ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2017

Asupra contestației de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 438 din 25 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a respins solicitarea formulată de petenta A., judecător la Curtea de Apel Oradea, de amânare a soluționării cererii de pensionare formulate de C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a propus Președintelui României eliberarea acestuia din funcție prin pensionare.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că, potrivit datelor existente în evidenta Direcției resurse umane și organizare, magistratul C. avea la data de 15.04.2017, vârsta de 62 de ani, 10 luni și 15 zile și o vechime în magistratură de 33 de ani, 4 luni și 14 zile, din care 26 de ani, 7 luni și 14 zile în funcția de procuror și 6 ani și 7 luni în funcția de jurisconsult, iar prin Decizia nr. 343340 din data de 23.03.2017, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, au fost stabilite drepturile de pensie ale acestuia.

La data de 25.04.2017 a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii memoriul formulat de doamna A., judecător la Curtea de Apel Oradea, prin care a solicitat amânarea analizării cererii de pensionare formulate de C., până la soluționarea definitivă a sesizărilor formulate de aceasta, precum și până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulate de aceeași contestatoare.

S-a mai reținut că potrivit celor precizate de Direcția resurse umane și organizare și adreselor Inspecției Judiciare, respectiv a Biroului grefa secțiilor, rezultă că în prezent domnul procuror C. nu este suspendat din funcție ca urmare a arestării preventive sau a trimiterii în judecată și nici nu se află supus vreunei proceduri disciplinare, Plenul constatând că nu subzistă niciunul din cazurile expres prevăzute de art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 și art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, astfel că a respins solicitarea doamnei judecător A. de amânare a soluționării cererii de pensionare formulate de domnul C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apreciind că acesta din urmă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior la Magistraturii și C., a solicitat:

- suspendarea executării Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 438 din 25.04.2017, până la soluționarea definitivă a prezentei contestații;

- sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 și suspendarea judecării prezentei cauze, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției invocate;

- anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 438 din 25 aprilie 2017, prin care s-a propus eliberarea din funcție prin pensionare a intimatului C..

În motivarea contestației, contestatoarea arată că intimatul C., în calitate de procuror la D.N.A. - Structura Teritorială Oradea, a comis grave abuzuri și violări ale drepturilor constituționale ale contestatoarei, deoarece prin rechizitoriul din dosarul penal al D.N.A. Oradea, nr. 37/P/2012, contestatoarea, judecător la Curtea de Apel Oradea, alături de alți trei judecători, a fost trimisă în judecată pentru presupuse infracțiuni de corupție și asimilate acestora, iar procurorii care au instrumentat dosarul și au emis rechizitoriul au fost D., procuror sef D.N.A. - S.T. Oradea și C., procuror în cadrul aceleași structuri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Cluj, unde a primit nr. x/33/2014, judecătorul de cameră preliminară dispunând restituirea dosarului la parchet, soluție menținută de Î.C.C.J. prin încheierea definitivă nr. 231 din 19 februarie 2016, prin care s-a reținut că în speță, procurorii de caz au încălcat secretul deliberării, confidențialitatea avocat-client, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, precum și că faptele pentru care au fost trimiși în judecată, nu au fost determinate.

Contestatoarea susține că în ceea ce o privește, nu s-a precizat când, unde și în ce împrejurări ar fi comis infracțiunea de trafic de influență, în schimbul căreia ar fi primit, ca foloase necuvenite, "o sumă nedeterminată de bani, păstrăvi și whisky".

Mai arată că a formulat mai multe cereri structurii centrale a D.N.A., prin care a reclamat grave abuzuri în instrumentarea dosarului, solicitând preluarea dosarului de către structura centrală, ceea ce în fapt s-a și întâmplat, acesta fiind preluat sub nr. 331/P/2016, iar prin Ordonanța din data de 6 aprilie 2017, D.N.A. - Structura Centrală a dispus clasarea dosarului nr. x/2016, față de contestatoare reținându-se că faptele nu există, deși timp de 5 ani a fost cercetată penal, trimisă în judecată, suspendată din funcție, pentru fapte care nu au existat.

Contestatoarea susține că intimatul C. i-a încălcat grav drepturile procesuale și constituționale, astfel cum a reținut definitiv și Înalta Curte și că după restituirea dosarului la D.N.A., a formulat plângere penală pentru comiterea infracțiunilor de represiune nedreaptă (art. 283 C. pen.) și cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.) împotriva procurorilor care au instrumentat dosarul, a formulat sesizări la CSM și Ministerul Justiției împotriva celor doi procurori, solicitând sancționarea acestora pentru abateri disciplinare grave. Dosarul penal se află pe rolul Parchetului de pe lângă I.C.C.J., având nr. x/P/2016. Sesizările disciplinare pe care le-a formulat la C.S.M. și Ministerul Justiției nu au fost încă soluționate.

