ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3518/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să îi comunice actele, datele și informațiile, grupate în 4 puncte, din data de 14.01.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 74 din 14.07.2015 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin întâmpinare, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca rămasă fără obiect și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 62,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 74 din 14.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin hotărârea judecătorească atacată, instanța de fond a dispus respingerea acțiunii formulate de către reclamantul A. ca fiind rămasă fără obiect, însă a obligat instituția pârâtă la plata sumei de 62,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în considerarea faptului că în cauză sunt incidente prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. .

Recurentul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece solicitările reclamantului prin acțiunea formulată nu vizează în mod direct soluționarea unui interes personal și nici obținerea unor informații cu caracter general ce rezultă din activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 25.05.2017, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată la data de 23.04.2015, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la soluționarea cererii înregistrată la data de 14.01.2015, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a susținut că la data de 14.01.2015 a adresat o cerere pârâtului, prin care a solicitat să îi fie comunicate acte, date și informații, grupate în 4 puncte, însă pârâtul nu a comunicat un răspuns, deși legea îl obliga la această conduită, în termen de 30 de zile de la primirea cererii.

Reclamantul a mai arătat că a trecut un termen de 94 de zile de la înregistrarea cererii și pârâtul nu a comunicat un răspuns, deși a revenit asupra acesteia.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare, în condițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., prin care a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, motivat de faptul că, petiția formulată de către reclamant și care i-a fost remisă de către Ministerul Justiției cu adresa din 19 septembrie 2014, a primit răspuns prin adresa nr. x/2015.

Deci, până la data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 23.04.2015, pârâtul nu a comunicat reclamantului nici un răspuns, însă, prin adresa din 02 iunie 2015, pârâtul a răspuns fiecăreia din cele patru solicitări formulate de către reclamant.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, reținând că acesta se află în culpă procesuală pentru necomunicarea unui răspuns în termen util.

Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții.

Cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili.

Dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost interpretat corect, fiind respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată).

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența CEDO s-a stabilit, cu valoare de principiu, regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudența CEDO a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) împotriva sentinței civile nr. 74 din 14 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.