ÎCCJ, decizie (scj.ro #83016)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83016) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligație

sub condiție suspensivă stabilită într-un termen extinctiv.

Condiții și efecte

Cuprins

pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale

Index

alfabetic : acțiune în constatare nulitate absolută

-

majorare capital social

-

mandat special

-

condiție suspensivă

C.

civ., art. 1017

Conform art. 1017 C. civ., obligația sub condiție

suspensivă este aceea care depinde de un eveniment viitor și incert,

ea perfectându-se după îndeplinirea evenimentului.

În situația în care majorarea capitalului social este afectată

de o condiție suspensivă stabilită într-un termen extinctiv,

condiția se consideră împlinită la data survenirii evenimentului

care condiționa suspendarea efectelor hotărârii de majorare a

capitalului social, respectiv data aprobării majorării capitalului

social al societății de către acționarul majoritar al

acesteia, iar nu la data la care părțile ar cunoaște producerea

acestuia, o atare interpretare adăugând  la dispozițiile legale ale

art. 1017 C. civ.

Secția

comercială, Decizia nr. 2631

din 13 septembrie 2011

Prin

sentința comercială nr. 12400/2009, Tribunalul București,

Secția a VI-a comercială, a admis acțiunea reclamantei SC F. SA

în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA și a constatat nulitatea

absolută a actului adițional din 17 octombrie 1997, fiind

dispusă repunerea părților în situația anterioară.(…)

Prin

decizia comercială nr. 4/A/2011, pronunțată în apel după

casare, Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, a

admis apelul declarat de apelanta-pârâtă și a schimbat în tot sentința

criticată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca

nefondată, obligând reclamanta la plata sumei de 7710,5 lei cheltuieli de

judecată către pârâtă.

Pentru

a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că

apelanta-pârâtă a hotărât prin AGEA, la data de 30 iulie 1997,

majorarea capitalului social al acestei societăți prin aport în

natură și bani, sub rezerva obținerii tuturor aprobărilor

necesare SC F. SA, conform procedurii F.P.S., până la 10 septembrie 1997.

Cu

adresa nr. 300/4029/1997 a F.P.S. a fost înștiințată reclamanta

că în ședința din 18 august 1997, Consiliul de

administrație al F.P.S. a aprobat participarea reclamantei la majorarea

capitalului social al pârâtei și a acordat mandat special

reprezentanților săi în AGA pentru a hotărî aportul SC F. SA.

Prin

hotărârea AGA din 24 septembrie 1997 a reclamantei s-a decis participarea acestei societăți la majorarea capitalului social al pârâtei cu

bunurile arătate în acțiune și a fost împuternicit I.T.,

administrator și manager, să reprezinte societatea și să

participe la majorarea capitalului social.

Totodată,

curtea de apel a reținut că prin actul adițional autentificat

sub nr. 2290/1997, pârâta a executat hotărârea de majorare a capitalului

social, din partea reclamantei semnând I.T.

Ca

atare, față de dispozițiile legale aplicabile în

speță, curtea de apel a apreciat ca întemeiată prima

critică formulată de pârâtă împotriva sentinței de fond,

relativă la îndeplinirea condiției aprobării majorării

capitalului social al pârâtei, de către FPS, în calitate de acționar

majoritar al reclamantei, condiție prevăzută în hotărârea

de majorare a capitalului social, adoptată de către apelanta –

pârâtă, întrucât această aprobare a fost dată la 18 august 1997,

anterior  termenului limită de 19 septembrie 1997.

Curtea

de Apel a respins susținerea intimatei-reclamante privind obținerea

aprobării FPS la data de 23 octombrie 1997, dată la care aceasta a

luat cunoștință efectiv de aprobarea acționarului său

majoritar, întrucât conform art. 1017 C. civ., importantă este survenirea

evenimentului ce condiționa suspendarea efectelor hotărârii de

majorare a capitalului social al apelantei – pârâte, iar nu cunoașterea

îndeplinirii acestuia  de către intimata – reclamantă.

Instanța

de apel a admis și ce-a de-a doua critică formulată de apelanta

– pârâtă reținând că în speță nu se aplică

principiul simetriei actelor juridice prevăzut de art. 1536 C. civ., ci dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 34/1954, întrucât I.T. era chiar

reprezentantul legal al reclamantei, neavând nevoie de un mandat în sens formal

pentru a reprezenta societatea. Ca atare, instanța de apel a reținut

ca suficientă împuternicirea persoanei în cauză de a semna actul

adițional, prin hotărârea AGA a reclamantei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând decizia atacată

pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta-reclamantă a

arătat că înțelege să nu atace acea parte din considerente

care reține că majorarea capitalului social al intimatei-pârâte, era

afectată de o condiție suspensivă stabilită într-un termen

extinctiv, conform art. 1017 C. civ., aceasta fiind și susținerea

constantă a recurentei-reclamante.

