ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3398/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3398/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

judecății

Prin acțiunea înregistrată

și completată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Parohia R., a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile

modificarea deciziei din 6 aprilie 2011 emisă de acesta din urmă, în sensul dispunerii

restituirii și a terenului aferent construcției restituite, respectiv Școala parohială,

teren în suprafață de 4352 mp, compus din teren de 720 mp înscris în CF F1 B., suprafața

de 2079 mp înscrisă în CF F2 B., și suprafața de 765 mp, respectiv 788 mp, înscris

în CF F3 B.

Totodată, reclamanta a

solicitat a solicitat completarea deciziei din 6 aprilie 2011 în sensul stabilirii

că imobilul restituit (Școala Generală) se află situat pe terenul înscris în CF

F2 B. și obligarea pârâtei la restituirea terenului aferent Școlii restituite în

suprafață de 4352 mp situat în B. cu indicarea exactă a parcelelor stabilite prin

expertiza topografică, parcele înscrise inițial în CF F2 B., F3 B., CF F1 B.

Motivând acțiunea, reclamanta

a arătat că, s-a dispus restituirea construcțiilor, respectiv clădirea Școlii Generale

din B. (fosta școală parohială) construită de Parohia R., fără a restitui și terenul

aferent. Școala a fost construită pe terenul donat bisericii reformate în vederea

construirii școlii de către fostul proprietar B.K.J., pe baza contractului de donație

din 27 martie 1928, semnat de B.K.J. în calitate de donator și Parohia R. din B.,

reprezentat de O.B. preot în calitate de donatar. Contractul a fost redactatele

juristul Dr. B.B. și semnat ca martor de S.J. Această donație a fost recunoscută

de fiul baronului K.J., numitul K.M., prin declarația autentică dată în fața notarului

public din Ungaria.

A mai argumentat reclamanta

arătând că, întregul teren aferent școlii în suprafață totală de 4352 mp, având

ca vecini O.A., Consiliul local, M.M., a aparținut baronului K.J. și a fost înscris

în CF 1 B. Terenul aferent școlii (construcțiile restituite), a fost identificat

topografic de ing. N.M., curtea și grădina școlii fiind îngrădită din anul 1929.

Terenul se compune din suprafața de 720 mp, transcris din CF 1 în CF F1 B. proprietatea

Statului Român, folosința Ministerului Învățământului Public, teren de 2079 mp înscris

în CF F2 B. proprietatea Statului Român și teren de 765 mp și 785 mp înscris în

CF F3.

Mai susține că, pe baza

deciziei din 1948, a trecut în proprietatea de Stat Școala R. din B. a Bisericii

R. cu întreaga avere conform inventarului jurnal, deci a trecut în proprietate de

stat și terenul aferent, proprietatea Bisericii R.

Chiar dacă terenul nu

a fost intabulat în cartea funciară pe numele Bisericii, fiind în folosința netulburată

și continuă a bisericii pe baza contractului de donație timp de 20 de ani, dreptul

de proprietate este dobândit atât pe baza contractului de donație cât și prin uzucapiune.

de pârâtă

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta, Comisia Specială de retrocedare a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâta a susținut că reclamanta

Parohia R. nu a întabulat sub nume propriu dreptul de proprietate asupra terenurilor,deși

construcția școlii a fost finalizată, dovadă fiind în acest sens tot cuprinsul CF

1 al localității B.

Prin formare, Comisia

specială de retrocedare a dispus prin decizia din 6 aprilie 2011 restituirea în

natură doar a construcției aflate pe terenul situat în comuna B., județul Mureș,

înscris în CF F2 al localității B., și respingerea cererii de retrocedare în ceea

ce privește terenurile înscrise în CF nr. F1 și în CF F2, întrucât solicitanta nu

a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora. De altfel, din

cuprinsul cărților funciare a reieșit faptul că imobilele, terenuri, i-au intrat

în proprietatea Statului Român direct din proprietatea tabulară a baronului K.J.

