ÎCCJ, decizie (scj.ro #82904)

Contract de vânzare-cumpărare. Cesiunea contractului. Cerere de restituire a unei componente a prețului. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Contracte Index alfabetic: acțiune în pretenții - contract de vânzare-cumpărare active - preț - stipulația pentru altul - restituire TVA C. civ., art. 1361 Prin mecanismul stipulației pentru altul, pe care partea reclamantă și-a întemeiat pretenția bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi, iar nu și obligații. Ca atare, nu se poate pretinde că s-a dobândit obligația de plată a prețului în calitate de beneficiar al contractului în favoarea altei persoane, deoarece față de acest contract, încheiat între stipulant și promitent, în speță, față de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terț.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020 din 28 februarie 2012 Notă : In decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil Prin sentința nr. 1322/2011, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a respins acțiunea promovată de reclamanta SC E.H. SRL în contradictoriu cu pârâta SC H. SA ca nefondată subsecvent respingerii excepției lipsei calității procesuale active ca nefondată. Judecătorul fondului a reținut că reclamanta a învestit instanța de fond cu o acțiune în pretenții constând în taxa de pe valoarea adăugată achitată și nedatorată și dobânzile calculate până la data plății efective derivată din prețul cu care s-au adjudecat active prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 151/2006 prin care pârâta SC H. SA a înstrăinat unui consorțiu portughez MGV Grupul de active MHC Casin 1-4.

Prețul contractului a fost achitat în două tranșe de societatea portugheză M.S.G.P.S. SA, la data de 24 octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006. Prin actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 2007, cumpărătorul Consorțiul MGV a transmis, cu acordul pârâtei vânzătoare, drepturile și obligațiile sale din contract către societatea E., înființată la 23 noiembrie 2006, reclamanta din cauza de față, care solicita restituirea TVA, invocând mecanismul juridic al stipulației pentru altul. Instanța de fond a mai reținut că reclamantei nu i-a incumbat obligația de plată a prețului și, prin urmare, nu are dreptul de a solicita restituirea tva-ului aferent prețului.

Clauza din art. 7.6 din contract prin care părțile contractante au convenit la constituirea unei persoane juridice care să preia drepturile și obligațiile pentru altul nu constituie o stipulație pentru altul, ci relevă intenția părților de a crea ”un vehicul” care să permită executarea contractului, în mecanismul stipulației pentru altul terțul beneficiar nu devine parte în contract ca în cauza de față. Emiterea facturilor direct pe numele reclamantei nu a urmărit decât un scop fiscal – înregistrarea în contabilitate a operațiunii de plată a prețului fără a înlătura prevederea contractuală cu privire la constituirea prețului, negociat cu tva și fără nicio deducere fiscală. Nefiind îndeplinite nici condițiile plății nedatorate, conform art. 1092 C. civ., plata nefiind făcută din eroare și nici ale îmbogățirii fără justă cauză, patrimoniul reclamantei nesuportând nicio diminuare, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Ambele părți au atacat cu apel sentința tribunalului. Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 412 din 27 septembrie 2011, a respins excepția lipsei de interes a apelului promovat de pârâtă, excepție invocată de apelanta-reclamantă, ca nefondată. A respins, de asemenea, apelurile declarate de pârâtă și reclamantă ca nefondate.

Criticile apelantei-pârâte cu privire la incidența art. 160 1 C. fisc., interpretarea contractului sub aspectul stipulației pentru altul, scopul emiterii facturilor cu mențiunea ”taxare inversă” pe numele apelantei reclamante, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză au fost înlăturate de instanța de apel pentru considerentele care urmează: În condițiile contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul, consorțiul portughez MGV, și-a îndeplinit obligația de plată a prețului și a devenit proprietar al activelor cumpărate, MHC 1-4, mai puțin asupra terenurilor aferente datorită interdicției instituită de art. 44 alin. (2) din Constituția României, scop în care a fost înființată societatea reclamantă ”vehicul” care a preluat prin cesiune drepturile și obligațiile cumpărătorului, cesiune dublată de o novație subiectivă în persoana achizitorului, menținându-se solidaritatea membrilor consorțiului, cumpărător cedent alăturat cesionarei reclamante.

Instanța de apel a apreciat că cesiunea dublată de novație semnifică în acest caz o transmitere cu titlu particular, iar cedentul nu putea transmite cesionarului decât acele drepturi și obligații pe care le avea la data cesiunii/novației: 16 ianuarie 2007. Cesionara reclamantă nu a preluat obligația de plată a prețului, deoarece această obligație a fost executată anterior cesiunii și nici dreptul de rambursare a tva deoarece, potrivit art. 160 1 C. fisc., acest drept nu a existat la data cesiunii în favoarea consorțiului MGV sau a vreunui membru al grupului. S-a reținut că voința părților contractante nu a fost de a stipula și că reclamanta neefectuând nicio plată nu se poate vorbi de mecanismul stipulației pentru altul, plată nedatorată sau îmbogățire fără justă cauză.

Cum s-a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere probatorie a facturilor fiscale și a mențiunii pe care acestea o conțin din perspectiva Legii contabilității, Legea nr. 82/1991, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.(...) În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC E.H. SRL pentru situațiile prevăzute de art. 304 pct. (...) 8 (...) C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a dezvoltat următoarele critici de nelegalitate: (...) Prin decizia recurată, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit al acestuia – [art. 304 pct. 8 C. proc. civ.], deoarece: - voința reală care rezultă din elementele precontractuale și post-contractuale a fost aceea ca reclamanta SC E.H.

SRL să fie titulara drepturilor și obligațiilor rezultate din procedura licitației, obiectul contractului fiind unul indivizibil cuprinzând atât clădiri cât și terenuri, reclamanta era singura entitate care avea posibilitatea legală de a-și asuma calitatea de cumpărător, iar obligația de plată a prețului incumbă cumpărătorului, fiind greșită concluzia instanței că reclamanta nu ar fi dobândit niciodată obligația de plată a prețului și implicit dreptul de returnare a tva–ului. Deși nu contestă că intenția părților a fost aceea de a crea ”un vehicul” care să permită executarea contractului, recurenta nu este de acord că acest aspect ar fi de natură a schimba mecanismul stipulației pentru altul utilizat de părți.

Opinia intimatei. Recurenta nu arată în ce constă schimbarea naturii actului dedus judecății, nici în ce constă schimbarea înțelesului actului juridic, (...). Recurenta nesocotește faptul că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare active nr. 151/2006, societatea reclamantă nu exista ca subiect de drept și deci, nefiind născută, nu putea dobândi decât drepturi, nefiind posibil să devină titulară de obligații. Motivarea Înaltei Curți. Situația de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. dezvoltă ipoteza greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății ca rezultat al schimbării naturii ori înțelesului lămurit al acestuia. Or, actul dedus judecății este un contract de vânzare – cumpărare imobile, iar instanța de apel nu a schimbat natura acestuia procedând la analiza actului juridic contract de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, instanța de apel nu a schimbat nici înțelesul lămurit al acestuia de vreme ce chiar recurenta în susținerea acestei critici nu identifică în ce constă, din perspectiva ei, înțelesul lămurit, deci de necontestat al actului juridic, ci face trimitere la ”elemente precontractuale, contractuale și post contractuale” din care ar rezulta voința reală a părților, aspecte care oricum vizează aprecierea probelor și aspecte de temeinicie care exced controlului de legalitate la care este îndrituită instanța de recurs.

Ca atare, cum chiar recurenta în fața instanței de recurs a susținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare calitatea de cumpărător aparține consorțiului portughez și că prețul convenit era plătit la data înființării ei, iar prin acțiunea formulată solicită obligarea vânzătoarei la restituirea unui component al prețului: tva și dobânzi aferente, pe un alt temei decât cel generat de executarea obligației de plată a prețului, principală obligație a cumpărătorului conform art. 1361 C. civ., evident că interpretarea dată de instanțe actului juridic este una corectă, raportat la obiectul pretenției, câtă vreme contractul de vânzare – cumpărare este în ființă, iar nu desființat pentru vreo cauză de nulitate.

Prin mecanismul stipulației pentru altul pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat pretenția bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi, iar nu și obligații. Ca atare, eronat pretinde recurenta că a dobândit obligația de plată a prețului în calitate de beneficiar al contractului în favoarea altei persoane, deoarece, pe de o parte, un astfel de contract generează numai drepturi pentru beneficiar, iar, pe de altă parte, față de acest contract, încheiat între stipulant și promitent, în speță, față de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terț, or, recurenta revendică calitatea de parte contractantă.

Așa fiind, clauza din contractul de vânzare-cumpărare conținută de art. 7.6 prin care ”Părțile sunt de acord în mod expres și irevocabil să încheie un act adițional în formă scrisă la contract prin care Consorțiul MGV va transfera toate drepturile și obligațiile din contract către societatea comercială care va fi înființată de către membrii Consorțiului MGV, SC E.H. SRL”, nu se caracterizează ca o stipulație pentru altul deoarece referă la un ”transfer” de drepturi și obligații deja existente, iar prin contractul în folosul unei alte persoane se nasc numai drepturi, nu și obligații, direct și nemijlocit în persoana terțului beneficiar, iar momentul dobândirii drepturilor coincide cu momentul încheierii contractului dintre stipulant și promitent.

În realitate, părțile contractului de vânzare-cumpărare, prin clauza din art. 7.4, nu s-au identificat ca stipulant și promitent, ci au convenit pur și simplu la modificarea contractului prin act adițional, la subrogarea în drepturile și obligațiile achizitorului cu persoana juridică ce urma să ia ființă în starea în care acestea existau la momentul preluării, or, la data încheierii actului adițional obligația de plată a prețului era executată.(...) Așa fiind, față de cele ce preced, pentru temeiurile de drept relevate, Înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat.