ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4036/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, recurentul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanței să dispună anularea încheierii nr. 42 emisă de pârâtă și a Deciziei nr. 25 din 1 septembrie 2014 cu privire la punctele II.2, II.3 respectiv II.4 precum și suspendarea executării Deciziei nr. 25/2014, apreciind că actele contestate sunt nelegale în condițiile în care au fost efectuate plăți în baza contractelor executate.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 756 din 17 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de recurentul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

În motivarea sentinței instanța de fond a reținut, în esență, că măsurile dispus prin Decizia nr. 25/2014 cu privire la punctele II.2, II.3, II.4 sunt legale, auditorii publici având posibilitatea de a constata vizual existența lucrărilor de modernizare a căilor de acces, înlocuirea ușilor de la intrarea A și B, auditorii având totodată posibilitatea de a aprecia oportunitatea antrenării unor sume de bani de la bugetul instituției, în situația în care apare, cu evidență, că sunt prejudiciabile.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 756 din 17 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Ministerul Mediului(fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor), prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând pe fond, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată, în sensul anulării încheierii nr. 42 din 14 octombrie 2014 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul IX și a Deciziei nr. 25 din 1 septembrie 2014, punctele II.2, II.3, II.4.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Motivarea extrem de lapidară cu privire la efectuarea rampei de acces pentru persoanele cu dizabilități, echivalează cu lipsa totală a motivării, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere a cauzei.

Judecătorul este obligat să-și fundamenteze soluția pronunțată pe propriile convingeri, ca rezultat al examinării actelor, probelor și apărărilor formulate, dar în cauza de față instanța și-a însușit fără explicații, fără temei legal și probe, afirmațiile Curții de Conturi, conform cărora lucrările nu erau proaspăt executate.

Și în ceea ce privește motivarea menținerii măsurii prevăzute la pct. II.3 din Decizie, instanța își însușește afirmațiile Curții de Conturi fără o verificare a probelor, lipsind orice argument legal și probator al presupusei neexecutări a Contractului de lucrări nr. 45 din 8 februarie 2013.

În baza planșelor foto și a Formularului atașat, rezultă că lucrările și jurul tâmplăriei au fost executate.

Motivarea hotărârii trebuie să fie calară și concisă, nefiind o problemă de volum ci de esență și, de altfel, ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din CEDO.

Și menținerea măsurii dispusă la pct. II.4, este motivată lacunar de instanță, fiind reluate argumentele intimatei, motivarea fiind contradictorie și necorespunzătoare.

Deși instanța reține corect existența unei singure persoane la nivelul Ministerului abilitat să desfășoare activități ce țin de protecția și securitatea muncii, ignoră apărările vizând imposibilitatea fizică a persoanei de a face față volumului de angajați.

Așadar, Contractul de servicii nr. 56 din 27 august 2012 este oportun, serviciile fiind prestate.

Sentința recurată a încălcat și normele de drept material, încălcând principiul forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 1270 alin. (1) C. civ., apreciind nelegal că suma de 63.700 RON reprezintă plata nelegală a unor cheltuieli pentru activități ce reveneau personalului instituției.

Intimata, Curtea de Conturi a României, a formulat întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este motivată în raport de criticile formulate, iar în recurs, în mod nelegal, recurenta a schimbat criticile formulate prin acțiunea introductivă.

În concluzie, se apreciază că soluția instanței de fond este motivată în raport de criticile formulate prin acțiunea introductivă.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., se arată că rolul controlului exercitat de Curtea de Conturi nu este de anulare a contractului încheiat de entitățile verificate ci de a aprecia dacă prin actele încheiate, autoritățile publice au respectat principiul legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității asupra modului de administrare și întreținere a resurselor financiare ale statului.

Ca atare, indiferent dacă serviciile contractate de recurentă au fost prestate sau nu, simplul fapt că ele au fost angajate cu nerespectarea dispozițiilor legale și a principiilor de utilizare a resurselor publice este suficient pentru a se constata existența unui prejudiciu și pentru a dispune în sarcina entității controlate măsurile de recuperare a acestuia.

Recurentul-reclamant, a formulat răspuns la întâmpinare prin care au fost reluate argumentele raportat în principal la motivele de recurs vizând nemotivarea hotărârii respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 dar și la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 1270 alin. (1) C. civ.

Procedura de filtru a recursului

În procedura de filtru a recursului, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs și a apărărilor formulate, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comuniat părților, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În ședința din data de 26 septembrie 2017, instanța a admis în principiu, recursul declarat de recurentul Ministerul Mediului (fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) împotriva sentinței civile nr. 756 din 17 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, iar în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ. s-a dispus citarea părților în ședința publică.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor și a apărărilor formulate, ținând cont de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, să verifice legalitatea actelor emise de pârâtă, respectiv a încheierii nr. 42 emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul IX - Comisia de soluționare a contestațiilor și a Deciziei nr. 25 din 1 septembrie 2014 cu privire la pct. II.2, II.3, II.4.

Prin măsura II.2, intimata a dispus în sarcina recurentului-reclamant să "dispună măsurile necesare pentru recuperarea și virarea la bugetul de stat a prejudiciului în sumă de 7.998 RON, creat prin plățile efectuate pentru lucrările neexecutate la rampa de acces pentru persoanele cu dizabilități".

