ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.1322 din 7 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea promovată de reclamanta SC E.H. SRL în contradictoriu cu pârâta SC H.E. SA ca nefondată subsecvent respingerii excepției lipsei calității procesuale active ca nefondată. Judecătorul fondului a reținut că reclamanta a investit instanța de fond cu o acțiunea în pretenții constând în taxa de pe valoarea adăugată achitată și nedatorată și dobânzile calculate până la data plății efective derivată din prețul cu care s-au adjudecat active prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 151 din 20 noiembrie 2006 prin care pârâta SC H.E.

SA a înstrăinat unui consorțiu portughez M.G.V.G.A.M.H.C. Cașin 1, 2, 3, 4. Prețul contractului a fost achitat în două tranșe de societatea portugheză M.S.G.P.S. SA la data de 24 octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006. Prin actul adițional nr.1 la contractul de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 2007, cumpărătorul Consorțiul M.G.V. a transmis cu acordul pârâtei vânzătoare drepturile și obligațiile sale din contract către societatea E., înființată la 23 noiembrie 2006, reclamanta din cauza de față, care solicita restituirea T.V.A., invocând mecanismul juridic al stipulației pentru altul. Instanța de fond mai reține că reclamatei nu i-a incumbat obligația de plată a prețului și, prin urmare, nu are dreptul de a solicita restituirea T.V.A.-ului aferent prețului.

Clauza din art. 7.6 din contract prin care părțile contractante au convenit la constituirea unei persoane juridice care să preia drepturile și obligațiile pentru altul nu constituie o stipulația pentru altul, ci relevă intenția părților de a crea ”un vechicol” care să permită executarea contractului, în mecanismul stipulației pentru altul terțul beneficiar nu devine parte în contract ca în cauza de față. Emiterea facturilor direct pe numele reclamantei nu a urmărit decât un scop fiscal – înregistrarea în contabilitate a operațiunii de plată a prețului fără a înlătura prevederea contractuală cu privire la constituirea prețului, negociat cu T.V.A. și fără nicio deducere fiscală. Nefiind îndeplinite nici condițiile plății nedatorate conform art. 1092 C. civ., plata nefiind făcută din eroare și nici ale îmbogățirii fără justă cauză, patrimoniul reclamantei nesuportând nicio diminuare, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Ambele părți au atacat cu apel sentința tribunalului. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercial, prin decizia nr. 412 din 27septembrie 2011 a respins excepția lipsei de interes a apelului promovat de pârâtă, excepție invocată de apelanta – reclamantă, ca nefondată. A respins, de asemenea apelurile declarate de pârâtă și reclamantă ca nefondate. Criticile apelantei - pârâte cu privire la incidența art. 160 1 C. fisc., interpretarea contractului sub aspectul stipulației pentru altul, scopul emiterii facturilor cu mențiunea ”taxare inversă” pe numele apelantei reclamante, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză au fost înlăturate de instanța de apel pentru considerentele care urmează.

În condițiile contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul consorțiul portughez M.G.V. și-a îndeplinit obligația de plată a prețului și a devenit proprietar al activelor cumpărate, MHC 1-4, mai puțin asupra terenurilor aferente datorită interdicției instituită de art. 44 alin. (2) din Constituția României, scop în care a fost înființată societatea reclamantă ”vehicul” care a preluat prin cesiune drepturile și obligațiile compărătorului, cesiune dublată de o novație subiectivă în persoana achizitorului, menținându-se solidaritatea membrilor consorțiului, cumpărător cedent alăturat cesionarei reclamante.

Instanța de apel a apreciat că cesiunea dublată de novație semnifică în acest caz o transmitere cu titlu particular iar cedentul nu putea transmite cesionarului decât acele drepturi și obligații pe care le avea la data cesiunii/novației: 16 ianuarie 2007. Cesionarea reclamantă nu a preluat obligația de plată a prețului deoarece această obligație a fost executată anterior cesiunii și nici dreptul de rambursare a T.V.A. deoarece potrivit art. 160 1 C. fisc., acest drept nu a existat la data cesiunii în favoarea consorțiului M.G.V. sau a vreunui membru al grupului. S-a reținut că voința părților contractante nu a fost de a stipula și că reclamanta neefectuând nicio plată nu se poate vorbi de mecanismul stipulației pentru altul, plată nedatorată sau îmbogățire fără justă cauză.

Cum s-a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere probatorie a facturilor fiscale și a mențiunii pe care acestea o conțin din perspectiva Legii contabilității, Legea nr. 82/1991, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat. În ce privește apelul declarat de pârâtă, instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a apelantei - pârâte invocată de apelanta – reclamantă prin întâmpinare. Instanța de apel a reținut că interesul există câtă vreme prin apelul reclamantei se repune în discuție soluția de fond, față de modul de soluționare a excepției premergătoare, a lipsei calității procesual active, sens în care excepția a fost respinsă ca neîntemeiată, dar și apelul pârâtei față de soluția dată asupra apelului reclamantei.

În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC E.H. SRL pentru situațiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora dezvoltă următoarele critici de nelegalitate. Primul motiv de recurs. Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii (art. 304.7 C. proc. civ.): 1. Instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la aspectul invocat, al indivizibilității obiectului contractului potrivit art. 1058 C. civ., activele cuprinzând atât clădirea cât și terenul iar prețul reprezintă contravaloarea activelor, părțile neînțelegând să încheie contracte distincte pentru clădire și teren.

Dacă consorțiul portughez nu avea posibilitatea de a deveni cumpărător și dacă dreptul de proprietate pentru terenuri s-a transmis către reclamant concluzia care se desprinde din probatoriul administrat este aceea că obligația de plată revenea reclamantei, consorțiul făcând plata în calitate de mandatar al reclamantei. 2. Motivarea este și contradictorie deoarece instanța de apel reține că consorțiul portughez nu putea să dobândească terenuri iar, pe de altă parte,că reclamanta nu a preluat obligația de plată a prețului pentru că aceasta era deja executată la momentul intervenției reclamantei în contract. 3. Instanța reține indivizibilitatea obiectului contractului (fila 13 paragraful 1) fapt ce presupune încheierea unui singur contract de vânzare-cumpărare iar, pe de altă parte, că prin contractul de vânzare s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra activelor nu și asupra terenului care urma să fie realizat prin act adițional.

Instanța reține că drepturile și obligațiile esențiale revin câștigătorului licitației iar, pe de altă parte, că acesta nu putea dobândi terenuri. Opinia intimatei. Intimata SC H.E. SA prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acestui motiv. Prin raportare la motivele de apel formulate de reclamantă pe care le identifică, instanța de apel a răspuns la acestea făcând o analiză amplă a sentinței din perspectiva criticilor formulate, procedând la o analiză distinctă a lor. Motivarea Înaltei Curți. Examinând criticile de nelegalitate subsumate situației reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fără suport faptic, decizia atacată cu recurs cuprinzând o analiză temeinică și completă a motivelor de apel cu care a fost investită, fapt care rezultă din istoricul mai sus sintetizat, iar motivele nu sunt contradictorii ci prezintă raționamentul juridic în justificarea soluției în mod coerent și logic.

Contradictorii sunt chiar criticile de nelegalitate ale recurentei, de vreme ce, pe de o parte, arată că decizia atacată a omis să analizeze aspectul indivizibilității contractului de vânzare-cumpărare și calitatea în care a cumpărat consorțiul portughez dacă nu avea dreptul de a dobândi terenuri în raport de probatoriul administrat, ca, tot în cadrul acestei critici, recurenta să afirme că ”instanța de apel reține argumentul privind indivizibilitatea obiectului contractului (fila 13 paragraful 1 din decizia recurată), ceea ce presupune că a fost încheiat un singur contract de vânzare-cumpărare având ca obiect transferul dreptului de proprietate cu privire la teren și construcție”.

Cu privire la operațiunile juridice pe care părțile le-au încheiat cu ocazia adjudecării licitației și ulterior, instanța de apel analizându-le, le-a caracterizat juridic ca cesiune dublată de novație subiectivă în persoana achizitorului, transmitere cu caracter particular, perspectivă din care a procedat la analiza criticilor care au constituit și temeiuri ale acțiuni: stipulația pentru altul, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză. Prin urmare, criticile recurentei nu se justifică din perspectiva art. 304.7 C. proc. civ. dar nici din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană și a jurisprudenței relevante a Curții europene, deoarece criticile din apel au fost efectiv examinate de instanța de apel.

Al doilea motiv de recurs. Prin decizia recurată instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit al acestuia – (art. 304.8 C. proc. civ.), deoarece: - voința reală care rezultă din elementele precontractuale și postcontractuale a fost aceea ca reclamanta SC E.H. SRL să fie titulara drepturilor și obligațiilor rezultate din procedura licitației, obiectul contractului fiind unul indivizibil cuprinzând atât clădiri cât și terenuri, reclamanta era singura entitate care avea posibilitatea legală de a-și asuma calitatea de cumpărător iar obligația de plată a prețului incumbă cumpărătorului, fiind greșită concluzia instanței că reclamanta nu ar fi dobândit niciodată obligația de plată a prețului și implicit dreptul de returnare a T.V.A.–ului.

Deși nu contestă că intenția părților a fost aceea de a crea ”un vehicul” care să permită executarea contractului, recurenta nu este de acord că acest aspect ar fi de natură a schimba mecanismul stipulației pentru actul utilizat de părți . Opinia intimatei. Recurenta nu arată în ce constă schimbarea naturii actului dedus judecății, nici în ce constă schimbarea înțelesului actului juridic, ci reia criticile dezvoltate sub primul motiv de recurs: art. 304.7 C. proc. civ. Recurenta nesocotește faptul că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare active nr. 151/2006, societatea reclamantă nu exista ca subiect de drept și deci nefiind născută nu putea dobândi decât drepturi, nefiind posibil să devină titulara de obligații.

