ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr.1322 din 7 februarie

2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea promovată

de reclamanta SC E.H. SRL în contradictoriu cu pârâta SC H.E. SA ca nefondată subsecvent

respingerii excepției lipsei calității procesuale active ca nefondată.

Judecătorul fondului a reținut că

reclamanta a investit instanța de fond cu o acțiunea în pretenții constând în taxa

de pe valoarea adăugată achitată și nedatorată și dobânzile calculate până la data

plății efective derivată din prețul cu care s-au adjudecat active prin contractul

de vânzare-cumpărare nr. 151 din 20 noiembrie 2006 prin care pârâta SC H.E. SA a

înstrăinat unui consorțiu portughez M.G.V.G.A.M.H.C. Cașin 1, 2, 3, 4.

Prețul contractului a

fost achitat în două tranșe de societatea portugheză M.S.G.P.S. SA la data de 24

octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006.

Prin actul adițional nr.1 la contractul

de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 2007, cumpărătorul Consorțiul M.G.V. a transmis

cu acordul pârâtei vânzătoare drepturile și obligațiile sale din contract către

societatea E., înființată la 23 noiembrie 2006, reclamanta din cauza de față, care

solicita restituirea T.V.A., invocând mecanismul juridic al stipulației pentru altul.

Instanța de fond mai reține

că reclamatei nu i-a incumbat obligația de plată a prețului și, prin urmare, nu

are dreptul de a solicita restituirea T.V.A.-ului aferent prețului. Clauza din art.

7.6 din contract prin care părțile contractante au convenit la constituirea unei

persoane juridice care să preia drepturile și obligațiile pentru altul nu constituie

o stipulația pentru altul, ci relevă intenția părților de a crea ”un vechicol” care

să permită executarea contractului, în mecanismul stipulației pentru altul terțul

beneficiar nu devine parte în contract ca în cauza de față.

Emiterea facturilor direct pe numele

reclamantei nu a urmărit decât un scop fiscal – înregistrarea în contabilitate a

operațiunii de plată a prețului fără a înlătura prevederea contractuală cu privire

la constituirea prețului, negociat cu T.V.A. și fără nicio deducere fiscală.

Nefiind îndeplinite nici condițiile

plății nedatorate conform art. 1092 C. civ., plata nefiind făcută din eroare și

nici ale îmbogățirii fără justă cauză, patrimoniul reclamantei nesuportând nicio

diminuare, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Ambele părți au atacat cu apel sentința

tribunalului.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercial, prin decizia nr. 412 din 27septembrie 2011 a respins excepția lipsei

de interes a apelului promovat de pârâtă, excepție invocată de apelanta – reclamantă,

ca nefondată. A respins, de asemenea apelurile declarate de pârâtă și reclamantă

ca nefondate.

Criticile apelantei - pârâte cu privire

la incidența art. 160

1

C. fisc., interpretarea contractului sub aspectul

stipulației pentru altul, scopul emiterii facturilor cu mențiunea ”taxare inversă”

pe numele apelantei reclamante, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză

au fost înlăturate de instanța de apel pentru considerentele care urmează.

În condițiile contractului de vânzare-cumpărare,

cumpărătorul consorțiul portughez M.G.V. și-a îndeplinit obligația de plată a prețului

și a devenit proprietar al activelor cumpărate, MHC 1-4, mai puțin asupra terenurilor

aferente datorită interdicției instituită de art. 44 alin. (2) din Constituția României,

scop în care a fost înființată societatea reclamantă ”vehicul” care a preluat prin

cesiune drepturile și obligațiile compărătorului, cesiune dublată de o novație subiectivă

în persoana achizitorului, menținându-se solidaritatea membrilor consorțiului, cumpărător

cedent alăturat cesionarei reclamante.

Instanța de apel a apreciat că cesiunea

dublată de novație semnifică în acest caz o transmitere cu titlu particular iar

cedentul nu putea transmite cesionarului decât acele drepturi și obligații pe care

le avea la data cesiunii/novației: 16 ianuarie 2007.

Cesionarea reclamantă nu a preluat

obligația de plată a prețului deoarece această obligație a fost executată anterior

cesiunii și nici dreptul de rambursare a T.V.A. deoarece potrivit art. 160

1

C. fisc., acest drept nu a existat la data cesiunii în favoarea consorțiului M.G.V.

sau a vreunui membru al grupului.

S-a reținut că voința părților contractante

nu a fost de a stipula și că reclamanta neefectuând nicio plată nu se poate vorbi

de mecanismul stipulației pentru altul, plată nedatorată sau îmbogățire fără justă

cauză.

Cum s-a apreciat că instanța de fond

a făcut o corectă apreciere probatorie a facturilor fiscale și a mențiunii pe care

acestea o conțin din perspectiva Legii contabilității, Legea nr. 82/1991, apelul

declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

În ce privește apelul declarat de

pârâtă, instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a apelantei - pârâte

invocată de apelanta – reclamantă prin întâmpinare. Instanța de apel a reținut că

interesul există câtă vreme prin apelul reclamantei se repune în discuție soluția

de fond, față de modul de soluționare a excepției premergătoare, a lipsei calității

procesual active, sens în care excepția a fost respinsă ca neîntemeiată, dar și

apelul pârâtei față de soluția dată asupra apelului reclamantei.

În contra deciziei a declarat recurs

reclamanta SC E.H. SRL pentru situațiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. în dezvoltarea cărora dezvoltă următoarele critici de nelegalitate.

Primul motiv de recurs.

Decizia recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii (art. 304.7 C. proc. civ.):

cu privire la aspectul invocat, al indivizibilității obiectului contractului potrivit

art. 1058 C. civ., activele cuprinzând atât clădirea cât și terenul iar prețul reprezintă

contravaloarea activelor, părțile neînțelegând să încheie contracte distincte pentru

clădire și teren. Dacă consorțiul portughez nu avea posibilitatea de a deveni cumpărător

și dacă dreptul de proprietate pentru terenuri s-a transmis către reclamant concluzia

care se desprinde din probatoriul administrat este aceea că obligația de plată revenea

reclamantei, consorțiul făcând plata în calitate de mandatar al reclamantei.

deoarece instanța de apel reține că consorțiul portughez nu putea să dobândească

terenuri iar, pe de altă parte,că reclamanta nu a preluat obligația de plată a prețului

pentru că aceasta era deja executată la momentul intervenției reclamantei în contract.

obiectului contractului (fila 13 paragraful 1) fapt ce presupune încheierea unui

singur contract de vânzare-cumpărare iar, pe de altă parte, că prin contractul de

vânzare s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra activelor nu și asupra

terenului care urma să fie realizat prin act adițional. Instanța reține că drepturile

și obligațiile esențiale revin câștigătorului licitației iar, pe de altă parte,

că acesta nu putea dobândi terenuri.

Opinia intimatei.

Intimata SC H.E. SA prin întâmpinarea

depusă la dosar a solicitat respingerea acestui motiv. Prin raportare la motivele

de apel formulate de reclamantă pe care le identifică, instanța de apel a răspuns

la acestea făcând o analiză amplă a sentinței din perspectiva criticilor formulate,

procedând la o analiză distinctă a lor.

Motivarea Înaltei Curți.

Examinând criticile de

nelegalitate subsumate situației reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acestea sunt fără suport faptic, decizia atacată cu recurs

cuprinzând o analiză temeinică și completă a motivelor de apel cu care a fost investită,

fapt care rezultă din istoricul mai sus sintetizat, iar motivele nu sunt contradictorii

ci prezintă raționamentul juridic în justificarea soluției în mod coerent și logic.

Contradictorii sunt chiar

criticile de nelegalitate ale recurentei, de vreme ce, pe de o parte, arată că decizia

atacată a omis să analizeze aspectul indivizibilității contractului de vânzare-cumpărare

și calitatea în care a cumpărat consorțiul portughez dacă nu avea dreptul de a dobândi

terenuri în raport de probatoriul administrat, ca, tot în cadrul acestei critici,

recurenta să afirme că ”instanța de apel reține argumentul privind indivizibilitatea

obiectului contractului (fila 13 paragraful 1 din decizia recurată), ceea ce presupune

că a fost încheiat un singur contract de vânzare-cumpărare având ca obiect transferul

dreptului de proprietate cu privire la teren și construcție”.

Cu privire la operațiunile

juridice pe care părțile le-au încheiat cu ocazia adjudecării licitației și ulterior,

instanța de apel analizându-le, le-a caracterizat juridic ca cesiune dublată de

novație subiectivă în persoana achizitorului, transmitere cu caracter particular,

perspectivă din care a procedat la analiza criticilor care au constituit și temeiuri

ale acțiuni: stipulația pentru altul, plata nedatorată și îmbogățirea fără justă

cauză.

Prin urmare, criticile

recurentei nu se justifică din perspectiva art. 304.7 C. proc. civ. dar nici din

perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană și a jurisprudenței relevante

a Curții europene, deoarece criticile din apel au fost efectiv examinate de instanța

de apel.

Al doilea motiv de recurs.

Prin decizia recurată

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori

înțelesul lămurit al acestuia – (art. 304.8 C. proc. civ.), deoarece:

- voința reală care rezultă

din elementele precontractuale și postcontractuale a fost aceea ca reclamanta SC

E.H. SRL să fie titulara drepturilor și obligațiilor rezultate din procedura licitației,

obiectul contractului fiind unul indivizibil cuprinzând atât clădiri cât și terenuri,

reclamanta era singura entitate care avea posibilitatea legală de a-și asuma calitatea

de cumpărător iar obligația de plată a prețului incumbă cumpărătorului, fiind greșită

concluzia instanței că reclamanta nu ar fi dobândit niciodată obligația de plată

a prețului și implicit dreptul de returnare a T.V.A.–ului. Deși nu contestă că intenția

părților a fost aceea de a crea ”un vehicul” care să permită executarea contractului,

recurenta nu este de acord că acest aspect ar fi de natură a schimba mecanismul

stipulației pentru actul utilizat de părți .

Opinia intimatei.

Recurenta nu arată în

ce constă schimbarea naturii actului dedus judecății, nici în ce constă schimbarea

înțelesului actului juridic, ci reia criticile dezvoltate sub primul motiv de recurs:

art. 304.7 C. proc. civ. Recurenta nesocotește faptul că la data semnării contractului

de vânzare-cumpărare active nr. 151/2006, societatea reclamantă nu exista ca subiect

de drept și deci nefiind născută nu putea dobândi decât drepturi, nefiind posibil

să devină titulara de obligații.

Motivarea Înaltei Curți.

Situația de nelegalitate reglementată

de art. 304.8 C. proc. civ. dezvoltă ipoteza greșitei interpretări a actului juridic

dedus judecății ca rezultat al schimbării naturii ori înțelesului lămurit al acestuia.

Or, actul dedus judecății este un contract de vânzare-cumpărare imobile iar instanța

de apel nu a schimbat natura acestuia procedând la analiza actului juridic contract

de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, instanța de apel nu a schimbat nici înțelesul

lămurit al acestuia de vreme ce chiar recurenta în susținerea acestei critici nu

identifică în ce constă din perspectiva ei înțelesul lămurit, deci de necontestat

al actului juridic ci face trimitere la ”elemente precontractuale, contractuale

și post contractuale” din care ar rezulta voința reală a părților, aspecte care

oricum vizează aprecierea probelor și aspecte de temeinicie care exced controlului

de legalitate la care este îndrituită instanța de recurs.

Ca atare, cum chiar recurenta în fața

instanței de recurs a susținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare, calitatea

de cumpărător aparține consorțiului portughez și că prețul convenit era plătit la

data înființării ei, iar prin acțiunea formulată solicită obligarea vânzătoarei

la restituirea unui component al prețului: T.V.A. și dobânzi aferente, pe un alt

temei decât cel generat de executarea obligației de plată a prețului, principală

obligație a cumpărătorului conform art. 1361 C. civ., evident că interpretarea dată

de instanțe actului juridic este una corectă, raportat la obiectul pretenției, câtă

vreme contractul de vânzare-cumpărare este în ființă iar nu desființat pentru vreo

cauză de nulitate.

Prin mecanismul stipulației pentru

altul pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat pretenția bănească, beneficiarul

cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi iar nu și obligații.

Ca atare, eronat pretinde recurenta că a dobândit obligația de plată a prețului

în calitate de beneficiar al contractului în favoarea altei peroane, deoarece, pe

de o parte, un astfel de contract generează numai drepturi pentru beneficiar, iar,

pe de altă parte, față de acest contract, încheiat între stipulant și promitent,

în speță, față de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de

terț, or, recurenta revendică calitatea de parte contractantă.

Așa fiind, clauza din

contractul de vânzare-cumpărare conținută de art. 7.6 prin care ”Părțile sunt de

acord în mod expres și irevocabil să încheie un act adițional în formă scrisă la

contract prin care Consorțiul M.G.V. va transfera toate drepturile și obligațiile

din contract către societatea comercială care va fi înființată de către membrii

Consorțiului M.G.V., SC E.H. SRL”, nu se caracterizează ca o stipulație pentru altul

deoarece referă la un ”transfer” de drepturi și obligații deja existente iar prin

contractul în folosul unei alte persoane se nasc numai drepturi, nu și obligații,

direct și nemijlocit în persoana terțului beneficiar iar momentul dobândirii drepturilor

coincide cu momentul încheierii contractului dintre stipulant și promitent.

În realitate, părțile contractului

de vânzare-cumpărare prin clauza din art. 7.4 nu s-au identificat ca stipulant și

promitent, ci au convenit pur și simplu la modificarea contractului prin act adițional,

la subrogarea în drepturile și obligațiile achizitorului cu persoana juridică ce

urma să ia ființă în starea în care acestea existau la momentul preluării, or, la

data încheierii actului adițional obligația de plată a prețului era executată.

Al treilea motiv de recurs.

Decizia recurată a fost

emisă cu încălcarea prevederilor Codului civil (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Prin concluzia potrivit

căreia consorțiul M.G.V. nu avea calitatea de cumpărător, totuși obligația de plată

a prețului ar fi revenit acestui consorțiu, sunt încălcate prevederile art. 1361

C. civ. cu privire la obligația cumpărătorului de a plăti prețul. De asemenea prin

decizie s-au încălcat și prevederile art. 969 și art. 977 C. civ.

Opinia intimatei.

Afirmațiile recurentei

nu se verifică iar concluzia de la care pleacă aceasta este greșită, critica nefiind

nici argumentată.

Motivarea Înaltei Curți.

Este eronată susținerea

recurentei cu privire la constatarea instanței de apel cât privește calitatea de

cumpărător a consorțiului MGM, calitate pe care aceasta o recunoaște în cadrul contractului

și de la care pornește raționamentul juridic [dec. p. 11 alin. (2) liniuța 3]. Cât

privește critica incidenței art. 1361 și, pe cale de consecință, a dispozițiilor

art. 969 și art. 977 C. proc. civ., dată fiind premisa greșită de la care recurenta

pornește, acestea sunt fără obiect.

Așa fiind, față de cele ce preced,

pentru temeiurile de drept relevate, Înalta Curte va respinge recursul declarat

ca nefondat.

Înalta Curte va respinge

și cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, în raport de prevederile

art. 274 C. proc. civ., aceasta nefiind susținută de dovezi opozabile cu privire

la cheltuielile de judecată făcute în recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC E.H. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 412 din 27 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Respinge cererea

de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.