Recurenta

– reclamantă a arătat că sentința instanței de apel

încalcă dispozițiile art. 1017 C. civ., reținând în mod greșit că aportul reclamantei s-a făcut în mod legal în

condițiile în care aprobările FPS, necesare pentru aportarea

bunurilor recurentei la capitalul social al intimatei, nu au fost obținute

în termenul suspensiv prevăzut, respectiv  10 septembrie 1997.

Sub

acest aspect, a arătat recurenta, data obținerii tuturor

aprobărilor FPS necesare recurentei-reclamante este data la care s-a

aprobat participarea reclamantei la majorarea capitalului social al

intimatei-pârâte, prin adoptarea hotărârii AGA în acest sens, acesta fiind

momentul la care recurenta-reclamantă putea proceda la aprobarea

efectivă a bunurilor sale în natură.

Ca

atare, instanța de apel a dat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor art. 1017 C. civ., dar și cu prevederile stabilite de

părți în cuprinsul AGEA din 30 iulie 1997, apreciind că

îndeplinirea condiției ar fi survenit la data de 18 august 1997, data

aprobării deciziei Consiliului de Administrație al FPS.

Recurenta

– reclamantă a arătat că neîndeplinirea condiției

rezultă din chiar adresa emisă de FPS la data de 23 septembrie 1997,

care dovedește că aprobările sunt ulterioare datei limită

de 10 septembrie 1997, astfel încât împrejurarea că FPS a emis aprobarea

în ședința Consiliului de Administrație din 18 august 1997, este

fără relevanță, atâta timp cât doar la 24 septembrie 1997 a avut loc adunarea generală a acționarilor reclamantei care au decis participarea la

majorarea capitalului social al intimatei-reclamante. În plus, aprobarea a fost

adusă la cunoștință recurentei ulterior datei de 10

septembrie 1993, când se produseseră deja efectele condiției

suspensive neîndeplinite în termen.

Recurenta-reclamantă

a arătat că hotărârea AGEA a intimatei din 30 iulie 1992 prin

care s-a admis majorarea capitalului social al intimatei prin aportare de

bunuri în natură de către recurentă, este lipsită de orice

efecte juridice, datorită neîndeplinirii condiției suspensive, astfel

încât părțile se găsesc în situația în care s-ar fi aflat

dacă nu s-ar fi încheiat acest act juridic, neexistând dreptul intimatei

de a emite acțiuni corespunzător aportului în natură al

recurentei și nici drepturile acționarilor acesteia de a subscrie

acțiunile astfel emise.

Ca

urmare, absența actului juridic de modificare a actului constitutiv atrage

sancțiunea nulității absolute și a actului adițional

din 17 octombrie 1997, astfel cum a reținut instanța de fond.(…)

Pe

fondul celui de-al doilea motiv de nulitate absolută, lipsa mandatului

autentic și special al acționarilor reclamantei pentru reprezentantul

acestuia la încheierea actului adițional, recurenta a arătat că

instanța de apel a reținut în mod nelegal că în speță

nu se aplică regula simetriei actelor juridice și a aplicat

greșit art. 70

1

din Legea nr. 31/1990, varianta din noiembrie

2009.

Recurenta

a arătat că faptul că I.T. era administrator și manager

general al reclamantei nu acoperă absența mandatului autentic și

special pentru punerea în vânzare a terenului. Astfel, persoana în cauză a

fost mandatată să reprezinte reclamanta și să semneze

actele pentru participarea reclamantei la majorarea capitalului social al

pârâtei, printr-un înscris denumit „Mandat”, respectiv, adresa 100/1997 emisă

de AGA. Întrucât acest înscris este un înscris sub semnătură

privată, iar printre bunurile aportate de recurentă se află

și un teren, se impunea ca reprezentantul reclamantei să aibă un

mandat autentic, în aplicarea principiului simetriei actului juridic.

Mai

mult, a arătat recurenta, instanța de apel era obligată să

observe că la acel moment, reclamanta avea ca acționar majoritar FPS,

iar dispozițiile legale în vigoare excludeau posibilitatea ca un bun al

societății să fie înstrăinat fără aprobarea FPS

și a AGA, astfel încât simpla calitate de administrator nu este

suficientă pentru înstrăinarea terenului.

Recurenta-reclamantă

a arătat că instanța de apel a reținut greșit

dispozițiile art. 70

1

din Legea nr. 31/1990, întrucât acestea

nu existau la data semnării actului adițional, neputând fi aplicate

în speță. Ca atare, în lipsa acestei reglementări, la data

semnării actului adițional se aplica principiul simetriei actelor

juridice.(…)

Examinând

motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte a

reținut că recursul declarat este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prima

critică de nelegalitate privind încălcarea de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 1017 C. civ., relative la condiția suspensivă, este nefondată, întrucât Înalta Curte

reține că prin decizia intimatei-pârâte din 30 iulie 1997, prin care

s-a hotărât majorarea capitalului social al intimatei prin aport în

natură și bani, părțile în litigiu au prevăzut

expressis

verbis

condiția suspensivă formulată astfel: „sub rezerva

obținerii tuturor aprobărilor necesare SC F. SA, conform procedurii

FPS până la 10 septembrie 1997”.

