ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3456/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 15.10.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare a conflictului de interese nr. x/G/II din 17.09.2014, solicitând ca instanța să dispună următoarele:

Constatarea nulității și anularea Raportului de evaluare a conflictului de interese nr. x/G/II din 17.09.2014;

Obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să emită un nou raport în condițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 în legătură cu situația de fapt litigioasă ce a făcut obiectul cauzei de față, sub sancțiunea, în caz de neconformare, a aplicării amenzii prevăzute de art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, adică în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului ANI, începând cu cea de-a 31 zi de la rămânerea definitivă a hotărârii;

Repararea daunelor morale, cauzate prin publicarea pe propria pagină de web a unui comunicat privind conflictul de interese, reținut în persoana reclamantului, prin obligarea Agenției Naționale de Integritate să publice un nou comunicat privind inexistența unui conflict de interese în speță;

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1666 din 10 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x din 17.09.2014, emis de pârâtă.

A respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1050 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., proporțional cu pretențiile admise, conform art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând ca temei în apărare al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 20.11.2015.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus răspuns la întâmpinare la data de 14.12.2015.

II. Analiza recursului executat în cauză

În raport de partea recurentă și de motivele invocate, instanța de recurs are a analiza sentința doar din perspectiva existenței conflictului de interese astfel cum a fost reținut prin Raportul de evaluare nr. x din 17.09.2014. Judecătorul fondului a reținut în esență că OPDG nr. 299/2011emis de reclamant nu este un act decizional, ci un act strict formal care doar consfințește decizia anterioară a echipei de management a proiectului ACCES, de selectare și numire a reclamantului în funcția de coordonator instituțional al acestui proiect, dar nu reprezintă decizia reclamantului, neîncadrându-se așadar în ipoteza reglementată de art. 72 din Legea nr. 161/2003.

Emiterea OPDG nr. 299/2011 nu este inclusă în procesul decizional derulat de echipa de proiect, în relație de directă și exclusivă opozabilitate cu Organismul Intermediar POSDRU, care a presupus următoarele etape:

- propunerea echipei de proiect condusă de managerul B., de modificare a Contractului de finanțare POSDRU/62/2.3/S/31209, prin introducerea funcției de coordonator instituțional, conform Notificării nr. 9, aprobată de Organismul Intermediar coordonator;

- depunerea de către reclamantul A. a candidaturii pentru ocuparea funcției de coordonator instituțional al proiectului ACCES;

- analiza de către Comisia de selecție a resurselor umane pentru implementarea proiectului, numită în baza Deciziei interne a managerului de proiect, a CV-ului și documentelor depuse de candidatul A. și constatarea faptului că acesta deține aptitudinile profesionale pentru ocuparea postului de coordonator instituțional, în acest sens fiind încheiat Procesul-verbal nr. x din 01 septembrie 2011;

- emiterea, în baza Procesului-verbal menționat, de către managerul de proiect, a Deciziei interne nr. 297 din 01.09.2011 prin care s-a stabilit că, începând cu data de 01 septembrie 2011, funcția de Coordonator instituțional în cadrul proiectului intitulat "ACCES - Formarea profesională continuă - calificare/recalificare - garanția succesului pe piața muncii pentru angajați" - ID 31209, va fi îndeplinită de reclamantul A., prin aceeași decizie dl. C., Directorul Economic al SRR fiind desemnat să încheie, în calitate de reprezentant al conducerii societății, un contract individual de muncă cu reclamantul pentru ocuparea postului de coordonator.

Curtea de apel a apreciat că actul decizional final privind numirea reclamantului în funcția de coordonator instituțional al proiectului ACCES este Decizia internă nr. 297 din 01.09.2011, semnată de managerul de proiect B..

Acest act are la bază constatarea unei comisii de selecție din care reclamantul nu a făcut parte și pe care nu a numit-o, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 278, astfel încât, din analiza întregului proces decizional nu se pot identifica elemente din care să rezulte că reclamantul a influențat sau ar fi putut să influențeze, din poziția sa de Președinte Director General al SRR decizia de selectare și de numire a sa în funcția de coordonator instituțional al proiectului ACCES.

În realitate, încheierea contractului individual de muncă nr. 299 din 1 septembrie 2011 nu se putea realiza, respectiv nu putea fi semnat de către C. - Director Economic în calitate de angajator în baza procesului-verbal nr. x din 1 septembrie 2011, atât întrucât semnatarii acestui proces-verbal nu puteau în mod direct dispune în acest sens, această prerogativă având-o doar Președintele Director General al SRR în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 4/1994 republicată, cât și a faptului împuternicirii exprese a altei persoane pentru a semna contractul de muncă, pentru a se evita dubla calitate în care stătea A., managera de proiect neputând da dispoziție directă în ce sens Directorului Economic al SRR.

Pe de altă parte conținutul Ordinului nr. 295 din 1 septembrie 2011 este clar și neechivoc, în art. 4 indicându-se cui era adresat, respectiv Serviciului Salarii, Serviciului Resurse Umane și Echipei de management a proiectului, cărora li se impunea ducerea la îndeplinire a "prevederilor prezentului ordin".

Ca o paranteză, sofismul întrebărilor care dintre acte contracte de muncă ori ordin a fost primul semnat, este nejustificat, raporturile prin care un act decurge din celălalt fiind fără putință de tăgadă.

Mai important însă este a se sublinia faptul că apare ca eronată aprecierea că actul decizional final este reprezentat de Decizia internă nr. 297 din 1 septembrie 2011 semnată de managerul de proiect, întrucât acesta nu este un act administrativ în sensul legii (este o notă internă în cadrul proiectului ACCES). În schimb Ordinul mai sus indicat, emis și de persoana cu atribuții în acest sen, s reprezintă un act administrativ.

Întrucât în jurul acestei aprecieri asupra înscrierilor s-a construit întreaga situație litigioasă din speță se cuvine a se sublinia că, în cazul ipotetic al inexistenței Ordinului se putea refuza semnarea contractului de muncă, în raport de atribuțiile conferite fiecărui palier decizional în cadrul SRR prin acte normative, fiind relevant că prin Ordin dat în temeiul legii respectiv Legea nr. 41/1994 se impune atât Departamentului Economic cât și Echipei de management proiect să-l ducă la îndeplinire, aspect neregăsit în celelalte acte ce au fost invocate.

Faptul că Ordinul este un act administrativ și nu unul strict formal rezidă și din faptul că schimbarea ulterioară a funcției reclamantului în cadrul proiectului se face prin Ordinul nr. 866 din 31 iulie 2012 în baza acestuia modificându-se și contractul de muncă.

Față de această concluzie a instanței de recurs, se cuvine a se aminti și faptul că pentru înființarea postului de coordonator instituțional, s-a modificat proiectul transformându-se postul de jurnalist ETS, după cum se reține în chiar Ordonanța de clasare depusă de reclamantul intimat, această transformare efectuându-se la doi ani după încheierea contractului de finanțare și după numirea reclamantului ca PDG al SGG.

Cu referire la folosul material direct al reclamantului contractul de muncă i-a adus acestuia inițial un salariu brut de 10.122 RON, majorat după 4 luni prin act adițional la 24.000 RON.

În aceste condiții rezultă existența unui conflict de interese, astfel cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003, reclamantul încălcând prevederile art. 72 coroborat cu art. 59 alin. (1) lit. k) din aceleași act normativ, fiind dovedită atât emiterea unui act administrativ în interes personal, cât și existența unui folos de natură patrimonială.

În raport de cele expuse, Înalta Curte apreciază recursul fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fondat, astfel că în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința și va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 1666 din data de 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2017.