ÎCCJ, decizie (scj.ro #84695)

Tâlhărie. Tentativă. Infracțiune consumată. Pentru ca infracțiunea complexă de tâlhărie să fie consumată, se cere ca principala sa componentă, furtul, să se fi epuizat prin însușirea bunului; dacă acțiunea de luare a bunului din posesia sau detenția altuia a fost întreruptă, rămânând în faza de tentativă, iar componenta sa adiacentă, întrebuințarea de violențe sau amenințări s-a consumat, fapta, în întregul ei, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie. Decizia Secției penale nr.1204 din 6 martie 2002 Prin sentința penală nr.27 din 8 februarie 2001, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul G.M. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tălhărie prevăzută în art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.a și f C.pen., în urma schimbării încadrării juridice din infracțiunea consumată de tâlhărie.

Instanța a reținut că, la 4 octombrie 2000, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate, căutând lucruri de valoare în sertare și dulapuri , pentru a le fura. În timp ce inculpatul se afla în apartament, a sosit acasă partea vătămată însoțită de o altă persoană. Zgomotul produs de încercarea acestora de a descuia ușa a alertat pe inculpat care a voit să iasă din locuință, dar persoanele de afară au blocat ușa pentru a nu permite inculpatului să plece. În această situație s-a produs o încăierare, în cursul căreia partea vătămată a fost lovită de inculpat, suferind o fractură la picior. Curtea de Apel Bacău , secția penală, prin decizia nr.155 din 29 mai 2001, a admis apelul procurorului și a majorat pedeapsa; susținerea din recurs că fapta constituie infracțiune consumată de tâlhărie, iar nu tentativă, nu a fost primită.

Recursul declarat de procuror este întemeiat în ceea ce privește individualizarea pedepsei, dar critica referitoare la încadrarea juridică a faptei nu este fondată. În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 C.pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă. Potrivit art.211 alin.1 din același cod, constituie infracțiunea de tâlhărie, între altele, furtul urmat de întrebuințarea de violențe sau amenințări pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Din examinarea acestor texte se constată că infracțiunea de tâlhărie este consumată când executarea acțiunii principale, de furt, a fost consumată.

Când după întreruperea executării acțiunii principale de furt, rămasă în fază de tentativă, făptuitorul întrebuințează violența sau amenințarea pentru asigurarea scăpării, fapta constituie, în întregul său, tentativă la infracțiunea complexă de tâlhărie. În cauză, așa cum rezultă din probe, inculpatul, după ce a pătruns prin efracție, în scopul de a fura , în locuința persoanei vătămate și a răvășit lucrurile din casă în căutarea unor valori, fără a-și apropria vreunul dintre bunuri, activitatea de executare a furtului fiind întreruptă de apariția părții vătămate asupra căreia a exercitat violențe pentru asigurarea scăpării prin fugă, fapta săvârșită a fost corect încadrată de instanțe ca tentativă la infracțiunea de tâlhărie.

Susținerea din recursul procurorului, în sensul că prin mutarea unor lucruri de la locul lor furtul s-ar fi consumat nu poate fi primită, de vreme ce , așa cum s-a arătat, nici unul din acestea nu a intrat în stăpânirea sa. Constatându-se că pedeapsa aplicată inculpatului este prea ușoară, recursul procurorului a fost admis numai pentru acest motiv, dispunându-se majorarea pedepsei de la 5 la 7 ani închisoare.