ÎCCJ, decizie (scj.ro #82875)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82875) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Stipulația pentru
altul. Modificarea de către terțul beneficiar a obligației
asumată de promitent. Acțiune în pretenții formulată de
stipulant. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații
Index alfabetic: acțiune în pretenții
-
contract de investiție
-
daune-interese compensatorii
-
stipulație pentru altul
C.
civ., art. 969, art. 970, art. 1068
În
cazul în care terțul beneficiar dintr-o stipulație pentru altul,
încheiată sub forma unui contract de investiție, acceptă
stipulația exercitându-și dreptul născut în virtutea acesteia
prin modificarea obligației asumată de către promitent,
stipulantul
nu poate invoca clauza penală pentru
neexecutarea obligației, întrucât modificarea convenită de beneficiar
nu avea nevoie de acordul stipulantului, în patrimoniul căruia nu a
existat niciodată acest drept cu niciun titlu.
Secția a II-a civilă,
Decizia
nr. 4362 din 6 decembrie 2013
Notă
: În prezenta decizie au fost
avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil.
I.
Obiectul
cauzei și hotărârea pronunțată la data de 5 decembrie 2012
de Tribunalul Prahova, Secția a II-a civilă, ca primă
instanță.
Prin
acțiunea introductivă înregistrată la data de 30.09.2010 pe
rolul Tribunalului Prahova, reclamanta K.S.z.o., societate poloneză cu
răspundere limitată, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții
M.M.D.A. și SC R. SA, obligarea în solidar la plata sumei de 75.000 euro
daune-interese compensatorii contractuale, plus dobânda legală
aferentă acestei sume de la data introducerii acțiunii și
până la plata daunelor; instituirea unui sechestru asigurător asupra
bunurilor pârâtului M.M.D.A. în vederea asigurării obligațiilor
contractuale.
În
motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 11 noiembrie
2009 a încheiat cu cei doi pârâți un contract de investiție,
modificat ulterior la 25 noiembrie 2009 prin încheierea unui act
adițional, obiectul contractului constând în stabilirea modului în care se
vor desfășura raporturile dintre părți în urma achiziționării
de reclamantă a pachetului majoritar de părți sociale ale SC
R.C. SRL, ai cărei asociați erau la momentul respectiv pârâții,
M.M.D.A. deținând 49% din părțile sociale și SC R.C. SRL
51% din părțile sociale.
Potrivit
reclamantei, una dintre obligațiile asumate în solidar de către cei
doi pârâți a constat în finalizarea unor lucrări de construcție
la fabrica din B. aparținând SC R.C. SRL, în acest sens pârâții
angajându-se ca până cel târziu la data de 31 decembrie 2009 să
finalizeze lucrările de construcție prin ridicarea pereților
și acoperirea marchizei aferente halei de producție, urmând ca
după terminarea lucrărilor pardoseala din hală să fie
refăcută.
A
susținut reclamanta că pârâții nu și-au executat
obligația astfel cum a fost asumată contractual, ceea ce naște
în sarcina lor obligația de a plăti suma de 75.000 euro cu titlu de
daune-interese compensatorii potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din
contractul de investiție.
Prin
întâmpinările formulate pârâții au solicitat respingerea
acțiunii ca neîntemeiată arătând, în esență, că
SC R.C. SRL, persoana juridică în beneficiul căreia trebuiau
efectuate lucrările, a dobândit prin cumpărare o suprafață
de teren suplimentară de 237 mp, vecină cu cea pe care se efectuau
lucrările, ceea ce a determinat schimbarea soluției tehnice,
încheindu-se în acest sens un act adițional, prin care s-au convenit
modificări și extinderea lucrărilor pe noua suprafață.
Astfel
învestit, Tribunalul Prahova, după administrarea probatoriilor
încuviințate părților cu înscrisuri, interogatorii reciproce,
martori și o expertiză tehnică în construcție, prin
sentința nr. 412 din 5 decembrie 2012, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Prima
instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin
contractul de investiție încheiat între reclamantă și cei doi
pârâți, aceștia s-au obligat ca până la data de 31 decembrie
2009 să finalizeze lucrările de construcție constând în
ridicarea pereților și acoperirea marchizei aferente halei de
producție C1 de la fabrica din localitatea B., aparținând SC R.C.
SRL, societate la care reclamanta a devenit asociat majoritar prin contractul
de cesiune nr. 3622 din 26 noiembrie 2009.
La data
de 14 decembrie 2009, SC R.C. SRL a convenit cu SC R. SA și executantul
lucrărilor SC P. SA extinderea marchizei în urma dobândirii unei
suprafețe de teren învecinate, în sensul ca peretele nord să nu mai
fie executat, urmând să se realizeze un perete la est, noul termen fiind
stabilit la 31 martie 2010.
La data
de 15.12.2009, conform procesului-verbal de recepție încheiat între SC
R.C. SRL (beneficiar), SC P. SA (executant) și SC R. SA (investitor),
beneficiarul SC R.C. SRL recunoaște că s-au edificat integral și
corespunzător calitativ lucrările la acoperiș marchiză
și perete latură vest.
Totodată,
reține prima instanță că, potrivit raportului de
expertiză, au fost identificate lucrările existente în octombrie
2012, expertul arătând că acoperișul magaziei este realizat
integral, peretele vest este realizat integral, peretele nord este nerealizat,
peretele est este realizat integral, la fel și pardoseala halei.
În
drept, prima instanță a calificat convenția asumată de
părți prin art. 4 din contractul de investiții ca fiind o
stipulație pentru altul, dreptul conferit prin încheierea convenției
aparținând SC R.C. SRL care și-a manifestat intenția de
acceptare a acestui drept prin încheierea contractului nr. 536/17.11.2009, a
actului adițional la contract și semnarea procesului-verbal de
recepție.
Prima
instanță notează importanța stabilirii calității
de titular al dreptului la edificarea construcțiilor pentru SC R.C. SRL
deoarece titularul unui drept poate dispune, în condițiile legii, de
dreptul dobândit. Or, argumentează instanța, nici prin contractul de
investiții și nici printr-o altă normă aplicabilă
raporturilor dintre părți nu se limitează în vreun fel dreptul
dobândit de SC R.C. SRL care putea conveni fără acordul reclamantei
modificarea construcțiilor după cum, după acceptarea dreptului,
ar fi putut chiar să scutească pe debitorii obligației de
construire de îndeplinirea acesteia.
În
același sens, prima instanță a notat și faptul că
modificările aduse de SC R.C. SRL sunt în sensul extinderii
investiției și nu sunt contrare scopului urmărit la încheierea
contractului de investiție.
În sfârșit,
instanța a reținut că lucrările în varianta modificată
sunt finalizate, iar la data de 15 decembrie 2009 SC R.C. SRL recunoștea
deja efectuarea integrală și calitativ îndestulătoare a unei
părți din lucrări de către SC R.C. SA, prin executantul P.
SA.
Cum
lucrările asumate și modificate conform necesităților SC
R.C. SA au fost efectuate în întregime, instanța a apreciat că nu se
poate reține incidența clauzei penale pentru neexecutarea
obligațiilor de la art. 4 lit. b) din contractul de execuție, cu atât
mai mult cu cât față de conținutul clauzei care
sancționează numai neexecutarea, nu și executarea cu întârziere
nu are importanță momentul finalizării construcțiilor sau
lipsa autorizației de construcție, aspect care de altfel nu face
obiectul cauzei.
Apelul.
Decizia nr. 26 din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal
.
Împotriva
sentinței fondului a declarat apel reclamanta K.S.z.o., susținând, în
sinteză, că prima instanță în mod greșit a apreciat
că pentru modificarea lucrărilor prevăzute de contractul de
investiție nu era necesar acordul K.S.z.o., că lucrările nu au
fost executate cu respectarea prevederilor legale în materie, iar înlăturarea
clauzei penale în cazul executării parțiale și cu întârziere
încalcă dispozițiile art. 1068 C. civ.
Prin
decizia nr. 26 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești a constatat, în
baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, că a intervenit suspendarea de drept a
apelului formulat împotriva sentinței nr. 412 din 5 decembrie 2012 de
reclamanta K.S.z.o., relativ la intimata-pârâtă SC R. SA aflată în
insolvență; apelul declarat de reclamanta K.S.z.o. împotriva
aceleiași sentințe în ceea ce-l privește pe pârâtul M.M.D.A. a
fost respins ca nefondat.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că prin
sentința civilă nr. 274 din 4 februarie 2013 pronunțată de
Tribunalul Prahova s-a deschis procedura generală a insolvenței
împotriva debitoarei SC R. SA, desemnându-se ca administrator judiciar E.C.