Contestatoarea precizează că în data de 25.04.2017, la punctul 4 al Ordinei de zi a Plenului C.S.M., a aflat de cererea procurorului C. de eliberare din funcție prin pensionare, motiv pentru care a formulat un memoriu adresat C.S.M., în care a arătat că se opune pensionării acestuia și a solicitat amânarea soluționării cererii de pensionare până la soluționarea sesizărilor pe care le-a formulat împotriva sa la Inspecția Judiciară și la Ministerul Justiției, precum și a plângerii penale formulate. C.S.M., în majoritate, prin hotărârea pe care o contestă, a dispus respingerea memoriului formulat de contestatoare și a propus, în majoritate, Președintelui României, pensionarea procurorului C.

La data de 2 mai 2017, arată că a notificat atât C.S.M.-ul, cât și Președintele României să nu facă demersuri pentru pensionarea magistratului C. până când hotărârea C.S.M. nr. 138 din 25 aprilie 2017 nu rămâne definitivă.

În susținerea contestației sale, contestatoarea invocă aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (5)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 65 alin. (1) lit. b), art. 82, art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004.

Contestatoarea consideră că este o persoană interesată, în înțelesul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, întrucât pârâții, prin conduita lor, i-au vătămat un interes legitim privat, apreciind că în speță există și un interes legitim public, care ar fi vătămat prin pensionarea cu pensie de serviciu a intimatului, interes constând în protejarea valorilor prevăzute în art. 1 și art. 16 din Constituție, astfel că în cauza sunt îndeplinite condițiile stipulate de art. 2 alin. (1) lit. a), p) și r) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la suspendarea executării Hotărârii CSM 438 din 25.04.2017, arată că deși aceasta este suspendată de drept, ca urmare a inițierii prezentei contestații, conform art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, este necesară o suspendare explicita a executării, dată fiind posibilitatea ca Președintele României să semneze decizia de pensionare ale magistraților înainte ca aceasta sa fie definitivă.

Arată că eliberarea din funcție privește cariera magistratului, iar pensia de serviciu este un drept al acestuia, în acest sens fiind și Deciziile Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010 și nr. 262 din 5 iunie 2016. Astfel, întrucât Hotărârea C.S.M. nr. 438 din 25 aprilie 2017 este o hotărâre care privește cariera și drepturile magistratului, aceasta devine definitivă numai după expirarea termenului de 15 zile de contestare, iar dacă este contestată, devine definitivă numai după soluționarea contestației.

Referitor la sesizarea Curții Constituționale, solicită admiterea acestei cereri, fiind îndeplinitele condițiile legale, astfel: dispozițiile legale a căror neconstituționalitate o invocă sunt în vigoare, nu au fost declarate neconstituționale printr-o hotărâre anterioară, iar între dispozițiile respective și prezenta cauză există o strânsă legătură.

Subliniază că excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 83 ind. 2 din Legea nr. 303/2004, care limitează cazurile în care soluționarea cererilor de pensionare ale magistraților sunt suspendate de drept la cele în care aceștia sunt inculpați pentru infracțiuni de corupție, asimilate ori legate de acestea, articolul nefăcând referire la alte infracțiuni de serviciu ori contra justiției, în care magistrații, în exercițiul funcțiunii, au încălcat legea, au violat drepturi și libertăți ale persoanelor.

Contestatoarea apreciază că dispozițiile art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 sunt contrare atât art. 1 alin. (3) și (5), cât și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Referitor la netemeinicia și nelegalitatea Hotărârii C.S.M. nr. 438/2017, arată că pensiile de serviciu ale magistraților sunt un drept constituțional al acestora, acordat de stat prin lege specială, ca o garanție inclusă în noțiunea de independență a justiției, în același sens fiind și Decizia nr. 327/2013 a Curții Constituționale a României. Mai arată că în schimbul drepturilor acordate magistraților, statul are dreptul să impună și să condiționeze acestora o conduită ireproșabilă în exercitarea funcției, dar intimatul C., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, așa cum s-a constatat definitiv prin încheierea I.C.C.J. nr. 231/2016, a încălcat grav drepturile procesuale ale contestatoarei și ale celorlalți inculpați din dosarul penal nr. x/2012 al D.N.A. Oradea și mai mult, prin violarea secretului deliberării și a confidențialității client-avocat, a încălcat independența justiției.

