ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3398/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată și completată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia R., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile modificarea deciziei din 6 aprilie 2011 emisă de acesta din urmă, în sensul dispunerii restituirii și a terenului aferent construcției restituite, respectiv Școala parohială, teren în suprafață de 4352 mp, compus din teren de 720 mp înscris în CF F1 B., suprafața de 2079 mp înscrisă în CF F2 B., și suprafața de 765 mp, respectiv 788 mp, înscris în CF F3 B. Totodată, reclamanta a solicitat a solicitat completarea deciziei din 6 aprilie 2011 în sensul stabilirii că imobilul restituit (Școala Generală) se află situat pe terenul înscris în CF F2 B. și obligarea pârâtei la restituirea terenului aferent Școlii restituite în suprafață de 4352 mp situat în B. cu indicarea exactă a parcelelor stabilite prin expertiza topografică, parcele înscrise inițial în CF F2 B., F3 B., CF F1 B. Motivând acțiunea, reclamanta a arătat că, s-a dispus restituirea construcțiilor, respectiv clădirea Școlii Generale din B. (fosta școală parohială) construită de Parohia R.,

fără a restitui și terenul aferent. Școala a fost construită pe terenul donat bisericii reformate în vederea construirii școlii de către fostul proprietar B.K.J., pe baza contractului de donație din 27 martie 1928, semnat de B.K.J. în calitate de donator și Parohia R. din B., reprezentat de O.B. preot în calitate de donatar. Contractul a fost redactatele juristul Dr. B.B. și semnat ca martor de S.J. Această donație a fost recunoscută de fiul baronului K.J., numitul K.M., prin declarația autentică dată în fața notarului public din Ungaria. A mai argumentat reclamanta arătând că, întregul teren aferent școlii în suprafață totală de 4352 mp, având ca vecini O.A., Consiliul local, M.M., a aparținut baronului K.J.

și a fost înscris în CF 1 B. Terenul aferent școlii (construcțiile restituite), a fost identificat topografic de ing. N.M., curtea și grădina școlii fiind îngrădită din anul 1929. Terenul se compune din suprafața de 720 mp, transcris din CF 1 în CF F1 B. proprietatea Statului Român, folosința Ministerului Învățământului Public, teren de 2079 mp înscris în CF F2 B. proprietatea Statului Român și teren de 765 mp și 785 mp înscris în CF F3. Mai susține că, pe baza deciziei din 1948, a trecut în proprietatea de Stat Școala R. din B. a Bisericii R. cu întreaga avere conform inventarului jurnal, deci a trecut în proprietate de stat și terenul aferent, proprietatea Bisericii R. Chiar dacă terenul nu a fost intabulat în cartea funciară pe numele Bisericii, fiind în folosința netulburată și continuă a bisericii pe baza contractului de donație timp de 20 de ani, dreptul de proprietate este dobândit atât pe baza contractului de donație cât și prin uzucapiune.

2. Apărările formulate de pârâtă Prin întâmpinarea formulată, pârâta, Comisia Specială de retrocedare a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Pârâta a susținut că reclamanta Parohia R. nu a întabulat sub nume propriu dreptul de proprietate asupra terenurilor,deși construcția școlii a fost finalizată, dovadă fiind în acest sens tot cuprinsul CF 1 al localității B. Prin formare, Comisia specială de retrocedare a dispus prin decizia din 6 aprilie 2011 restituirea în natură doar a construcției aflate pe terenul situat în comuna B., județul Mureș, înscris în CF F2 al localității B., și respingerea cererii de retrocedare în ceea ce privește terenurile înscrise în CF nr. F1 și în CF F2, întrucât solicitanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora.

De altfel, din cuprinsul cărților funciare a reieșit faptul că imobilele, terenuri, i-au intrat în proprietatea Statului Român direct din proprietatea tabulară a baronului K.J. În consecință, a arătat că, la data preluării de către Statul Român în data de 11 martie 1969 imobilele, terenuri, se aflau în proprietatea unei persoane fizice. Transferul dreptului de proprietate asupra acestora din patrimoniul baroului K.J., în patrimoniul solicitantei Parohia R. B. nu s-a realizat, neexistând nicio înscriere în cartea funciară în acest sens. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei din 6 aprilie 2011, alte înscrisuri precum și proba cu expertiza tehnică topografică fiind întocmit raportul de expert M.F.

3. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 285 din 21 decembrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată și precizată de reclamanta Parohia R., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile și a dispus modificarea deciziei din 6 aprilie 2011 emisă de Guvernul României, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, a în sensul că: - a dispus restituirea Parohiei Reformate B. a imobilului construcție situat în comuna B., județul Mureș, înscris în CF nr. F2 B., imobil având destinația de Școala Generală din B.; - a dispus restituirea Parohiei Reformate B. a imobilului teren aferent Școlii Generale din B. în suprafață de 3788 mp, teren înscris în CF nr. F2 B. Totodată, a respins cererea de restituire a suprafeței de 556 mp și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că, prin decizia atacată, Comisia Specială de Retrocedare a decis retrocedarea în favoarea reclamantei Parohia R. B. a imobilului construcție situat în comuna B., județul Mureș, înscris în CF F2 a localității B., respingând cererea de retrocedare depusă de Parohia R. B. cu privire la imobilul teren situat în comuna B. înscris în CF F1 a localității B. în CF F2 a localității B. și în CF F3 a localității B., întrucât Parohia R. B. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, iar imobilul solicitat nu a fost preluat în mod abuziv de la Parohia R. B., ci a intrat în patrimoniul Statului Român direct din proprietatea unor persoane fizice.

Instanța mai reține că terenul în cauză a fost donat de către proprietarul de carte funciară, Baronul K.J. Parohiei Reformate din B. „cu scopul de a asigura construirea școlii maghiare” așa cum rezultă din contractul de donație, care a fost ratificată și de fiul baroului K.J., numitul K.M. prin declarația autentificată dată în fața notarului public din Ungaria. În continuare instanța fondului arată că proprietară asupra terenului la momentul preluării abuzive era Parohia R. din B., chiar dacă aceasta nu și-a înscris dreptul de proprietate dobândit prin donație de la proprietarul tabular, în cartea funciară.

De altfel, imobilul (teren și construcție) a fost preluat de la Biserica R. în baza Decretului nr. 176/1948 privind trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comitatelor și particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic și profesional, decret publicat în Monitorul Oficial nr. 177/03.08.1948. Și întabularea terenului în favoarea Ministerului învățământului este încă o dovadă a preluării abuzive a perenului de la Biserica R. În fine, reține instanța că, așa cum reiese din expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, expertul a concluzionat că parcela 1 edificată cu construcții, în suprafață de 3788 mp, a fost naționalizată de la familia K., iar parcela 2 fără construcții, cu suprafață de 556 mp în anul 1937 nu mai aparținea familiei K., fiind vândută unor terți în același an, respectiv familiei B.I.

și soția C.S. Conchide instanța că, în condițiile în care suprafața de 556 mp nu mai aparținea la data publicării (1948) Bisericii R., nu se poate dispune restituirea acesteia. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței nr. 285 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea acesteia s-a arătat că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Astfel, instanța a reținut faptul că, chiar dacă terenul în cauză nu a fost intabulat în cartea funciară pe numele Parohiei R. B., potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, pentru dovada dreptului de proprietate asupra imobilului nu se cere extras de carte funciară, ci doar dovezi pentru a prezuma existența dreptului de proprietate. Pentru o mai bună înțelegere a cazului dedus judecății, reamintim onoratei instanțe faptul că, prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare din 11 februarie 2003, Parohia R. B. a solicitat restituirea imobilului cu destinația inițială de școală, situat în comuna B., județul Mureș. Prin adresa din data de 27 iunie 2008, Eparhia R. din Ardeal a precizat obiectul cererii de retrocedare în sensul că imobilul solicitat este situat în comuna B. și este înscris în CF F2.

Ulterior, prin adresa din 2010, Parohia R. B. a precizat din nou obiectul cererii de retrocedare în sensul că imobilul solicitat la retrocedare este situat în comuna B., județul Mureș și înscris în CF F1, în CF F2 și în CF F3. Parohia R. B. și-a întemeiat solicitarea pe un contract de donație încheiat în data de 24 martie 1928 cu baronul K.J., contract neintabulat însă în cartea funciară. Respectivul contract de donație a vizat un teren intravilan („intravilanul F.”, Înregistrat în cartea funciară a comunei B. cu numărul A+rd.) cu scopul de a asigura construirea școlii maghiare. Având în vedere, pe de o parte, faptul că respectivul contract de donație nu a fost intabulat în cartea funciară, iar, pe de altă parte, faptul că, potrivit altor înscrisuri depuse la dosar, Parohia R. B. a edificat o clădire având destinația de școală, Comisia specială de retrocedare a apreciat că solicitanta face dovada dreptului de proprietate doar în ceea ce privește clădirea.

Astfel, prin decizia din 6 aprilie 2011, Comisia a hotărât doar restituirea respectivei clădiri, iar nu și a terenului pe care respectiva clădire a fost edificată. Referitor la acest aspect, subliniem, onorată instanță, faptul că, în sistem de carte funciară, transmiterea dreptului de proprietate operează la momentul intabulării în cartea funciară, iar dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv. În ceea ce privește depunerea de alte înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate, aceasta se poate face în cazul în care actul care atestă transmiterea proprietății lipsește, a fost distrus, pierdut etc., iar nu în cazul în care acesta nu a fost întocmit deloc.

Așadar, în cazul de față, ar putea fi depuse alte înscrisuri care să facă dovada înscrierii în cartea funciară în situația în care cartea funciară ar fi fost distrusă, pierdută etc. Prin aceste alte înscrisuri nu se poate înlocui însăși formalitatea înscrierii în cartea funciară. Altfel spus, discutând despre prezumția existenței dreptului de proprietate, discutăm de fapt despre prezumția dobândirii acestui drept, respectiv despre una dintre modalitățile legale de dobândire, fie originare, cum sunt uzucapiunea și accesiunea, fie derivate, cum ar fi contractele, succesiunea legală și testamentară. În speță, se pune problema dacă a operat transferul dreptului de proprietate în virtutea contractului de donație perfectat și în contextul dispozițiilor legale consfințite de C. civ.

austriac, în vigoare la momentul respectiv. Întrucât dispozițiile art. 425, art. 431 și urm. C. civ. austriac, în vigoare la acel moment, nu au fost respectate, pentru a se realiza transferul dreptului de proprietate asupra terenului solicitat, considerăm că soluția de respingere a cererii de restituire a terenului este singura fundamentată în cauza de față. 4. Apărările intimatei Parohia R. B. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurenta nu contestă faptul că terenul restituit a fost donat Bisericii R. de către baronul Kemeny. ci obiectul recursului este unul formal respectiv nefinalizarea donației prin înscrierea actului juridic în evidențele de carte funciară.

La data naționalizării, când acest teren a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 176/1948 (Școala R. din B. a Bisericii R. cu întreaga avere, inclusiv terenul aferent școlii), nu s-a cerut înscrierea în cartea funciară. În O.U.G. nr. 94/2000 nu se cere dovada absolută a proprietății, ci doar prezumția dreptului de proprietate. Dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie privite în ansamblul lor. Astfel, prevede expres că pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care coroborate întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive.

În continuare alin. (4) și alin. (5) instituie o prezumție relativă a dreptului de proprietate fostului proprietar de la care s-a preluat imobilul în mod abuziv, precizând că în absența unor probe contrare, existenta și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

H.G. nr. 1164/2002 la art. 1 pct. 13 definește sintagma de acte doveditoare, ca fiind orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului. În data preluării abuzive (act de vânzare cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară act sub semnătură privată etc.). Este eronată și contrară spiritului legii susținerea recurentei, potrivit căreia depunerea de alte înscrisuri, care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate s-ar putea face în situația în care cartea funciară lipsește, a fost distrusă, pierdută, etc. iar nu în cazul în care transmiterea proprietății nu a fost înscrisă în cartea funciară. Cum O.U.G. nr. 94/2000 la art. 4 alin. (3) Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 94/2000 la art. 1 pct. 13 în definirea sintagmei „acte doveditoare” prevăd posibilitatea dovedirii prezumției de proprietate prin orice acute începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, fără a distinge ducă dreptul de proprietate a fost sau nu înscris în registrele de publicitate imobiliară, în speță se aplică principiul de drept „Ubi lex non distinguit, nec nas distinguere debemus”. În caz contrar, ne-am găsi totodată într-o situație discriminatorie, dacă pentru dovedirea dreptului de proprietate s-ar solicita în mod absolut existența înscrierii în cartea funciară în cazul imobilelor situate în teritoriile României unde se aplică regimul de carte funciară, pe când în cazul imobilelor aflate în restul regiunilor ar fi îndestulătoare o declarație de martor sau un simplu început de dovadă scrisă.

În speță, actul care atesta transmiterea proprietății există, este contractul de donații ceea ce lipsește după cum recunoaște și recurenta, este doar formalitatea înscrierii în cartea funciară, care în nici un caz nu poate să țină loc actului translativ de proprietate, modalitate legală derivată a dobândirii dreptului de proprietate, contractul de donație. Întabularea în cărțile funciare au drept scop publicitatea respectiv au efect de opozabilitate față de terți. Fără îndoială transferul dreptului de proprietate a operat prin încheierea contractului de donație, care exprimă voința expresă a donatorului și ar fi abuzivă o interpretare contrară legislației având în vedere litigiul dedus judecății.