SPRL, în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art. 36 din legea
privind procedura insolvenței, potrivit cărora de la data deschiderii
procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau
măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra
debitorului sau bunurile sale.
În ceea
ce privește apelul reclamantei în contradictoriu cu pârâtul-intimat
M.M.D.A. instanța de apel a reținut că situația de fapt a
fost corect stabilită de prima instanță în raport de probele
dosarului, beneficiarul lucrărilor constatate de expert ca executate fiind
SC R.C. SRL, proprietar al fabricii la acea dată și al
îmbunătățirilor respective, dispozițiile art. 4 lit. b) din
contractul de investiții fiind o stipulație pentru altul, dreptul
conferit de acest articol aparținând SC R.C. SRL, iar nu reclamantei.
Referitor
la împrejurarea invocată în argumentarea apelului că pârâtul M.M.D.A.
lucra în dublă calitate, de reprezentant legal al SC R.C. SRL, dar și
de parte în contractul de investiții, instanța a apreciat că
această situație a fost acceptată la încheierea contractului de
investiție.
A
reținut instanța de apel, totodată, că părțile
prin contractul de investiție nu au limitat în vreun fel dreptul SC R.C.
SRL care putea astfel conveni, fără acordul reclamantei, modificarea
construcțiilor.
Sub
acest aspect, instanța de apel notează și faptul că, din
planșele fotografice anexate cererii introductive, se poate observa
că lucrările asumate conform contractului de investiție nu mai
puteau fi realizate întrucât peretele lateral neexecutat ar fi fost în mijlocul
halei, iar pardoseala trebuia turnată la finalizarea lucrărilor de
închidere.
Totodată,
instanța a constatat că lipsa acordului reclamantei K.S.z.o. la
încheierea actului adițional de către beneficiarul SC R.C. SRL nu a
fost dovedită întrucât la încheierea acestui act adițional privind
executarea lucrărilor K.S.z.o. deținea calitatea de asociat majoritar
în SC R.C. SRL, iar, pe de altă parte, începând cu data de 17 decembrie
2009 reprezentând K.S.z.o., dl. P.I. era desemnat administrator unic al SC R.C.
SRL.
Or, a
conchis instanța, nedenunțarea acestor documente de către
administratorul numit de K.S.z.o. sau de acționarul majoritar
reprezintă o manifestare de voință neechivocă în sensul
modificării înțelegerii inițiale stabilită prin contractul
de investiție.
Întrucât
lucrările asumate de SC R.C. SRL și modificate conform
necesităților au fost efectuate în întregime, nu se poate reține
incidența clauzei penale pentru neexecutare, în ceea ce-l privește pe
pârâtul M.M.D.A., concluzia primei instanțe fiind corectă, inclusiv
pe aspectul reglementării acestei clauze numai pentru neexecutare, și
nu pentru executarea cu întârziere, executarea sa necorespunzătoare
calitativ.
Susținerea
reclamantei-apelante că trebuie avută în vedere nerespectarea sub
orice formă a clauzei contractuale, inclusiv pentru întârzierea
executării excede, în opinia instanței de apel, prevederile art. 7
alin. (5) din contract.
Referitor
la critica privind efectuarea lucrărilor fără autorizație,
instanța a reținut că pârâtul M.M.D.A. nu mai avea la 17
decembrie 2009 calitatea de administrator al SC R.C. SRL - beneficiarul
lucrărilor și cel care trebuia să obțină o
autorizație de construcție fiind astfel în imposibilitate de a mai
solicita și obține o autorizație pentru lucrările de
extindere contractate în baza actului adițional din data de 14 decembrie
2009, singurul îndreptățit să o solicite era administratorul
unic al R.C. SRL numit de reclamantă, care a solicitat și
obținut autorizația chiar în forma menționată în actul
adițional.
Pentru
argumentele expuse, instanța de prim control judiciar a respins apelul
promovat de reclamantă în ceea ce-l privește pe pârâtul M.M.D.A.
Recursul.
Motivele de recurs.
Împotriva
acestei decizii reclamanta K.S.z.o. a declarat recurs, în termen legal,
solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii
acțiunii introductive și, pe cale de consecință, obligarea
pârâtului M.M.D.A. la plata sumei de 75.000 euro cu titlu de daune-interese
compensatorii stabilite convențional, plus dobânda legală
aferentă sumei cerute calculată de la data cererii de chemare în
judecată și până la achitarea integrală a sumei.
Recurenta
și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304
pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea sau aplicarea greșită a
legii sub următoarele aspecte.
Sub un
prim aspect, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 969
și 970 C. civ. cu referire la obligația ce revenea intimaților
conform art. 4 lit. b) din contractul de investiție ca, până cel
târziu la 31 decembrie 2009, să finalizeze lucrările de
construcție privind ridicarea pereților și acoperirea marchizei
aferente halei de producție C1 de la fabrica din B., susținând
că în mod greșit instanța a dat eficiență actelor
denumite ,,Contract comercial” pentru realizarea unor lucrări din 17
noiembrie 2009, act adițional la acest contract din 14 decembrie 2009
și proces-verbal de recepție din 15 decembrie 2009, considerând
astfel că SC R.C. SRL a agreat modificarea lucrărilor prevăzute
inițial în contractul de investiție.
Potrivit
recurentei, aceste acte sunt încheiate de SC R.C. SRL, reprezentată de dl.
M.M.D.A. (debitorul obligației de a realiza lucrările de
construcții) și SC R.C. SA, la rândul său debitoarea obligației,
fără știința K., cu două zile înainte de revocarea
d-lui M.M.D.A. în calitate de administrator al lui SC R.C. SA. În opinia
recurentei, intimatul se găsea într-un conflict de interese, iar prin
încheierea actelor s-a încercat de către acesta înlocuirea unei
obligații cu un termen de execuție clar prevăzut cu o alta, care
să atârne de realizarea unor lucrări de către un terț care
nu este parte în contractul de investiție, ceea ce reprezintă o
încălcare a art. 970 C. civ. care prevede executarea cu bună-credință
a contractului.
În
același sens, recurenta a arătat că obligația
prevăzută de art. 4 lit. b) din contractul de investiție
reprezintă o stipulație pentru altul instituită în favoarea SC
R.C. SA, și, din această perspectivă, concluzia instanței că
acordul K.S.z.o. la modificarea lucrărilor nu era necesar
încălcă dispozițiile art. 969 C. civ.
Totodată,
recurenta a susținut că nu se poate prezuma, în lipsa unui text
legal, că avea cunoștință de presupusul acord SC R.C. SA
prin simplul fapt că era asociat al acesteia, în absența unei
hotărâri AGA de aprobare a actelor semnate de dl. M.M.D.A.
Sub un
al doilea aspect circumscris motivului de nelegalitate invocat, recurenta a
susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea
prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de
construcții, în condițiile în care lucrările au fost executate
fără obținerea autorizației de construire, fapt confirmat
de procesul–verbal de control nr. 1771 din 15 septembrie 2010 încheiat de
Inspectoratul de Stat în construcții Prahova, prin care s-a dispus
sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate până la 31 martie
2011, obținerea autorizației realizându-se de către
administratorul SC R.C. SA care l-a succedat pe dl.
M.M.D.A.
Referindu-se
la argumentele instanței de apel cu privire la această încălcare
a prevederilor Legii nr. 50/1991 recurenta a arătat că instanța
se contrazice flagrant deoarece reține că dl. M.M.D.A. a fost
administrator până la 17 decembrie 2009 și că obligația de
a obține autorizația revenea noului administrator numit de K.S.z.o.,
deși contractul de antrepriză cu SC P. SA a fost încheiat la 17
noiembrie 2009, iar procesul-verbal de recepție la 15 decembrie 2009 când
dl. M.M.D.A. era administrator.
Concluzionând,
recurenta a susținut că lucrările executate fără
respectarea dispozițiilor legale echivalează cu o neîndeplinire a
obligației de către intimat.
Sub un
ultim aspect, recurenta a susținut că au fost încălcate
prevederile art. 1068 C. civ. referitoare la clauza penală, apreciindu-se
că în cazul executării parțiale și cu întârziere nu
operează clauza penală, deși potrivit art. 7 alin. (5) din
contractul de investiție este prevăzută această clauză
pentru nerespectarea sub orice formă a obligației asumate, inclusiv
prin întârzierea executării.
În
cauză, intimatul-pârât M.M.D.A. a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de
recurenta-reclamantă, arătând că noua soluție tehnică
s-a datorat schimbării configurației terenului după ce
beneficiarul SC R.C. SA a cumpărat și suprafața de 237 mp.
A
arătat că, din punctul de vedere al stipulației pentru altul,
dreptul beneficiarului s-a născut direct în patrimoniul său, iar
actele încheiate cu SC R.C. SA și executorul sunt pe deplin opozabil
recurentei.
Înalta
Curte, verificând în cadrul controlului de nelegalitate decizia atacată,
în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat
pentru argumentele ce succed:
Ca o
premisă a analizei motivelor invocate, Înalta Curte notează că
obligația instituită prin art. 4 lit. b) din contractul de
investiție încheiat între reclamanta-recurentă și cei doi
pârâți-intimați constituie o stipulație pentru altul, un
contract încheiat în folosul unei terțe persoane numite beneficiar, cu
alte cuvinte o operațiune bilaterală în formare dar care prin
efectele sale dă naștere la trei categorii de raporturi juridice.
Recurenta-reclamantă,
stipulantul în contractul de investiție, deși confirmă explicit
că operațiunea convenită prin contractul (art. 4 lit. b) încheiat
cu pârâții promitenți constituie o stipulație în folosul SC R.C.
SRL – terț beneficiar, își circumscrie criticile formulate exclusiv
la raporturile dintre ea și promitenți fără nicio referire
la efectele pe care această operațiune, veritabilă
excepție de la principiul relativității convențiilor le
produce, prin extinderea efectelor contractului conferindu-i-se unui terț
un drept direct contra promitentului pentru a cere executarea prestației
furnizate, prestație care nu a aparținut niciodată stipulentului
cu nici un titlu.
Cu alte
cuvinte, recurenta nu poate eluda în argumentația sa efectele
stipulației și între terțul beneficiar și promitenți,
deoarece caracterul particular al acestui contract în folosul altuia este dat
de beneficiar, care, deși nu este parte în contract, dobândește
direct și nemijlocit dreptul creat în folosul său de la data
încheierii contractului, independent de orice acceptare din partea sa.
Cu
toate acestea, acceptarea beneficiarului consolidează stipulația, pe
care stipulantul nu o va mai putea revoca.
În
esență, recurenta, invocând încălcarea art. 969 și 970 C. civ. de către intimații promitenți semnatari ai contractului de
investiție, a susținut că aceștia au modificat unilateral
lucrările la care s-au obligat, modificări presupus agreate de
terțul beneficiar, actele încheiate în acest sens de către SC R.C.
SA, SC P. SA și SC R. SA nefiindu-i opozabile și prin acest
„artificiu” s-a înlocuit o obligație cu un termen de execuție clar cu
o alta care să atârne de realizarea unor lucrări de către un
terț care nu este parte în contractul de investiție.
Or,
actele la care se referă recurenta, respectiv contractul pentru realizarea
de lucrări încheiat între SC R.C. SA în calitate de beneficiar, SC P. SA
executant și SC R. SA investitor, având ca obiect realizarea de către
executant a finalizării lucrărilor de construcție conform cu
prevederile pct. 4 lit. b) din contractul de investiție, actul
adițional la contractul de lucrări încheiat la 14 decembrie 2009
încheiat între aceleași părți având ca obiect realizarea de
către beneficiar a extinderii magaziei la care se face referire în
contractul de investiție pe terenul dobândit de acesta la 11 decembrie
2009 și procesul-verbal de recepție a lucrărilor din 15 decembrie
2009, au o cu totul altă semnificație decât cea avansată de
recurentă, care ignoră cu bună știință efectele
pe care le produc în raporturile particulare create de stipulație.
Comportamentul
lui SC R.C. SA ca semnatar al acestor înscrisuri constituie o acceptare a
stipulației și, în egală măsură, o exercitare a
dreptului de care poate să dispună, astfel că modificarea
convenită prin actul adițional la contractul de construcție de
lucrări, la cererea sa expresă, în sensul extinderii magaziei
inițiale cu consecința modificării proiectului, nu avea nevoie
de acordul stipulantului, în patrimoniul căruia nu a existat
niciodată acest drept cu niciun titlu.
Distinct
de acestea, Înalta Curte a constatat că această extindere apare în
deplină concordanță cu interesul pe care îl urmărește
stipulantul, respectiv cu cauza stipulației așa cum rezultă din
contractul de investiție, art. 4 lit. a), potrivit căruia
pârâții se obligă ca, până la 15 decembrie 2009, să
finalizeze formalitățile de vânzare către SC R.C. SA a
suprafeței de teren aflată între halele de producție C1 și
C2, respectiv suprafața de 237 mp pe care a fost extinsă magazia
aflată în construcție.
