ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3334/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3334/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 27 octombrie 2011
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2246/105/2009 reclamanta SC P.
SA a chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S. București și Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la
plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând prejudiciul cauzat societății prin
restituirea către fostul proprietar M.D.I. a imobilului situat în oraș Sinaia, compus
din teren în suprafață de 1117,40 mp și construcția Vila Floricica situată pe
acesta.
Prin sentința nr. 421
din data de 6 octombrie 2010 Tribunalul Prahova a admis acțiunea având ca
obiect „pretenții” formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu
pârâții A.V.A.S. București și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,
obligând pârâții în solidar să plătească reclamantei 4.134.039,4 lei
reprezentând prejudiciul cauzat acesteia prin restituirea imobilului către
fostul proprietar.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel pârâtele D.G.F.P. Prahova (în numele Ministerului
Finanțelor Publice) și A.V.A.S. București, ambele criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 26
din 8 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și
de contencios administrativ și fiscal, s-au admis apelurile declarate de pârâtele
D.G.F.P. Prahova și A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 421 din data de 6
octombrie 2010 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta
SC P. SA.
A schimbat în tot
sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât ca
fiind îndreptată împotriva unui pârât fără calitate procesuală.
A respins acțiunea
față de pârâta A.V.A.S. București.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de apel a reținut în principal că reclamanta nu poate obține
prin acțiunea formulată la data de 20 februarie 2009 despăgubiri pe baza unui
contract pentru care a intervenit rezoluțiunea convențională prin aplicarea
pactului comisoriu de gradul IV la data de 10 iunie 2004 întrucât cumpărătorul
nu a plătit ratele stipulate în contract.
Împotriva deciziei
nr. 26 din 8 martie 2011 a declarat recurs S.C. P. S.A invocând dispozițiile
art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs recurenta arată că: 1) în cauză sunt incidente dispozițiile
art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, în speță garanția pe care statul este obligat să o acorde în cazul în
care din motive care nu țin de culpa părții, ci de încălcarea legilor în
vigoare la momentul transmiterii dreptului de proprietate, de către
instituțiile statului, duc la privarea persoanei de un drept constituțional
garantat de lege; 2) răspunderea Statului Român își are temeiul și în
reglementările interne de drept comun care prevăd răspunderea asociatului față
de societate pentru situația evicțiunii, respectiv art. 1503 C. civ. raportat
la art. 1341 C. civ.; 3) instanța de apel a aplicat greșit legea prin faptul că
nu a înțeles corect condițiile în care A.V.A.S. asigură repararea prejudiciilor
pentru societățile evinse de bunuri aportate de Statul Român; 4) instanța de
apel a motivat soluția pe interpretarea operațiunii de vânzare-cumpărare
acțiuni, în condițiile în care obligația de despăgubire este legată de
operațiunea de aport și de contractul de societate prin care Statul Român a
dobândit acțiunile în schimbul bunurilor aportate (art. 304 pct. 8 C. proc.
civ.).
Analizând actele și
lucrările dosarului în funcție de motivele de nelegalitate invocate de către
recurentă, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele
considerente:
Potrivit art. 304 C.
proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de
temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că
instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a
încălcat, fie le-a aplicat greșit.
Din această
perspectivă precum și din primele două critici ale deciziei recurate Înalta
Curte reține că prin pronunțarea hotărârii instanței de apel nu au fost
încălcate dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și nici art. 1503, art. 1341 C. civ.
Potrivit art. 1 alin.
(1) din Protocolul nr. 1, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de
principiile generale ale dreptului internațional.
Este adevărat că art.
1 din Protocolul nr. 1 garantează dreptul de proprietate, însă nu garantează
dreptul de a dobândi un anumit bun.
Cu alte cuvinte,
invocarea unui prejudiciu pur ipotetic ce nu a fost stabilit în fața instanței,
nu deschide calea invocării protecției dreptului asupra unui bun apărat de
Convenție.
Nu este lipsit de
relevanță de a sublinia în acest context că recurenta reclamantă și-a întemeiat
pretențiile pe contractul de vânzare-cumpărare nr. DPH/26 din 28 iunie 1999 ce
a fost desființat la 10 iunie 2004 ca urmare a pactului comisoriu de grad IV
menționat în clauza 5.1 B potrivit căreia „contractul va fi desființat de drept
fără nicio somație, în cazul în care cumpărătorul nu plătește două rate
consecutive. În sentința comercială nr. 8716 din 15 septembrie 2010 pronunțată
de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a reținut că pârâta
Asociația Salariaților și Consiliului de Administrație P. nu a achitat decât
rata 1, astfel că, în conformitate cu art. 1020 C. civ. s-a apreciat că în mod
corect reclamanta (A.V.A.S.) a înțeles să facă aplicarea pactului comisoriu de
gradul IV pentru desființarea contractului.
Față de faptul că în
contractul nr. DPH/26 din 28 iunie 1999 sunt menționate ca părți Asociația Salariaților
și Consiliului de Administrație P. și A.V.A.S., succesoare FPS reiese că
instituția statului implicată în privatizare este doar A.V.A.S. și nu Statul
Român prin Ministerul Finanțelor astfel că acestuia nu îi sunt aplicabile
dispozițiile art. 1503, art. 1341 C. civ.
Referitor la cea de-a
treia critică a recurentei în sensul că instanța de apel a greșit prin faptul
că nu a înțeles corect condițiile în care A.V.A.S. asigură repararea
prejudiciilor pentru societățile evinse de bunuri aportate de Statul Român,
Înalta Curte reține că este nefondată deoarece prin rezoluțiunea contractului nr.
DPH/26 din 28 iunie 1999, părțile fiind repuse în situația anterioară, A.V.A.S.
a redevenit acționar al SC P. SA fiind înregistrat cu un număr de 5.832.482
acțiuni reprezentând un procent de 15,429 % din capitalul social al societății
și în consecință nu îi mai sunt aplicabile dispozițiile art. 32
4
din
O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale modificată prin
Legea 99/1999.
Neîntemeiată este și
ultima critică a recurentei în legătură cu interpretarea operațiunii de vânzare
cumpărare acțiuni în condițiile în care obligația de despăgubire este legată de
operațiunea de aport și de contractul de societate deoarece
recurenta-reclamantă a fost aceea care și-a întemeiat pretențiile atât pe
dispozițiile art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea
99/1999 cât și pe contractul nr. DPH/26 din 28 iunie 1999, contract ce a fost
desființat de plin drept începând cu data de 10 iunie 2004.
Față de faptul că
recurenta-reclamantă și-a întemeiat pretențiile și pe clauzele prevăzute în
contractul nr. DPH/26 din 28 iunie 1999 reiese că aceasta nu se poate prevala
de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 deoarece instanța de
apel nu a schimbat actul juridic dedus judecății ci dimpotrivă s-a raportat
strict la raportul juridic stabilit între părțile contractuale.
Având în vedere
considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, instanța de apel
făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de împrejurările
cauzei.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul formulat de reclamanta SC P. SA, împotriva deciziei Secției
comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești nr.
26 din 8 martie 2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 octombrie 2011.