ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4433/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 26 din data de 8 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal a admis apelurile declarate de pârâtele Direcția Generală Finanțelor Publice Prahova, (în numele Ministerului Finanțelor Publice) și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, împotriva sentinței nr. 421 din data de 6 octombrie 2010 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta SC A SA Sinaia; a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unui pârât fără calitate procesuală; a respins acțiunea față de pârâta A.V.A.S. București.

Cu privire la această decizie a formulat cerere de revizuire, în termen, reclamanta SC A SA Sinaia pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de la 1865, solicitând admiterea cererii de revizuire, desființarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința schimbării în parte a soluției pronunțate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București împotriva sentinței civile nr. 421/6 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova, solicitând, totodată să se ia act că nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 199, pronunțată la data de 25 aprilie 2018, în Dosarul nr. x/2018, a respins cererea de revizuire a Deciziei nr. 26, pronunțată la data de 8 martie 2011 de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2009, formulată de revizuenta SC A SA Sinaia, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală Finanțelor Publice Prahova (în numele Ministerului Finanțelor Publice) și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) București, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de revizuire a reținut, în esență, următoarele motive:

Prin Decizia nr. 26 din 8 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a cărei revizuire se solicită, s-a statuat că a fost desființat în totalitate Contractul de vânzare acțiuni nr. x din 26 din 28 iunie 1999 și că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 care stabileau că instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de dispoziția legală a art. 322 punct 5 din C. proc. civ. și a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Chiar dacă un atare înscris poate fi și o hotărâre judecătorească, pronunțată chiar și ulterior rămânerii definitive a hotărârii care se solicită a fi revizuită, în acest caz trebuie apreciat în ce măsură noua hotărâre este determinantă, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță, soluția ar fi putut fi alta decât cea adoptată.

Astfel, s-a reținut că, prin Decizia nr. 817 din 10 mai 2017 pronunțată de ICCJ, secția a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor publice, s-a modificat în parte decizia atacată, în sensul că s-a respins apelul declarat de pârâta AAAS împotriva Sentinței civile nr. 6561/2015 pronunțată de Tribunalul București și a admis în parte apelul formulat de reclamanta A. S.A. Sinaia, în sensul că a schimbat în parte încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, menținându-se celelalte dispoziții ale încheierii și deciziei atacate.

Instanța de revizuire a reținut că această decizie nu poate fi considerată "înscris doveditor" în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deși vizează același Contract de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 26 din 28 iunie 1999 în măsura în care faptele consemnate în cuprinsul hotărârii de care se prevalează partea au fost analizate cu ocazia judecării fondului și au fost găsite neconcludente. Astfel, s-a statuat prin hotărârea judecătorească invocată ca înscris nou că, analizând contractul de vânzare-cumpărare acțiuni menționat că el nu a fost desființat în tot, întrucât fostul proprietar - AAAS a redobândit doar o parte din acțiunile vândute, iar reclamanta a păstrat în continuare calitatea de acționar,astfel încât o parte din acest contract continua sa își producă efectele, Înalta Curte menționând expres că respectivului contract de vânzare- cumpărare îi sunt aplicabile dispozițiile art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.

Or, în condițiile în care această situație juridică din înscrisul invocat de revizuentă a fost cunoscută de instanță cu ocazia soluționării litigiului și a făcut obiectul cercetării judecătorești, Curtea a constatat că acesta nu mai poate fi considerat un înscris nou determinant, și tocmai de aceea se impun a fi înlăturate susținerile recurentei privind faptul că ICCJ s-a pronunțat expres asupra aceleiași probleme de drept greșit soluționată de Curtea de Apel Ploiești prin decizia a cărei revizuire se solicită, fiind evident că raportorul juridic dintre părți, odată soluționat, nu mai poate fi pus în discuție decât cu încălcarea unui principiu unanim recunoscut, acela al puterii de lucru judecat.

Instanța de revizuire a considerat că nu pot fi reținute în prezenta cauză afirmațiile revizuentei privind activarea răspunderii legale a statului prin instituțiile specializate, SC A. SA fiind beneficiara acestei situații în considerarea prevederilor art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1999, o asemenea situație de fapt și de drept necorelându-se cu cea reținută prin hotărârea definitivă, care nu poate fi pusă în discuție sub acest aspect, pe calea extraordinară a revizuirii.

