ÎCCJ, decizie (scj.ro #86769)

Natura civilă a litigiului având ca obiect

constatarea nulității absolute a unui contract de

vânzare-cumpărare, în care una din părți este o persoană

juridică. Instanța competentă

.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competență

materială.

Index alfabetic :

Competența materială procesuală.

- Declinare.

- Persoană juridică.

- Contract de vânzare-cumpărare.

- Natura civilă a cauzei.

C.proc.civ. : art. 2 lit. b

Caracterizarea unui litigiu ca fiind de

natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport

de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți.

Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu:

comercialitate, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comerț

prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale și din care

izvorăsc obligații comerciale.

Litigiul având ca obiect, acțiunea în nulitate absolută a unui

contract de vânzare-cumpărare - din acest contract neizvorând

obligații  comerciale -  este de natură civilă și

competența de soluționare aparține judecătoriei în raport

de valoarea obiectului cererii.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr.1776 din

17 martie 2008

Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București,

reclamantul P.D.A. a chemat în judecată pe pârâții N.S.R., S.C. B. T.

S.R.L., Municipiul București prin Primarul General și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate

nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 1999, privind un

apartament dintr-un imobil situat în București, încheiat între pârâtul

N.S.R., în calitate de vânzător și S.C. B.T. S.R.L., în calitate de

cumpărător, cu repunerea părților în situația

anterioară; să se constate că imobilul a fost preluat de

către stat fără titlu; să fie obligați pârâții

N.S.R. și S.C. B. T. S.R.L. să-i lase în deplină proprietate

și liniștită posesie apartamentul sus menționat.

Prin sentința civilă nr. 4963 din 20 mai 2005, Judecătoria

sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București,  Secția civilă, în conformitate cu

prevederile art. 2 alin.(1) lit. b C.proc.civ., valoarea obiectului cererii

fiind peste 1 miliard de lei.

Prin sentința civilă nr. 1402 din 5 decembrie 2005, Tribunalul

București, Secția a IV-a civilă, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București.

S-a reținut că, întrucât valoarea apartamentului în litigiu fiind sub

500.000 RON, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1

lit. b C.proc.civ., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005,

potrivit cărora, tribunalul judecă în primă instanță

procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o

valoare de peste 5 miliarde lei.

S-a mai reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada că

apartamentul aflat în litigiu face parte din fondul de comerț al pârâtei

S.C. R.T.P. S.R.L. (fostă S.C. B.T. S.R.L.).

Fiind astfel investită, Judecătoria sectorului 1 București, prin

sentința civilă nr. 7678 din 17 mai 2007, a admis excepția

necompetenței sale materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția

comercială, și constatând conflict negativ de competență, a

înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea

acestuia.

S-a reținut că prezentul litigiu este de natură comercială,

întrucât pârâta S.C. R.T.P. S.R.L., parte în contractul de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se

constata, în calitate de cumpărător, este o persoană

juridică cu statut de societate comercială, astfel încât, sunt

incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a C.proc.civ.

Prin sentința nr. 29 din 4 iulie 2007, Curtea de Apel București,

Secția a

IV-a civilă a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București.

Instanța care a soluționat conflictul negativ de

competență, a reținut că pricina dedusă

judecății este de natură civilă și nu comercială

și că valoarea obiectului acțiunii fiind sub 5 miliarde lei

vechi, sunt incidente prevederile art. 2 lit. b C.proc.civ.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs S.C. R.T.P. S.R.L. invocând

prevederile art. 304 pct.7, pct.8 și pct.9 C.proc.civ.

S-a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină, iar instanța a interpretat greșit actul dedus

judecății, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 15

noiembrie 1999, considerându-l un act de natură civilă deși

acesta este un act de natură comercială.

Mai susține că imobilul în litigiu, cumpărat în vederea

realizării activității comerciale, formează fondul de

comerț și este înregistrat în evidența contabilă a

societății, plătind pentru acesta taxe și impozite, astfel

că, în această situație, competența de soluționare

aparținea secției comerciale a Tribunalului București.

Recursul nu este fondat.

Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau

comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile

raporturilor juridice existente între părți.

Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de

comerț și comercianți și el privește raporturile

juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul

civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum și

raporturile procesuale nepatrimoniale.

Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu:

comercialitate, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comerț

prin care se

stabilesc raporturi

juridice comerciale și din care izvorăsc obligații comerciale.

În speță, contractul de vânzare-cumpărare în discuție nu se

circumscrie raporturilor din sfera comercialului, din acest contract neizvorând

obligații comerciale.

De aceea, este irelevant faptul că imobilul cumpărat de

recurenta-pârâtă în baza contractului de vânzare-cumpărare

formează fondul său de comerț și că este înregistrat

în evidența contabilă a societății.

Drept urmare, cum litigiul dedus judecății are ca obiect, în

principal, acțiunea în nulitate absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul N.S.R., în calitate de

vânzător și pârâta-recurentă, în calitate de cumpărătoare,

în mod just, prin hotărârea atacată, s-a apreciat că litigiul

este de natură civilă și competența de soluționare

aparține judecătoriei în raport de valoarea obiectului cererii.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând

legalitatea hotărârii atacate,

recursul a fost respins ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin.(1) C.proc.civ.