ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 februarie 2016, reclamantul Orașul Sinaia, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Serviciul Soluționare Contestații și A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecție Fiscală, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 1337 din 13 iunie 2016, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, precum și a Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestor acte administrative.

Prin Sentința nr. 183 din 7 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare și a respins cererea formulată de reclamantul Orașul Sinaia, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Serviciul Soluționare Contestații și A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecție Fiscală, ca inadmisibilă.

Totodată, instanța de fond a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 220.354 RON, achitată cu ordinul de plată nr. x/12.08.2016.

Împotriva Sentinței civile nr. 183 din 7 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Orașul Sinaia, prin Primar A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății.

Referitor la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că, prin invocarea și admiterea excepției inadmisibilității, hotărârea atacată cu recurs este pronunțată cu încălcarea principiului general al accesului la justiție, drept fundamental recunoscut de art. 6 și art. 20 din C. proc. civ., precum și de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Orașul Sinaia a invocat următoarele critici de nelegalitate ale hotărârii:

a) refuzul aplicării, de către instanța fondului, a prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Subsumat acestei critici, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că este admisibilă cererea de suspendare a deciziei de reverificare și a deciziei de soluționare a contestației administrative, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, chiar în situația existenței unei alte cereri de suspendare, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cele două acțiuni având regim juridic distinct.

b) greșita aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește caracterul executoriu al deciziei de reverificare.

În acest sens, recurentul-reclamant a apreciat că decizia de soluționare a contestației administrative este un act administrativ care produce efecte juridice, întrucât validează decizia de reverificare, iar decizia de reverificare nu poate fi atacată în instanță, cu acțiune în anulare, în lipsa atacării deciziei de soluționare a contestației administrative.

Prin urmare, concluzionează recurentul-reclamant, decizia de soluționare a contestației administrative produce efecte susceptibile de executare, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul său se găsesc explicații suplimentare oferite de organele fiscale cu privire la motivele care au determinat acțiunea de reverificare.

c) greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a susținut că aceste dispoziții normative interzic formularea mai multor cereri de suspendare identice, bazate pe același temei de drept, or, în prezenta cauză, Orașul Sinaia a formulat o cerere de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, după ce, anterior, a formulat o cerere întemeiată pe prevederile art. 14 din aceeași lege.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că în prezenta cerere sunt invocate motive noi de suspendare a executării actelor administrative, ivite ulterior pronunțării hotărârii judecătorești prin care a fost respinsă prima cerere de suspendare, respectiv: schimbarea, prin decizia de soluționare a contestației administrative, a motivelor invocate de organele fiscale în vederea reverificării obligației fiscale de plată a TVA pentru perioada deja analizată; emiterea adresei nr. x/15.06.2016, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București la solicitarea Societății B. SRL; situația financiară diferită a reclamantei de la momentul formulării cererii de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a soluției pronunțate cu privire la acțiunea în anulare a deciziei de reverificare și a deciziei de soluționare a contestației administrative, a căror suspendare a fost solicitată în prezenta cauză, precum și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Orașul Sinaia, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Orașul Sinaia, prin Primar A., a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 1337 din 13 iunie 2016 privind soluționarea contestației administrative, precum și a Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, emise de organele fiscale pârâte, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestor acte administrative.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că acțiunea având ca obiect anularea actelor administrative sus-indicate a format obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința civilă nr. 566 din 28 martie 2017, Tribunalul Prahova a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, precum și Decizia nr. 1337 din 13 iunie 2016 privind soluționarea contestației administrative. Această soluție a căpătat caracter definitiv în urma respingerii căii de atac a recursului declarată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, prin Decizia civilă nr. 2722 din 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016* .

Ca urmare a rămânerii definitive a Sentinței civile nr. 566 din 28 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, organul fiscal a procedat la reluarea procedurii de soluționare a contestației administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 18 noiembrie 2016, pe care a soluționat-o prin Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, în sensul anulării acestui act administrativ-fiscal, precum și a deciziilor subsecvente, referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. (...)".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data soluționării definitive a acțiunii în anularea actului atacat. În edictarea acestei norme, legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că cererea de suspendare a executării, întemeiată pe prevederile anterior citate, nu poate avea ca obiect decât un act administrativ apt de a fi pus în executare, condiție care nu este îndeplinită în ipoteza în care actul atacat a fost desființat de instanța de judecată în cadrul acțiunii în anulare.

Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, precum și cele ale art. 32 din același cod, care reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenții.

Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În raport de aceste texte normative, Înalta Curte constată că obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanța de judecată îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 1337 din 13 iunie 2016 privind soluționarea contestației administrative și a Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, acte administrative care au fost definitiv desființate, în urma soluționării acțiunii în anulare. În consecință, în cauză nu este îndeplinită condiția premisă a existenței unui act administrativ vizat de cererea de suspendare, cererea de chemare în judecată fiind lipsită de obiect.

În condițiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., instanța de recurs va menține dispoziția din cuprinsul hotărârii de fond, privind restituirea cauțiunii consemnate de recurentul-reclamant.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Orașul Sinaia, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, menținând dispoziția instanței de fond privitoare la restituirea cauțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Orașul Sinaia, prin Primar A., împotriva Sentinței civile nr. 183 din 7 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare, formulată de reclamantul Orașul Sinaia, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Serviciul Soluționare Contestații și A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecție Fiscală, ca rămasă fără obiect.

Menține dispoziția de restituire a cauțiunii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL