și pe

viitor;

-

actualizarea acestor sume cu rata inflației, defalcat pe fiecare

lună, de la data scadenței fiecăreia și până la plata

efectivă a sumelor datorate și a dobânzii legale aferente drepturilor

bănești, începând cu data de nașterii dreptului la acțiune

și până la data plății efective;

- plata

cheltuielilor de judecată.

La primul

termen de judecată din data de 11 ianuarie 2017, Tribunalul Neamț a

dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulate de către

reclamanții F. și G. și formarea unui nou Dosar înregistrat pe

rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. x/103/2017,

din data de 11 ianuarie 2017, cu primul termen de judecată în aceeași

zi și la același complet de judecată, cu motivarea că

reclamanții menționați nu au domiciliul pe raza județului

Neamț.

Prin

sentința nr. 52 din 11 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul

Neamț, secția I civilă, s-a admis excepția de

necompetență teritorială a Tribunalului Neamț. S-a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții F.

și G. în favoarea Tribunalului Botoșani.

În motivarea

hotărârii s-au reținut următoarele:

Potrivit art.

269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor

individuale de muncă se adresează instanței

judecătorești competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau, după caz, sediul.

Din

dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care

instituie o competență teritorială exclusivă, reiese

că în materia conflictelor de muncă, competența de

soluționare aparține instanțelor din circumscripția în care

reclamantul își are domiciliul.

Întrucât

reclamanții au domiciliul pe raza județului Botoșani, rezultă

că Tribunalul Botoșani este competent în soluționarea acestei

cereri.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Botoșani a pronunțat sentința nr. 222 din

14 martie 2017 prin care, la rândul său, a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată din oficiu,

a

declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus

înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a

pronunța această soluție, Tribunalul Botoșani a

reținut faptul că, într-adevăr, art. 269 C. muncii stabilea o

competență teritorială exclusivă a instanței de la

domiciliul salariatului. Însă acest articol a fost modificat implicit de

Legea nr. 62/2011 care prin art. 210, în forma în vigoare începând cu 15

ianuarie 2013, a stabilit că: „Cererile referitoare la soluționarea

conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a

cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă

reclamantul.” Așadar, legiuitorul a stabilit o competență

teritorială exclusivă alternativă, fie a instanței de la

domiciliu, fie a instanței în a cărei rază teritorială se

află locul de muncă.

Reclamanții

F. și G., angajați ai I. Neamț, au înțeles să

învestească instanța în a cărei rază teritorială se

află locul de muncă, respectiv Tribunalul Neamț, aceștia

fiind singurii care puteau să aleagă între două instanțe

deopotrivă competente în sensul art. 116 C. proc. civ. Atâta timp cât a

existat manifestarea de voință a petenților, Tribunalul

Neamț nu putea să-și decline competența în favoarea

Tribunalului Botoșani întrucât era competent să soluționeze

cauza în sensul art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În

consecință, competența de soluționare a cauzei a fost

declinată în favoarea primei instanțe învestite, conform art. 132 C.

proc. civ.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Din

înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanțele

aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o

acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele

solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul

că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale

referitoare la conflictele de muncă.

Art. 269 alin.

(1) C. muncii, stipulează faptul că ”judecarea conflictelor de

muncă este de competența instanțelor judecătorești

stabilite potrivit legii”, iar alin. (2) prevede că “cererile referitoare

la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței

competente în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul sau reședința”.

Pe de

altă parte, în stabilirea instanței competente teritorial să

soluționeze prezenta cauză, trebuie avute în vedere și dispozițiile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora

„cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de

muncă se adresează instanței judecătorești competente

în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de

muncă reclamantul”.

Art. 216 din

același act normativ stipulează că: ”dispozițiile prezentei

legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de

muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc. civ.”

Astfel,

potrivit art. 116 C. proc. civ., “reclamantul are alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente”.

Se

reține, așadar, că din coroborarea prevederilor art. 210 din

Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ.,

cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă

că s-a instituit o competență alternativă care dă

posibilitate reclamantului să aleagă fie instanța

competentă de la domiciliul său, fie cea de la locul de muncă.

Or, în

speță, prin acțiunea înregistrată la data de 05 septembrie 2016,

reclamanții F. și G., care au domiciliul în județul Botoșani,

au învestit Tribunalul Neamț, respectiv instanța

judecătorească competentă de la locul lor de muncă - I.

Neamț, cu soluționarea acțiunii.

Prin

depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Neamț,

reclamanții au învestit legal această instanța, fixând în mod

definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Neamț

nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia

dintre părți, declinarea competenței, declarându-se

necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al

competenței, care nu este de ordine publică.

Opțiunea

reclamanților de a sesiza, fie instanța de la locul în care se

desfășurau raporturile de muncă, fie pe cea de la domiciliul

existent la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, este în

deplină concordanță cu dispozițiile legale mai sus evocate.

Împrejurarea

că, la data introducerii acțiunii, reclamanții aveau domiciliul

în județul Botoșani, nu poate avea drept consecință

atragerea competenței instanței de la domiciliul acestora, așa

cum a reținut Tribunalul Neamț, atâta vreme cât dispozițiile art.

216 din Legea nr. 62/2011 trebuie interpretate în sensul în care rațiunea

legiuitorului, în edictarea normelor de competență, a fost aceea a

stabilirii competenței teritoriale a instanțelor și în

funcție de locul de muncă al reclamantul din perspectiva faptului

că toate documentele ce urmează a fi analizate se regăsesc la

sediul angajatorului.

În

considerarea celor ce preced, având în vedere că intimatul I. Neamț are

sediul în județul Neamț, competența soluționării

acțiunii revine Tribunalului Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.