ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1889/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 aprilie 2014, sub nr. x/36/2014 reclamanții Consiliul Local al Municipiului Constanța, Municipiul Constanța - prin Primar și Primarul Municipiului Constanța au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice anularea în parte a Ordinului emis de autoritatea publică pârâtă sub nr. x din 30 decembrie 2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 47 din 19 ianuarie 2011, respectiv numai în ceea ce privește art. 4 al Ordinului.

Prin Sentința civilă nr. 140/CA pronunțată la data de 04.09.2014 de către Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanți, ca rămasă fără obiect.

Privitor la această sentință, reclamantul Municipiul Constanța a formulat Cerere de Completare a hotărârii, solicitând instanței a pronunța o hotărâre separată cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 206 din data de 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014 formulată de petentul Municipiul Constanța prin Primar, a dispus completarea hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014, în sensul admiterii cererii privind cheltuieli de judecată formulate de reclamanți și obligării pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 723,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 206 din data de 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat recurs, criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și înlăturarea obligației stabilită în sarcina autorității publice, de a plăti cheltuieli de judecată în cuantum de 723,29 RON apreciindu-se că sentința recurată este netemeinică și nelegală.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, arătând că soluția Curții de Apel Constanța în sensul obligării sale la plata de cheltuieli de judecată în cuantum de 723,29 RON, are la bază o interpretare eronată a dispozițiilor art. 453 alin. (1) și art. 454 C. proc. civ. care erau incidente în speță.

În acest sens, a arătat recurentul că în speță, nu se poate aprecia că instituția pârâtă a pierdut procesul întrucât acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, prin urmare nu erau îndeplinite cerințele legale pentru a se stabili în sarcina Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cheltuieli de judecată.

În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere prevederile art. 454 C. proc. civ., întrucât "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată".

S-a arătat că instituția pârâtă a emis Ordinul nr. 835 din 30 mai 2014 privind abrogarea art. 4 din Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism înainte de primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, astfel că în măsura în care instanța aprecia că dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu erau aplicabile, atunci erau incidente prevederile art. 454 C. proc. civ., astfel că nu putea fi sub nicio formă obligat la plata unor cheltuieli de judecată prin raportare la dispozițiile legale indicate anterior.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și înlăturarea obligației stabilită în sarcina autorității publice, de a plăti cheltuieli de judecată în cuantum de 723,29 RON.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 18 mai 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prima instanță a admis cererea de completare a Hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014 formulată de Municipiul Constanța prin Primar și a dispus completarea Hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014, în sensul admiterii cererii privind cheltuieli de judecată formulate de reclamanți și obligării pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 723,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Este adevărat că de la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, însă cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Având ca fundament aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății, chiar dacă acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, culpa procesuală a pârâtului rezultă din faptul că acesta a fost pus în întârziere prin plângerea prealabilă formulată de reclamant și înregistrată de către pârât la data de 10 martie 2014.

Prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă a fost în culpă și, față de dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul completării Hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014, prin admiterea cererii privind cheltuieli de judecată formulate de reclamanți și obligării pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 723,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată, este legală.

Temeiul juridic al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 206 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CL