ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Giurgiu, reclamanta
SC D. SA a chemat în judecată pârâții SC M.C. SRL Brașov, S.N., S.N.D., S.C.S. și
M.R.I., solicitând să fie obligată pârâta SC M.C. SRL Brașov să-i lase în deplină
și absolută proprietate și posesie suprafața de 356 m.p. teren din totalul de 860
m.p., situat în Giurgiu, și să se constate nulitatea absolută parțială a contractului
de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1999, privind suprafața de teren revendicată.
Inițial, dosarul a fost
strămutat de la Tribunalul Giurgiu la Tribunalul Mureș, care, prin sentința comercială
nr. 232 din 05 aprilie 2006, a declinat competența de soluționare a acestei cereri
în favoarea instanței competente – Judecătoria Târgu Mureș.
De precizat că pârâții
M.R.I., S.N., SC M.C. SRL au formulat cerere reconvențională și au solicitat să
se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului
de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Comerțului la data de 06
octombrie 1994 cu privire la suprafața de 356 m.p. situată în Giurgiu.
Cu privire la această
cerere reconvențională, după disjungere, se constată că a fost declinată în favoarea
Curții de Apel Târgu Mureș.
În cadrul dosarului ce
s-a înaintat Judecătoriei Târgu Mureș și în care se judecă acțiunea în revendicare
a fost invocată excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului
de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Comerțului la data de 06
octombrie 1994 numai cu privire la terenul situat în Giurgiu, în suprafață de 356
m.p.
Prin încheierea din 18
aprilie 2007 a fost suspendată cauza până la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței
de contencios administrativ și a fost sesizată instanța de contencios administrativ
competentă – Tribunalul Mureș, pentru soluționarea excepției de nelegalitate.
Dar pentru că actul a
cărui nelegalitate se invocă a fost emis de o autoritate centrală, a fost declinată
competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, prin sentința
nr. 356 din 16 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Fiind înregistrată sub
nr. 2115/102/2007 la Curtea de Apel Târgu Mureș, excepția de nelegalitate a fost
respinsă ca inadmisibilă prin sentința nr. 73 din 24 august 2007 a secției comerciale,
de contencios administrativ și fiscal.
S-a constatat, de către
instanța de fond, că între obiectul acțiunii reconvenționale și excepția de nelegalitate,
ambele formulate în aceeași cauză, există identitate.
Față de textul art. 4
din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că obiectul principal al acțiunii reconvenționale
este anularea actului administrativ, acțiune cu care a fost sesizată instanța ordinară,
excepția vizând tocmai nelegalitatea acelui act nu este admisibilă, nefiind îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În eventualitatea
în care instanța de contencios administrativ s-ar pronunța asupra legalității actului
față de care s-a invocat excepția, instanța ordinară nu s-ar mai putea pronunța
asupra litigiului pe fond, adică asupra obiectului acțiunii reconvenționale.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs M.R.I., S.N., S.C.S. și S.N.D., solicitând admiterea recursului,
casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivele de recurs
se arată că este adevărat că pe rolul instanței de judecată se mai află un dosar
având ca obiect cererea reconvențională prin care s-a solicitat anularea certificatului
de atestare a dreptului de proprietate, dosar care s-a format pentru că Tribunalul
Mureș a refuzat să facă aplicarea prevederilor art. 17 C. proc. civ., iar cererea
se află suspendată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș.
S-a apreciat că invocarea
excepției de nelegalitate a unui act administrativ, concomitent cu promovarea unei
acțiuni în anularea aceluiași act nu poate constitui un impediment în soluționarea
uneia dintre ele, fie a excepției, fie a acțiunii. Numai după soluționarea irevocabilă
a excepției s-ar putea pune în discuție admisibilitatea ultimei acțiuni dacă, bineînțeles,
părțile care au formulat-o mai au interesul să o susțină.
A fost invocat și faptul
că instanța de judecată a omis să citeze emitentul actului, încălcându-se prevederile
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd citarea părților și a emitentului
actului.
Din examinarea motivelor
de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite
recursul pentru următoarele considerente:
În cauză, a fost invocată
excepția de nelegalitate a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate
emis în 1994 de Ministerul Comerțului.
Instanța de fond a soluționat
cauza fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, încălcându-se astfel
dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces, dar
și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Mai întâi, la momentul
pronunțării instanței de fond, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost modificat
prin Legea nr. 262/2007, care a intrat în vigoare la 02 august 2007 și se prevede
obligativitatea citării emitentului actului.
Însă, chiar anterior modificărilor,
practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost constantă și s-a pronunțat
în sensul obligativității citării autorități emitente.
Această necesitate rezultă
din redactarea art. 85 C. proc. civ. potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî
asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă
legea nu dispune altfel”.
Chiar și forma anterioară
a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 putea, chiar dacă prevederea nu era expresă,
să conducă la ideea că trebuia citată și autoritatea emitentă, condițiile în care
cauza urma a fi soluționată pe baza unei excepții.
Aceasta pentru că citarea
este foarte importantă nu numai pentru respectarea a două principii fundamentale
ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare, ci și pentru
a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene
a Drepturilor Omului.
De aceea, în baza
art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312
alin. (5) C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a fi citată autoritatea care este
continuatoarea, în urma reorganizării, a Ministerului Comerțului, respectiv Ministerul
pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de M.R.I., S.N., S.C.S. și S.N.D. împotriva sentinței civile nr. 73 din 24 august
2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 ianuarie 2008.