ÎCCJ, decizie (scj.ro #83016)

Obligație sub condiție suspensivă stabilită într-un termen extinctiv. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale Index alfabetic : acțiune în constatare nulitate absolută - majorare capital social - mandat special - condiție suspensivă C. civ., art. 1017 Conform art. 1017 C. civ., obligația sub condiție suspensivă este aceea care depinde de un eveniment viitor și incert, ea perfectându-se după îndeplinirea evenimentului. În situația în care majorarea capitalului social este afectată de o condiție suspensivă stabilită într-un termen extinctiv, condiția se consideră împlinită la data survenirii evenimentului care condiționa suspendarea efectelor hotărârii de majorare a capitalului social, respectiv data aprobării majorării capitalului social al societății de către acționarul majoritar al acesteia, iar nu la data la care părțile ar cunoaște producerea acestuia, o atare interpretare adăugând la dispozițiile legale ale art. 1017 C. civ.

Secția comercială, Decizia nr. 2631 din 13 septembrie 2011 Prin sentința comercială nr. 12400/2009, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a admis acțiunea reclamantei SC F. SA în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA și a constatat nulitatea absolută a actului adițional din 17 octombrie 1997, fiind dispusă repunerea părților în situația anterioară.(…) Prin decizia comercială nr. 4/A/2011, pronunțată în apel după casare, Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă și a schimbat în tot sentința criticată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, obligând reclamanta la plata sumei de 7710,5 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că apelanta-pârâtă a hotărât prin AGEA, la data de 30 iulie 1997, majorarea capitalului social al acestei societăți prin aport în natură și bani, sub rezerva obținerii tuturor aprobărilor necesare SC F. SA, conform procedurii F.P.S., până la 10 septembrie 1997. Cu adresa nr. 300/4029/1997 a F.P.S. a fost înștiințată reclamanta că în ședința din 18 august 1997, Consiliul de administrație al F.P.S. a aprobat participarea reclamantei la majorarea capitalului social al pârâtei și a acordat mandat special reprezentanților săi în AGA pentru a hotărî aportul SC F. SA. Prin hotărârea AGA din 24 septembrie 1997 a reclamantei s-a decis participarea acestei societăți la majorarea capitalului social al pârâtei cu bunurile arătate în acțiune și a fost împuternicit I.T., administrator și manager, să reprezinte societatea și să participe la majorarea capitalului social.

Totodată, curtea de apel a reținut că prin actul adițional autentificat sub nr. 2290/1997, pârâta a executat hotărârea de majorare a capitalului social, din partea reclamantei semnând I.T.

Ca atare, față de dispozițiile legale aplicabile în speță, curtea de apel a apreciat ca întemeiată prima critică formulată de pârâtă împotriva sentinței de fond, relativă la îndeplinirea condiției aprobării majorării capitalului social al pârâtei, de către FPS, în calitate de acționar majoritar al reclamantei, condiție prevăzută în hotărârea de majorare a capitalului social, adoptată de către apelanta – pârâtă, întrucât această aprobare a fost dată la 18 august 1997, anterior termenului limită de 19 septembrie 1997. Curtea de Apel a respins susținerea intimatei-reclamante privind obținerea aprobării FPS la data de 23 octombrie 1997, dată la care aceasta a luat cunoștință efectiv de aprobarea acționarului său majoritar, întrucât conform art. 1017 C. civ., importantă este survenirea evenimentului ce condiționa suspendarea efectelor hotărârii de majorare a capitalului social al apelantei – pârâte, iar nu cunoașterea îndeplinirii acestuia de către intimata – reclamantă.

Instanța de apel a admis și ce-a de-a doua critică formulată de apelanta – pârâtă reținând că în speță nu se aplică principiul simetriei actelor juridice prevăzut de art. 1536 C. civ., ci dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 34/1954, întrucât I.T. era chiar reprezentantul legal al reclamantei, neavând nevoie de un mandat în sens formal pentru a reprezenta societatea. Ca atare, instanța de apel a reținut ca suficientă împuternicirea persoanei în cauză de a semna actul adițional, prin hotărârea AGA a reclamantei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta-reclamantă a arătat că înțelege să nu atace acea parte din considerente care reține că majorarea capitalului social al intimatei-pârâte, era afectată de o condiție suspensivă stabilită într-un termen extinctiv, conform art. 1017 C. civ., aceasta fiind și susținerea constantă a recurentei-reclamante.

Recurenta – reclamantă a arătat că sentința instanței de apel încalcă dispozițiile art. 1017 C. civ., reținând în mod greșit că aportul reclamantei s-a făcut în mod legal în condițiile în care aprobările FPS, necesare pentru aportarea bunurilor recurentei la capitalul social al intimatei, nu au fost obținute în termenul suspensiv prevăzut, respectiv 10 septembrie 1997. Sub acest aspect, a arătat recurenta, data obținerii tuturor aprobărilor FPS necesare recurentei-reclamante este data la care s-a aprobat participarea reclamantei la majorarea capitalului social al intimatei-pârâte, prin adoptarea hotărârii AGA în acest sens, acesta fiind momentul la care recurenta-reclamantă putea proceda la aprobarea efectivă a bunurilor sale în natură.

Ca atare, instanța de apel a dat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 1017 C. civ., dar și cu prevederile stabilite de părți în cuprinsul AGEA din 30 iulie 1997, apreciind că îndeplinirea condiției ar fi survenit la data de 18 august 1997, data aprobării deciziei Consiliului de Administrație al FPS. Recurenta – reclamantă a arătat că neîndeplinirea condiției rezultă din chiar adresa emisă de FPS la data de 23 septembrie 1997, care dovedește că aprobările sunt ulterioare datei limită de 10 septembrie 1997, astfel încât împrejurarea că FPS a emis aprobarea în ședința Consiliului de Administrație din 18 august 1997, este fără relevanță, atâta timp cât doar la 24 septembrie 1997 a avut loc adunarea generală a acționarilor reclamantei care au decis participarea la majorarea capitalului social al intimatei-reclamante.

În plus, aprobarea a fost adusă la cunoștință recurentei ulterior datei de 10 septembrie 1993, când se produseseră deja efectele condiției suspensive neîndeplinite în termen. Recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea AGEA a intimatei din 30 iulie 1992 prin care s-a admis majorarea capitalului social al intimatei prin aportare de bunuri în natură de către recurentă, este lipsită de orice efecte juridice, datorită neîndeplinirii condiției suspensive, astfel încât părțile se găsesc în situația în care s-ar fi aflat dacă nu s-ar fi încheiat acest act juridic, neexistând dreptul intimatei de a emite acțiuni corespunzător aportului în natură al recurentei și nici drepturile acționarilor acesteia de a subscrie acțiunile astfel emise.

Ca urmare, absența actului juridic de modificare a actului constitutiv atrage sancțiunea nulității absolute și a actului adițional din 17 octombrie 1997, astfel cum a reținut instanța de fond.(…) Pe fondul celui de-al doilea motiv de nulitate absolută, lipsa mandatului autentic și special al acționarilor reclamantei pentru reprezentantul acestuia la încheierea actului adițional, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut în mod nelegal că în speță nu se aplică regula simetriei actelor juridice și a aplicat greșit art. 70 1 din Legea nr. 31/1990, varianta din noiembrie 2009. Recurenta a arătat că faptul că I.T. era administrator și manager general al reclamantei nu acoperă absența mandatului autentic și special pentru punerea în vânzare a terenului.

Astfel, persoana în cauză a fost mandatată să reprezinte reclamanta și să semneze actele pentru participarea reclamantei la majorarea capitalului social al pârâtei, printr-un înscris denumit „Mandat”, respectiv, adresa 100/1997 emisă de AGA. Întrucât acest înscris este un înscris sub semnătură privată, iar printre bunurile aportate de recurentă se află și un teren, se impunea ca reprezentantul reclamantei să aibă un mandat autentic, în aplicarea principiului simetriei actului juridic. Mai mult, a arătat recurenta, instanța de apel era obligată să observe că la acel moment, reclamanta avea ca acționar majoritar FPS, iar dispozițiile legale în vigoare excludeau posibilitatea ca un bun al societății să fie înstrăinat fără aprobarea FPS și a AGA, astfel încât simpla calitate de administrator nu este suficientă pentru înstrăinarea terenului.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a reținut greșit dispozițiile art. 70 1 din Legea nr. 31/1990, întrucât acestea nu existau la data semnării actului adițional, neputând fi aplicate în speță.

Ca atare, în lipsa acestei reglementări, la data semnării actului adițional se aplica principiul simetriei actelor juridice.(…) Examinând motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte a reținut că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente: Prima critică de nelegalitate privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1017 C. civ., relative la condiția suspensivă, este nefondată, întrucât Înalta Curte reține că prin decizia intimatei-pârâte din 30 iulie 1997, prin care s-a hotărât majorarea capitalului social al intimatei prin aport în natură și bani, părțile în litigiu au prevăzut expressis verbis condiția suspensivă formulată astfel: „sub rezerva obținerii tuturor aprobărilor necesare SC F. SA, conform procedurii FPS până la 10 septembrie 1997”.

Ca atare, față de succesiunea de acte întocmite în dosar, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța de apel a apreciat că îndeplinirea condiției a intervenit anterior termenului stabilit de părți, respectiv la data de 18 august 1997, când Consiliul de Administrație al F.P.S. – acționar majoritar al reclamantei, a aprobat participarea recurentei la majorarea capitalului social al intimatei, în condițiile stipulate în înscrisul aflat la fila 49 din primul dosar de apel.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că data îndeplinirii acestei condiții suspensive ar fi data de 24 septembrie 1997, respectiv, data adoptării hotărârii AGA a recurentei-reclamante prin care s-a hotărât participarea la majorarea capitalului social al intimatei, și, deci susținerea acestei părți că împlinirea condiției a survenit după termenul extinctiv fixat pentru 10 septembrie 1997, nu poate fi primită de Înalta Curte, astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel, întrucât conform art. 1017 C. civ., împlinirea condiției are loc la data survenirii evenimentului care condiționa suspendarea efectelor hotărârii de majorare a capitalului social adoptat de intimată, iar nu la data la care părțile ar cunoaște producerea acestuia, o atare interpretare a recurentei – reclamante adăugând la dispozițiile legale de art. 1017 C. civ.

În plus, a mai reținut Înalta Curte, recurenta-reclamantă invocă drept eveniment care ar fi atestat îndeplinirea condiției suspensive adoptarea unei hotărâri AGA a propriilor acționari, ceea ce echivalează cu invocarea propriei culpe în depășirea termenului extinctiv stabilit de părți. Înalta Curte a reținut că părțile însele nu au prevăzut o atare condiție în formularea inclusă în hotărârea AGA din 30 iulie 1997, care face referire strict la obținerea aprobărilor FPS. În plus, dată fiind calitatea F.P.S.

de acționar majoritar al recurentei-reclamante, aceasta avea posibilitatea de a afla cu diligențe minime poziția acestuia cu mult înainte de data înștiințării sale oficiale prin adresa din 23 septembrie 1997. Susținerea recurentei - reclamante în sensul că adresa FPS din 23 septembrie 1997, prin care recurenta a fost înștiințată expres că aprobările FPS au fost date încă din 18 august 1997, ar fi o probă venită să confirme că aprobările au fost obținute cu mult după data de 10 septembrie 1997, este contrazisă de conținutul însuși al acestui înscris, recurenta-reclamantă făcând confuzie între data înștiințării sale despre obținerea aprobărilor FPS – 23 septembrie 1997, și data obținerii acestor aprobări – 18 august 1997. De altfel, data înștiințării recurentei-reclamante cu privire la existența aprobărilor FPS este fără relevanță din perspectiva survenirii evenimentului care atestă îndeplinirea condiției suspensive, respectiv acordarea aprobărilor FPS, conform art. 1017 C. civ.(…) În ceea ce privește critica privind greșita înlăturare de către instanța de apel a principiului simetriei actelor juridice, Înalta Curte a reținut că și aceasta este nefondată, întrucât, dată fiind calitatea persoanei care a semnat actul adițional din partea recurentei, de administrator unic și manager general, dar și mandatul acordat acesteia în mod expres prin hotărârea AGA din 24 septembrie 1997,

nu se impunea respectarea cerinței formei autentice, chiar dacă printre bunurile aportate se aflau și imobile. De altfel, din nou recurenta – reclamantă își invocă propria turpitudine susținând, pe de o parte, că se impunea forma autentică a mandatului, iar, pe de altă parte, că mandatul i-a fost acordat reprezentantului său, prin chiar hotărârea AGA a recurentei-reclamante. Susținerea recurentei-reclamante privind imposibilitatea înstrăinării unui bun fără aprobarea FPS și a AGA, astfel încât simpla calitate de administrator nu este suficientă pentru înstrăinarea terenului, este superfluă, atâta timp cât în speță, există și aprobările FPS pentru aducerea terenului ca aport la capitalul social al intimatei, date la 18 august 1997, conform celor arătate anterior, și aprobarea AGA, conform hotărârii adunării generale a acționarilor recurentei din 24 septembrie 1997, administratorul împuternicit de AGA fiind un simplu executant al celor hotărâte de societatea însăși.

Cât privește critica privind invocarea greșită de către instanța de apela dispozițiilor art. 70 1 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte a reținut că acest text de lege nu a fost analizat ca temei de drept al acțiunii de față, instanța de apel făcând doar un silogism juridic prin raportare la completarea actului normativ vizat. Pentru motivele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.