ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 818/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 24.06.2014, înregistrată sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Vatra Dornei a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice București, Autoritatea de Management pentru Program Operațional Regional București și D.I.P.O.R. Sud Est Brăila, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei D.I.P.O.R. SUD EST AM POR nr. 2549 din data de 19.03.2014, prin care s-a dispus respingerea continuării procesului de contractare a Proiectului "Servicii de cazare pentru turiști conform criteriilor ecologice stabilite la nivel european, într-o structură de primire turistică modernizată și extinsă…", adresa de implementare fiind Techirghiol, str. x nr. 4, județul Constanța, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 665 din 05 martie 2015, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.

Prin sentința nr. 108 din 18 mai 2015, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competență, a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Vatra Dornei, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritatea de Management pentru Program Operațional Regional și Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est Brăila și a obligat reclamanta să plătească pârâtei Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est Brăila suma de 11.850 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 108 din 18 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, solicitându-se admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și anume numai cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta consideră că obligarea sa la plata sumei de 11.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, nu se justifică, având în vedere obiectul și complexitatea cauzei.

Solicită să se facă aplicarea prevederilor art. 451 pct. 2 C. proc. civ., considerând că sunt îndeplinite toate condițiile.

În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și reducerea cheltuielilor de judecată la care recurenta a fost obligată.

Prin Raportul întocmit la data de 28 octombrie 2016, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c)-e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

La termenul din 2 martie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, recurenta critică în fapt obligarea sa de către instanța de fond la plata sumei de 11.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, arătând că aceasta nu se justifică având în vedere obiectul și complexitatea cauzei.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Soluția primei instanțe, de obligare a reclamantei să plătească pârâtei Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est Brăila suma de 11.850 RON cheltuieli de judecată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, prin sentința civilă nr. 108/18.05.2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Vatra Dornei, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritatea de Management pentru Program Operațional Regional și Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est Brăila și a obligat reclamanta să plătească Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Est suma de 11.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată dispuse prin această sentință.

În motivarea cererii de recurs, S.C. A. S.R.L. a arătat că suma de 11.850 RON nu se justifică, având în vedere obiectul și complexitatea cauzei, fundamentând această cerere pe dispozițiile art. 451 pct. 2, art. 483 și următoarele, art. 488 pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, formulată de pârâtă în fața instanței de fond, este întemeiată.

Din cererea de recurs nu rezultă care sunt argumentele concrete pentru care recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. susține că în cauză cheltuielile de judecată sunt disproporționate față de obiectul și complexitatea cauzei.

Critica recurentei, potrivit căreia, în cauză, hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Noul C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Or, această condiție a fost îndeplinită, de vreme ce reclamanta este partea care a căzut în pretenții.

De altfel, reclamanta nici nu a contestat calitatea sa de parte căzută în pretenții, solicitând doar reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.

Dispozițiile art. 451 alin. (1) din Noul C. proc. civ. explicitează în ce constau cheltuielile de judecată, respectiv: taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile avocaților, experților și ale specialiștilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare, cheltuieli de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare bunei desfășurări a procesului.

Prin întâmpinarea formulată în fața Tribunalului Suceava, înainte de declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est a solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul achitat avocatului, în sumă de 11.850 RON.

Instanța de fond, în mod corect, respingând ca neîntemeiată acțiunea recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L., a aplicat dispozițiile art. 451 alin. (1) din Noul C. proc. civ., acordând cheltuieli de judecată în cuantum de 11.850 RON, reprezentând onorariul achitat apărătorului pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est.

Critica recurentei, potrivit căreia în cauză cheltuielile de judecată sunt vădit disproporționate în raport cu obiectul și complexitatea acțiunii, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) din Noul C. proc. civ., instanța poate reduce cheltuielile de judecată motivat, în cazul în care acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, sau cu activitatea desfășurată de avocat, ținând cont de circumstanțele cauzei.

Totodată, dispozițiile art. 127 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, menționează criteriile în funcție de care avocații își stabilesc onorariul, respectiv:

"timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante".

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului cu privire la complexitatea litigiului și având în vedere serviciile prestate de avocatul pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est în cauză, volumul de muncă al acestuia, timpul și efortul alocat deplasării, experiența sa, precum și noutatea cazului, Înalta Curte apreciază că nu există o disproporționalitate a cheltuielilor de judecată nici în raport cu obiectul sau complexitatea cauzei și nici cu activitatea desfășurată de avocat, ținând cont de circumstanțele cauzei.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a reclamantei și a făcut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 451 din C. proc. civ.

Instanța de fond a procedat corect în ceea ce privește stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată în raport de soluția de respingere a acțiunii, asigurând proporționalitatea cu gradul de complexitate a cauzei și cu munca depusă de avocatul pârâtei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, deoarece instanța de fond în mod corect a admis pretențiile pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată, astfel că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în prezentul recurs nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a instanței supreme, astfel încât recursul de față a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței nr. 108 din 18 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2017.