Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85282)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85282) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Principiul contradictorialității. Încălcare Index alfabetic : Dezbateri Judecata Principiul contradictorialității C. proc. civ., art. 129 alin. 2, art. 85 Instanța fondului nu a respectat unul din principiile fundamentale ale procesului civil și anume, principiul contradictorialității. Potrivit art.85 C. proc. civ. „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. În materia contenciosului administrativ, legea nu dispune altfel, căci așa cum se prevede în art.18 din Legea nr.29/1990, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Dat fiind că în cauză s-a dispus anularea notei de constatare întocmită de o autoritate publică, fără ca în prealabil această autoritate să fie informată despre existența procesului, despre conținutul pretențiilor și argumentelor reclamantului, precum și despre apărările pârâtei, instanța avea obligația, fie de a solicita reclamantului o precizare a acțiunii sub aspectul părților cu care înțelege să se judece, fie de a pune în discuția părților prezente necesitatea citării în proces a autorității al cărei act a fost anulat. I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 8875 din 10 decembrie 2004 Prin acțiunea înregistrată sub nr.111/2004 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca urmare a declinării competenței de către Tribunalul Teleorman, reclamantul C.E.

a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziilor nr.1264 și nr.1266 din 14 august 2003 emise de pârâtă, anularea notei de constatare nr.43254 din 25 iulie 2003 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și menținerea deciziei nr.1163/15 iulie 2003 prin care pârâta a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția publică de „agent vamal superior”. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în mod nelegal, ca urmare a deciziei nr.1264/2993 a Directorului General al Direcției Generale a Vămilor și notei de constatare nr.43254 din 25 iulie 2003 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin decizia nr.1266 din 14 august 2003, pârâta a dispus reîncadrarea retroactivă a reclamantului într-o altă funcție decât cea făcută la 15 iulie 2004 conform Legii nr.161/2003 (art.XVI și art. XVII).

Prin sentința civilă nr.442/3 martie 2004 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ - a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor (fostă Direcția Generală a Vămilor). Au fost anulate deciziile nr.1264 și 1266 din 14 august 2003 emise de pârâtă, precum și nota de constatare nr.43254 din 25 iulie 2003 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, fiind menținută ca legală și temeinică decizia pârâtei cu nr1163/15 iulie 2003 prin care reclamantul a fost numit „agent vamal superior”. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost numit „agent vamal superior” prin decizia nr.1163 din 15 iulie 2003 ca urmare a punctajului obținut cu respectarea procedurii, condițiilor și termenelor stabilite prin Legea nr.161/2003 și a normelor de aplicare a acesteia.

Măsura anulării acestei reîncadrări printr-o nouă reîncadrare, retroactivă, a fost considerată nelegală întrucât s-a făcut după data de 15 iulie 2003- dată limită stabilită prin art.XVI din Legea nr.161/2003 și fără a se motiva în fapt și în drept. Pentru aceleași argumente s-a reținut și nelegalitatea actului ce a stat la baza emiterii deciziei din 14 august 2003, respectiv a notei de constatare nr.43.254 din 25 iulie 2003 întocmite de secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. In termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională a Vămilor (fostă Direcția Generală a Vămilor conform O.U.G.nr.90/2003). Invocând în drept dispozițiilor art.304 pct.9 C. proc.

civ. și dispozițiile art.304/1 din Codul de procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, că nu se pune problema retroactivării dispozițiilor din noile decizii de reîncadrare deoarece; prin anularea deciziei nr.1163/15 iulie 2003 care s-a emis cu nerespectarea normelor legale în materie se impunea ca reîncadrarea să se facă tot de la data limită stabilită prin Legea nr.161/2003 – respectiv de la 15 iulie 2003. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Recursul este fondat. Instanța fondului nu a respectat unul din principiile fundamentale ale procesului civil și anume principiul contradictorialității. Potrivit art.85 C. proc.

civ. „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților afară numai dacă legea nu dispune altfel”. În materia contenciosului administrativ legea nu dispune altfel, căci așa cum se stipulează în art.18 din Legea nr.29/1990 dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. Dat fiind că în cauză s-a dispus anularea notei de constatare întocmite de o autoritate publică fără ca în prealabil această autoritate să fie informată despre existența procesului, despre conținutul pretențiilor și argumentelor reclamantului, precum și despre apărările pârâtei, instanța avea obligația, fie de a solicita reclamantului o precizare a acțiunii sub aspectul părților cu care înțelege să se judece, fie de a pune în discuția părților prezente necesitatea citării în proces a autorității al cărei act a fost anulat.

Neprocedându-se în acest fel, această autoritate a fost lipsită de posibilitatea de a-și face apărări și de a propune mijloace de probă, în măsura în care le aprecia utile cauzei. Față de cele expuse, recursul a fost admis.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă