ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2750/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În ședința publică din 07 iulie 2010, inculpatul T.S., prin apărătorii aleși, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, în raport de dispozițiile art. 26, art. 27, art. 28 rap. la art. 20 din Constituția României, revizuită precum și în raport de dispozițiile art. 6 și art. 8 din Convenția europeană centru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În susținerea orală a excepției precum și în notele depuse la dosarul cauzei, autorul acesteia a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Pe fondul cererii s-a susținut de autorul excepției că prin dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, se dă dreptul procurorului D.N.A. să efectueze activități privind supravegherea sistemelor informatice, privind conturile bancare ale persoanei care este bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de corupție, fără a cere autorizare din partea instanței și fără a i se da dreptul persoanei vizate să aibă dreptul la un recurs. În opinia autorului, prin aceasta se aduce o vătămare gravă dreptului la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil așa cum este consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la art. 64 din C. proc. pen.

În realitate, s-au interceptat convorbirile telefonice și au fost supravegheate mijloacele de comunicare ale inculpatului, în baza Ordonanței nr. 12 din 26 mai 2009, dată la care acesta avea doar calitatea de făptuitor, urmărirea penală fiind începută în cauză la data de 06 noiembrie 2009. Acesta este un alt aspect care susține critica de neconstituționalitate, în sensul că s-au administrat probe în susținerea acuzațiilor fără a fi începută urmărirea penală, deci în afara cadrului procesual reglementat de dispozițiile art. 91 și urm. C. proc. pen. Analizând cererea formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale în materie, Curtea de Apel București a constatat că excepția ridicată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

De către inculpat a fost criticată această dispoziție, reluând în recurs solicitarea primară, și anume aceea că se impune admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate mai sus-dezvoltată. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs într-un astfel de cadru procesual, reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate de către una dintre părți, de către procuror sau din oficiu în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

Din economia dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că, prealabil sesizării Curții Constituționale, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată o excepție de neconstituționalitate are obligația de a verifica dacă excepția este admisibilă în raport de prevederile alin. (1) și (2) anterior enunțate, precum și față de condiția expres prevăzută de alin. (3) al aceluiași text de lege, referitoare la constatarea neconstituționalității prevederilor criticate printr-o decizie anterioară a Curții. În considerarea acestei obligații, de către instanța de recurs se apreciază că, Curtea de Apel a constatat cu deplin temei că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul T.S.

nu are legătură cu cauza, întrucât acesta invocă neconstituționalitatea unui text de lege, respectiv, a art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, modificată și completată, prin care se reglementează măsurile ce pot fi dispuse de procurorii D.N.A. în situația în care există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, text care nu are aplicabilitate concretă în speță. Interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și în mediul ambiental ale inculpatului T.S. dispusă de procuror în cauză, prin ordonanța nr. 82/P/2009 din 25 mai 2009, cu titlu provizoriu, pe o perioadă de 48 de ore, confirmată și prelungită de instanță pe o perioadă de 28 de zile prin încheierea din 29 mai 2009 a Curții de Apel Galați, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 91 1 - 91 2 alin. (2) C. proc.

pen. și nu pe dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum s-a invocat de autorul excepției. Practic aspectele invocate de autorul excepției vizează modalitatea efectivă în care au fost efectuate interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului T.S., aspecte care însă urmează a fi verificate de către instanța de judecată cu ocazia administrării probatoriilor. Pentru aceste considerente, este de apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul T.S. este inadmisibilă și, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost corect respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în consecință prezentul recurs fiind respins ca nefondat pe criteriile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva Încheierii din 7 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1585/2/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.