În
acest context, recurenta nu poate susține cu temei că nu
cunoștea hotărârea beneficiarului stipulației de extindere a
lucrărilor și pe terenul de 237 mp dobândit în cursul
lucrărilor, respectiv la 11 decembrie 2009, de vreme ce obligația de
achiziționare a terenului a fost impusă pentru buna
desfășurare a activității de producție, așa cum
rezultă implicit din conținutul art. 4 lit. c).
În ceea
ce privește executarea lucrărilor fără obținerea
autorizației de construcție, ceea ce în opinia recurentei
echivalează cu o neîndeplinire a obligațiilor de către
promitenți, argumentele prin care atât prima instanță cât
și instanța de apel au respins această critică sunt
pertinente și în deplină concordanță cu dispozițiile
legale în materie, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de
construcție potrivit cărora titularul dreptului de a solicita
eliberarea autorizației de construcție este proprietarul terenului
și al construcțiilor, respectiv SC R.C. SA.
Înalta
Curte notează, totodată, sub acest aspect și faptul că în
contractul de investiție nu s-a prevăzut nicio obligație în
sarcina promitenților referitor la autorizarea lucrărilor care urmau
să fie finalizate.
Cum
rezultă din termenii convenției (art. 4 lit. b), că
lucrările erau în curs de derulare, finalizarea vizând ridicarea
pereților și acoperișul magaziei, chestiunea autorizației
trebuia tranșată în măsura în care se impuneau anumite obligații
în sarcina promitenților, semnatari ai contractului de investiție
exclusiv în calitatea lor de asociați la SC R.C. SA.
Cu
privire la încălcarea prevederilor art. 1068 C. civ. referitoare la clauza penală consimțită prin art. 7 alin. (5) din contractul
de investiție, recurentul a susținut că aceasta devine
incidentă și în situația întârzierii executării
obligației sau a unei executări parțiale.
În
analiza acestei critici Înalta Curte a reținut că instanțele
devolutive au statuat în fapt că lucrările acceptate de terțul
beneficiar și modificate conform necesităților sale au fost
finalizate în întregime, aspecte care nu mai pot fi cenzurate pe calea
recursului, în condițiile în care hotărârile sunt motivate și
fundamentate pe probe pertinente administrate în cauză.
Or,
clauza penală instituită în art. 7 pct. 5 din contractul de
investiție are în vedere nerespectarea obligațiilor prevăzute la
art. 4 pct. a)-d).
Cum în
cauză Înalta Curte a constatat că aspectele de nelegalitate invocate
de recurentă cu privire la neîndeplinirea obligației din art. 4 lit.
b) din contractul de investiție sunt nefondate, pe cale de
consecință, clauza penală devine inoperantă.
În
sfârșit, chiar și în ipoteza invocată de recurentă, a
incidenței clauzei penale și pentru depășirea termenului de
finalizare a lucrărilor, stabilit inițial pentru 31 decembrie 2009,
aceasta nu poate fi imputată promitenților care în raporturile cu
terțul beneficiar erau ținuți de dreptul acestuia, astfel cum a
fost acceptat irevocabil în sensul modificării soluției tehnice
și, pe cale de consecință, a datei de finalizare a
lucrărilor.
În
această concluzie, Înalta Curte are in vedere că prin efectul
stipulației, terțul beneficiar deține dreptul născut din
convenția încheiată între stipulant și promitent, el poate
acționa in justiție pe promitent pentru a cere executarea
prestației astfel cum a fost acceptată. Această conduită a
terțului beneficiar se impune și stipulantului care, deși nu are
un raport direct cu terțul relațiile cu acesta sunt date de scopul
stipulației de a oferi o prestație terțului.
Altfel
spus, efectele pe care le produc cele trei categorii de raporturi juridice
distincte pe care le implică stipulația pentru altul trebuie
analizate și în interdependența lor, deoarece numai împreună ele
configurează juridic existența acestei instituții,
În
cauză, prestația conferită terțului prin intermediul
promitentului, astfel cum a fost acceptată de beneficiar, (căci
nimeni nu dobândește un drept fără voia lui) a impus prelungirea
duratei de finalizare a lucrărilor. Promitenții și-au îndeplinit
întocmai obligația în condițiile beneficiarului, care nu a ridicat
nicio obiecție de neexecutare, distinct de faptul că realizarea
lucrărilor coincide în mod evident cu interesul urmărit de stipulant,
așa cum s-a arătat în considerentele de mai sus.
Pentru
aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.
(1) C.
proc. civ., a respins recursul ca nefondat.