Prin Măsura II.3, intimata a stabilit în sarcina reclamantului obligația:

"Conducerea entității va dispune măsurile necesare pentru recuperarea și virarea la bugetul de stat a prejudiciului în sumă de 18.066,80 RON creat prin plățile efectuate reprezentând lucrări neexecutate pentru modernizarea căilor de acces în incinta ministerului", iar prin Măsura II.4 s-a stabilit:

"Conducerea entității va dispune măsurile necesare care să conducă la recuperarea și virarea la bugetul de stat a prejudiciului în sumă de 63.700 RON, creat prin angajarea și plata nelegală a unor cheltuieli, ca urmare a încheierii unui contract de achiziție pentru activități care erau în sarcina instituției".

Cele trei măsuri menționate au fost verificate de instanță în limita criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată, criticile expuse în recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la nemotivarea și motivarea contradictorie a hotărâri, neputând fi reținute, în speță nefiind îndeplinită niciuna dintre ipotezele expuse de recurent, sentința recurată fiind motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind stabilite în considerente atât situația de fapt reținută în raport de probatoriul administrat cât și motivele de drept pe care s-a întemeiat soluția dată, argumentele pentru care acțiunea reclamantului a fost respinsă, fiind expuse clar, logic și cuprinzător.

Atât doctrina cât și jurisprudența au statuat, cu caracter unitar, că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument pe care părțile îl invocă în susținerea uneia și aceleiași cereri, instanța de fond analizând fiecare măsură contestată în raport de criticile și apărările expuse de părțile litigante.

Curtea Europeană, în jurisprudența sa, a arătat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, include, printre altele, și dreptul părții de a prezenta observațiile pe care le consideră necesare iar instanța internă care a motivat pe scurt hotărârea trebuie să examineze totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, în cauza de față instanța de fond arătând, în esență, care au fost considerentele de fapt și de drept avute în vedere, fiind evocate normele substanțiale incidente, soluția exprimată prin dispozitiv fiind susținută de considerente.

Instanța de fond a analizat legalitatea măsurilor dispuse la punctele II.2, II.3, II.4 din Decizia contestată în limitele criticilor expuse de reclamantă, cu respectarea dispozițiilor art. 9(2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului fiind stabilite prin cererile și apărările părților, iar criticile de nelegalitate a actelor contestate, invocate direct în recurs, nu vor fi analizate în această fază procesuală având în vedere dispozițiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2), art. 397 alin. (1) și art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Prin măsura II.2 din Decizie, s-a reținut că lucrările la rampa de acces pentru persoanele cu dizabilități nu au fost executate motiv pentru care se impune recuperarea prejudiciului, iar recurenta arată la fila 4 din motivele de recurs că existența lucrărilor "nu a fost contestată de Curtea de Conturi".

Această susținere este total eronată, în condițiile în care atât pentru măsura II.2 cât și pentru măsura II.3, s-a reținut neexecutarea lucrărilor și în raport de această situație s-a dispus recuperarea sumelor achitate necuvenit.

Din probele administrate nu rezultă că lucrările la rampa de acces pentru persoanele cu dizabilități precum și lucrările pentru modernizarea căilor de acces în incinta ministerului, au fost executate astfel că măsurile dispuse de intimată la pct. II.2 și II.3 sunt legale, argumentele expuse de prima instanță fiind corecte și însușite de instanța de recurs.

Încheierea unor contracte, respectiv Contractele nr. x din 12 noiembrie 2014 și nr. 45/2013, nu duce la concluzia de plano că lucrările ce au făcut obiectul contractelor au fost executate, auditorii externi având posibilitatea de a constata existența/inexistența lucrărilor contractate, considerentele instanței de fond fiind corecte în raport de situația de fapt și drept ce rezultă din probatoriul administrat.

Măsura II.4 nu a vizat existența/inexistența unor operațiuni contractate ci faptul că s-a încheiat un contract și s-au făcut plăți pentru activități care erau în sarcina personalului recurentului.

Este evident că nu au fost respectate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002 și art. 12 din Legea nr. 307/2006, în condițiile în care pentru PSI și protecție civilă recurentul-reclamant avea obligația de a angaja personal atestat iar pentru serviciul în domeniul sănătăți și securității muncii, la nivelul ministerului exista un compartiment specializat.

Executarea sau neexecutarea Contractului de servicii din 27 august 2012 nu a fost pusă în discuție, ci faptul că nu au fost respectate dispozițiile legale evocate mai sus.

Instanța de contencios a fost investită să se pronunțe asupra legalității măsurilor dispuse prin actele contestate, nefiind investită să verifice legalitatea contractelor de achiziție publică astfel că susținerea recurentei privind încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi reținută, prin actele de control nefiind pusă în discuție valabilitatea contractelor, instanța de fond respectând normele de drept material astfel că nu poate fi reținut nici motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concluzionând, cele trei măsuri contestate nu au vizat validitatea contractelor de achiziție publică invocate de recurentă ci neexecutarea lucrărilor în cazul măsurii II.2 și II.3, iar în cazul măsurii II.4 - încheierea contractului pentru activități care erau în sarcina recurentei, astfel că invocarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ. nu poate fi reținută.

De asemenea, invocarea "imixtiunii nelegale a Curții în rapoartele juridice" pe care recurenta le-a încheiat cu furnizorii, nu are un fundament legal, instanța de fond verificând actele contestate în limitele impuse de dispozițiile art. 9(2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în raport de criticile expuse de recurentă, în cauză nu sunt incidente motivele de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Mediului (fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) împotriva sentinței civile nr. 756 din 17 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Mediului (fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) împotriva sentinței civile nr. 756 din 17 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2017.