Legiuitorul în mod conștient nu a cerut dovedirea dreptului de proprietate exclusivă prin cărțile funciare, având în vedere că de-a lungul timpului, în România, publicitatea imobiliară s-a realizat prin mai multe modalități, principalele două sisteme fiind cel al registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni și cel bazat pe cărțile funciare. Superioritatea sistemului de carte funciară a fost unanim recunoscută, dovada în acest sens fiind apariția Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 lege prin care se extinde sistemul de publicitate imobiliară reală bazat pe cărți funciare la nivelul întregii țări. Art. 56 clin Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului C. civ. prevede însă că înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare va avea efect constitutiv de drepturi numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială și deschiderea cărților funciare pentru imobilele respective.

Până la acea dată, în cartea funciară se face numai în scop de opozabilitate față de terți. Prin urmare, în aceea perioadă, drepturile reale imobiliare continuă să ia naștere prin simpla încheiere valabilă a actelor juridice având ca obiect imobile. Este conform spiritului O.U.G. nr. 94/2000 și îndeobște cunoscut, că la data preluării imobilelor (inclusiv a caselor particulare) în proprietatea statului, nu a prezentat nicio relevanță cine era proprietarul tabular al imobilului naționalizat, ci preluarea s-a efectuat de la persoana care, folosea electiv imobilul vizat. De vreme ce evidențele de carte funciară nu erau la zi la momentul preluării, iar naționalizarea nu s-a făcut de la proprietarul tabular, nici la data restituirii nu se poate pretinde existența intabulării în cartea funciară pe numele fostului proprietar.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, terenul aferent Școlii din B. a fost donat de către proprietarul de carte funciară. Baronul K.J. Parohiei R. B., cu scopul de a asigura construirea școlii maghiare, prin contractul de donație încheiat la 24 martie 1928. Această donație a fost ratificată și de fiul baronului K.J. numitul K.M. prin declarația dată în fața notarului public din Ungaria. Este adevărat, că donația terenului nu a fost intabulată în Cartea funciară în fața Parohiei R., însă terenul obiect al contractului de donație a fost predat de donator și preluat de către donatar, au fost îndeplinite condițiile de fond cerute pentru valabilitatea donației și prin urmare s-a realizat efectul translativ al proprietății asupra terenului obiect al contractului de donație.

Comisia specială de retrocedare nu contestă valabilitatea contractului de donație ci doar lipsa întabularii acestui act în cartea funciară. Proprietatea Bisericii R. din B. asupra terenului aferent Școlii Generale din B. este înscrisă în Cartea Funduară Cadastrală a comunei B. redactată în anul 1937 prin care se confirmă fără echivoc că școala și curtea proprietatea Bisericii fost scutită de impozit agricol având destinația de a servi învățământului școlar. Considerăm că dreptul de proprietate al Parohiei este dovedit cu următoarele acte: - traducerea certificată a contractului de donație întocmit la data de 24 martie 1928 între baronul K.J., în calitate de donator și Parohia R. B. în calitate de donatar; - traducerea legalizată a declarației d-lui K.M.

moștenitorul baronului K.J. cuprinsă în actul notarial; - declarațiile autentice ale martorilor, învățător, elevi la Școala Bisericească B. B.I., F.F., N.A.; - adresa din 15 octombrie 2012 al comunei B. din cartea funciară cadastrală a comunei B. redactată în anul 1937, din care reiese că Biserica R. era proprietară asupra 1200 stânjeni pătrați (4308 mp) școală și curte teren intravilan scutit de impozit agricol și 100 stânjeni pătrați (359 mp) curte teren scutit de impozit agricol. Prin urmare considerăm că aceste acte fac dovada deplină a dreptului de proprietate în condițiile cerute în înțelesul O.U.G. nr. 94/2000. Susținerea potrivit căreia imobilul-teren nu ar fi fost preluat de la Parohia R. ci de la baronul K.J.

este reală doar în raport cu înscrierile din evidențele de carte funciară. Potrivit actelor autorităților centrale din anul 1948, școala cu terenul aferent s-a preluat de la Biserica R. și nu de la familia Kemeny. La data exproprierii (1949) a moșiei K. deja școala și terenul aferent au fost naționalizate pe baza Decretului nr. 176/1948.

