ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4030/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Biserica Unitariană Maghiară prin Episcopia Unitariană Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 2718 din 29.08.2012, restituirea în natură a imobilului construcție și teren având parțial destinația de grădiniță și arhivă Primăriei comunei Adămuș, înscris în CF Adămuș, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția tardivității, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 3348 din 24.09.2013 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, având în vedere că pârâta este o autoritate publică centrală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.01.2014.

Ulterior, după efectuarea expertizei, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 2718 din 29.08.2012 și să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Adamuș compus din curte, fâneață și construcții în intravilan cu suprafața de 1.435 mp., cu următoarele construcții:

CI - Grădiniță cu 4 încăperi, I hol, 1 debara, I baie și I verandă;

C2 - Arhivă cu 2 încăperi și pivniță;

C3 - WC, conform expertizei judiciare dispusă în cauză și efectuată de expert topo A.

A mai solicitat obligarea la acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1.056 mp. teren - lotul nr. 2 și suprafața de 465 mp. teren - lotul nr. 4 , deținut în proprietate de B. și Statul Roman, conform expertizei judiciare dispusă în cauză și efectuată de exp. top A.;

Evidențierea în cartea funciară a loturilor noi formate conform expertizei judiciare dispusă în cauză și efectuată de exp. top A., cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expertiză.

Prin sentința nr. 155 din 19.12.2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea reclamantei, a fost anulată Decizia nr. x din 29.08.2012 emisă de pârâtă, s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în localitatea Adămuș compus din curet, fâneață și construcții în intravilan cu suprafața de 1.435 m.p., cu următoarele construcții: C1 - grădiniță cu 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie și 1 verandă, C2 - arhiva cu 2 încăperi și pivniță, C3 - WC.

Prin aceeași sentință s-a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1056 mp teren - lotul nr. 2, care potrivit raportului de expertiză e deținut în proprietate de B.

S-a dispus evidențierea în cartea funciară a loturilor nou formate, conform expertizei judiciare efectuate de către expertul topograf A. și a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1920 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a tardivității au fost respinse prin încheierea din 4.03.2014.

Pentru a motiva soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că la data de 6.02.1941, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către notarul public C., Comuna Bisericească Unitară din comuna Adămuș a cumpărat de la vânzătorul D., imobilul înscris în CF a comunei Adămuș, de sub A52 cu nr. topografic 114 viran în suprafață de 53 stânjeni pătrați în întregime, nr. topografic 115/1 viran în suprafață de 463 stânjeni pătrați în întregime, cu toate supra edificatele aflate pe acest teren. Această suprafață a fost identificată prin schița cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare sub un nou nr. topografic x grădină în suprafață de 359 stânjeni pătrați.

Restul de imobil cu nr. top x cu suprafața de 208 stânjeni pătrați și nr. top nou cu suprafața de 80 stânjeni pătrați a rămas vânzătorului.

Transmiterea dreptului de proprietate nu a fost înscrisă în Cartea funciară, însă, cu toate acestea, prin Decretul nr. 176 din 1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor Congregațiilor, Comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, Școala unită din comuna Adămuș având trei clădiri, a Bisericii Unite cu întreaga sa avere a fost preluată de către Statul Român.

Dat fiind faptul că Parohia Unitară din Adămuș nu și-a înscris dreptul de proprietate în CF, în anul 1949, vânzătorul D. a înstrăinat și terților E. și F. câte o parcelă de 600 mp, în total 1200 mp, însă din eroare dreptul de proprietate dobândit de către aceștia a fost înscris asupra parcelelor dobândite de către Biserica Unitariană.

Această eroare a fost sesizată de către Consiliul Popular al comunei Adămuș, care prin Comitetul său executiv a constatat, prin procesul-verbal din 09 iunie 1972, eroarea și a dispus îndreptarea acesteia în sensul că: parcelele cu nr. top. x cu suprafața de 2539 mp, 2 case, curte și nr. top. x drum, rămâne în proprietatea Statului, fiind preluate prin Decretul nr. 176/1948 de la Parohia Unitariană Adămuș, care la rândul său a cumpărat de la D. în anul 1941; parcelele cu nr. top nou x cu suprafața de 600 mp să fie transcrisă pe numele F., iar parcela cu nr. top. x cu suprafața de 600 mp să fie trecută pe numele E.

Din expertiza topografică efectuată în cauză rezultă că, la data efectuării expertizei pe terenul înscris în CF Adămuș, sub nr. top. x în suprafață totală de 4.183 mp, existau următoarele loturi de teren și construcții aferente acestor loturi și anume:

Lot. 1 - unde funcționează Grădinița Adămuș și Arhiva Primăriei Adămuș. Pe acest lot există trei construcții: C1-Grădinița, compusă din 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie și 1 verandă; construcția C2-Arhiva Primăriei compusă din 2 încăperi și pivnița, și construcția nouă C3-WC. Suprafața totală pentru lotul 1 este de 1.435 mp (perimetrul marcat în culoare albastră pe planul de situație).

Lot. 2 - unde funcționează B.. Pe acest lot există următoarele construcții: C4-magazin de deservire cu parter și etaj, iar separat o magazie și un WC. Suprafața totală pentru lotul 2 este de 1.056 mp (perimetrul marcat în culoare roz pe planul de situație).

Lot. 3 - unde există casele de locuit edificate de frații E. și F.. Cele două terenuri ce constituie lotul 3 au suprafața totală de 1.227 mp (suprafață rezultată din măsurători).

Lot. 4 - Acest lot constituie "Drumul de acces" pentru familiile E. și F.

Față de toate aceste probe administrate în cauză, Curtea a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2539 mp teren și construcții aferente, dobândite prin cumpărare în 1941.

Chiar dacă nu s-a operat înscrierea în CF a dobândirii dreptului de proprietate, iar în zona localității Adămuș, județul Mureș, se aplicau prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, care la art. 17 consacra efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în CF, potrivit prevederilor art. 4 din O.G. nr. 94/2000, "pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice alte acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive".

Acest text legal constituie o excepție de la regula de drept comun a dovedirii dreptului de proprietate cu conținutul cărții funciare (în teritoriile de carte funciară).

Totodată, potrivit art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000, în absența unor probe contrare, existența sau după caz, întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Or, în cazul nostru Decretul nr. 176/1948 prevede expres că preluarea imobilului s-a făcut de la Biserica Unită Adămuș.

Față de cele menționate, instanța de fond, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (7) din O.G. nr. 94/2000, a admis cererea reclamantei și a anulat ca nelegală Decizia nr. x din 29 august 2012 emisă de către pârâtă.

În temeiul art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000 a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1435 mp și construcțiile edificate pe acest teren, identificate cu CF 81 Adămuș, nr. top nou x, iar pentru suprafața de 1056 mp ocupată de către B., în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000 a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1056 mp teren, identificat prin raportul de expertiză ca fiind Lotul 2 cu nr. top nou x deținut în proprietate de B.

Totodată, a dispus evidențierea în CF a loturilor nou formate, conform raportului de expertiză întocmit de către expertul A..

La data de 27.02.2015 s-a formulat o cerere de lămurire a înțelesului și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 155/2014, care a fost respinsă prin încheierea nr. 17/C din 17.03.2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Împotriva sentinței civile nr. 155/2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost declarat recurs de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România considerând că este nelegală și netemeinică.

I. Primul motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la interpretarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare

Față de susținerile instanței de fond potrivit cărora pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice alte acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive, recurenta a arătat că în sistemul de carte funciară, transmiterea dreptului de proprietate operează în momentul intabulării în cartea funciară, iar dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv.

