ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3570/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 45637/3/2009 reclamanta SC E.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC N.C.C.M. SRL la restituirea sumei de 313.814 lei în temeiul art. 1092 C. civ., după cum urmează: 295.715 lei cu titlu de preț încasat de pârâtă în temeiul contractului de furnizare betoane nr. 1111 din 02 martie 2009 încheiat între părți; 18.099 lei cu titlu de penalități de întârziere, sume încasate de pârâtă prin introducerea biletului la ordin seria BRDE3AK 0123774 falsificat de societatea pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 6400 din 25 mai 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea, a dispus restituirea sumei de 313.824 lei și a obligat pârâta la plata sumei de 8439 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în raport de dispozițiile art. 1092 C. civ. relevant este momentul la care societatea pârâtă a înțeles să introducă la plată biletul la ordin față de momentul cesiunii de creanță. La data de 2 iulie 2009, contul societății reclamante a fost debitat cu suma de 313.814 lei – debit + penalități de întârziere – prin intermediul biletului la ordin încasat de către societatea pârâtă, care nu a contestat acest aspect.

Efectul cesiunii de creanță constă în transmiterea dreptului de creanță către cesionar, moment de la care, pentru a exista o plată valabilă, în condițiile notificării sale, debitorul este obligat să efectueze plata către cesionar. Ulterior momentului 26 mai 2009 - când cesiunea i-a devenit opozabilă potrivit art. 1393 C. civ., reclamanta era obligată față de E. Bank, sucursala Vasile Lascăr, cedentul SC N.C.C.M. SRL având obligația de a garanta existența creanței și a accesoriilor sale, la momentul cesiunii, dar nu și solvabilitatea debitorului cedat, dacă nu s-a angajat în acest sens (art. 1397-1398 C. civ.). Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Prin decizia comercială nr. 208 A din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC N.C.C.M. SRL Popești - Leordeni, a schimbat în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. A obligat intimata la plata sumei de 3627,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin notificarea cesiunii de creanță din data de 26 mai 2009, E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr, a adus la cunoștința intimatei-reclamante că apelanta-pârâtă a cesionat Băncii în mod irevocabil și necondiționat toate creanțele sale prezente și viitoare ce decurg din contractul de furnizare betoane și sape nr. 111 din 2 martie 2009. În cuprinsul aceleiași adrese se menționează expres faptul că de la data primirii acestei notificări și până la primirea unei notificări în sens contrar din partea Băncii, toate plățile datorate societății SC N.C.C.M. SRL, restante, curente sau care vor fi scadente în viitor, ce decurg din contract, pentru facturile cesionate, să se efectueze în contul deschis pe numele societății apelante la E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr.

Se mai precizează în notificare faptul că numai efectuarea plății în contul și modul arătat mai sus eliberează societatea intimată de obligațiile ce îi revin începând cu data de 26 mai 2009 în baza contractului. Din punct de vedere formal și aparent – după notificarea cesiunii de creanță plata trebuia efectuată exclusiv în favoarea băncii. Însă, în fapt, intimata a avut cunoștință despre contul și beneficiarul plății (apelanta), astfel încât nu se poate reține că cesiunea de creanță intervenită între bancă și intimată îndeplinește toate condițiile art. 1393 C. civ.

Împrejurarea că prin notificarea cesiunii de creanță din 26 mai 2009 banca nu a informat expres intimata cu privire la momentul la care aceasta îi devine opozabilă (momentul survenirii unui caz de neîndeplinire de către apelantă a contractului de împrumut), nu este imputabilă acesteia din urmă, intimata având cel mult obligația de a se conforma adresei de notificare, în sensul efectuării eventualelor plăți datorate, în contul societății apelante. Intimata nu a procedat în această manieră, neefectuând nici un fel de plăți, astfel încât Curtea a conchis că în mod greșit prima instanță a reținut că încasarea biletului la ordin de către apelantă este nelegală și întrunește condițiile instituției juridice a plății nedatorate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Recurenta-reclamantă SC E.C. SRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerea hotărârii de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea în fapt a recursului, reclamanta a susținut, în esență următoarele: - Cu privire la cesiunea de creanță și efectele acesteia s-a susținut că notificarea făcută recurentei la data de 27 mai 2009 de către unitatea cesionară a produs de plin drept efectele cesiunii de creanță așa cum prevede art. 1393 C. civ. - Notificarea cesiunii de creanță menține dreptul de a încasa suma de către SC E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr.