Ca

atare, față de succesiunea de acte întocmite în dosar, Înalta Curte a

reținut că în mod corect instanța de apel a apreciat că

îndeplinirea condiției a intervenit anterior termenului stabilit de

părți, respectiv la data de 18 august 1997, când Consiliul de

Administrație al F.P.S. – acționar majoritar al reclamantei, a

aprobat participarea recurentei la majorarea capitalului social al intimatei,

în condițiile stipulate în înscrisul aflat la fila 49 din primul dosar de

apel.

Susținerea

recurentei-reclamante în sensul că data îndeplinirii acestei condiții

suspensive ar fi data de 24 septembrie 1997, respectiv, data adoptării

hotărârii AGA a recurentei-reclamante prin care s-a hotărât

participarea la majorarea capitalului social al intimatei, și, deci

susținerea acestei părți că împlinirea condiției a

survenit după termenul extinctiv fixat pentru 10 septembrie 1997, nu poate

fi primită de Înalta Curte, astfel cum în mod legal a reținut

instanța de apel, întrucât conform art. 1017 C. civ.,

împlinirea condiției are loc la data survenirii evenimentului

care

condiționa suspendarea efectelor hotărârii de majorare a capitalului

social adoptat de intimată, iar nu la data la care părțile ar

cunoaște producerea acestuia, o atare interpretare a recurentei –

reclamante adăugând  la dispozițiile legale de art. 1017 C. civ.

În

plus, a mai reținut Înalta Curte, recurenta-reclamantă invocă

drept eveniment care ar fi atestat îndeplinirea condiției suspensive

adoptarea unei hotărâri AGA a propriilor acționari, ceea ce

echivalează cu invocarea propriei culpe în depășirea termenului

extinctiv stabilit de părți.

Înalta

Curte a reținut că părțile însele nu au prevăzut o

atare condiție în formularea inclusă în hotărârea AGA din 30

iulie 1997, care face referire strict la obținerea aprobărilor FPS.

În plus, dată fiind calitatea F.P.S. de acționar majoritar al

recurentei-reclamante, aceasta avea posibilitatea de a afla cu diligențe

minime poziția acestuia cu mult înainte de data

înștiințării sale oficiale prin adresa din 23 septembrie 1997.

Susținerea

recurentei - reclamante în sensul că adresa FPS din 23 septembrie 1997,

prin care recurenta a fost înștiințată expres că

aprobările FPS au fost date încă din 18 august 1997, ar fi o

probă venită să confirme că aprobările au fost

obținute cu mult după data de 10 septembrie 1997, este

contrazisă de conținutul însuși al acestui înscris,

recurenta-reclamantă făcând confuzie între data

înștiințării sale despre obținerea aprobărilor FPS –

23 septembrie 1997, și data obținerii acestor aprobări – 18

august 1997. De altfel, data înștiințării recurentei-reclamante

cu privire la existența aprobărilor FPS este fără

relevanță din perspectiva survenirii evenimentului care atestă

îndeplinirea condiției suspensive, respectiv acordarea aprobărilor

FPS, conform art. 1017 C. civ.(…)

În

ceea ce privește critica privind greșita înlăturare de

către instanța de apel a principiului simetriei actelor juridice,

Înalta Curte a reținut că și aceasta este nefondată,

întrucât, dată fiind calitatea persoanei care a semnat actul

adițional din partea recurentei, de administrator unic și manager

general, dar și mandatul acordat acesteia în mod expres prin

hotărârea AGA din 24 septembrie 1997, nu se impunea respectarea

cerinței formei autentice, chiar dacă printre bunurile aportate se

aflau și imobile.

De

altfel, din nou recurenta – reclamantă își invocă propria

turpitudine susținând, pe de o parte, că se impunea forma

autentică a mandatului, iar, pe de altă parte, că mandatul i-a

fost acordat reprezentantului său, prin chiar hotărârea AGA a

recurentei-reclamante.

Susținerea

recurentei-reclamante privind imposibilitatea înstrăinării unui bun

fără aprobarea FPS și a AGA, astfel încât simpla calitate de

administrator nu este suficientă pentru înstrăinarea terenului, este

superfluă, atâta timp cât în speță, există și

aprobările FPS pentru aducerea terenului ca aport la capitalul social al

intimatei, date la 18 august 1997, conform celor arătate anterior, și

aprobarea AGA, conform hotărârii adunării generale a

acționarilor recurentei din 24 septembrie 1997, administratorul

împuternicit de AGA fiind un simplu executant al celor hotărâte de

societatea însăși.

Cât

privește critica privind invocarea greșită de către

instanța de apela dispozițiilor art. 70

1

din Legea nr.

31/1990, Înalta Curte a reținut că acest text de lege nu a fost

analizat ca temei de drept al acțiunii de față, instanța de

apel făcând doar un silogism juridic prin raportare la completarea actului

normativ vizat.

Pentru

motivele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.