În consecință, a arătat

că, la data preluării de către Statul Român în data de 11 martie 1969 imobilele,

terenuri, se aflau în proprietatea unei persoane fizice. Transferul dreptului de

proprietate asupra acestora din patrimoniul baroului K.J., în patrimoniul solicitantei

Parohia R. B. nu s-a realizat, neexistând nicio înscriere în cartea funciară în

acest sens.

În cauză a fost administrată

proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele care au stat la baza emiterii

deciziei din 6 aprilie 2011, alte înscrisuri precum și proba cu expertiza tehnică

topografică fiind întocmit raportul de expert M.F.

de fond

Prin sentința nr. 285

din 21 decembrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată și precizată de

reclamanta Parohia R., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare

a unor bunuri imobile și a dispus modificarea deciziei din 6 aprilie 2011 emisă

de Guvernul României, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase, a în sensul că:

- a dispus restituirea

Parohiei Reformate B. a imobilului construcție situat în comuna B., județul Mureș,

înscris în CF nr. F2 B., imobil având destinația de Școala Generală din B.;

- a dispus restituirea

Parohiei Reformate B. a imobilului teren aferent Școlii Generale din B. în suprafață

de 3788 mp, teren înscris în CF nr. F2 B.

Totodată, a respins cererea

de restituire a suprafeței de 556 mp și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că, prin

decizia atacată, Comisia Specială de Retrocedare a decis retrocedarea în favoarea

reclamantei Parohia R. B. a imobilului construcție situat în comuna B., județul

Mureș, înscris în CF F2 a localității B., respingând cererea de retrocedare depusă

de Parohia R. B. cu privire la imobilul teren situat în comuna B. înscris în CF

F1 a localității B. în CF F2 a localității B. și în CF F3 a localității B., întrucât

Parohia R. B. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat,

iar imobilul solicitat nu a fost preluat în mod abuziv de la Parohia R. B., ci a

intrat în patrimoniul Statului Român direct din proprietatea unor persoane fizice.

Instanța mai reține că

terenul în cauză a fost donat de către proprietarul de carte funciară, Baronul K.J.

Parohiei Reformate din B. „cu scopul de a asigura construirea școlii maghiare” așa

cum rezultă din contractul de donație, care a fost ratificată și de fiul baroului

K.J., numitul K.M. prin declarația autentificată dată în fața notarului public din

Ungaria.

În continuare instanța

fondului arată că proprietară asupra terenului la momentul preluării abuzive era

Parohia R. din B., chiar dacă aceasta nu și-a înscris dreptul de proprietate dobândit

prin donație de la proprietarul tabular, în cartea funciară.

De altfel, imobilul (teren

și construcție) a fost preluat de la Biserica R. în baza Decretului nr. 176/1948

privind trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor,

comitatelor și particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor

de învățământ general, tehnic și profesional, decret publicat în Monitorul Oficial

nr. 177/03.08.1948. Și întabularea terenului în favoarea Ministerului învățământului

este încă o dovadă a preluării abuzive a perenului de la Biserica R.

În fine, reține instanța

că, așa cum reiese din expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, expertul

a concluzionat că parcela 1 edificată cu construcții, în suprafață de 3788 mp, a

fost naționalizată de la familia K., iar parcela 2 fără construcții, cu suprafață

de 556 mp în anul 1937 nu mai aparținea familiei K., fiind vândută unor terți în

același an, respectiv familiei B.I. și soția C.S.

Conchide instanța că,

în condițiile în care suprafața de 556 mp nu mai aparținea la data publicării (1948)

Bisericii R., nu se poate dispune restituirea acesteia.

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 285 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta Comisia Specială

de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a arătat că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (3)

din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, instanța a reținut

faptul că, chiar dacă terenul în cauză nu a fost intabulat în cartea funciară pe

numele Parohiei R. B., potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, pentru dovada dreptului

de proprietate asupra imobilului nu se cere extras de carte funciară, ci doar dovezi

pentru a prezuma existența dreptului de proprietate.

