ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3603/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Raportului de evaluare nr. x din 11.12.2013, întocmit de către Agenția Națională de Integritate, suspendarea executării actului administrativ - Raportul de evaluare nr. x din 11.12.2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și obligarea Agenției Naționale de Integritate să publice și să mențină pe pagina principală a site-ului internet dispozitivul soluției ce va fi pronunțată în cauză, pentru o perioadă de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare și până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, sub sancțiunea unei amenzi pentru nerespectarea acestei obligații, al cărei cuantum va fi apreciat de către instanță.

Prin sentința civilă nr. 71/CA din 11 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare și, în consecință, a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x din 11.12.2013, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul arată că în mod nelegal instanța de judecată a dispus admiterea excepției lipsei de interes a cererii de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013, iar susținerile instanței de judecată sunt neîntemeiate, având în vedere justificarea motivelor pentru care se impune suspendarea executării actului administrativ și prevenirea unei pagube iminente care s-ar produce persoanei evaluate ca urmare a expunerii nejustificate a acesteia oprobiului public.

Se arată în motivele de recurs, referitor la argumentarea instanței cu privire la legalitatea și temeinicia raportului de evaluare contestat, că instanța ignoră în întregime motivele invocate de reclamant în acțiune, omițând să cerceteze argumentația supusă analizei privind nelegalitatea raportului de evaluare.

Mai arată recurentul că sentința supusă căii de atac a recursului este lipsită de motivele pe care instanța le-a avut în vedere în soluționarea cauzei, aceasta rezumându-se doar a prelua argumentația pârâtei, fără a face o analiză proprie a textelor legale încălcate și a susținerilor reclamantului.

Prin simpla constatare și enunțare a situației de fapt în cadrul motivării sentinței atacate, instanța de judecată nu conduce spre dezlegarea pricinii deduse judecății, decizia pronunțată fiind lipsită de motivare, contrar prevederilor art. 425 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Subliniază recurentul că, în prezenta cauză, considerentele sentinței au fost expuse numai formal, cu scopul de a îndeplini condițiile de valabilitate ale hotărârii judecătorești, prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., însă aceste considerente nu sunt de natură să susțină soluția adoptată prin dispozitiv.

În opinia recurentului, analizând sentința civilă recurată se poate constata faptul că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, coroborând în mod netemeinic susținerile părților cu înscrisurile aflate la dosar, făcându-se astfel o aplicare greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, instanța a reținut faptul că organizarea administrativ-teritorială a României nu are regiunea ca și unitate administrativ-teritorială, iar aplicarea legislației naționale în vigoare, care interzice aleșilor locali deținerea simultană a funcției publice cu cea a calității de reprezentant al unităților administrativ teritoriale în adunările generale ale societăților de interes local, nu este înlăturată de caracterul regional al serviciilor prestate de către aceste societăți, susținere care, în opinia recurentului, contravine prevederilor legale, având în vedere faptul că, prin Legea nr. 51/2006, legiuitorul operează cu noțiunea de operator regional.

Arată recurentul că, în prezenta speță, aria de deservire și, în mod corelativ, de interes a S.C. B. Satu Mare S.A. vizează întreaga regiune Satu Mare, fiind incluse aici orașele, precum și comunele din cadrul acestora, astfel că se poate afirma că această societate este, în prezent, de interes regional.

În plus, astfel cum rezultă și din actul constitutiv al societății, S.C. B. Satu Mare S.A. este o societate de interes regional/zonal, neîncadrându-se astfel în prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, întrucât aceasta nu prestează servicii doar la nivel local, ci la nivelul întregii regiuni Satu Mare.

Totodată, S.C. B. Satu Mare S.A. a fost constituită tocmai în scopul procesului de regionalizare a serviciilor din domeniul apei, proces ce a fost inițiat de autoritățile române și sprijinit puternic de programele pre-aderare, ajutorul inițiat fiind făcut cu scopul de a asista autoritățile locale în crearea unor operatori de servicii publice în domeniul apei și canalizării și de a întări capacitatea autorităților locale de a controla efectiv activitățile operatorului regional prin intermediul C.

Față de cele menționate, este lesne de observat faptul că societatea S.C. B. Satu Mare are un capital social public, fiind înființată de o parte din membrii C., deținând calitatea de operator regional.

Arată recurentul că susținerile instanței de fond sunt neîntemeiate, aceasta nemotivând în niciun fel care a fost rațiunea ce a stat la baza includerii S.C. B. Satu Mare S.A. în cadrul societăților comerciale de interes local.

Subliniază recurentul că un aspect deosebit de important a fi reținut îl reprezintă faptul că reclamantul nu a avut niciun interes personal în calitate de reprezentant al comunei Turulung în cadrul S.C. B. Satu Mare, nu a dobândit dividende, nu a avut niciun folos material personal, neavând niciun beneficiu, astfel cum este reglementat de Legea nr. 31/1990, singurul "interes" și "scop" fiind acela de a apăra interesul locuitorilor comunei Turulung în baza mandatului ce i-a fost încredințat. Mai mult, pe parcursul evaluării efectuate de către pârâtă, aceasta nu a reușit să facă dovada unei situații contrare, iar în mod neîntemeiat și în lipsă de probe a înțeles să interpreteze în mod greșit dispozițiile legale.

Concluzionează recurentul că, în exercitarea atribuțiilor și obligațiilor legale în calitate de primar al comunei Turulung, nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 și nu a obținut venituri suplimentare în calitate de reprezentant în cadrul Adunării Generale a Acționarilor S.C. B. Satu Mare S.A.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În privința primului motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Într-adevăr, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din analiza considerentelor hotărârii atacate se constată că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantului sau pârâtei.

Astfel, verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, deoarece judecătorul fondului a prezentat detaliat argumentele pe baza cărora a reținut existența stării de incompatibilitate, hotărârea pronunțată cuprinzând atât situația de fapt, probele administrate și motivarea în drept a soluției adoptate, răspunzând astfel exigențelor art. 425 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate de recurent în contextul factual prezentat în sentința atacată.

În esență, criticile formulate de recurentul-reclamant vizează caracterul de operator regional al S.C. B. Satu Mare S.A., societate la care, începând cu data de 21.06.2012, reclamantul A. a deținut calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale Comuna Turulung, Județul Satu Mare, în adunarea generală a acționarilor, concomitent cu deținerea funcției de primar al Comunei Turulung, împrejurare față de care, prin Raportul de evaluare contestat, Agenția Națională de Integritate a reținut existența stării de incompatibilitate reglementată de prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, conform cărora:

"Art. 87. - (1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: […] f) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților de interes local reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți de interes național reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Din actele dosarului rezultă că S.C. B. Satu Mare S.A. a dobândit, conform actului constitutiv, statutul de operator regional, în înțelesul dat acestei noțiuni de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, fiind înființată în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale asociate ca societate cu obiect de activitate serviciile de utilități publice pe raza de competență a acționarilor.

Regimul general al autonomiei locale, precum și organizarea și funcționarea administrației publice locale sunt reglementate prin Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare. Acest act normativ prevede la art. 11 că două sau mai multe unități administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, constituite în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.

Cadrul juridic și instituțional al înființării, organizării și funcționării serviciilor comunitare de utilități publice este reglementat de Legea nr. 51/2006, republicată, în care sunt definite și noțiunile "asociație de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice" și respectiv "operator regional".

Astfel, în înțelesul legii, asociația de dezvoltare intercomunitară are ca obiectiv înființarea, organizarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal ori regional, destinate înființării modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice.

Același act normativ definește termenul de "operator regional" ca fiind operatorul societate reglementată de Legea nr. 31/1990, cu capital social integral al unora sau al tuturor unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, care asigură furnizarea/prestarea acestora pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale asociate, administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente acestora, precum și implementarea programelor de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau după caz, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii, realizate în comun în cadrul asociației.

Potrivit cadrului legislativ actual, reprezentat de Legea nr. 51/2006, S.C. B. Satu Mare S.A., ca operator regional, activează într-un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unități administrativ-teritoriale ce are calitatea de acționar, neputându-se pune semnul egalității între un operator subordonat autorității administrației publice locale și operatorii regionali, aflați sub coordonarea unei asociații de dezvoltare intracomunitară.

Astfel, se constată că în speță au fost interpretate și aplicate eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

Înalta Curte reține că, în condițiile în care teritorialitatea societății S.C. B. Satu Mare S.A. face ca mandatul primarului, ca reprezentant al unei localități, să depășească sfera interesului local și să se subordoneze interesului regional, nu sunt aplicabile dispozițiile textului de lege susmenționat, care sunt de strictă interpretare și nu prevăd starea de incompatibilitate pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional.

Prima instanță a apreciat în mod greșit că, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din Actul Constitutiv, respectiv ale art. 1 lit. g) pct. 2 din Legea nr. 215/2001, S.C. B. Satu Mare S.A. este o societate comercială de interes local, nefiind organizată ca o societate de interes regional, cum susține reclamantul, iar împrejurarea că această societate poate fi definită ca și operator regional, în sensul prevederilor art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 (asigură furnizarea/prestarea serviciului/activității de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ teritoriale asociate), nu îi schimbă calitatea de societate comercială de interes local.

Or, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 reglementează starea de incompatibilitate între funcția de primar și calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a unei societăți de interes local, iar nicidecum în privința unui operator regional de utilități publice, cum este cazul în speță.

Funcția de reprezentant al unității administrativ teritoriale în Adunările generale ale societăților comerciale de interes local este incompatibilă cu funcția de primar, în accepțiunea legii, numai în situația în care există posibilitatea utilizării votului de acționar într-un scop personal sau luarea de către primar a unor hotărâri în detrimentul intereselor societății, situație exclusă având în vedere caracterul acestei societăți de entitate cu caracter regional, în care sunt reprezentate interesele fiecărui asociat din cadrul entității care a participat la capitalul entității respective și care participă în egală măsură în organele de conducere ale acesteia, exercitând un control analog celui pe care îl exercită asupra propriilor servicii.

Starea de incompatibilitate a fost reglementată de legiuitor pentru prevenirea conflictului de interese definit prin art. 70 din Legea nr. 161/2003 ca fiind:

"situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Prin urmare, incompatibilitatea reprezintă interdicția de a cumula două sau mai multe funcții/atribuții care prin exercitarea lor simultană ar putea altera obiectivitatea cu care oficialul public are obligația să își îndeplinească sarcinile de serviciu.

Pornind de la această definiție și având în vedere caracteristicile operatorului regional al serviciilor de apă și de canalizare, așa cum sunt definite prin Legile nr. 51/2006 și nr. 241/2006, dar și în celelalte documente care atestă reorganizarea societății, se poate concluziona că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale stării de incompatibilitate reglementate de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 și că reclamantul, în calitate de primar și reprezentant al unității administrativ teritoriale în Adunarea Generală a Acționarilor S.C. B. S.A. a acționat pentru un interes social și nu unul personal și pentru realizarea unui obiectiv regional, ce corespunde scopului urmărit prin reorganizarea societății și care depășește sfera de interes local a unității administrativ teritoriale pe care o reprezintă.

Incompatibilitățile au rolul de a preveni apariția unor conflicte de interese atunci când persoana ce exercită o anumită funcție ar putea avea un interes personal ce ar putea influența îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale, cu imparțialitate și obiectivitate.

Așa cum s-a arătat anterior, în cazul dedus judecății, un asemenea potențial pericol nu subzistă pentru că teritorialitatea interjudețeană face ca mandatul de reprezentant al unei comune să depășească sfera interesului local și să se subordoneze unui interes regional.

În condițiile în care regimul strict al incompatibilităților nu prevede un asemenea caz pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional, prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile.

În acest sens este și jurisprudența constantă în materie a Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție are atribuția de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa anterioară, în care s-a reținut că primarul care deține calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a acționarilor unei societăți comerciale - operator regional care asigură furnizarea sau prestarea serviciului ori activității de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale asociate, nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

În acest sens, instanța are în vedere, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 163/2015, nr. 431/2015, nr. 432/2015, nr. 473/2015, nr. 1339/2015, nr. 1410/2015, nr. 1908/2015, nr. 1926/2015, nr. 1970/2015 și nr. 2180/2015.

Așa fiind, față de practica anterioară a instanțelor judecătorești, o altă soluție decât cea de admitere a acțiunii ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica CEDO s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul autorităților judiciare ale țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Prin urmare, menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, D. împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 21 din Constituția României precum și prevederile art. 6 parag. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora legea trebuie să aibă dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate.

De aceea, atunci când textul unei legi nu este clar sau este susceptibil de interpretări diferite se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justițiabilului posibilitatea de a-și regla conduita.

Potrivit jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicțiilor rolul de a clarifica sensul și limitele de aplicare a legii, pentru eliminarea disfuncționalităților, rolul unei jurisdicții supreme fiind tocmai acela de a găsi mecanisme eficiente pentru a elimina divergențele de jurisprudență.

Pentru considerentele expuse mai sus, se va dispune admiterea petitului din acțiune referitor la anularea Raportului de evaluare nr. x din 11.11.2013, emis de Agenția Națională de Integritate.

Având în vedere soluția ce va fi pronunțată cu privire la cererea de anulare, Curtea constată că a devenit inutilă analizarea criticilor formulate cu privire la admiterea excepției lipsei de interes a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat. De altfel, la interpelarea instanței reprezentantul recurentului a arătat că nu mai susține criticile formulate în cererea de recurs cu privire la suspendarea executării actului administrativ, având în vedere că la acest termen se judecă anularea actului administrativ menționat, iar primarul este în funcție.

De asemenea, motivul de nelegalitate învederat de reclamant nereferindu-se și la celelalte cereri subsidiare din acțiunea introductivă, acestea vor fi respinse, neregăsindu-se cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată și, pe fond, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A., va dispune anularea raportului de evaluare contestat și va respinge ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Cât privește cererea formulată de recurentul-reclamant, de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului, Înalta Curte urmează a o admite, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și de soluția dată recursului promovat de acesta, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 71/CA/2014 - PI din 11 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite în parte acțiunea reclamantului A.

Dispune anularea Raportului de evaluare nr. x din 11.11.2013 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate și respinge ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Obligă intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.