ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2010, sub nr. 2898/2/2010, reclamantul Ministerul Mediului și Pădurilor, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, a solicitat constatarea încălcării culpabile a prevederilor Contractului nr. xAK din 7 mai 2008 încheiat între societate și reclamant, constatarea rezoluțiunii contractului din culpa pârâtei SC A. SA; obligarea pârâtei la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de daune:

- penalități de întârziere conform art. 11.11 din contract, în cuantum total de 43.479,88 RON;

- diferența între valoarea celor două contracte de construcție încheiate pentru pavilionul României la expoziția de la B., diferență în cuantum de 186.804,61 RON;

- suma rezultată din diminuarea cantităților de lucrări executate, respectiv suma de 521.758,6 RON;

- costuri de protocol determinate de lipsa realizării restaurantului în cuantum de 73.200 RON;

- prejudicii de imagine, cauzate de întârzierea deschiderii pavilionului, în cuantum de 3.369,080 RON.

1.1 Prin Sentința civilă nr. 5145 din 14 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția de contencios administrativ sub nr. 5484/3/2011.

1.2 Prin Sentința civilă nr. 1862 din 12 martie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantul Ministerul Mediului și Pădurilor (în prezent Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice); a constatat reziliat Contractul de lucrări nr. xAK din 7 mai 2008, încheiat între cele două părți; a obligat pârâta SC A. SA la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de daune: a). diferența între valoarea celor două contracte de lucrări pentru pavilionul României la expoziția de la B., 2008, în cuantum de 186.804,61 RON; b). suma rezultată din diminuarea cantităților de lucrări executate, în cuantum de 521.758,6 la care se adăugă TVA în cuantum de 99.134,14 RON, în total 620.892,76 RON; c). costuri de protocol în cuantum de 73.200 RON și a respins cererea reclamantului de acordare a penalităților de întârziere conform art. 11.11 din Contractul nr. xAK din 7 mai 2008, precum și cererea reclamantului de acordare a prejudiciilor de imagine, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC A. SA, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 14 mai 2015.

1.3. Prin Decizia civilă nr. 5005 din data de 27 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepția perimării și a constatat perimat recursul declarat de recurenta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 1862 din data de 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Mediului și Schimbărilor Climaterice.

Împotriva Deciziei civile nr. 5005 din data de 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta SC A. SA solicitând anularea hotărârii atacate, admiterea cererii de repunere pe rol a recursului și respingerea excepției perimării.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că la data de 25 iunie 2015 instanța de recurs a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Lipsa pârâtei la primul termen de judecată stabilit la data de 25 iunie 2015 s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința acesteia.

În acest sens a arătat că nu a avut cunoștință de termenul stabilit deoarece, citațiile transmise la adresa din Timișoara, județul Timiș au fost primite de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant ori delegat cu primirea corespondenței pârâtului.

Clădirea în care își are sediul societatea găzduiește un număr de peste 20 de alte societăți, fiind deservită de un agent de pază, care ar fi fost singura persoană, în lipsa celei însărcinate cu primirea corespondenței, să preia și să semneze citația, astfel cum prevede art. 162 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, recurenta-pârâtă a susținut că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa de a stărui în judecarea recursului până la data de 4 octombrie 2016 când a verificat portalul instanțelor de judecată și a constatat că recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1862 din data de 12 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost înaintat Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a primit primul termen de judecată la data de 25 iunie 2015, iar al doilea termen de judecată la data de 27 octombrie 2016.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect constatarea încălcării culpabile a prevederilor Contractului nr. xAK din 7 mai 2008 încheiat între societate și reclamant și plata unor daune reprezentând:

- penalități de întârziere conform art. 11.11 din contract, în cuantum total de 43.479,88 RON;

- diferența între valoarea celor două contracte de construcție încheiate pentru pavilionul României la expoziția de la B., diferență în cuantum de 186.804,61 RON;

- suma rezultată din diminuarea cantităților de lucrări executate, respectiv suma de 521.758,6 RON;

- costuri de protocol determinate de lipsa realizării restaurantului în cuantum de 73.200 RON;

- prejudicii de imagine, cauzate de întârzierea deschiderii pavilionului, în cuantum de 3.369,080 RON.

Curtea de Apel București a constatat perimarea cererii de recurs arătând că suspendarea cauzei la data de 25 iunie 2015 s-a datorat pasivității exclusive a recurentei-pârâte, iar pricina a rămas în nelucrare din vina acesteia mai mult de un an, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente.

Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă SC A. SA a susținut, în esență, că citațiile transmise la adresa din Timișoara, județul Timiș au fost primite de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant ori delegat cu primirea corespondenței pârâtei.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că la dosarul de recurs al Curții de Apel București se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare, conform Legii nr. 202/2010, semnată de C., persoană delegată cu primirea corespondenței, fiind indicate și datele de identificare ale acesteia (serie și număr act de identitate).

În raport de aceste aspecte se constată că au fost îndeplinite toate cerințele impuse de art. 91 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. potrivit căruia: înmânarea citațiilor se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care își va arata în clar numele și prenumele, calitatea și apoi va semna dovada.

Nu poate fi neglijat faptul că la data de 11 octombrie 2016, utilizându-se adresa de email officetm@tender.ro, s-a transmis de numita C. cerere de repunere pe rol a cauzei cu motivarea că, la data de 4 octombrie 2016, după verificarea portalului instanțelor de judecată, reprezentantul pârâtei a constatat că la data de 25 iunie 2015 a fost primul termen de judecată, iar al doilea termen s-a fixat la data de 27 octombrie 2016.

De asemenea, în dosarul de recurs aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010 este semnată tot de doamna C., delegat cu primirea corespondenței.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că toate actele de procedură au fost primite de C., delegat cu primirea corespondenței, persoană care s-a ocupat și de transmiterea cererii de repunere pe rol a recursului.

Cu privire la faptul că, la data de 27 septembrie 2016 pârâta a primit citația pentru termenul de judecată din data de 27 octombrie 2016, iar la data de 11 octombrie 2016 a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea soluționării recursului, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel a respins această cerere.

Excepția perimării este reglementată de dispozițiile art. 248 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea nu a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată."

Într-adevăr, prin încheierea din 25 iunie 2015, cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, avându-se în vedere faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ., iar prin rezoluția din 16 septembrie 2016, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepției perimării. Cursul perimării nu poate fi întrerupt prin cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă la data de 11 octombrie 2016 pentru că termenul de un an s-a împlinit anterior acestei date, respectiv la data de 25 iunie 2016.

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 252 din vechiul C. proc. civ., în mod corect instanța de recurs a reținut că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare din vina părții recurente începând cu de 25 iunie 2015, până la data de 16 septembrie 2016, când, prin rezoluție, s-a dispus fixarea termenului de judecată la data de 27 octombrie 2016, în vederea discutării excepției de perimare, fără a face demersuri în vederea reluării judecății și în lipsa unei dovezi din care să rezulte că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea cauzei pentru o perioadă mai mare de 1 an se datorează pasivității exclusive a recurentei.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală decizia pronunțată de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC "A." SA împotriva Deciziei civile nr. 5005 din data de 27 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2017.

Procesat de GGC - LM