Pentru o mai bună înțelegere

a cazului dedus judecății, reamintim onoratei instanțe faptul că, prin cererea înregistrată

pe rolul Comisiei speciale de retrocedare din 11 februarie 2003, Parohia R. B. a

solicitat restituirea imobilului cu destinația inițială de școală, situat în comuna

B., județul Mureș. Prin adresa din data de 27 iunie 2008, Eparhia R. din Ardeal

a precizat obiectul cererii de retrocedare în sensul că imobilul solicitat este

situat în comuna B. și este înscris în CF F2.

Ulterior, prin adresa

din 2010, Parohia R. B. a precizat din nou obiectul cererii de retrocedare în sensul

că imobilul solicitat la retrocedare este situat în comuna B., județul Mureș și

înscris în CF F1, în CF F2 și în CF F3.

Parohia R. B. și-a întemeiat

solicitarea pe un contract de donație încheiat în data de 24 martie 1928 cu baronul

K.J., contract neintabulat însă în cartea funciară. Respectivul contract de donație

a vizat un teren intravilan („intravilanul F.”, Înregistrat în cartea funciară a

comunei B. cu numărul A+rd.) cu scopul de a asigura construirea școlii maghiare.

Având în vedere, pe de

o parte, faptul că respectivul contract de donație nu a fost intabulat în cartea

funciară, iar, pe de altă parte, faptul că, potrivit altor înscrisuri depuse la

dosar, Parohia R. B. a edificat o clădire având destinația de școală, Comisia specială

de retrocedare a apreciat că solicitanta face dovada dreptului de proprietate doar

în ceea ce privește clădirea.

Astfel, prin decizia

din 6 aprilie 2011, Comisia a hotărât doar restituirea respectivei clădiri, iar

nu și a terenului pe care respectiva clădire a fost edificată.

Referitor la acest aspect,

subliniem, onorată instanță, faptul că, în sistem de carte funciară, transmiterea

dreptului de proprietate operează la momentul intabulării în cartea funciară, iar

dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este

înscris imobilul respectiv.

În ceea ce privește depunerea

de alte înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate,

aceasta se poate face în cazul în care actul care atestă transmiterea proprietății

lipsește, a fost distrus, pierdut etc., iar nu în cazul în care acesta nu a fost

întocmit deloc.

Așadar, în cazul de față,

ar putea fi depuse alte înscrisuri care să facă dovada înscrierii în cartea funciară

în situația în care cartea funciară ar fi fost distrusă, pierdută etc. Prin aceste

alte înscrisuri nu se poate înlocui însăși formalitatea înscrierii în cartea funciară.

Altfel spus, discutând

despre prezumția existenței dreptului de proprietate, discutăm de fapt despre prezumția

dobândirii acestui drept, respectiv despre una dintre modalitățile legale de dobândire,

fie originare, cum sunt uzucapiunea și accesiunea, fie derivate, cum ar fi contractele,

succesiunea legală și testamentară.

În speță, se pune problema

dacă a operat transferul dreptului de proprietate în virtutea contractului de donație

perfectat și în contextul dispozițiilor legale consfințite de C. civ. austriac,

în vigoare la momentul respectiv.

Întrucât dispozițiile

art. 425, art. 431 și urm. C. civ. austriac, în vigoare la acel moment, nu au fost

respectate, pentru a se realiza transferul dreptului de proprietate asupra terenului

solicitat, considerăm că soluția de respingere a cererii de restituire a terenului

este singura fundamentată în cauza de față.

Parohia R. B. prin întâmpinare

a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurenta nu contestă

faptul că terenul restituit a fost donat Bisericii R. de către baronul Kemeny. ci

obiectul recursului este unul formal respectiv nefinalizarea donației prin înscrierea

actului juridic în evidențele de carte funciară. La data naționalizării, când acest

teren a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 176/1948 (Școala

R. din B. a Bisericii R. cu întreaga avere, inclusiv terenul aferent școlii), nu

s-a cerut înscrierea în cartea funciară.

În O.U.G. nr. 94/2000

nu se cere dovada absolută a proprietății, ci doar prezumția dreptului de proprietate.

Dispozițiile art. 4 din

O.U.G. nr. 94/2000 trebuie privite în ansamblul lor. Astfel, prevede expres că pentru

stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă

scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și

orice acte care coroborate întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate

al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive.

