ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2382/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.06.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,

- anularea Deciziei de soluționare a contestațiilor nr. 15938 din 15.04.2015 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x din 05.03.2015 încheiat de AFIR;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 127.189,80 RON achitată nedatorat de societate;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 127.189,80 RON, de la data plății nedatorate, 16.03.2015, și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 25 din 27 ianuarie 2016, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 15938 din 15 aprilie 2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x din 05 martie 2015 emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 127.189,80 RON.

A respins, în rest, acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, obligând pârâta la plata sumei de 9.191 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., odată cu întâmpinarea, a formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, obligarea AFIR la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 127.189,80 RON, de la data plății nedatorate (16.03.2015) și până la data restituirii efective, și la plata integrală a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 11.788,56 RON.

3.1. Prin recursul său, recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale formulează critici privitoare la:

- aplicarea principiului proporționalității care echivalează cu o aplicare retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011;

- inexistența oricăror elemente, în cuprinsul procesului-verbal contestat, care să dovedească neregula identificată;

- cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată de prima instanță.

Cu privire la aplicarea principiului proporționalității, recurenta-pârâtă arată, în raport de dispozitivul și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015, că definiția neregulii este asemănătoare în cele două acte normative, respectiv O.G. nr. 79/2003 și O.G. nr. 66/2011, acestea fiind în deplin acord cu normele dreptului european.

Principiul proporționalității deși se regăsește în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 nu este reglementat de O.G. nr. 79/2003, însă Curtea Constituțională a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe, în sensul că reglementează și cu privire la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene, bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit, în schimb, sub aspectul corecțiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele din O.G. nr. 79/2003.

Această împrejurare, susține recurenta-pârâtă, nu este de natură a atrage anularea procesului-verbal contestat, întrucât reclamanta nu a suferit nicio vătămare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, în ceea ce privește calificarea abaterilor drept nereguli, se constată că definiția legală a noțiunii de neregulă în cele două acte normative, este în esență aceeași, legiuitorul optând în ambele ordonanțe pentru o formulare generală și cuprinzătoare, iar mai mult, în prezenta cauză s-a aplicat principiul proporționalității, în raport de normele legale incidente la data proceduri neregulii.

În ceea ce privește reținerea instanței de fond în sensul lipsei elementelor care să dovedească pe deplin neregula identificată, recurenta-pârâtă învederează că judecătorul fondului a ignorat atât dispozițiile naționale, cât și cele europene aplicabile în speță.

Se susține că structurile AFIR efectuează verificări în baza unor proceduri interne acreditate, fapt ce nu înseamnă că în situația în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar instituții externe cu atribuții de control, beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acțiunile întreprinse.

Atribuțiile și activitățile desfășurate de serviciile din cadrul autorității sunt clar definite, iar nedepistarea neregulilor la momentul săvârșirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecție sau implementare a proiectului nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului față de autoritatea contractantă.

Neregulile identificate în procesul-verbal de constatare atacat, susține recurenta-pârâtă, nu reprezintă doar simple afirmații, ci sunt rezultatul verificărilor OLAF, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 515/1997 și ale Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 883/2013.

OLAF a concluzionat că, în ceea ce privește intenția din partea beneficiarului SAPARD, S.C. A. S.R.L., probele descoperite indică faptul că acesta avea cunoștință de facturile majorate, deoarece exista un ordin de confirmare al prețului mai mic.

Indiferent de rezultatul procedurilor penale din Germania și al viitoarelor investigații ale instituțiilor penale naționale, în prezent, în baza raportului final OLAF, recurenta-pârâtă a constatat existența unei nereguli cu privire la achiziția mașinii de tocat carne (facturare la suprapreț), procedând la emiterea titlului de creanță în vederea recuperării sumelor afectate de neregulă.

Se mai susține că, instanța de fond a ignorat în totalitate aspectele privind negocierea directă purtată asupra prețului bunului achiziționat, declarate chiar de intimata-reclamantă în cuprinsul titlului de creanță și în decizia de soluționare a contestației, negociere ce demonstrează elaborarea normelor legale din partea societății beneficiare a finanțării europene.

Conform regulilor SAPARD și UE, în cazul în care achiziția de lucrări servicii și bunuri depășește 10.000 euro, solicitantul SAPARD trebuie să organizeze o procedură de selecție de oferte, ce presupune obținerea de oferte de la trei furnizori independenți care au capacitatea și posibilitatea să furnizeze lucrările, serviciile sau bunurile licitate.

Procedura era necesară pentru a se obține asigurarea că solicitantul a obținut "oferta cea mai avantajoasă" și că a respectat "principiul bunei gestiuni financiare", în achiziționarea lucrărilor, serviciilor sau bunurilor.

