ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4058/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 aprilie 2014, reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Educației Naționale, anularea parțială a O.U.G. nr. 117/2013 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și pentru luarea unor măsuri în domeniul învățământului, respectiv a pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Totodată, în temeiul art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, solicitând suspendarea judecării cauzei pe fond, până la data pronunțării deciziei Curții Constituționale.

La data de 6 iunie 2014, a fost înregistrată la dosarul cauzei, cererea reclamantei de completare a acțiunii, în sensul: obligării pârâților la emiterea unui act care să dispună abrogarea art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, modificată prin O.U.G. nr. 117/2013; pronunțării unei hotărâri prin care instanța să dispună ca Universitatea să nu plătească Ministerului Educației Naționale procentul de 5% din încasările în valută, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2013 și până la data apariției unei modificări legislative.

S-a arătat că, în virtutea textului contestat, Universitatea a dobândit calitatea de debitor față de Ministerul Educației, cu 5% din suma încasărilor în valută, iar pârâtul, calitatea de creditor, care se îmbogățește fără justă cauză.

Prin sentința civilă nr. 181 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a acțiunii și cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Educației Naționale.

Împotriva sentinței civile nr. 181 din 21 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, și solicitând admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii pe fond.

Într-o primă critică, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a respins cererea de completare a acțiunii, cu încălcarea prevederilor art. 204 din C. proc. civ., republicat, în condițiile în care, această cerere a fost transmisă instanței la data de 5 iunie 2014, odată cu răspunsul la întâmpinările formulate de pârâți, deci anterior primului termen de judecată din 7 octombrie 2014.

Printr-o a doua serie de critici, recurenta-reclamantă a criticat soluția primei instanțe, de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, arătând că potrivit art. 9 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul principal al cererii îl constituie anularea parțială a ordonanței de urgență, iar excepția de neconstituționalitate a fost invocată în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) teza finală din lege.

Recurenta-reclamantă a invocat și prevederile art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituție, susținând că în cadrul demersului său judiciar, judecarea cererii de anulare parțială a O.U.G. nr. 117/2013, trebuie să fie suspendată până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, potrivit Legii nr. 47/1992, iar ulterior, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să fie soluționat fondul cauzei, dacă a fost declarată neconstituțională prevederea legală respectivă, ori acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă, dacă a fost respinsă excepția de neconstituționalitate.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că obiectul cererii de chemare în judecată nu rezidă în constatarea neconstituționalității actului, excepția de neconstituționalitate fiind alăturată cererii, ca element component al procedurii instituite de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta-reclamantă a reluat susținerile cuprinse în cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepția nulității recursului, pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând susținerile formulate prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării Științifice (succesor al Ministerului Educației Naționale), a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, și în raport de conținutul raportului, a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeași încheiere de ședință s-a dispus rectificarea citativului, în sensul menționării în calitate de intimat-pârât a Ministerului Educației Naționale, în raport de dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 1/2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Cu titlu preliminar, așa cum s-a reținut în raportul întocmit pe parcursul procedurii desfășurate în completul de filtru, se constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, criticile expuse se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Examinând sentința recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă, care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Prin cererea introductivă dedusă judecății în primă instanță, la data de 2 aprilie 2014, recurenta-reclamantă a solicitat anularea parțială a O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a prevederilor pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Totodată, alăturat cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a pct. 32 care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, solicitând suspendarea judecării cauzei pe fond, până la data pronunțării deciziei Curții Constituționale.

La data de 6 iunie 2014, a fost înregistrată la dosarul cauzei, cererea reclamantei de completare a acțiunii cu următoarele petite: obligarea pârâților Guvernul României și Ministerul Educației Naționale, la emiterea unui act prin care să dispună abrogarea art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în forma modificată prin O.U.G. nr. 117/2013; pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună ca Universitatea să nu plătească Ministerului Educației Naționale procentul de 5% din încasările în valută, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2013 și până la data apariției unei modificări legislative.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că, prin cererea depusă la dosar la data de 6 iunie 2014, reclamanta a modificat, în fapt, obiectul acțiunii introductive, formulând o cerere adițională, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 30 alin. alin. (5) din C. proc. civ., republicat.

Această cerere modificatoare a fost depusă la dosar cu respectarea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, respectiv până la primul termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată, termen care, în cauză, a fost fixat la data de 7 octombrie 2014.

Înalta Curte apreciază că susținerile instanței de fond, în sensul depunerii la dosar a cererii modificatoare peste termenul legal și în absența acordului expres al pârâților, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate al sentinței recurate, având în vedere că prima instanță nu a respins cererea în discuție, ca tardiv formulată, ci a procedat, în continuare, la soluționarea acestei cereri, respingând-o ca inadmisibilă, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând soluția pronunțată de prima instanță în privința cererii de chemare în judecată, sunt neîntemeiate.

În mod corect judecătorul fondului a reținut că solicitarea de anulare parțială a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, este inadmisibilă, întrucât obiectul principal al acestei cereri îl constituie însăși declararea neconstituționalității unei dispoziții din ordonanța de urgență, constatându-se că toate argumentele prezentate în cuprinsul cererii introductive de instanță sunt reluate, în totalitate, în motivarea excepției de neconstituționalitate.

Dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de către recurenta-reclamantă, nu sunt incidente în cauză, această normă referindu-se la actele administrative, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ ci potrivit art. 115 din Constituție, sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.

Acțiunile în justiție care pot fi formulate împotriva ordonanțelor Guvernului sunt reglementate de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, conform cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

Totuși, dispozițiile legale menționate nu pot fi interpretate ca dând dreptul unei persoane să formuleze acțiune în anulare a ordonanțelor de Guvern, în condițiile în care, potrivit art. 9 alin. (5) din lege, obiectul litigiilor întemeiate pe aceste dispoziții îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la revocarea unei anumite operațiuni administrative.

Rezultă din aceste dispoziții legale că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate solicita instanței de contencios administrativ sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate împotriva ordonanței Guvernului, doar în condițiile în care a sesizat instanța cu o cerere având unul dintre obiectele enunțate la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, cererea în anulare a unei ordonanțe de Guvern sau a unor prevederi din cuprinsul acesteia, cum este cazul în speță, este inadmisibilă.

Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe și în ceea ce privește soluția dată cererii de obligare a pârâților la emiterea unui act care să dispună abrogarea art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în forma modificată prin O.U.G. nr. 117/2013, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea modificatoare.

Demersul judiciar urmărit de reclamantă prin formularea acestei cereri, are aceeași finalitate cu cel inițiat prin acțiunea introductivă, reținându-se că abrogarea unui articol de lege nu se poate dispune decât printr-un act normativ cu forță juridică cel puțin egală cu a actului care se modifică, iar emiterea unei legi sau a unei ordonanțe de Guvern, indiferent de obiectul reglementării, nu intră în sfera de competență a instanței judecătorești.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prevederile art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituție, nu constituie temei legal pentru soluționarea de către instanța de contencios administrativ a unei cereri având ca obiect obligarea pârâților la emiterea unei legi sau ordonanțe de Guvern, așa cum se solicită prin cererea modificatoare formulată în cauză.

În raport cu argumentele de inadmisibilitate reținute în privința cererii de chemare în judecată, în mod judicios instanța de fond a respins și cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Constatându-se legalitatea soluției pronunțate de prima instanță în privința acțiunii deduse judecății, nu se mai impune analizarea de către instanța de control judiciar a criticilor recurentei-reclamantei vizând încălcarea, prin dispozițiile contestate, a principiului autonomiei universitare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași împotriva sentinței civile nr. 181 din 21 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2017.