ÎCCJ, decizie (scj.ro #82904)

Contract

de vânzare-cumpărare. Cesiunea contractului. Cerere de restituire a unei

componente a prețului. Condiții și efecte

Cuprins pe materii:

Dreptul afacerilor. Contracte

Index alfabetic: acțiune

în pretenții

- contract de vânzare-cumpărare active

- preț

- stipulația pentru altul

- restituire TVA

C. civ., art. 1361

Prin mecanismul stipulației pentru altul, pe care partea reclamantă și-a

întemeiat pretenția bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu

poate dobândi decât drepturi, iar nu și obligații. Ca atare, nu se poate

pretinde că s-a dobândit obligația de plată a prețului în calitate de

beneficiar al contractului în favoarea altei persoane, deoarece față de acest

contract, încheiat între stipulant și promitent, în speță, față de contractul

de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terț.

Secția a II-a civilă,

Decizia nr. 1020 din 28 februarie 2012

Notă

:

In decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil

Prin sentința nr. 1322/2011, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a

respins acțiunea promovată de reclamanta SC E.H. SRL în contradictoriu cu pârâta

SC H. SA ca nefondată subsecvent respingerii excepției lipsei calității

procesuale active ca nefondată.

Judecătorul fondului a reținut că reclamanta a învestit instanța de fond cu o

acțiune în pretenții constând în taxa de pe valoarea adăugată achitată și

nedatorată și dobânzile calculate până la data plății efective derivată din

prețul cu care s-au adjudecat active prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

151/2006 prin care pârâta SC H. SA a înstrăinat unui consorțiu portughez MGV

Grupul de active MHC Casin 1-4.

Prețul contractului a fost achitat în două tranșe de societatea portugheză

M.S.G.P.S. SA, la data de 24 octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006.

Prin actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie

2007, cumpărătorul Consorțiul MGV a transmis, cu acordul pârâtei vânzătoare,

drepturile și obligațiile sale din contract către societatea E., înființată la

23 noiembrie 2006, reclamanta din cauza de față, care solicita restituirea TVA,

invocând mecanismul juridic al stipulației pentru altul.

Instanța de fond a mai reținut că reclamantei nu i-a incumbat obligația de

plată a prețului și, prin urmare, nu are dreptul de a solicita restituirea

tva-ului aferent prețului. Clauza din art. 7.6 din contract prin care părțile

contractante au convenit la constituirea unei persoane juridice care să preia

drepturile și obligațiile pentru altul nu constituie o stipulație pentru altul,

ci relevă intenția părților de a crea ”un vehicul” care să permită executarea

contractului, în mecanismul stipulației pentru altul terțul beneficiar nu

devine parte în contract ca în cauza de față.

Emiterea facturilor direct pe numele reclamantei nu a urmărit decât un scop

fiscal – înregistrarea în contabilitate a operațiunii de plată a prețului fără

a înlătura prevederea contractuală cu privire la constituirea prețului,

negociat cu tva și fără nicio deducere fiscală.

Nefiind îndeplinite nici condițiile plății nedatorate, conform art. 1092 C.

civ., plata nefiind făcută din eroare și nici ale îmbogățirii fără justă cauză,

patrimoniul reclamantei nesuportând nicio diminuare, acțiunea reclamantei a

fost respinsă ca nefondată.

Ambele părți au atacat cu apel sentința tribunalului.

Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 412 din 27

septembrie 2011, a respins excepția lipsei de interes a apelului promovat de

pârâtă, excepție invocată de apelanta-reclamantă, ca nefondată. A respins, de

asemenea, apelurile declarate de pârâtă și reclamantă ca nefondate.

Criticile apelantei-pârâte cu privire la incidența art. 160

1

C.

fisc., interpretarea contractului sub aspectul stipulației pentru altul, scopul

emiterii facturilor cu mențiunea ”taxare inversă” pe numele apelantei

reclamante, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză au fost înlăturate

de instanța de apel pentru considerentele care urmează:

În condițiile contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul, consorțiul

portughez MGV, și-a îndeplinit obligația de plată a prețului și a devenit

proprietar al activelor cumpărate, MHC 1-4, mai puțin asupra terenurilor

aferente datorită interdicției instituită de art. 44 alin. (2) din

Constituția  României, scop în care a fost înființată societatea

reclamantă ”vehicul” care a preluat prin cesiune drepturile și obligațiile

cumpărătorului, cesiune dublată de o novație subiectivă în persoana

achizitorului, menținându-se solidaritatea membrilor consorțiului, cumpărător

cedent alăturat cesionarei reclamante.

Instanța de apel a apreciat că cesiunea dublată de novație semnifică în acest

caz o transmitere cu titlu particular, iar cedentul nu putea transmite

cesionarului decât acele drepturi și obligații pe care le avea la data

cesiunii/novației: 16 ianuarie 2007.

Cesionara reclamantă nu a preluat obligația de plată a prețului, deoarece

această obligație a fost executată anterior cesiunii și nici dreptul de

rambursare a tva deoarece, potrivit art. 160

1

C. fisc., acest drept

nu a existat la data cesiunii în favoarea consorțiului MGV sau a vreunui membru

al grupului.

S-a reținut că voința părților contractante nu a fost de a stipula și că

reclamanta neefectuând nicio plată nu se poate vorbi de mecanismul stipulației

pentru altul, plată nedatorată sau îmbogățire fără justă cauză.

Cum s-a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere probatorie a

facturilor fiscale și a mențiunii pe care acestea o conțin din perspectiva

Legii contabilității, Legea nr. 82/1991, apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat.(...)

În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC E.H. SRL

pentru

situațiile prevăzute de art. 304 pct. (...) 8 (...) C. proc. civ. în dezvoltarea

cărora a dezvoltat următoarele critici de nelegalitate: (...)

Prin decizia recurată, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit al acestuia – [art. 304 pct. 8

C. proc. civ.], deoarece:

-

voința reală care rezultă din elementele precontractuale și post-contractuale a

fost aceea ca reclamanta SC E.H. SRL să fie titulara drepturilor și

obligațiilor rezultate din procedura licitației, obiectul contractului fiind

unul indivizibil cuprinzând atât clădiri cât și terenuri, reclamanta era

singura entitate care avea posibilitatea legală de a-și asuma calitatea de

cumpărător, iar obligația de plată a prețului incumbă cumpărătorului, fiind

greșită concluzia instanței că reclamanta nu ar fi dobândit niciodată obligația

de plată a prețului și implicit dreptul de returnare a tva–ului. Deși nu

contestă că intenția părților a fost aceea de a crea ”un vehicul” care să

permită executarea contractului, recurenta nu este de acord că acest aspect ar fi

de natură a schimba mecanismul stipulației pentru altul utilizat de părți.

Opinia

intimatei.

Recurenta nu arată în ce constă schimbarea naturii actului dedus judecății,

nici în ce constă schimbarea înțelesului actului juridic, (...). Recurenta

nesocotește faptul că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare active

nr. 151/2006, societatea reclamantă nu exista ca subiect de drept și deci,

nefiind născută, nu putea dobândi decât drepturi, nefiind posibil să devină

titulară de obligații.

Motivarea Înaltei Curți.

Situația de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. dezvoltă ipoteza greșitei interpretări a actului juridic dedus

judecății ca rezultat al schimbării naturii ori înțelesului lămurit al acestuia.

Or, actul dedus judecății este un contract de vânzare – cumpărare imobile, iar

instanța de apel nu a schimbat natura acestuia procedând la analiza actului

juridic contract de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, instanța de apel nu a

schimbat nici înțelesul lămurit al acestuia de vreme ce chiar recurenta în

susținerea acestei critici nu identifică în ce constă, din perspectiva ei,

înțelesul lămurit, deci de necontestat al actului juridic, ci face trimitere la

”elemente precontractuale, contractuale și post contractuale” din care ar

rezulta voința reală a părților, aspecte care oricum vizează aprecierea

probelor și aspecte de temeinicie care exced controlului de legalitate la care

este îndrituită instanța de recurs.

Ca atare, cum chiar recurenta în fața instanței de recurs a susținut că

potrivit contractului de vânzare-cumpărare calitatea de cumpărător aparține

consorțiului portughez și că prețul convenit era plătit la data înființării ei,

iar prin acțiunea formulată solicită obligarea vânzătoarei la restituirea unui

component al prețului: tva și dobânzi aferente, pe un alt temei decât cel

generat de executarea obligației de plată a prețului, principală obligație a

cumpărătorului conform art. 1361 C. civ., evident că interpretarea dată de instanțe

actului juridic este una corectă, raportat la obiectul pretenției, câtă vreme

contractul de vânzare – cumpărare este în ființă, iar nu desființat pentru vreo

cauză de nulitate.

Prin mecanismul stipulației pentru altul pe care recurenta-reclamantă și-a

întemeiat pretenția bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu

poate dobândi decât drepturi, iar nu și obligații. Ca atare, eronat pretinde

recurenta că a dobândit obligația de plată a prețului în calitate de beneficiar

al contractului în favoarea altei persoane, deoarece, pe de o parte, un astfel

de contract generează numai drepturi pentru beneficiar, iar, pe de altă parte,

față de acest contract, încheiat între stipulant și promitent, în speță, față

de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terț, or,

recurenta revendică calitatea de parte contractantă.

Așa fiind, clauza din contractul de vânzare-cumpărare conținută de art. 7.6

prin care ”Părțile sunt de acord în mod expres și irevocabil să încheie un act

adițional în formă scrisă la contract prin care Consorțiul MGV va transfera

toate drepturile și obligațiile din contract către societatea comercială care

va fi înființată de către membrii Consorțiului MGV, SC E.H. SRL”, nu se

caracterizează ca o stipulație pentru altul deoarece referă la un ”transfer” de

drepturi și obligații deja existente, iar prin contractul în folosul unei alte

persoane se nasc numai drepturi, nu și obligații, direct și nemijlocit în

persoana terțului beneficiar, iar momentul dobândirii drepturilor coincide cu

momentul încheierii contractului dintre stipulant și promitent.

În realitate, părțile contractului de vânzare-cumpărare, prin clauza din art.

7.4, nu s-au identificat ca stipulant și promitent, ci au convenit pur și

simplu la modificarea contractului prin act adițional, la subrogarea în

drepturile și obligațiile achizitorului cu persoana juridică ce urma să ia

ființă în starea în care acestea existau la momentul preluării, or, la data

încheierii actului adițional obligația de plată a prețului era executată.(...)

Așa fiind, față de cele ce preced, pentru temeiurile de drept relevate, Înalta

Curte a respins recursul declarat ca nefondat.