Cu privire la procedurile disciplinare aflate în curs împotriva magistratului, arată că la data de 28 februarie 2017 a înaintat Inspecției Judiciare și Ministerului Justiției sesizări împotriva procurorilor D. și C., solicitând sancționarea acestora în temeiul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, respectiv exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în ceea ce privește încălcarea secretul deliberării, prevăzut de art. 91 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și, prin aceasta, a independenței justiției; încălcarea secretului profesional al avocatului, confidențialitatea avocat-client, prevăzut de 46 alin. (2) din Legea nr. 51/1995; ignorarea cu bună știința a dispozițiilor art. 327 C. proc. pen., care permite sesizarea instanței și emiterea rechizitoriului doar atunci când au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, urmărirea penala este completă și există probele necesare și legal administrate, în speță, judecătorul de cameră preliminară apreciind în mod definitiv, că rechizitoriul a fost deficitar sub aspectul omisiunii descrierii faptelor reținute, a elementelor constitutive ale infracțiunilor, cât și al omisiunii indicării datei și a locului comiterii presupuselor infracțiuni, scopul și împrejurări esențiale care conduc la imposibilitatea constatării obiectului judecații în conformitate cu art. 371 C. proc. pen. De asemenea, au fost ignorate și dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. pen., în rechizitoriu nefiind indicate toate persoanele ce au calitate în procesul penal și locul unde urmează a fi citate, respectiv în speță, subiectul pasiv al infracțiunilor de abuz în serviciu - Tribunalul Bihor nu a fost citat pe parcursul urmăririi penale, deși i s-a conferit calitatea de persoana vătămată.

Se mai arată că deși a formulat plângerile în data de 28.02.2017, acestea nu au fost soluționate, cu toate că art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 stabilește un termen 45 de zile pentru soluționarea sesizărilor adresate Inspecției Judiciare, termen care se poate prelungi în mod excepțional, cu încă 45 de zile.

Totodată, arată că potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

Referitor la noțiunea de "procedură disciplinară", prevăzută de textul de lege de mai sus, consideră că aceasta include toate etapele, de la sesizarea Inspecției Judiciare, din oficiu, la cererea C.S.M. sau a oricărei persoane interesate, sau la solicitarea titularilor acțiunii disciplinare: Ministrul Justiției, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, și mergând până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de către completul de 5 judecători din cadrul I.C.C.J. sau de către Curtea de Apel București, conform competențelor exprese stabilite în lege.

Mai arată că procedura disciplinară începe odată cu sesizarea se deduce și din art. 47 din Legea nr. 317/2004 care, la alin. (6) lit. b), afirmă că una dintre soluțiile date de Curtea de Apel București este admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, continuare care se referă la cercetările privind sesizarea, conform unei interpretări logice și sistematice. În virtutea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, consideră că dispozițiile arătate nu se pot interpreta în sensul că suspendarea prevăzuta de art. 52 alin. (2) ar fi posibilă doar în vreuna din etapele disciplinare, astfel că în opinia sa, suspendarea pensionării se poate dispune în oricare din etapele procedurii disciplinare, astfel cum a statuat și Decizia Curții Constituționale nr. 774 din 2015.

Cu privire la procedurile penale aflate în curs, arată că a formulat plângere penală împotriva intimatului C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracțiunile de represiune nedreaptă și cercetare abuzivă, dosarul având nr. x/2016

3.1 Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației ca nefondată.

Cu privire la cererea contestatoarei de a se dispune suspendarea executării hotărârii atacate, învederează instanței că aceasta a fost deja executată, fiind emis în acest sens, Decretul Președintelui României nr. 463 din 12 mai 2017.

Cu privire la netemeinicia contestației, arată că aceasta este nefondată, actul administrativ atacat fiind emis în concordanță cu dispozițiile legale incidente. La emiterea hotărârii atacate, Plenul a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în temeiul cărora intimatul C. poate fi eliberat din funcție, prin pensionare. În drept, sunt incidente dispozițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, raportat la dispozițiile art. 65 alin. (1) lit. b) din același act normativ.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 și art. 52 din Legea nr. 317/2004.

Se precizează că în fapt, potrivit datelor existente în evidența Direcției resurse umane și organizare, intimatul C. avea la data de 15.04.2017, vârsta de 62 de ani, 10 luni și 15 zile și o vechime în magistratură de 33 de ani, 4 luni și 14 zile, din care 26 de ani, 7 luni și 14 zile în funcția de procuror și 6 ani și 7 luni în funcția de jurisconsult, iar prin Decizia nr. 343340 din data de 23.03.2017, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, i-au fost stabilite drepturile de pensie.

La data de 25.04.2017 a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii memoriul formulat de contestatoare, prin care se solicita amânarea analizării cererii de pensionare a intimatului, până la data soluționării definitive a sesizărilor formulate de contestatoare, precum și până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulate împotriva aceluiași intimat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar conform celor precizate de Direcția resurse umane și organizare și adreselor Inspecției Judiciare, respectiv a Biroului grefa secțiilor, a rezultat că domnul procuror C. nu era suspendat din funcție ca urmare a arestării preventive sau a trimiterii în judecată și nici nu se afla supus vreunei proceduri disciplinare.

Astfel, arată că în speță, nu subzistă niciunul din cazurile expres prevăzute de art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 și art. 52 din Legea nr. 317/2004, astfel că cererea intimatului C. a fost analizată în mod corect de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, față de persoana respectivă nefiind pusă în mișcare acțiunea penală și în condițiile în care sesizarea Inspecției Judiciare nu conduce automat la începerea procedurii disciplinare.

În acest sens, apreciază că legalitatea unui act administrativ nu poate fi analizată decât în contextul respectării dispozițiilor legale incidente la data emiterii actului administrativ.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât deși contestatoarea s-a raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, a motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale pe considerentul că soluția legislativă prevăzută de art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004, nu cuprinde și infracțiunile comise în exercitarea funcției de magistrat, cum ar fi infracțiunile împotriva justiției. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, excepțiile de neconstituționalitate ce critică lipsa unei dispoziții legale cu conținutul dorit și care urmăresc modificarea legii, sunt respinse ca inadmisibile, Curtea Constituțională nefiind legiuitor pozitiv, sens în care invocă prevederile ari. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum și Deciziile Curții Constituționale nr. 449/2005. nr. 447/2005. nr. 624/2005.

Consideră că în speță, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat, astfel că solicită respingerea contestației, ca nefondată.

3.2 Apărarea formulată de intimatul C.

Intimatul C. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că acțiunea reclamantei este lipsită de temei și se invocă situații de fapt fără suport probator, câtă vreme niciuna dintre instituțiile abilitate, Consiliul Superior al Magistraturii și/sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu au constatat fapte de natură disciplinară sau penală care să-i atragă vreo răspundere.

În ceea ce privește cererea de suspendare a actului administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004, arată că suspendarea poate fi solicitată doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dar în cauză, reclamanta nu își justifică în niciun mod solicitarea suspendării decretului prezidențial prin care a fost eliberat din funcția de procuror, prin pensionare.

Susține că nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, reclamantul nefăcând dovada producerii unei pagube iminente.

Pe de altă parte, arată că atacarea unui act în contencios administrativ presupune existența unor dubii cu privire la legalitatea actului, ceea ce reclamanta nu a dovedit.

Mai arată că reclamanta a încercat împiedicarea sa de a-și exercita dreptul la apărare, indicând în acțiune adresa de citare a fostului său loc de muncă, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, deși cunoștea faptul că începând cu data publicării Decretului nr. 463 în Monitorul Oficial, 15.05.2017, i-a încetat calitatea de procuror în cadrul Ministerului Public.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au atașat actele administrative atacate și documentația aferentă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Deliberând asupra cererii de suspendare a executării Hotărârii Plenului CSM nr. 438 din 25 aprilie 2017, Înalta Curte constată că la data de 12.05.2017, Președintele României a emis Decretul nr. 463 prin care intimatul C. a fost eliberat din funcție, ca urmare a pensionării. Aceasta înseamnă că hotărârea atacată a fost executată și, în consecință, cererea de suspendare va fi respinsă, ca rămasă fără obiect.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că prin actul administrativ contestat - Hotărârea Plenului CSM nr. 438 din 25 aprilie 2017 a fost respinsă solicitarea formulată de contestatoare privind amânarea cererii de pensionare formulate de intimatul C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a propus Președintelui României eliberarea acestuia din funcție prin pensionare.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că intimatul C. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și că acesta nu este suspendat din funcție ca urmare a arestării preventive sau a trimiterii în judecată, nu este supus niciunei proceduri disciplinare și nici nu subzistă vreunul dintre cazurile prevăzute expres de art. 832 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind întemeiată susținerile contestatoarei referitoare la încălcarea prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, text legal conform căruia pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii magistratului de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

În opinia Înaltei Curți, din interpretarea gramaticală și logică a textului legal menționat, rezultă că procedura disciplinară la care acesta face referire este, în fapt, procedura disciplinară ce se desfășoară în fața uneia dintre secțiile CSM, ulterior exercitării acțiunii disciplinare împotriva unui magistrat. O asemenea interpretare este în consonanță cu prevederile art. 832 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 conform cărora suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu operează în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile menționate la alin. (1) al aceluiași articol. Or, dacă în situația săvârșirii unei infracțiuni suspendarea soluționării cererii magistratului de acordare a pensiei de serviciu se produce doar în ipoteza punerii în mișcare a acțiunii penale, nu există nicio rațiune pentru care o simplă sesizare cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare să aibă în mod automat același efect suspensiv.

Această interpretare este confirmată indirect și de decizia nr. 774/2015 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 - în parag. (27) al considerentelor acesteia se precizează că suspendarea este o măsură provizorie în cadrul soluționării acțiunii disciplinare exercitate împotriva magistratului. Aceasta înseamnă că noțiunea de procedură disciplinară prevăzută în cuprinsul art. 52 din Legea nr. 317/2004 este exclusiv cea desfășurată în fața secțiilor CSM, nefiind inclusă cercetarea disciplinară efectuată de Inspecția Judiciară.

Chiar dacă s-ar da o interpretare extensivă noțiunii de procedură disciplinară la care fac referire prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, tot nu s-ar putea reține începerea acesteia prin simpla sesizare a Inspecției Judiciare - potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (6) lit. b) din același act normativ, începerea cercetării disciplinare prealabile se dispune prin rezoluție în cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Contrar susținerilor contestatoarei, conținutul dispozițiilor art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 nu poate determina o altă concluzie, atâta timp cât admiterea contestației împotriva rezoluției de respingere a sesizării și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare presupune o cercetare disciplinară prealabilă începută prin rezoluție, conform celor arătate mai sus.

Înalta Curte are în vedere și faptul că acceptarea susținerilor contestatoarei privind începerea procedurii disciplinare prin simpla sesizare a Inspecției Judiciare ar produce consecințe juridice inacceptabile în situația unei exercitări abuzive a dreptului de sesizare de către orice persoană care se pretinde interesată (spre exemplu, sesizări disciplinare repetate), respectiv suspendarea sine die a cererii magistratului privind acordarea pensiei de serviciu. Or, după cum a arătat chiar contestatoarea în motivarea cererii de chemare în judecată, din jurisprudența Curții Constituționale rezultă că dreptul la pensia de serviciu are un temei constituțional, fiind o consecință a statutului constituțional al magistraților.

Cât privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 832 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că soluționarea cauzei nu depinde de modul de soluționare a excepției, nefiind astfel îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte are în vedere că textul legal ce face obiectul excepției de neconstituționalitate prevede suspendarea soluționării cererii magistratului de acordare a pensiei de serviciu în situația punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșite înainte de eliberarea din funcție, iar criticile de neconstituționalitate privesc lipsa oricăror referiri la alte infracțiuni de serviciu, ori infracțiuni contra justiției. Or, admiterea de către Curtea Constituțională a acestei excepții și constatarea neconstituționalității prevederilor art. 832 din Legea nr. 303/2004 printr-o decizie interpretativă, conform criticilor contestatoarei, nu ar fi de natură a determina anularea hotărârii atacate din perspectiva încălcării acestora, atâta timp cât din actele dosarului nu rezultă că, la data emiterii Hotărârii CSM nr. 438/2017, împotriva intimatului C. ar fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea vreunei infracțiuni. De asemenea, chiar dacă instanța de contencios constituțional ar constata neconstituționalitatea textului legal criticat în integralitatea sa, acesta nu ar mai produce efecte juridice (art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992) și, în consecință, nesocotirea dispozițiilor sale nu ar mai putea constitui temei juridic al nelegalității hotărârii atacate.

Față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 832 din Legea nr. 303/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, formulată de contestatoarea A.

Respinge cererea de suspendare a judecății.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 438 din 25 aprilie 2017.

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 438 din 25 aprilie 2017, ca nefondată.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Definitivă în rest.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.