OLAF a concluzionat că prețul echipamentului a fost majorat artificial și că nu s-a respectat principiul sus-menționat.

Recurenta-pârâtă susține că prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, fără a fi necesară demonstrarea acestuia.

Ultima critică susținută prin motivele de recurs, se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată admise de prima instanță, respectiv a sumei de 9.191 RON, considerată a fi vădit disproporționată, în raport cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat, de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, determinat de elemente precum complexitate, dificultate sau noutatea litigiului.

3.2. Prin recursul incident, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. susține nelegalitatea parțială a sentinței civile nr. 25 din 27.01.2016 raportat la respingerea solicitării de acordare a dobânzii fiscale aferente sumei de 127.189,80 RON și la respingerea solicitării de plată integrală a cheltuielilor de judecată.

Referitor la prima critică, recurenta-reclamantă susține că pârâta trebuia obligată și la plata dobânzii fiscale aferente sumei achitate dar nedatorate, față de conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 694 din 20.10.2015, de Hotărârile CJUE în cauza C-565/11 Mariana Irimie și C-491/12 Rafinăria Steaua Română.

Recurenta-reclamantă consideră că poziția sa procesuală coincide cu însăși voința legiuitorului, materializată în noul C. proc. civ., conform căruia dobânzile datorate contribuabilului ar urma să fie calculate începând cu data la care a operat stingerea sumei nedatorate, indiferent de termenul de restituire sau cel de soluționare a cererii de restituire.

Cea de-a doua critică vizează reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată de la 12.952,81 RON, compusă din taxă judiciară de timbru în cuantum de 650 RON, cheltuieli de transport în cuantum de 514,25 RON și onorariu avocațial în cuantum de 11.788,56 RON, la 9.191 RON.

Raționamentul judecătorului este greșit, deoarece în măsura în care acesta a considerat de cuviință să reducă proporțional cheltuielile de judecată raportat la petitele admise, trebuie să aibă în vedere și valoarea fiecărui petit admis, iar neacordarea cheltuielilor de transport este nelegală cât timp au fost prezentate documentele justificative.

3.3. Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor. Analiza motivelor de casare.

Recursurile sunt nefondate.

Instanța de fond a concluzionat, identificând un motiv de nelegalitate al actelor administrative contestate, că de vreme ce nu se poate reține definiția neregulii cuprinsă în O.U.G. nr. 66/2011 pentru o faptă săvârșită sub imperiul O.G. nr. 79/2003, tot astfel niciuna dintre sancțiunile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi aplicate neregulilor săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, ci este necesar a se face aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003 ce presupune recuperarea întregii sume, iar prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și decizia contestată, autoritatea pârâtă a procedat la aplicarea principiului proporționalității reglementat de O.U.G. nr. 66/2011 la o pretinsă neregulă săvârșită sub imperiul O.G. nr. 79/2003, ceea ce echivalează cu o aplicare retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011.

Critica este fondată din acest punct de vedere, însă nu poate conduce la admiterea recursului formulat pentru cele ce vor fi arătate cu ocazia analizării celui de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă.

Revenind la prima critică, se observă că prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 s-a declarat neconstituțional textul art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform căruia activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea Constituțională a reținut că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivității deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011, cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003.

Așadar, calificarea neregulii și stabilirea creanței bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

Aceste aspecte trebuie verificate în funcție de condițiile particulare ale fiecărei spețe, însă prima instanță a efectuat o analiză pur teoretică a chestiunii aplicării principiului proporționalității sancțiunii.

În cazul analizat, calificarea neregulii s-a făcut în conformitate cu prevederile Contractului-cadru din 01.11.2015, cu anexele sale, Acordului Multianual de Finanțare a Programului SAPARD, ratificat prin Legea nr. 316/2001, principiul bunei gestiuni economice prevăzut în Regulamentele nr. 1605/2002 și nr. 2342/2002, modificat prin Regulamentul nr. 1248/2006, plus Regulamentul Comisiei nr. 2988/1995 .

Este corectă afirmația recurentei-pârâte cu privire la definiția neregulii existentă în cuprinsul O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011, singura diferență fiind cea referitoare la potențialitatea prejudiciului, însă în cauza de față nu a fost invocată o astfel de teză, astfel încât nu se poate afirma că autoritatea competentă a calificat neregula conform dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Referitor la stabilirea creanței bugetare, în actele administrative contestate s-a făcut mențiunea conform căreia deși OLAF a recomandat recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil acordat beneficiarului, deoarece valoarea cheltuielilor afectate de neregulă reprezintă un procent de 2,92% din valoarea totală decontată de Agenție beneficiarului, se impune aplicarea principiului proporționalității prevăzut de legislația în vigoare.

Este adevărat că O.G. nr. 79/2003 nu prevedea posibilitatea impunerii unor corecții financiare, care în speță nici nu au fost aplicate însă conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Regulamentul Comisiei nr. 2988/1995, abaterile internaționale sau cele săvârșite din neglijență pot să atragă retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme comunitare.

Regulamentul nr. 2988/2007, act comunitar/european aplicabil direct de către autoritățile naționale, administrative sau judiciare, susține aplicarea principiului proporționalității sancțiunii, prin posibilitatea retragerii "totale sau parțiale" a avantajului acordat.

În concluzie, principiul proporționalității sancțiunii aplicat de autoritatea competentă s-a făcut în conformitate cu prevederile legale în vigoare, naționale și europene și nu reprezintă expresia încălcării unui alt principiu, cel al neretroactivității legii civile.

Într-adevăr, judecătorul fondului a arătat că OLAF a comunicat că prețul echipamentului a fost majorat artificial și nu a fost respectat principiul bunei gestiuni financiare.

S-a reținut că reclamanta a achiziționat un utilaj (mașină automată de tocat carne), în urma derulării unei licitații la care au participat trei ofertanți, câștigătoare fiind societatea germană B. ce a prezentat prețul cel mai mic de 72.000 euro.

Între societatea germană și S.C. C. S.R.L. s-a încheiat o convenție de garanție cu privire la utilaj, garanție evaluată la 11.000 euro, astfel că prețul efectiv era de 61.000 euro, iar diferența era plătită către C. S.R.L. drept "comision mascat".

Instanța de fond a susținut că nu s-a dovedit în mod neechivoc că reclamanta a săvârșit o neregulă, că a participat la procedura frauduloasă, aceasta achitând suma de 72.000 euro societății germane prin virament bancar, în condițiile în care oferta firmei germane a fost cea mai scăzută (102.000 euro, 97.000 euro, 72.000 euro).

În conformitate cu prevederile contractului-cadru, beneficiarul este singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, acesta trebuie să dea dovadă de maximum de profesionalism, eficiență și vigilență și să respecte principiul bunei gestiuni financiare.

Beneficiarului i se poate retrage ajutorul cuvenit, dacă este parte la fraudă sau nu a acționat cu neglijență și eficiență.

Societății intimate i se impută faptul că a cunoscut existența comisionului mascat și a acceptat să achite suma de 72.000 euro, când în realitate prețul utilajului era de numai 61.000 euro.

Afirmațiile recurentei-pârâte nu sunt dovedite, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că "acuzațiile" indicate prin actele administrative atacate se confirmă.

Faptul că intimata-reclamantă a negociat direct cu firma germană încheierea contractului de achiziție, ulterior derulării procedurii de achiziție nu reprezintă o probă a faptului că aceasta cunoștea despre existența comisionului, iar alte dovezi nu au fost arătate.

Față de acestea, se constată că motivul de recurs este nefondat, iar prima instanță a anulat în mod legal actele administrative.

Critica este nefondată deoarece suma solicitată a fi recuperată cu titlu de finanțare nerambursabilă și nu este purtătoare de dobânzi.

Suma restituită provine din bugetul Uniunii Europene și din bugetul național, astfel încât beneficiarul unui contract de finanțare nu poate pretinde plata dobânzii la o sumă stabilită ca finanțare nerambursabilă și considerată a fi plătită nedatorat.

În speță, nu sunt incidente cele dispuse prin Decizia Curții Constituționale nr. 694/2015 sau prin Hotărârile CJUE în cauzele Mariana Irimie și Rafinăria Steaua Română.

Decizia și hotărârile invocate au avut în vedere, pe de o parte, anularea unui act administrativ fiscal, când reclamantul face parte din categoria contribuabililor potrivit legislației fiscale, iar excepția de neconstituționalitate viza chiar textul referitor la plata unor dobânzi și, pe de altă parte, restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (aceeași categorie a contribuabililor în cauza Mariana Irimie) și dreptul la dobânzi pentru o anumită perioadă (cauza Rafinăriei Steaua Română, când societatea este de asemenea, contribuabil în sensul Codul fiscal).

Recurenta-reclamantă nu face parte din categoria contribuabililor, când este beneficiarul unei finanțări nerambursabile și numai restituirea sumei considerate a fi neregulă, urmează condițiile recuperării unei creanțe fiscale, conform Codului de procedură fiscală.

Ambele recursuri sunt nefondate sub acest aspect, având în vedere că motivele de casare invocate nu indică încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, judecătorul este singurul care apreciază asupra reducerii onorariului avocatului conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la cheltuielile de transport solicitate de apărătorul reclamantei, prima instanță și-a motivat soluția față de împrejurarea nedovedirii cheltuielilor făcute în acest scop.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și recursul incident formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 25 din 27 ianuarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2017.