Precizarea făcută de SC E. Bank, prin care arată că banca nu a încasat nicio sumă rezultând din contractul de furnizare betoane și sape nr. 111 din 2 martie 2009 dovedește faptul că cesiunea există, dar nu și-a produs efectele din vina intimatei care a încasat creanța cedată, fără drept, respectiv după data notificării cesiunii mai sus amintite. Odată notificată cesiunea, valabilitatea plății făcută de recurentă era condiționată de efectuarea acesteia direct către cesionar, ori în speță plata nu s-a făcut către cesionară, deoarece cedenta intimată a debitat contul recurentei, după notificarea cesiunii de creanță cu o sumă mai mare decât cea stipulată în contractul de furnizare betoane și sape nr. 111/2009.

- Atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că s-a încheiat această cesiune de creanță în vederea garantării împrumutului iar garanția băncii a fost notificată debitorului cedat, nu se mai poate spune că de fapt nu e tocmai o cesiune de creanță, mai ales că nu s-a încheiat vreun act adițional care să confirme inexistența cesiunii de creanță în ce privește suma rezultată din contractul de furnizare betoane nr. 111 din 2 martie 2009. - Odată ce toate probele administrate în cauză confirmă existența unei cesiuni de creanță, notificată în termenele și condițiile legale nu se poate afirma că aceasta nu produce efectele prevăzute de art. 1393 C. civ.

- Înregistrarea unei garanții reale mobiliare în Arhiva Electronică dă naștere unui drept de preferință creditorului în favoarea căruia s-a instituit garanția pe care aceasta îl face public, drept care-i conferă creditorului dreptul de a se îndestula cu prioritate din valorificarea bunurilor mobile înregistrate în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Recurenta pârâtă SC N.C.C.M. SRL a invocat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut că a solicitat plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, sens în care a fost depusă la dosar factura reprezentând onorariu, însă instanța a obligat intimata-reclamantă doar la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.

Recursurile sunt nefondate. Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de părți. Contractul de cesiune de creanță a fost încheiat sub condiția suspensivă a neîndeplinirii obligațiilor asumate de către intimata pârâtă prin contractul de împrumut încheiat cu banca, potrivit pct. 1.3 alin. (2). Instanța de apel în mod judicios a apreciat, raportat la starea de fapt stabilită, că cesiunea de creanță nu și-a produs efectele în sensul art. 1393 C. civ. fiind încheiată sub condiție suspensivă, care nu s-a îndeplinit și că la data de 7 decembrie 2009 dreptul băncii de garanție reală mobiliară având ca obiect creanțele cesisonate în favoarea sa cu privire la debitorul cedat SC E.C.

SRL a fost radiat din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Pe de altă parte în mod corect s-a reținut că debitarea contului recurentei de către pârâtă nu este lipsită de cauză juridică întrucât prin notificarea din 26 mai 2009 se precizează expres beneficiarul plății ca fiind tot pârâta, astfel că sunt nefondate criticile recurentei în sensul că nu s-a probat existența vreunui act adițional la contractul de cesiune de creanță din care să rezulte că s-a renunțat la creanța rezultată din contractul de furnizare betoane și sape nr. 111 din 2 martie 2009. De la notificarea cesiunii, recurenta a avut cunoștință despre faptul că plata rezultată din contractul de furnizare urma a se efectua în contul pârâtei deschis la E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr, însă recurenta nu a dovedit că ar fi efectuat plăți în acest cont pentru a se putea reține că prin încasarea biletului la ordin s-ar fi efectuat o plată nedatorată.

Instanța de apel a apreciat corect că nu există nicio posibilitate de executare a recurentei-reclamante din partea băncii și că recurenta poate opune băncii chiar înscrisurile emanând de la aceasta din urmă, pentru a contracara orice eventuală încercare de executare a creanței. În ce privește recursul pârâtei se constată că deși recurenta-pârâtă a invocat afectarea hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate nu vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C. proc. civ. ci modul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile anexate. Aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.

Așadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluției la care tinde recurenta. Pentru considerentele expuse, se constată că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile reclamantei și pârâtei ca nefondate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E.C. SRL și de pârâta

SC N.C.C.M. SRL

împotriva deciziei comerciale nr. 208 A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.