Motivarea Înaltei Curți. Situația de nelegalitate reglementată de art. 304.8 C. proc. civ. dezvoltă ipoteza greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății ca rezultat al schimbării naturii ori înțelesului lămurit al acestuia. Or, actul dedus judecății este un contract de vânzare-cumpărare imobile iar instanța de apel nu a schimbat natura acestuia procedând la analiza actului juridic contract de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, instanța de apel nu a schimbat nici înțelesul lămurit al acestuia de vreme ce chiar recurenta în susținerea acestei critici nu identifică în ce constă din perspectiva ei înțelesul lămurit, deci de necontestat al actului juridic ci face trimitere la ”elemente precontractuale, contractuale și post contractuale” din care ar rezulta voința reală a părților, aspecte care oricum vizează aprecierea probelor și aspecte de temeinicie care exced controlului de legalitate la care este îndrituită instanța de recurs.

Ca atare, cum chiar recurenta în fața instanței de recurs a susținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare, calitatea de cumpărător aparține consorțiului portughez și că prețul convenit era plătit la data înființării ei, iar prin acțiunea formulată solicită obligarea vânzătoarei la restituirea unui component al prețului: T.V.A. și dobânzi aferente, pe un alt temei decât cel generat de executarea obligației de plată a prețului, principală obligație a cumpărătorului conform art. 1361 C. civ., evident că interpretarea dată de instanțe actului juridic este una corectă, raportat la obiectul pretenției, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare este în ființă iar nu desființat pentru vreo cauză de nulitate.

Prin mecanismul stipulației pentru altul pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat pretenția bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi iar nu și obligații. Ca atare, eronat pretinde recurenta că a dobândit obligația de plată a prețului în calitate de beneficiar al contractului în favoarea altei peroane, deoarece, pe de o parte, un astfel de contract generează numai drepturi pentru beneficiar, iar, pe de altă parte, față de acest contract, încheiat între stipulant și promitent, în speță, față de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terț, or, recurenta revendică calitatea de parte contractantă. Așa fiind, clauza din contractul de vânzare-cumpărare conținută de art. 7.6 prin care ”Părțile sunt de acord în mod expres și irevocabil să încheie un act adițional în formă scrisă la contract prin care Consorțiul M.G.V.

va transfera toate drepturile și obligațiile din contract către societatea comercială care va fi înființată de către membrii Consorțiului M.G.V., SC E.H. SRL”, nu se caracterizează ca o stipulație pentru altul deoarece referă la un ”transfer” de drepturi și obligații deja existente iar prin contractul în folosul unei alte persoane se nasc numai drepturi, nu și obligații, direct și nemijlocit în persoana terțului beneficiar iar momentul dobândirii drepturilor coincide cu momentul încheierii contractului dintre stipulant și promitent.

În realitate, părțile contractului de vânzare-cumpărare prin clauza din art. 7.4 nu s-au identificat ca stipulant și promitent, ci au convenit pur și simplu la modificarea contractului prin act adițional, la subrogarea în drepturile și obligațiile achizitorului cu persoana juridică ce urma să ia ființă în starea în care acestea existau la momentul preluării, or, la data încheierii actului adițional obligația de plată a prețului era executată. Al treilea motiv de recurs. Decizia recurată a fost emisă cu încălcarea prevederilor Codului civil (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Prin concluzia potrivit căreia consorțiul M.G.V. nu avea calitatea de cumpărător, totuși obligația de plată a prețului ar fi revenit acestui consorțiu, sunt încălcate prevederile art. 1361 C. civ.

cu privire la obligația cumpărătorului de a plăti prețul. De asemenea prin decizie s-au încălcat și prevederile art. 969 și art. 977 C. civ. Opinia intimatei. Afirmațiile recurentei nu se verifică iar concluzia de la care pleacă aceasta este greșită, critica nefiind nici argumentată. Motivarea Înaltei Curți. Este eronată susținerea recurentei cu privire la constatarea instanței de apel cât privește calitatea de cumpărător a consorțiului MGM, calitate pe care aceasta o recunoaște în cadrul contractului și de la care pornește raționamentul juridic [dec. p. 11 alin. (2) liniuța 3]. Cât privește critica incidenței art. 1361 și, pe cale de consecință, a dispozițiilor art. 969 și art. 977 C. proc.

civ., dată fiind premisa greșită de la care recurenta pornește, acestea sunt fără obiect. Așa fiind, față de cele ce preced, pentru temeiurile de drept relevate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat. Înalta Curte va respinge și cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., aceasta nefiind susținută de dovezi opozabile cu privire la cheltuielile de judecată făcute în recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.H. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 412 din 27 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.