În continuare alin.

(4) și alin. (5) instituie o prezumție relativă a dreptului de proprietate fostului

proprietar de la care s-a preluat imobilul în mod abuziv, precizând că în absența

unor probe contrare, existenta și după caz, întinderea dreptului de proprietate,

se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor

alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ

sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura

preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

H.G. nr. 1164/2002 la

art. 1 pct. 13 definește sintagma de acte doveditoare, ca fiind orice înscrisuri

care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului. În data

preluării abuzive (act de vânzare cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte

funciară act sub semnătură privată etc.).

Este eronată și contrară

spiritului legii susținerea recurentei, potrivit căreia depunerea de alte înscrisuri,

care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate s-ar putea face

în situația în care cartea funciară lipsește, a fost distrusă, pierdută, etc. iar

nu în cazul în care transmiterea proprietății nu a fost înscrisă în cartea funciară.

Cum O.U.G. nr. 94/2000 la art. 4 alin. (3) Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 94/2000 la art. 1 pct. 13 în definirea sintagmei „acte doveditoare” prevăd posibilitatea

dovedirii prezumției de proprietate prin orice acute începuturi de dovadă scrisă,

declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, fără a distinge ducă

dreptul de proprietate a fost sau nu înscris în registrele de publicitate imobiliară,

în speță se aplică principiul de drept „Ubi lex non distinguit, nec nas distinguere

debemus”.

În caz contrar, ne-am

găsi totodată într-o situație discriminatorie, dacă pentru dovedirea dreptului de

proprietate s-ar solicita în mod absolut existența înscrierii în cartea funciară

în cazul imobilelor situate în teritoriile României unde se aplică regimul de carte

funciară, pe când în cazul imobilelor aflate în restul regiunilor ar fi îndestulătoare

o declarație de martor sau un simplu început de dovadă scrisă.

În speță, actul care atesta

transmiterea proprietății există, este contractul de donații ceea ce lipsește după

cum recunoaște și recurenta, este doar formalitatea înscrierii în cartea funciară,

care în nici un caz nu poate să țină loc actului translativ de proprietate, modalitate

legală derivată a dobândirii dreptului de proprietate, contractul de donație. Întabularea

în cărțile funciare au drept scop publicitatea respectiv au efect de opozabilitate

față de terți. Fără îndoială transferul dreptului de proprietate a operat prin încheierea

contractului de donație, care exprimă voința expresă a donatorului și ar fi abuzivă

o interpretare contrară legislației având în vedere litigiul dedus judecății.

Legiuitorul în mod conștient

nu a cerut dovedirea dreptului de proprietate exclusivă prin cărțile funciare, având

în vedere că de-a lungul timpului, în România, publicitatea imobiliară s-a realizat

prin mai multe modalități, principalele două sisteme fiind cel al registrelor de

transcripțiuni și inscripțiuni și cel bazat pe cărțile funciare. Superioritatea

sistemului de carte funciară a fost unanim recunoscută, dovada în acest sens fiind

apariția Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 lege prin care

se extinde sistemul de publicitate imobiliară reală bazat pe cărți funciare la nivelul

întregii țări. Art. 56 clin Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului

C. civ. prevede însă că înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare

va avea efect constitutiv de drepturi numai după finalizarea lucrărilor de cadastru

pentru fiecare unitate administrativ teritorială și deschiderea cărților funciare

pentru imobilele respective. Până la acea dată, în cartea funciară se face numai

în scop de opozabilitate față de terți. Prin urmare, în aceea perioadă, drepturile

reale imobiliare continuă să ia naștere prin simpla încheiere valabilă a actelor

juridice având ca obiect imobile.

Este conform spiritului

O.U.G. nr. 94/2000 și îndeobște cunoscut, că la data preluării imobilelor (inclusiv

a caselor particulare) în proprietatea statului, nu a prezentat nicio relevanță

cine era proprietarul tabular al imobilului naționalizat, ci preluarea s-a efectuat

de la persoana care, folosea electiv imobilul vizat. De vreme ce evidențele de carte

funciară nu erau la zi la momentul preluării, iar naționalizarea nu s-a făcut de

la proprietarul tabular, nici la data restituirii nu se poate pretinde existența

intabulării în cartea funciară pe numele fostului proprietar.

Astfel cum rezultă din

actele dosarului, terenul aferent Școlii din B. a fost donat de către proprietarul

de carte funciară. Baronul K.J. Parohiei R. B., cu scopul de a asigura construirea

școlii maghiare, prin contractul de donație încheiat la 24 martie 1928. Această

donație a fost ratificată și de fiul baronului K.J. numitul K.M. prin declarația

dată în fața notarului public din Ungaria.

Este adevărat, că donația

terenului nu a fost intabulată în Cartea funciară în fața Parohiei R., însă terenul

obiect al contractului de donație a fost predat de donator și preluat de către donatar,

au fost îndeplinite condițiile de fond cerute pentru valabilitatea donației și prin

urmare s-a realizat efectul translativ al proprietății asupra terenului obiect al

contractului de donație. Comisia specială de retrocedare nu contestă valabilitatea

contractului de donație ci doar lipsa întabularii acestui act în cartea funciară.

Proprietatea Bisericii

R. din B. asupra terenului aferent Școlii Generale din B. este înscrisă în Cartea

Funduară Cadastrală a comunei B. redactată în anul 1937 prin care se confirmă fără

echivoc că școala și curtea proprietatea Bisericii fost scutită de impozit agricol

având destinația de a servi învățământului școlar.

Considerăm că dreptul

de proprietate al Parohiei este dovedit cu următoarele acte:

- traducerea certificată

a contractului de donație întocmit la data de 24 martie 1928 între baronul K.J.,

în calitate de donator și Parohia R. B. în calitate de donatar;

- traducerea legalizată

a declarației d-lui K.M. moștenitorul baronului K.J. cuprinsă în actul notarial;

- declarațiile autentice

ale martorilor, învățător, elevi la Școala Bisericească B. B.I., F.F., N.A.;

- adresa din 15

octombrie 2012 al comunei B. din cartea funciară cadastrală a comunei B. redactată

în anul 1937, din care reiese că Biserica R. era proprietară asupra 1200 stânjeni

pătrați (4308 mp) școală și curte teren intravilan scutit de impozit agricol și

100 stânjeni pătrați (359 mp) curte teren scutit de impozit agricol.

Prin urmare considerăm

că aceste acte fac dovada deplină a dreptului de proprietate în condițiile cerute

în înțelesul O.U.G. nr. 94/2000.

Susținerea potrivit căreia

imobilul-teren nu ar fi fost preluat de la Parohia R. ci de la baronul K.J. este

reală doar în raport cu înscrierile din evidențele de carte funciară. Potrivit actelor

autorităților centrale din anul 1948, școala cu terenul aferent s-a preluat de la

Biserica R. și nu de la familia Kemeny. La data exproprierii (1949) a moșiei K.

deja școala și terenul aferent au fost naționalizate pe baza Decretului nr. 176/1948.

Conform Decretului

nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului și a bisericilor, congregațiilor,

comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea

instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, publicat în Monitorul

Oficial nr. 177/03.08.1948, s-a dispus trecerea în proprietatea Statului a bunurilor

mobile imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților religioase,

asociațiilor particulare cu sau fără scop lucrativ, și în general particularilor,

persoanelor fizice sau juridice și au servit funcționări școlilor de învățământ

trecute, conform art. 35 din Legea învățământului public la Stat, atribuindu-se

Ministerului Învățământului Public, care le va întrebuința pentru nevoile învățământului.

În anexă sunt enumerate școlile religioase care trec în proprietate de Stat, iar

dosar se arată că naționalizată, Școala R. din B. a Bisericii R. cu întreaga avere

conform inventarului jurnal (Monitorul Oficial nr. 177/03.08.1948). Conform inventarului

depus la dosar din 5 aprilie 1946 Biserica R. avea în proprietate atât Școala construită

în anul 1929 și 1940 cât și terenul de 2158 mp+256 mp curtea școlii.

Așadar, terenul aferent

scolii nu a fost preluat de la Baronul K.J. cum s-ar deduce din lecturarea cărții

funciare ci conform Decretului nr. 176/1948 și realității faptice Biserica R. B.

Prin expertiza topografică

efectuată în dosarul cauzei, s-a stabilit că suprafața de 1788 mp teren edificat

cu construcții a format proprietatea familiei K. donat Parohiei R., neînscris în

cartea funciară, și deși scriptic se naționalizează de la K., în realitate se naționalizează

în baza Decretului nr. 176/1948 de la Biserica R., decret pe baza căruia corpul

de avere se transcrie în favoarea Statului în administrația Ministerului Învățământului

Public.

Intabularea terenului

în favoarea Ministerului Învățământului Public este încă o dovadă cu privire la

preluarea abuzivă a terenului de la Biserica R.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Susținerile recurentei

conform căreia, în zonele din țară, cu regim de CF anterior anului 1918, atestarea

dreptului de proprietate se face doar cu înscrierea în aceste cărți sunt lipsite

de temei legal.

Este adevărat că înscrierea

în cartea funciară face dovada proprietății, dar aceasta este o prezumție relativă

și nu absolută. Ar fi de prisos să menționăm din cazurile în care reconstituirea

dreptului de proprietate s-a făcut fără ca petenții să facă dovada proprietății

tabulare, fiind notoriu că mai ales după anul 1918 tranzacțiile s-au efectuat și

prin înscriere în registrele agricole locale.

Confuzia recurentei este

cu atât mai surprinzătoare cu cât recunoaște că prin înscrierea în Cartea Funciară

se „instituie doar o prezumție a existenței dreptului de proprietate” cu atât mai

mult cu cât la dosarul cauzei s-a depus înscrisuri în forma autentică ale transferului

dreptului de proprietate de la proprietarul tabular.

Astfel acest motiv de

recurs nu apare ca întemeiat.

Pe de altă parte, însă

instanța de recurs a analizat hotărârea și din perspectiva suprafeței retrocedate:

- petenta-intimată a solicitat

restituirea suprafeței de 4352 mp;

- conform actelor din

momentul naționalizării suprafața trecută în proprietatea statului a fost de 2414

(2158+256)mp;

- conform concluziilor

raportului de expertiză realizat în cauză, îmbrățișate de către instanța de fond

suprafața de restituit ar fi de 3783 mp.

Analizând însă expertiza

efectuată în cauză rezultă două aspecte importante:

- primul vizează critica

și nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive de care expertul nu ține

seama în efectuarea lucrării de specialitate;

- al doilea referitor

la suprafața despre care expertul afirmă că ar fi liberă de construcții și are a

fi restituită reclamantei, respectiv de 3788 mp.

Instanța de recurs examinând

lucrarea de specialitate (plan de situație+ parte scrisă), constată că, pe de o

parte nu există o linie de continuitate în susținerile modificărilor suprafețelor

în discuție, dar mai important, conform ultimului alineat din dosar fond ar rezulta

că suprafața liberă ar fi:

- 2079 mp;

- 1079 mp.

Suma suprafețelor este

de 3158 mp și nu 3788 mp cum reține expertul.

Este drept că în

alin. (5) din aceelași dosar, suprafața de 1709 mp însă se menționează că pe aceasta

ar fi bloc de locuințe și 12 boxe pentru lemne.

Concluzionând, se relevă

erori în expertiza de specialitate care au fost însușite în hotărârea instanței

de fond, care impun efectuarea unei alte lucrări de specialitate, care să țină seama,

atât de hotărârile judecătorești care privesc terenul în litigiu, precum și de limitele

de hotar anterioare naționalizării, cu atât mai mult cu cât actul de acea dată relevă

o suprafață mult mai mică ca aparținând reclamantei.

soluției adoptate în recurs

Întrucât această probă

cu expertiza topo nu poate fi administrată în faza recursului, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința

recurată, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 și art. 313 C. proc. civ.

să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut

cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 285 din 21 decembrie 2012

a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2014.