Deși este adevărat că un astfel de înscris poate constitui o probă neechivocă, Curtea a constatat, însă, că, prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a reținut anterior cu autoritate de lucru judecat împrejurarea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.

Or, în final, a reținut instanța, un înscris nu poate fi considerat determinant în sensul dispozițiilor legale citate atunci când însușirea lui s-ar face cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, în condițiile în care prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a reținut anterior cu autoritate de lucru judecat împrejurarea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, revizuenta SC A SA Sinaia, solicitând admiterea recursului, și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de revizuire, cu consecința desființării în parte a Deciziei civile nr. 26 din 8 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești și schimbării în parte a soluției pronunțate, în sensul respingerii apelului formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva Sentinței civile nr. 421 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova. A solicitat să se ia act că nu solicit cheltuieli de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 și pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., de la 1865, recurenta- revizuentă SC A SA Sinaia a criticat decizia recurată ca fiind nelegală, sens în care, a relevat scurtă prezentare a situației de fapt în cauză și, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a invocat, în esență, următoarele:

Referitor la nulitatea reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., incidentă atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, a susținut, în esență, că acceptarea argumentelor Curții de Apel Ploiești- categoric străine de natura pricinii, ar însemna lipsirea de consistență a instituției ca atare.

Susține, de aceea, recurenta- revizuentă că, prin modalitatea în care a motivat soluția adoptată- în mod contradictoriu și cu argumente străine de natura pricinii, instanța a afectat hotărârea de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Privitor la nulitatea reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., incidentă în situația în care hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta- revizuentă a arătat, în esență, că nu se poate susține, așa cum a făcut-o instanța, că hotărârea judecătorească recunoscută ca și act nou nu ar fi determinantă pentru retractarea Deciziei nr. 26 din 8 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești.

În realitate, condiția legală menționată este îndeplinită fără echivoc, întrucât, prin înscrisul invocat se atestă o altă situație decât cea cuprinsă în actele anterioare care au fost analizate de instanță.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima critică din recurs invocată de recurenta- revizuentă SC A SA Sinaia, este fundamentată pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., de la 1865.

În cauză, este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele reținute nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, cu, dimpotrivă, susțin dispozitivul hotărârii astfel pronunțate.

Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

Și cea de-a doua critică din recurs este nefondată.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, așa încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta- revizuentă ca temei al demersului său judiciar, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Statuând că se poate cere revizuirea numai pentru motivul mai sus- arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt, involuntară, ce se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțată.

În sensul textului legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în mod corect a reținut instanța de revizuire sesizată că este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii.

Admisibilitatea cererii de revizuire, pentru acest motiv, este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

Pentru ca înscrisurile să fie "înscrisuri determinante" în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

În speță, cea de-a doua critică formulată de recurenta- revizuentă SC A SA Sinaia, este, de asemenea, nefondată, nefiind îndeplinite condițiile statuate la prevederile legale suscitate,ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Susținerile, din prezenta cerere de revizuire referitoare la descoperirea de înscrisuri noi, depuse la prezentul dosar, deci un simplu fapt că partea a descoperit ulterior pronunțării deciziei aceste înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Întemeindu-și cererea de revizuire pe acest act nou, recurenta- revizuentă solicită de fapt o rejudecare a cauzei, fără a argumenta și dovedi de ce nu a depus diligențele necesare înfățișării acestor înscrisuri în timpul soluționării procesului pe fond, argumentele din cererea de recurs circumscriindu-se, de fapt, configurării situației de fapt, situație necenzurabilă pe această cale.

Revizuentului îi incumbă dovada fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința sa.

Or, în speța dedusă judecății, în mod corect și legal a reținut instanța de revizuire că, revizuenta nu a probat o astfel de ipoteză.

Mai mult, înscrisurile depuse la dosar, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu constituie înscrisuri noi, ce nu puteau fi oricând depuse la dosarul instanței de fond, partea nefiind împiedicată cu nimic să o facă.

Prin urmare, prezenta cerere de revizuire va fi respinsă întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, respectiv că înscrisurile prezentate să fie noi și să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie că au fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârii, nu are căderea să aprecieze dacă hotărârea conține soluția corectă.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuenta SC A SA Sinaia împotriva Deciziei nr. 199 din 25 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM