ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2018

HOTĂRÂRE
27.04.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de Evaluare nr. x/11.12.2013, solicitând anularea acestuia, suspendarea executării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei să publice și să mențină pe pagina principală a site-ului internet dispozitivul soluției ce urmează a fi pronunțată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 185/CA/2015-PI din 14 decembrie 2015, pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a cererii de suspendare, invocată de pârâta ANI și a respins cererea de suspendare a executării Raportului de Evaluare nr. x/11.12.2013, ca fiind lipsită de interes.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și, în consecință, a anulat în parte Raportul de Evaluare nr. x/11.12.2013, în ceea ce privește constatarea încălcării de către reclamant a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 și a menținut dispoziția privind constatarea încălcării de către reclamant a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

A obligat pârâta să publice și să mențină pe prima pagină a site-ului internet dispozitivul sentinței, pentru o perioadă de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare și până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, sub sancțiunea unei amenzi de 1000 RON în cazul nerespectării acestei obligații.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 185/CA/2015-PI din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea în parte a acesteia și, în rejudecare, admiterea cererii, cu consecința anulării Raportului de Evaluare nr. x/11.12.2013 inclusiv cu privire la cazul de incompatibilitate reglementat de prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că soluția instanței de fond este consecința aplicării greșite a normelor de drept material incidente raportului juridic și, totodată, consecința unei motivări insuficiente și inexacte.

Conform evidențelor fiscale, relevate de declarațiile depuse, rezultă că Întreprinderea Familială nu a realizat venituri din activități economice/comerciale, iar din declarațiile de avere rezultă faptul că recurentul nu a realizat nici un venit din activitatea Întreprinderii, de la data înființării și până în prezent.

Recurentul a criticat considerentele instanței de fond privind faptul că legiuitorul nu ar fi distins între calitatea de comerciant formal sau activ, precum și interpretarea dată noțiunii de comerciant persoană fizică prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 și art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008.

Pentru a se afla în stare de incompatibilitate, recurentul nu trebuia doar să aibă înființată o persoană întreprindere familială pentru creșterea animalelor în cadrul unei activități agricole de subzistență, cât trebuia să realizeze implicit acte și fapte de comerț.

Instanța de fond nu a verificat legalitatea raportului de evaluare față de scopul urmărit de lege prin instituirea cazului de incompatibilitate, anume acela al prezenței dovedite a parțialității decizionale, de natură să lezeze interesul public în favoarea interesului privat al primarului și familiei sale.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că soluția a fost pronunțată cu respectarea legii.

În esență, s-a arătat că Raportul de evaluare nr. x/11.12.2013 este legal și temeinic și în mod corect a fost reținută starea de incompatibilitate a recurentului, în condițiile în care acesta a încălcat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 martie 2018, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a recursului.

3.1. Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, Curtea constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, întrucât hotărârea recurată respectă exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Din simpla lecturare a hotărârii recurate, nu poate fi reținută contradictorialitatea considerentelor în sensul invocat de recurent, critica acestuia având în vedere, de altfel, faptul că instanța de fond nu a adoptat o interpretare favorabilă a normelor de drept aplicate.

3.2. În continuare, examinând motivul de recurs ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzut de 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că situația de incompatibilitate ce face obiectul prezentului recurs a fost reținută de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate cu privire la deținerea simultană, de către recurent, a funcției de primar al comunei Crucișor, județul Satu Mare, și calitatea de membru al "A. Întreprindere Familială", de la data de 26.08.2009 (data înființării acesteia) și până la data întocmirii raportului de evaluare.

Conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică."

Art. 91 alin. (3) din același act normativ prevede că:

"Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție".

Modalitatea de desfășurare a activităților economice de către persoanele fizice este reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008, care, prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 stabilește că: "Prezenta ordonanță de urgență reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale.", iar art. 4 din același act normativ prevede că: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează: a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Relevante sunt și dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în forma în vigoare la momentul emiterii Raportului de evaluare contestat:"Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)".

Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziții legale este aceea că membrul unei întreprinderi familiale are calitatea de comerciant, întreprinderea familială reprezentând o formă de organizare a activității economice prestată de persoana fizică.

Tot în O.U.G. nr. 44/2008 sunt prevăzute, în art. 33, condițiile în care își încetează activitatea o întreprindere familială: "(1) Întreprinderea familială își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele cazuri: a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat; b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere; c) în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Față de acestea, se reține că recurentul-reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan funcția de primar al comunei Crucișor, județul Satu Mare, și calitatea de membru al "A. Întreprindere Familială", calitatea de comerciant fiindu-i atribuită prin efectul legii.

Critica formulată de recurentul-reclamant privind lipsa stării de incompatibilitate, ca urmare a neexercitării efective a actelor de comerț, nu poate fi reținută. Astfel, după cum s-a arătat anterior, art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008 conferă calitatea de comerciant persoană fizică unui membru al unei întreprinderi familiale, fără a exista o distincție legată de săvârșirea efectivă de acte sau fapte de comerț.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data apariției stării de incompatibilitate, au un conținut clar interdictiv cu privire la deținerea calității de comerciant persoană fizică, simultan cu deținerea calității de primar: "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;"

Așadar, legea nu condiționează existența stării de incompatibilitate de derularea efectivă a actelor de comerț, fiind sancționat cumulul de funcții și/sau calități, independent de volumul de activitate al formei de organizare (întreprindere familială, în cazul de față) sau chiar de lipsa activității.

De altfel, contrar susținerilor recurentului, din înscrisurile aflate la dosarul de fond, rezultă că Întreprinderea Familială A. a desfășurat activitate și a realizat venituri în perioada supusă evaluării, inclusiv prin obținerea unor subvenții de la APIA.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente nici motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât recursul formulat de recurentul-reclamant B. va fi respins, ca nefondat, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 185/CA/2015-PI din 14 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3603/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Raportului de evaluare n
ÎCCJ 2015-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2015
Decizia nr. 1969/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 87/CA-PI din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția
ÎCCJ 2015-05-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2015
Decizia nr. 2180/2015 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea înregistrată, la data de 23 decembrie 2013, pe rolul Curții de Apel Orade
ÎCCJ 2016-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1483/2016
Decizia nr. 1483/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2018-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4284/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de A
Sursă