Conform Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului și a bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, publicat în Monitorul Oficial nr. 177/03.08.1948, s-a dispus trecerea în proprietatea Statului a bunurilor mobile imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților religioase, asociațiilor particulare cu sau fără scop lucrativ, și în general particularilor, persoanelor fizice sau juridice și au servit funcționări școlilor de învățământ trecute, conform art. 35 din Legea învățământului public la Stat, atribuindu-se Ministerului Învățământului Public, care le va întrebuința pentru nevoile învățământului.

În anexă sunt enumerate școlile religioase care trec în proprietate de Stat, iar dosar se arată că naționalizată, Școala R. din B. a Bisericii R. cu întreaga avere conform inventarului jurnal (Monitorul Oficial nr. 177/03.08.1948). Conform inventarului depus la dosar din 5 aprilie 1946 Biserica R. avea în proprietate atât Școala construită în anul 1929 și 1940 cât și terenul de 2158 mp+256 mp curtea școlii. Așadar, terenul aferent scolii nu a fost preluat de la Baronul K.J.

cum s-ar deduce din lecturarea cărții funciare ci conform Decretului nr. 176/1948 și realității faptice Biserica R. B. Prin expertiza topografică efectuată în dosarul cauzei, s-a stabilit că suprafața de 1788 mp teren edificat cu construcții a format proprietatea familiei K. donat Parohiei R., neînscris în cartea funciară, și deși scriptic se naționalizează de la K., în realitate se naționalizează în baza Decretului nr. 176/1948 de la Biserica R., decret pe baza căruia corpul de avere se transcrie în favoarea Statului în administrația Ministerului Învățământului Public. Intabularea terenului în favoarea Ministerului Învățământului Public este încă o dovadă cu privire la preluarea abuzivă a terenului de la Biserica R. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Susținerile recurentei conform căreia, în zonele din țară, cu regim de CF anterior anului 1918, atestarea dreptului de proprietate se face doar cu înscrierea în aceste cărți sunt lipsite de temei legal. Este adevărat că înscrierea în cartea funciară face dovada proprietății, dar aceasta este o prezumție relativă și nu absolută. Ar fi de prisos să menționăm din cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut fără ca petenții să facă dovada proprietății tabulare, fiind notoriu că mai ales după anul 1918 tranzacțiile s-au efectuat și prin înscriere în registrele agricole locale. Confuzia recurentei este cu atât mai surprinzătoare cu cât recunoaște că prin înscrierea în Cartea Funciară se „instituie doar o prezumție a existenței dreptului de proprietate” cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei s-a depus înscrisuri în forma autentică ale transferului dreptului de proprietate de la proprietarul tabular.

Astfel acest motiv de recurs nu apare ca întemeiat. Pe de altă parte, însă instanța de recurs a analizat hotărârea și din perspectiva suprafeței retrocedate: - petenta-intimată a solicitat restituirea suprafeței de 4352 mp; - conform actelor din momentul naționalizării suprafața trecută în proprietatea statului a fost de 2414 (2158+256)mp; - conform concluziilor raportului de expertiză realizat în cauză, îmbrățișate de către instanța de fond suprafața de restituit ar fi de 3783 mp. Analizând însă expertiza efectuată în cauză rezultă două aspecte importante: - primul vizează critica și nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive de care expertul nu ține seama în efectuarea lucrării de specialitate; - al doilea referitor la suprafața despre care expertul afirmă că ar fi liberă de construcții și are a fi restituită reclamantei, respectiv de 3788 mp.

Instanța de recurs examinând lucrarea de specialitate (plan de situație+ parte scrisă), constată că, pe de o parte nu există o linie de continuitate în susținerile modificărilor suprafețelor în discuție, dar mai important, conform ultimului alineat din dosar fond ar rezulta că suprafața liberă ar fi: - 2079 mp; - 1079 mp. Suma suprafețelor este de 3158 mp și nu 3788 mp cum reține expertul. Este drept că în alin. (5) din aceelași dosar, suprafața de 1709 mp însă se menționează că pe aceasta ar fi bloc de locuințe și 12 boxe pentru lemne. Concluzionând, se relevă erori în expertiza de specialitate care au fost însușite în hotărârea instanței de fond, care impun efectuarea unei alte lucrări de specialitate, care să țină seama, atât de hotărârile judecătorești care privesc terenul în litigiu, precum și de limitele de hotar anterioare naționalizării, cu atât mai mult cu cât actul de acea dată relevă o suprafață mult mai mică ca aparținând reclamantei.

1. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Întrucât această probă cu expertiza topo nu poate fi administrată în faza recursului, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința recurată, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 și art. 313 C. proc. civ. să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 285 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.