ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3570/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, sub nr. 45637/3/2009 reclamanta SC E.C. SRL a solicitat obligarea

pârâtei SC N.C.C.M. SRL la restituirea sumei de 313.814 lei în temeiul art. 1092

C. civ., după cum urmează: 295.715 lei cu titlu de preț încasat de pârâtă în

temeiul contractului de furnizare betoane nr. 1111 din 02 martie 2009 încheiat

între părți; 18.099 lei cu titlu de penalități de întârziere, sume încasate de

pârâtă prin introducerea biletului la ordin seria BRDE3AK 0123774 falsificat de

societatea pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 6400 din 25 mai 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis cererea, a dispus restituirea sumei de 313.824 lei și a obligat pârâta

la plata sumei de 8439 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut că în raport de dispozițiile art. 1092 C.

civ. relevant este momentul la care societatea pârâtă a înțeles să introducă la

plată biletul la ordin față de momentul cesiunii de creanță. La data de 2 iulie

2009, contul societății reclamante a fost debitat cu suma de 313.814 lei –

debit + penalități de întârziere – prin intermediul biletului la ordin încasat

de către societatea pârâtă, care nu a contestat acest aspect. Efectul cesiunii

de creanță constă în transmiterea dreptului de creanță către cesionar, moment

de la care, pentru a exista o plată valabilă, în condițiile notificării sale,

debitorul este obligat să efectueze plata către cesionar. Ulterior momentului

26 mai 2009 - când cesiunea i-a devenit opozabilă potrivit art. 1393 C. civ.,

reclamanta era obligată față de E. Bank, sucursala Vasile Lascăr, cedentul SC N.C.C.M.

SRL având obligația de a garanta existența creanței și a accesoriilor sale, la

momentul cesiunii, dar nu și solvabilitatea debitorului cedat, dacă nu s-a

angajat în acest sens (art. 1397-1398 C. civ.).

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel

pârâta, solicitând

admiterea acestuia, schimbarea în tot

a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Prin decizia

comercială nr. 208 A din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC N.C.C.M. SRL Popești -

Leordeni, a schimbat în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii

ca nefondată. A obligat intimata la plata sumei de 3627,62 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către apelantă.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că prin notificarea cesiunii de

creanță din data de 26 mai 2009, E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr,

a adus la cunoștința intimatei-reclamante că apelanta-pârâtă a cesionat Băncii

în mod irevocabil și necondiționat toate creanțele sale prezente și viitoare ce

decurg din contractul de furnizare betoane și sape nr. 111 din 2 martie 2009.

În cuprinsul aceleiași adrese se menționează expres faptul că de la data

primirii acestei notificări și până la primirea unei notificări în sens contrar

din partea Băncii, toate plățile datorate societății SC N.C.C.M. SRL, restante,

curente sau care vor fi scadente în viitor, ce decurg din contract, pentru

facturile cesionate, să se efectueze în contul deschis pe numele societății

apelante la E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr. Se mai precizează în

notificare faptul că numai efectuarea plății în contul și modul arătat mai sus

eliberează societatea intimată de obligațiile ce îi revin începând cu data de

26 mai 2009 în baza contractului. Din punct de vedere formal și aparent – după

notificarea cesiunii de creanță plata trebuia efectuată exclusiv în favoarea

băncii. Însă, în fapt, intimata a avut cunoștință despre contul și beneficiarul

plății (apelanta), astfel încât nu se poate reține că cesiunea de creanță

intervenită între bancă și intimată îndeplinește toate condițiile art. 1393 C.

civ. Împrejurarea că prin notificarea cesiunii de creanță din 26 mai 2009 banca

nu a informat expres intimata cu privire la momentul la care aceasta îi devine

opozabilă (momentul survenirii unui caz de neîndeplinire de către apelantă a

contractului de împrumut), nu este imputabilă acesteia din urmă, intimata având

cel mult obligația de a se conforma adresei de notificare, în sensul efectuării

eventualelor plăți datorate, în contul societății apelante. Intimata nu a

procedat în această manieră, neefectuând nici un fel de plăți, astfel încât

Curtea a conchis că în mod greșit prima instanță a reținut că încasarea

biletului la ordin de către apelantă este nelegală și întrunește condițiile

instituției juridice a plății nedatorate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs ambele părți.

Recurenta-reclamantă

SC E.C. SRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerea hotărârii de

fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, reclamanta a susținut, în esență următoarele:

- Cu privire la

cesiunea de creanță și efectele acesteia s-a susținut că notificarea făcută

recurentei la data de 27 mai 2009 de către unitatea cesionară a produs de plin

drept efectele cesiunii de creanță așa cum prevede art. 1393 C. civ.

- Notificarea

cesiunii de creanță menține dreptul de a încasa suma de către SC E. Bank –

România SA, sucursala Vasile Lascăr. Precizarea făcută de SC E. Bank, prin care

arată că banca nu a încasat nicio sumă rezultând din contractul de furnizare

betoane și sape nr. 111 din 2 martie 2009 dovedește faptul că cesiunea există,

dar nu și-a produs efectele din vina intimatei care a încasat creanța cedată,

fără drept, respectiv după data notificării cesiunii mai sus amintite. Odată

notificată cesiunea, valabilitatea plății făcută de recurentă era condiționată

de efectuarea acesteia direct către cesionar, ori în speță plata nu s-a făcut

către cesionară, deoarece cedenta intimată a debitat contul recurentei, după

notificarea cesiunii de creanță cu o sumă mai mare decât cea stipulată în

contractul de furnizare betoane și sape nr. 111/2009.

- Atâta timp cât din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că s-a încheiat această cesiune

de creanță în vederea garantării împrumutului iar garanția băncii a fost

notificată debitorului cedat, nu se mai poate spune că de fapt nu e tocmai o

cesiune de creanță, mai ales că nu s-a încheiat vreun act adițional care să

confirme inexistența cesiunii de creanță în ce privește suma rezultată din

contractul de furnizare betoane nr. 111 din 2 martie 2009.

- Odată ce toate

probele administrate în cauză confirmă existența unei cesiuni de creanță,

notificată în termenele și condițiile legale nu se poate afirma că aceasta nu

produce efectele prevăzute de art. 1393 C. civ.

- Înregistrarea unei

garanții reale mobiliare în Arhiva Electronică dă naștere unui drept de

preferință creditorului în favoarea căruia s-a instituit garanția pe care

aceasta îl face public, drept care-i conferă creditorului dreptul de a se

îndestula cu prioritate din valorificarea bunurilor mobile înregistrate în

Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Recurenta pârâtă SC N.C.C.M.

SRL a invocat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, recurenta a susținut că a solicitat plata cheltuielilor de

judecată reprezentând onorariu avocat, sens în care a fost depusă la dosar

factura reprezentând onorariu, însă instanța a obligat intimata-reclamantă doar

la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.

Recursurile sunt

nefondate.

Analizând motivele de

recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin

recursul declarat de părți.

Contractul de cesiune

de creanță a fost încheiat sub condiția suspensivă a neîndeplinirii

obligațiilor asumate de către intimata pârâtă prin contractul de împrumut

încheiat cu banca, potrivit pct. 1.3 alin. (2).

Instanța de apel în

mod judicios a apreciat, raportat la starea de fapt stabilită, că cesiunea de

creanță nu și-a produs efectele în sensul art. 1393 C. civ. fiind încheiată sub

condiție suspensivă, care nu s-a îndeplinit și că la data de 7 decembrie 2009

dreptul băncii de garanție reală mobiliară având ca obiect creanțele cesisonate

în favoarea sa cu privire la debitorul cedat SC E.C. SRL a fost radiat din

Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Pe de altă parte în

mod corect s-a reținut că debitarea contului recurentei de către pârâtă nu este

lipsită de cauză juridică întrucât prin notificarea din 26 mai 2009 se

precizează expres beneficiarul plății ca fiind tot pârâta, astfel că sunt

nefondate criticile recurentei în sensul că nu s-a probat existența vreunui act

adițional la contractul de cesiune de creanță din care să rezulte că s-a

renunțat la creanța rezultată din contractul de furnizare betoane și sape nr. 111

din 2 martie 2009.

De la notificarea

cesiunii, recurenta a avut cunoștință despre faptul că plata rezultată din

contractul de furnizare urma a se efectua în contul pârâtei deschis la E. Bank

– România SA, sucursala Vasile Lascăr, însă recurenta nu a dovedit că ar fi

efectuat plăți în acest cont pentru a se putea reține că prin încasarea

biletului la ordin s-ar fi efectuat o plată nedatorată.

Instanța de apel a

apreciat corect că nu există nicio posibilitate de executare a

recurentei-reclamante din partea băncii și că recurenta poate opune băncii

chiar înscrisurile emanând de la aceasta din urmă, pentru a contracara orice

eventuală încercare de executare a creanței.

În ce privește

recursul pârâtei se constată că deși recurenta-pârâtă a invocat afectarea

hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate nu vizează interpretarea și

aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C. proc. civ. ci modul în care

instanța de apel a apreciat înscrisurile anexate.

Aceste critici se

circumscriu aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii

atacate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar

din acest punct de vedere.

Așadar, lipsa

criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage

schimbarea soluției la care tinde recurenta.

Pentru considerentele

expuse, se constată că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C.

proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile reclamantei și pârâtei

ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta SC E.C. SRL și de pârâta

SC N.C.C.M. SRL

împotriva deciziei comerciale nr. 208 A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.