În speță, reclamanta și-a întemeiat solicitarea pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6.02.1941 între D., în calitate de vânzător și Comunitatea Bisericească Adămuș, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilele înscrise în CF a localității Adămuș nr. top x. Din analiza contractului rezultă că parcelele identificate cu nr. top x, în suprafață de 208 stânjeni și nr. top x, în suprafață de 80 de stânjeni, rămân în proprietatea vânzătorului.

Din verificarea conținutului CF nr. 76 s-a putut constata că acest contract de vânzare-cumpărare nu a fost intabulat în Cartea funciară și nici nu a operat dezmembrarea la care se face referire în contract.

Ulterior, în anul 1949, între D., în calitate de vânzător și F. și E., în calitate de cumpărători, s-a încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect inclusiv imobilul ce se vându-se anterior către Biserica Veterinară Adămuș, respectiv imobilul înscris în CF a localității Adămuș, nr. top x.

Prin decizia contestată Comisia specială de retrocedare a avut în vedere dispozițiile art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit cărora intabularea în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi.

În ceea ce privește depunerea de alte înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate, aceasta se poate face, susține recurenta, în cazul în care actul care atestă transmiterea proprietății lipsește, a fost distrus, pierdut, etc., iar nu în cazul în care acesta nu a fost întocmit deloc.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de reclamantă și menținerea Deciziei Comisiei speciale cu nr. 2718 din 29.08.2012 ca fiind temeinică și legală.

II. Al doilea motiv de recurs invocat vizează încălcarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

S-a spus că deși art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanța poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, instanța de fond a depus restituirea în natură către reclamantă și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1056 m.p. teren, deși avea doar posibilitatea de a obliga emitentul actului administrativ la emiterea unui nou act.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 2718 din 29.08.2012 emisă de Comisia specială de retrocedare, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a Parohiei Unitare Adămuș, județul Mureș cu privire la imobilul construcție și teren situat în comuna Adămuș, județul Mureș, înscris în cartea funciară a localității Adămuș nr. top x, deoarece solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, proprietar al imobilului figurând persoane fizice.

Instanța de fond a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și a dispus restituirea în natură a imobilului compus din curte, fâneață și construcții în intravilan în suprafață de 1435 mp, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1065 mp. și evidențierea în cartea funciară a loturilor nou formate, conform expertizei judiciare topografice.

I. Primul motiv de recurs invocat ce vizează interpretarea greșită a disp.art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este nefondat.

Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România:

"Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive".

Recurenta susține că, în sistemul de carte funciară, transmiterea dreptului de proprietate operează la momentul intabulării în Cartea funciară, iar dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Fără a nega aceste susțineri ale recurentei, se constată că dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost corect interpretate și aplicate de către instanța de fond.

Recurenta nu neagă încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 6.902.1941, prin care vânzătorul D. a vândut Comunității Bisericești Unitare din comuna Adămuș imobilul înscris în CF a comunei Adămuș, nr. top x, restul de imobil cu nr. top x au rămas în proprietatea vânzătorului, dar a respins cererea pentru că acest contract nu ar fi fost înscris în Cartea funciară.

Deși acest contract nu a fost înscris în Cartea funciară, totuși imobilul cumpărat a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 176/1948, aspect pe care recurenta l-a ignorat în analiza cererii depuse de reclamantă.

Proprietatea statului asupra imobilului este dovedită cu mențiunea din Decretul nr. 176/1948 și cu înscrisurile întocmite de Consiliul Popular al comunei Adămuș din anul 1972 .

Chiar dacă în sistemul cărților funciare unde se aplică prevederile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 era consacrat efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară, faptul că actul de proprietate al reclamantei asupra imobilului ce s-a solicitat a fi restituit nu a fost înscris în cartea funciară, nu poate duce la respingerea cererii pentru lipsa dovezii dreptului de proprietate deoarece art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 instituie o regulă generală aplicabilă și în cazul imobilelor unde regimul imobilelor era guvernat de sistemul cărților funciare.

Recurenta, în mod greșit, susține că în lipsa înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară nu ar putea să fie invocate dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 se referă la "existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate" ce se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive în absența unor probe contrare.

În speță, actul de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 176/1948 dovedește existența dreptului de proprietate al reclamantei. În privința întinderii acestui drept, aspecte recunoscute de reclamantă, s-a făcut dovada că, față de actul inițial al dobândirii dreptului de proprietate și față de înscrierile greșite din Cartea funciară pentru terenul rămas în proprietatea vânzătorului, în proprietatea statului a trecut suprafața de 2539 mp teren și construcțiile înscrise în nr. top x, prin preluare în baza Decretului nr. 176/1948.

Cum art. 4 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt norme cu caracter general și nu este prevăzută excepția neaplicării lor în zonele în care se aplică sistemul Cărților funciare, soluția instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, iar acest motiv de recurs va fi respins.

II. Motivul de recurs ce vizează încălcarea prevederilor art. 18 allin. (1) din Legea nr. 554/2004 este însă fondat

Conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Instanța, soluționând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris".

Textul acestui articol reglementează un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căreia instanța poate să dispusă măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat și, atunci când constată, în baza probelor administrate în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, poate anula actul contestat și să oblige autoritatea publică să emită un act conform solicitărilor reclamantului.

În speță, instanța de fond a anulat actul contestat dar a dispus și restituirea parțială în natură a imobilului și acordarea de despăgubiri pentru o suprafață de teren ce nu mai poate fi restituită în natură.

Măsura dispusă în sensul restituirii în natură a unei părți a terenului și acordarea de despăgubiri pentru terenul nerestituit sunt luate cu încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece instanța de contencios administrativ dacă anulează actul considerat vătămător, va obliga autoritatea publică să emită un altul, dar care să nu aducă atingere drepturilor și intereselor persoanei.

Mai mult, instanța de fond a dispus și evidențierea în cartea funciară a loturilor nou formate conform expertizei efectuate.

Deși a dispus cele două măsuri prin hotărârea atacată, chiar instanța de fond, prin încheierea nr. 17/C din 17.03.2015 pronunțată în soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 155 din 19.11.2014, a arătat că revine pârâtei obligația de a emite decizia conținând propunerea de acordare a măsurilor compensatorii reclamantei".

De aceea, pentru că soluția instanței de fond, în parte, a fost dată cu aplicarea greșită a disp.art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul și va fi modificată sentința recurată în sensul că se va admite cererea reclamantei astfel cum a fost precizată, după cum urmează.

Va fi anulată Decizia nr. 2718 din 29 august 2012 emisă de pârâtă și va fi obligată această autoritate să emită o decizie prin care să se dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în localitatea Adămuș, județul Mureș, nr. x compus din curte, fâneață și construcții în intravilan cu suprafața de 1.435 mp, cu următoarele construcții: C1 - Grădiniță cu 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie și 1 verandă; C2-Arhiva cu 2 încăperi și pivniță și C3-WC și acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1056 mp teren - lotul nr. 2, nr. top nou y, care potrivit raportului de expertiză deținut în proprietate de B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 155/2014 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată în sensul că:

Admite cererea reclamantei Biserica Unitariană Maghiară, prin Episcopia Unitariană Cluj, astfel cum a fost precizată.

Anulează Decizia nr. 2718 din 29 august 2012 emisă de pârâtă și obligă pe aceasta să emită decizie prin care să se dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în localitatea Adămuș, județul Mureș, nr. top. nou x compus din curte, fâneață și construcții în intravilan cu suprafața de 1.435 mp, cu următoarele construcții: C1-Grădiniță cu 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie și 1 verandă; C2-Arhiva cu 2 încăperi și pivniță și C3-WC și acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1056 mp teren - lotul nr. 2, nr. top nou y, care potrivit raportului de expertiză e deținut în proprietate de B.

Obligă pârâta la plata sumei de 1.920 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2015.