ÎCCJ, decizie (scj.ro #82609)

Revendicare solicitată în temeiul dispozițiilor C.civ. a imobilului trecut abuziv la stat înainte de adoptarea Legii nr.10/2001 Reclamantul putea promova acțiune în baza Codului civil, sau după apariția Legii nr.10/2001,avea posibilitatea de a alege între continuarea acțiunii, sau suspendarea acesteia în temeiul art.47 din Legea nr.10/2001. Secția civilă, decizia nr.1125 din 21 martie 2003 Reclamanta D.M.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Direcția Sanitară a Județului Vâlcea, solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, format din teren, construcție, și o anexă, situat în Olănești-Băi. Pe parcursul judecății s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a Spitalului Județean Vâlcea, precum și a Consiliului Local al Orașului Băile Olănești, avându-se în vedere că imobilul revendicat are destinația de dispensar medical și aparține domeniului public.

Prin sentința civilă nr.73 din 24 mai 2001 a Tribunalului Vâlcea a fost admisă cererea de introducere în cauză a Spitalului Județean Vâlcea. A fost respinsă cererea acestuia pentru introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Local Băile Olănești. A fost respinsă excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, precum și a lipsei de calitate procesuală pasivă a Direcției de Sănătate Publică a Județului Vâlcea și pe fond a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Direcția Sanitară a Județului Vâlcea și Spitalul Județean Vâlcea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile cerute pentru admiterea acțiunii în revendicare, conform art.480 și următoarele din C.civ.

Astfel s-a avut în vedere că reclamanta nu invocă un titlu valabil pentru dovedirea dreptului său de proprietate și că înscrisul sub semnătură privată din iulie 1949 nu este opozabil pârâților. Și aceasta întrucât potrivit actelor normative indicate, înstrăinările de terenuri, cu sau fără construcții se puteau face – sub sancțiunea nulității – numai în baza unei autorizații prealabile emisă de organul administrativ competent și numai în formă autentică. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr.72 din 28.09.2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Curtea a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.47 din Legea 10/2001, în sensul căruia dispozițiile legii speciale menționate prevalează în fața dreptului comun.

În această situație acțiunea devine inadmisibilă, partea fiind îndrumată să ceară lămurirea situației juridice a imobilului revendicat, în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului în cadrul juridic corect – art.480 și următoarele C.civ. Recursul este întemeiat. Cele două instanțe care s-au pronunțat în cauză și-au fundamentat soluțiile pe temeiuri juridice diferite. Astfel tribunalul ca instanță de fond a soluționat cererea de revendicare în temeiul dispozițiilor C.civ., iar instanța de apel a menținut această soluție, având în vedere însă exclusiv prevederile legii speciale nr.10/2001.

Această din urmă soluție este greșită, pentru că reclamanta și-a precizat temeiul juridic al acțiunii și în apel, invocând numai prevederile corespunzătoare C.civ. Cu toate acestea, instanța examinează temeinicia și legalitatea cererii, prin prizma prevederilor Legii 10/2001. În raport cu data întocmirii acțiunii – 23 octombrie 2000, deci anterioară intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 – 14 februarie 2001 și de precizările reclamantei, instanța nu putea soluționa cauza decât în raport de temeiul juridic invocat, pentru că altfel ar fi încălcat principiul neretroactivității legii, cuprins în art.1 din C.civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă. De reținut că art.47 din Legea 10/2001, într-o interpretare corectă nu crează premiza legală de aplicare a legii speciale cu prioritate, pentru litigiile în curs de judecată, așa cum a considerat instanța.

În adevăr potrivit art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001, prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând însă alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei. Din redactarea textului rezultă că legiuitorul a lăsat la dispoziția persoanei îndreptățite dreptul de a alege calea acestei legi, caz în care poate renunța la judecată sau solicita suspendarea cauzei. Este o dispoziție în favoarea celui îndreptățit, ce nu poate fi interpretată decât în acest sens, anume alegerea acestei proceduri de redobândire a bunului aparține numai solicitantului. Prin urmare, instanța nu poate să determine judecarea litigiului în cadrul juridic prevăzut de legea specială, în situația în care partea precizează că nu înțelege să uzeze de prevederile și procedurile legii noi.

Așa fiind, se constată că apelul a fost judecat greșit pe fond, avându-se în vedere prevederile Legii nr.10/2001 și nu ale Codului civil, pe care a fost fundamentată soluția instanței de fond. De aceea, recursul va fi admis, urmând a fi casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului în sensul arătat.