ÎCCJ, decizie (scj.ro #82609)

Revendicare solicitată  în temeiul

dispozițiilor C.civ. a imobilului trecut abuziv la stat înainte de adoptarea

Legii nr.10/2001

Reclamantul

putea promova acțiune în baza Codului civil, sau după apariția Legii

nr.10/2001,avea posibilitatea de a alege între continuarea acțiunii, sau

suspendarea acesteia în temeiul art.47 din Legea nr.10/2001.

Secția

civilă, decizia nr.1125 din 21 martie 2003

Reclamanta D.M.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

și Direcția Sanitară a Județului Vâlcea, solicitând obligarea acestora să-i

lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, format din teren,

construcție, și o anexă,  situat în Olănești-Băi.

Pe parcursul judecății s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de

pârâți a Spitalului Județean Vâlcea, precum și a Consiliului Local al Orașului

Băile Olănești, avându-se în vedere că imobilul revendicat are destinația de

dispensar medical și aparține domeniului public.

Prin sentința civilă nr.73 din 24 mai 2001 a Tribunalului Vâlcea a fost admisă

cererea de introducere în cauză a Spitalului Județean Vâlcea.

A fost respinsă cererea acestuia pentru introducerea în cauză în calitate de

pârât a Consiliului Local Băile Olănești.

A fost respinsă excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei,

precum și a lipsei de calitate procesuală pasivă a Direcției de Sănătate

Publică a Județului Vâlcea și pe fond a fost respinsă acțiunea în revendicare

formulată în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor,

Direcția Sanitară a Județului Vâlcea și Spitalul Județean Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite

în cauză condițiile cerute pentru admiterea acțiunii în revendicare, conform

art.480 și următoarele din C.civ. Astfel s-a avut în vedere că reclamanta nu

invocă un titlu valabil pentru dovedirea dreptului său de proprietate și că

înscrisul sub semnătură privată din iulie 1949 nu este opozabil pârâților. Și

aceasta întrucât potrivit actelor normative indicate, înstrăinările de

terenuri, cu sau fără construcții se puteau face – sub sancțiunea nulității –

numai în baza unei autorizații prealabile emisă de organul administrativ

competent și numai în formă autentică.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca

nefondat, prin decizia nr.72 din 28.09.2001 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă.

Curtea a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.47 din Legea

10/2001, în sensul căruia dispozițiile legii speciale menționate prevalează în

fața dreptului comun. În această situație acțiunea devine inadmisibilă, partea

fiind îndrumată să ceară lămurirea situației juridice a imobilului revendicat,

în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ei

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea

apelului în cadrul juridic corect – art.480 și următoarele C.civ.

Recursul este întemeiat.

Cele două instanțe care s-au pronunțat în cauză și-au fundamentat soluțiile pe

temeiuri juridice diferite. Astfel tribunalul ca instanță de fond a soluționat

cererea de revendicare în temeiul dispozițiilor C.civ., iar instanța de apel a

menținut această soluție, având în vedere însă exclusiv prevederile legii

speciale nr.10/2001.

Această din urmă soluție este greșită, pentru că reclamanta și-a precizat

temeiul juridic al acțiunii și în apel, invocând  numai prevederile

corespunzătoare C.civ. Cu toate acestea, instanța examinează temeinicia și

legalitatea cererii, prin prizma prevederilor Legii 10/2001.

În raport cu data întocmirii acțiunii – 23 octombrie 2000, deci anterioară

intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 – 14 februarie 2001 și de precizările

reclamantei, instanța nu putea soluționa cauza decât în raport de temeiul

juridic invocat, pentru că altfel ar fi încălcat principiul neretroactivității

legii, cuprins în art.1 din C.civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru

viitor, ea n-are putere retroactivă.

De reținut că art.47 din Legea 10/2001, într-o interpretare corectă nu crează

premiza legală de aplicare a legii speciale cu prioritate, pentru litigiile în

curs de judecată, așa cum a considerat instanța.

În adevăr potrivit art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001, prevederile prezentei

legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana

îndreptățită putând însă alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea

cauzei sau solicitând suspendarea ei.

Din redactarea textului rezultă că legiuitorul a lăsat la dispoziția persoanei

îndreptățite dreptul de a alege calea acestei legi, caz în care poate renunța

la judecată sau solicita suspendarea cauzei.

Este o dispoziție în favoarea celui îndreptățit, ce nu poate fi interpretată

decât în acest sens, anume alegerea acestei proceduri de redobândire a bunului

aparține numai solicitantului.

Prin urmare, instanța nu poate să determine judecarea litigiului în cadrul

juridic prevăzut de legea specială, în situația în care partea precizează că nu

înțelege să uzeze de prevederile și procedurile legii noi.

Așa fiind, se constată că apelul a fost judecat greșit pe fond, avându-se în

vedere prevederile Legii nr.10/2001 și nu ale Codului civil, pe care a fost

fundamentată soluția instanței de fond.

De aceea,  recursul va fi admis, urmând a fi casată decizia recurată, cu

trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului în sensul

arătat.