ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4079/2017

HOTĂRÂRE
14.12.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4079/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.01.2015, sub nr. x/2/2015 reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a contestat Raportul de control nr. x din 03 septembrie 2014 încheiat de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, solicitând să se constate nulitatea acestuia, cu consecința desființării sale retroactive.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, Raportul de control emis în speță neîndeplinind atributele unui act administrativ care să poată face separat obiect al contenciosului administrativ.

Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 788 din 19 martie 2015 a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinc Județean de Urgență Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Reglemntarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului, soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât în speța de față, raportul de control contestat reprezintă o expresie a voinței emitentului său, respectiv o manifestare de voință a intimatei ANRMAP, exprimată în scopul de a da naștere unui raport juridic obligational în sarcina recurentului, prin constatarea unor fapte pe care organul de control emitent al raportului le califică ca fiind încălcări ale legii ce ar constitui contravenții, aceste constatări fiind în mod evident de natură a crea obligații pentru spitalul recurrent. Or, în mod nefondat, acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanță la pronunțarea soluției din sentința atacată.

Se mai susține că în cauza de față, raportul de control contestat reprezintă manifestarea unică de voință a instituției emitente, ANRMAP, aspect peste care, de asemenea, a trecut instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 iunie 2017.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte, analizând sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, apreciază că recursul recurentului-reclamant este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Raportul de control nr. x din 03 septembrie 2014 emis de ANRMAP și a cărui anulare s-a solicitat de către recurentul-reclamant, s-a încheiat procedura de supraveghere la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Acest raport de control cuprinde rezultatul supravegherii, respectiv aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii, în cuantum de 160.000 RON, conform procesului-verbal nr. x din 18 august 2014.

Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act administrativ a Raportului de control nr. x din 03 septembrie 2014 întocmit de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este împărtășită de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Înalta Curte retine, în acord cu concluziile judecătorului fondului, că pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În speță, raportul de control, chiar dacă este emis de o autoritate publică, nu este un act administrativ, deoarece prin concluziile sale s-au prezentat doar constatări, iar, în cadrul acestora, s-a menționat faptul că pentru unele dintre faptele considerate contravenții s-a încheiat proces-verbal de contravenție, ce a și fost contestat, făcând obiect al dosar nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Nu poate fi primită afirmația recurentului, în sensul că raportul în discuție ar produce efecte juridice, câtă vreme cele prevăzute în capitolul Concluzii vor putea fi infirmate sau nu în cadrul dosarului ce se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Înalta Curte constată că în cauză, raportul de control cuprinde constatări referitoare la respectarea sau nerespectarea legislației privind achizițiile publice, motiv pentru nu poate fi considerat un act administrativ, chiar dacă este emis de o autoritate publică.

Referitor la susținerile potrivit cărora raportul în discuție produce efecte juridice, se constată că prima instanță în mod judicios, a constatat că raportul de control nu instituie niciun fel de sancțiune și nu stabilește nici un raport obligațional, astfel că nu se poate aprecia ca ar produce efecte juridice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș ca nefondat.

Respinge recursul formulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș împotriva sentinței nr. 788 din 19 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2020
Ședința publică din data de 12 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2016 pe rolul Curții de
ÎCCJ 2023-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2023
Ședința publică din data de 27 martie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății. Primul ciclu procesual Prin cererea înregis
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3794/2019
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de cont
ÎCCJ 2018-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrat
ÎCCJ 2022-06-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3158/2022
Ședința publică din data de 2 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a cont
Sursă